Sentința civilă nr. 15949/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale

Dosar nr. _

cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI A. S.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 15949/2013

Ședința publică de la 02 Decembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE B. G. Z.

Asistent judiciar C. -E. P. Asistent judiciar B. -A. C. Grefier C. S.

Pe rol fiind judecarea cauzei A. sociale privind pe reclamant S. V. și pe pârât CASA DE PENSII SI A. D. DE A. S. C. -N., având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta personal, lipsă fiind pârâta. Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, se constată că s-a depus la dosarul cauzei în data de_ de către pârâtă copia dosarului de pensie al reclamantei.

Instanța comunică un exemplar din dosarul de pensie reclamantei prezente.

Reclamanta arată că nu dorește amânarea cauzei pentru studierea înscrisurilor comunicate azi, în ședință publică.

Reclamanta arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.

Nemaifiind alte cereri de formulat ori excepții de invocat, instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea acțiunii.

Reclamanta solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, obligarea pârâtei la recalcularea pensiei cu luarea în considerare a grupei a-II-a de muncă și a sporului rezultat din regimul prelungit de muncă, conform adeverințelor emis de SC Hidroconstrucția S.A.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la instanță la data de_, reclamanta S. V. în contradictoriu cu pârâta C. JUDETEANĂ DE P. C. a solicitat instanței obligarea acesteia la emiterea unei decizii privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă în favoarea reclamantei cu luarea în calcul a perioadei_ -_ cât a lucrat în grupa a II-a de muncă în procent de 100% conform adeverinței nr. 7812/_ emisă de S.C. Hidroconstructia S.A. -Sucursala Ardeal și a sporului pentru regim prelungit de muncă menționat în Adeverința nr. 7811/_ emisă de S.C. Hidroconstructia S.A. -Sucursala Ardeal.

În motivarea acțiunii, reclamanta arată că prin Decizia nr. 282125/_ a fost pensionată cu pensie pentru limită de vârstă însă veniturile menționate în cele două adeverințe emise de S.C. Hidroconstructia S.A. nu au fost luate în calcul la cuantumul pensiei.

Pârâta legal citată nu a depus întâmpinare ci doar copia dosarului de pensie pentru probarea pretențiilor reclamantului.

Examinând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:

Reclamanta a fost pensionată pentru munca depusă și limită de vârstă la data de_ prin Decizia nr. 282125/_ în baza Legii nr. 263/2010.

Prin cererea de recalculare a pensiei nr.41696/_, reclamantei i s-a respins luarea în calcul a perioadelor, veniturilor, sporurilor si indemnizațiilor menționate în adeverințele arătate mai sus.

Referitor la perioada cât a lucrat în grupa II de muncă, pârâta a arătat în decizie că perioada desfășurată de reclamant în grupa a II-a de muncă nu poate fi încadrată în prevederile Ordinului nr. 50/1990 respectiv H.G. nr. 1223/1990.

Conform înscrierilor din carnetul de muncă, reclamanta a fost angajată la S.C. Hidroconstructia S.A., iar în perioada_ -_ a fost încadrată în grupa a II-a de muncă în procent de 100%. Această perioadă a fost menționată în carnetul de muncă al reclamantei iar prin Adeverința nr. 7812/_, s-a certificat de către societate că reclamantei i s-a acordat această grupă de muncă.

Pentru perioada_ -_ reclamanta a fost încadrată în grupa a II-a de muncă tot în procent de 100% din timp lucrat conform Ordinului nr. 50, pct.3 alin.2, HG nr. 1223/1990 și Hotărârea Consiliului de Administratie nr. 44/_ .

În adeverința menționată se arată că pentru perioada arătată mai sus s-a plătit C.A.S. si pensie suplimentară.

Referitor la încadrarea în grupa a II-a de muncă, instanța constată că ținând cont de prevederile pct.3, 6 si 7 din Ordinul nr. 50/1990, coroborat cu art. 3 alin.1 lit.g si art. 158 alin.1 din Legea nr. 263/2010, încadrarea în grupa a II-a de muncă a reclamantului s-a efectuat cu respectarea tuturor prevederilor legale în vigoare.

Față de cele ce preced, instanța deliberând, va admite acțiunea formulată de către reclamantă și va obliga pârâta să emită o nouă decizie privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă în favoarea reclamantei cu luarea în calcul a Adeverintei nr. 7812/_ emisa de SC Hidroconstrucția SA.

Referitor la capătul de cerere privind luarea în calcul a sporului pentru regim prelungit de muncă, menționat în adeverința nr. 7811/_ emisa de SC Hidroconstrucția SA., instanța va respinge acest capăt de cerere.

Astfel, pentru a se putea aplica principiul contributivității trebuie să se facă dovada că s-a plătit contribuția de asigurări sociale, de către angajator și de către angajat, pentru sumele menționate în adeverință.

Așa cum rezultă și din Decizia nr. 19/2012 a Înaltei Curți de C. ție și Justiție "aplicarea principiului contributivității impune luarea în calcul a sporurilor și veniturilor suplimentare utilizate la determinarea punctajelor medii anuale pentru perioadele anterioare Legii nr. 19/2000, în măsura în ca re

ace stea au făcut parte din baza de ca lcul a pensi ilor, au fost în registrate în ca rn etul de muncă sau rezultă

din adeverință, conform legislației în vigoare, și s -a plătit contribuția de a sigurări sociale";.

Mai mult, potrivit art. 165 alin. 2 din Legea nr. 263/2010 "La determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități";.

Anexa 15 pct.VI din normele de aplicare a legii pensiilor, prevede că nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor formele de retribuire în acord sau cu bucata în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale; formele de retribuire pentru orele suplimentare realizate peste programul normal de lucru, premiile.

În consecință instanța constată că în speță nu s-a făcut dovada achitării contribuției de asigurări sociale pentru sporul pentru regim prelungit de muncă, instanța urmând să respingă cererea cu privire la acesta.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite in parte actiunea formulata de reclamanta S. V., cu domiciliul în C. -N., str. T. nr.19, ap.27, jud. C. impotriva paratei C. Judeteana de P. C., cu sediul în C. -N., str. G.C. nr.2, jud. C. si in consecinta:

Obliga parata sa emita o noua decizie de pensie cu luarea in calcul a adeverintei nr. 7812/2012 emisa de SC Hidroconstructia SA.

Respinge celelalte petite.

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 02 Decembrie 2013.

Președinte,

B. G. Z.

Asistent judiciar,

C. -E. P.

Asistent judiciar,

B. -A. C.

Grefier,

C. S.

Red. B.G.Z., V.A.M. 4 ex./_

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 15949/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale