Sentința civilă nr. 12712/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale
Comentarii |
|
Dosar nr. _
cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 12712/2013
Ședința publică de la 12 Septembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE E. B.
Asistent judiciar A. Ș. Asistent judiciar B. -A. C. Grefier C. S.
Pe rol fiind judecarea cauzei Asigurări sociale privind pe reclamant A.
L. și pe pârât C. J. DE P. C. având ca obiect recalculare pensie. La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, se constată că dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de_, când părțile au pus concluzii conform încheierii din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Reține că prin acțiunea înregistrată la instanță la data de_, reclamanta A. L. a chemat în judecată pe pârâta C. J. DE P. C. solicitând obligarea acesteia la anularea Deciziilor nr. 240897/_ cu aplicabilitate de la_ respectiv cu aplicabilitate de la_ ca nelegală si obligarea la emiterea unei noi decizii conform prevederilor Sentinței civile nr.4052/2012 si Deciziei civile nr. 3428/R/2012, în care stagiul complet de cotizare prevăzut de lege este de 28 ani, iar vârsta standard de pensionare este de 59 ani.
Totodată, se mai solicită obligarea pârâtei la acordarea numărului suplimentar de puncte conform art. 72 indice 2 din OUG nr. 100/2008 pentru perioada 2 ani, 2 luni si 11 zile în care a lucrat în grupa I-a de muncă și plata de daune interese în cuantum de 5 lei/zi de întârziere începând cu data de_ și până la acordarea celor solicitate.
În motivare, reclamanta arată că drepturile sale de pensie au fost stabilite prin Decizia de pensie anticipată parțială cu nr. 240897/_ .
Ulterior, prin Sentința civilă nr. 4052/_, respectiv Decizia civilă nr. 3428/R/_, pronunțate în dosarul nr._, a fost admisă cererea de
chemare în judecată, fiind obligată pârâta la reducerea vârstei de pensionare cu perioada de 2 ani, 2 luni si 11 zile lucrată în grupa I-a de muncă si reducerea vârstei standard de pensionare cu 1 an si 2 luni începând cu data de_ .
Reclamanta arată că nu i-au fost aplicate prevederile OUG nr. 100/2008 si nu a beneficiat de acordarea punctajului suplimentar de la data de_ .
Pârâta a pus în executare hotărârile judecătorești, prin deciziile nr.240897/_, însă a utilizat greșit stagiul complet de cotizare si anume 28 ani, 6 luni când de fapt acesta este de 28 ani.
În drept, sunt invocate prevederile Legii nr. 19/2000, Ordinul 340/2001, HG nr. 100/2008 si Legea nr.263/2010.
Prin completarea de acțiune (f.44-47), reclamanta a solicitat si anularea Hotărârii nr. 4621/_ emisă de Comisia Centrală de Contestații a Casei Naționale de P. Publice.
Pârâta legal citată nu a depus întâmpinare ci doar copia dosarului de pensie pentru probarea pretențiilor.
Examinând actele dosarului, instanța constată următoarele:
Reclamanta a fost pensionată cu pensie anticipată parțială prin Decizia nr.
240897/_ în baza Legii nr. 19/2000 începând cu data de_ .
Prin Decizia nr. 240897/_ reclamantei i s-a acordat pensie pentru limită de vârstă începând cu data de_ ca urmare a îndeplinirii condițiilor de acordare a acestei pensii.
Reclamanta a solicitat pârâtei ca urmare a soluționării litigiului existent pe rolul instanței aplicarea Sentinței civile nr. 4052/_ si a Deciziei civile nr. 3428/R/_, ambele pronunțate în dosarul nr._ .
Prin Decizia nr. 240897/_ s-a pus în aplicare dispozitivul sentinței civile de mai sus începând cu data de_, iar prin Decizia nr. 240897/_ drepturile de pensie ale reclamantei au fost recalculate conform prevederilor art. 169 din Legea nr. 263/2010 începând cu data de_ .
Cele două decizii menționate mai sus, specifică că vârsta standard de pensionare în cazul reclamantei este de 59 ani si 3 luni iar stagiul complet de cotizare este de 28 ani si 6 luni.
Conform Anexei nr. 9 din Legea nr. 19/2000, vârsta standard de pensionare conform datei nașterii asiguratului este de 58 ani si 1 lună,aceasta beneficiind de reducerea vârstei cu 1 an si 2 luni, astfel încât prin Decizia nr. 240897/_, cu aplicabilitate de la_ s-a luat corect stagiul complet de cotizare.
Totodată, prin Decizia nr. 240897/_ cu aplicabilitate de la data de_ s-a luat în calcul conform prevederilor art. 169 din Legea nr. 263/2010 punctajul suplimentar cuvenit în baza acestui articol prin majorarea cu 0,03762 puncte, ajungând la un punctaj mediu anual de 1,18095 puncte de la 1,14333 puncte.
Față de cele ce preced, instanța deliberând va respinge,în temeiul art.153 lit.f și g din Legea nr.263/2010, acțiunea formulată de către reclamantă împotriva pârâtei, acțiune ce a avut ca obiect acordarea unor drepturi de asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulata de reclamanta A. L., dom. în C. -N.
, C. F. nr. 6, ap. 60, jud.C. împotriva pârâtei C. J. DE P. C., cu sediul în C. -N., str. G. C. nr. 2, jud.C., având ca obiect asigurări sociale.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .
Președinte, E. B. | Asistent judiciar, A. Ș. | Asistent judiciar, B. -A. C. |
Grefier, C. S. |
Red.EB/VAM 4 ex./_
← Sentința civilă nr. 1387/2013. Recalculare pensie. Asigurări... | Sentința civilă nr. 2334/2013. Recalculare pensie. Asigurări... → |
---|