Sentința civilă nr. 16273/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale

Dosar nr. _

cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 16273/2013

Ședința publică de la 09 Decembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE B. G. Z.

Asistent judiciar C. -E. P. Asistent judiciar B. -A. C. Grefier C. S.

Pe rol fiind judecarea cauzei Asigurări sociale privind pe reclamant V. M. și pe pârât C. N. DE P. P., pârât C. J. DE P. C., având ca obiect contestație decizie de pensionare.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, se constată că dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de_, când părțile au pus concluzii conform încheierii din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de_ reclamanta V. M. a chemat-o în judecată pe pârâta C. N. DE P. P. în cadrul căreia funcționează Comisia de contestații, precizată și extinsă ulterior reclamanta: a solicitat recalcularea pensiei de urmaș stabilite prin decizia nr. 2.

/_ cu luarea în considerare a veniturilor din adeverința nr._ /_ emisă de fostul angajator CFR SA; anularea hotărârii Comisiei centrale de contestații pronunțată în urma contestării deciziei de pensie menționate; a contestat reîncadrarea în grupa a II-a de muncă a perioadei valorificate ca stagiu realizat în grupa I de muncă; a contestat decizia de debit emisă ca urmare a acestei reîncadrări.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat în esență următoarele: în mod greșit se refuză luarea în calcul a veniturilor din adeverința nr._ /_ emisă de fostul angajator CFR SA întrucât pentru acestea s-au plătit contribuțiile CAS conform legislației în vigoare; în mod nelegal s-a dispus reîncadrarea în grupa a II-a de muncă a perioadei valorificate ca stagiu realizat în grupa I de muncă.

Instanța nu apreciază că operează interdicția referitoare la modificarea acțiunii după primul termen de judecată altfel decât cu acordul expres al părților, prevăzută de art. 204 alin. 3 din Codul de procedură civilă, întrucât în speță modificarea și extinderea acțiunii de către reclamantă au avut ca urmare a unor acte și fapte ale pârâtelor ulterioare cererii de chemare în judecată, astfel că reclamanta nu le-ar fi putut ataca în cuprinsul acesteia.

Analizând actele și lucrările cauzei instanța reține următoarele:

În favoarea reclamantei s-a emis decizia nr. 2. /_ prin care s-a stabilit pensia acesteia de urmaș după soțul său V. V. .

Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat contestație la Comisia centrală de contestații și a solicitat recalcularea pensiei de urmaș stabilite prin decizia nr. 2. /_ cu luarea în considerare a veniturilor din adeverința nr. _

/_ emisă de fostul angajator CFR SA.

Prin hotărârea nr. 4477/_ Comisia centrală de contestații a admis în parte contestația reclamantei și a dispus luarea în considerare de către C. județeană de P. publice a sporului de noapte menționat în adeverința nr. _

/_ emisă de CFR SA, respingând în rest contestația.

Prin adresa nr. 645/_ Comisia centrală de contestații i-a solicitat Casei județene de pensii publice să recalculeze pensia de urmaș a reclamantei valorificând perioada lucrată de soțul acesteia în perioada_ -_ ca perioadă lucrată în grupa a II-a de muncă și nu ca perioadă lucrată în grupa I de muncă.

Ca urmare a recalculării s-a emis decizia de debit nr. 790/_ .

Raportând starea de fapt reținută la normele de drept incidente în cauză instanța reține următoarele:

În mod nelegal pârâtele au refuzat să valorifice la calcularea pensiei reclamantei, alături de sporul de noapte și celelalte sporuri menționate în adeverința nr._ /_ emisă de fostul angajator CFR SA.

Astfel, prin deciziile pronunțate în cadrul unui recurs în interesul legii nr. 19/2011 și nr. 19/2012 Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în sensul că aceste sporuri este obligatoriu să fie luate în calcul dacă pentru acestea s-au plătit dacă au fost incluse în baza de calcul conform legislației anterioare, sunt înregistrate în carnetul de muncă sau în adeverințele eliberate de unități, conform legislației în vigoare, și pentru acestea s-a plătit contribuția de asigurări sociale, arătând că o interpretare diferită ar fi contrară principiului contributivității, principiu de bază în materia asigurărilor sociale.

Aceste decizii sunt obligatorii pentru instanțe potrivit art. 330 ind. 7 din vechiul Cod de procedură civilă și potrivit art. 517 alin. 4 din actualul Cod de procedură civilă.

Este adevărat că deciziile menționate s-au referit la Legea nr. 19/2000, dar concluziile acestora se impun și cu privire la Legea nr. 263/2010, întrucât cele două legi nu conțin prevederi diferite nici în privința principiului contributivității și nici în privința caracterului sporurilor care trebuie să fie luate în considerare.

În consecință refuzul de a lua în considerare veniturile suplimentare menționate în adeverința depusă la dosarul cauzei de reclamantă echivalează cu încălcarea deciziilor obligatorii pronunțate în interesul legii de către Înalta Curte de

C. ție și justiție și ci încălcarea normelor care prevăd caracterul obligatoriu al acestor decizii.

Pentru motivele de drept menționate și pentru că adeverința depusă la dosaruzl cauzei precizează concret că pentru veniturile realizate de soțul reclamantei s-a reținut și s-a virat CAS conform prevederilor legale în vigoare, instanța urmează să admită cererea reclamantei cu privire la luarea în considerare a acestor venituri.

Cu privire la reîncadrarea perioadei lucrate de soțul reclamantei acesteia în perioada_ -_ ca perioadă lucrată în grupa a II-a de muncă și nu ca perioadă lucrată în grupa I de muncă, instanța constată următoarele:

Un principiu fundamental în drept este acela al neagravării situației unei persoane în propria cale de atac (non reformatio in pejus).

În speță se observă că reîncadrarea s-a dispus nu prin decizia comisiei centrale de contestații pronunțată ca urmare a contestației reclamantei, ci ca urmare a unei adrese emise de această comisie către C. J. de P. .

Este adevărat că în cazul unui calcul greșit al pensiei se poate proceda inclusiv din oficiu la recalcularea acesteia, dar cu toate acestea în speță instanța apreciază că s-a încălcat principiul menționat anterior non reformatio in pejus.

Astfel, instanța constată deosebit de relevant faptul că și hotărârea Comsiei centrale de contestații, precum și adresa prin care s-a solicitat reîncadrarea, au fost emise în aceeași dată. În consecință, chiar dacă reîncadrarea nu s-a dispus propriu-zis prin decizia pronunțată în soluționarea contestației, emiterea adresei în aceeași dată duce la concluzia că reîncadrarea s-a realizat ca urmare a contestației formulat ed e reclamantă, încălcându-se principiul menționat anterior.

Din alt punct de vedere instanța constată că din probele aflate la dosarul cauzei, rezultă cu claritate că soțul reclamantei a lucrat în perioada_ -_ în grupa I și nu în grupa a II-a de muncă. Astfel, acest lucru este precizat concret în Adeverința nr. 1749/_ emisă de CFR SA depusă la fila 110.

Ca urmare a constatări caracterului nelegal al reîncadrării, instanța constată ca și consecință directă caracterul nelegal al deciziei de debit nr. 790/_ emisă ca urmare a acestei reîncadrări.

În consecință instanța constată că acțiunea reclamantei este întru totul întemeiată și o va admite, iar în baza art. 451 din codul de procedură civilă instanța le va obliga pe pârâte în solidar la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată precizată și extinsă de reclamanta V. M., cu domiciliul în C. -N., str. E. R., nr. 40/5, jud. C. în contradictoriu cu pârâta

C. J. DE P. P., cu sediul în C. -N., str. G. C., nr. 2, jud. C. .

Anulează în parte Hotărârea nr. 4477/_ pronunțată de Comisia centrală de Contestații, respectiv în privința respingerii obiecțiunilor reclamantei.

Dispune recalcularea pensiei de urmaș a reclamantei cu luarea în considerare a tuturor veniturilor menționate în adeverința nr._ /_ emisă de CFR SA, inclusiv a veniturilor denumite "ore în acord";, "premii";, "ore suplimentare"; și "spor de noapte";.

Constată că perioada lucrată de V. I., soțul reclamantei V. M., în perioada_ -_ se încadrează în grupa I de muncă.

Anulează decizia de debit nr. nr. 790/_ emisă de pârâta C. J. DE

  1. P. .

    Obligă pe pârâte în solidar a plata către reclamantă a sumei de 1000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.

    Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

    Cererea de apel se va depune la Tribunalul Cluj. Pronunțată în ședința publică de la 09 Decembrie 2013.

    Președinte,

    1. G. Z.

      Asistent judiciar,

      1. -A. C.

        Grefier,

      2. S.

Cu opinia separată a asistentului judiciar C. P. în sensul admiterii în parte a acțiunii, respectiv admiterea petitului privind anularea deciziei de debit nr. 790/2013 și respingerea celorlalte petite.

Reclamanta prin acțiunea formulată a solicitat anularea deciziei nr. 2. și luarea în calcul a adeverinței nr._ /_ emisă de CFR SA.

Prin extinderea de acțiune depusă (f. 138) s-a solicitat luarea în calcul a adeverinței, anularea deciziei de debit nr. 790/_ și suspendarea executării acestei decizii.

Pârâta C. J. de P. C. nu a formulat întâmpinare însă a depus dosarul de pensie al reclamantei.

Pârâta C. N. de P. P. - Comisia Centrală de Contestații nu a formulat întâmpinare însă a depus Hotărârea nr. 4477/2013 a Comisiei Centrale de Contestații.

În data de_ reclamanta a formulat o cerere de recalculare a pensiei de urmaș pe baza adeverinței nr._ /2012 emisă de Compania N. de Căi Ferate CFR SA B. .

Pârâta C. J. de P. a emis decizia nr. 2. /_ .

Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat contestație, contestație care a fost admisă în parte de Comisia Centrală de Contestații prin Hotărârea nr. 4477/2013.

Prin Hotărârea nr. 4477/2013 s-a admis parțial contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei nr. 2. /_ și s-a dispus revizuirea deciziei sub aspectul valorificării, la determinarea punctajului mediu anual, a sporului pentru munca prestată în timpul nopții aferent perioadelor înscrise în adeverința nr. _

/_ emisă de Compania N. de Căi Ferate CFR SA B., începând cu data de_ .

Adeverința nr._ /_ emisă de Compania N. de Căi Ferate CFR SA B. cuprinde ore acord, ind. CO, ore suplim., premii, spor vechime și spor noapte.

Sporul de vechime a fost luat în calcul conform prevederilor legale.

În ceea ce privește sporul de noapte, Comisia Centrală de Contestații prin Hotărârea nr. 4477/2013 a dispus luarea în calcul a acestui spor cu data de _

, adică cu luna următoare depunerii cererii, conform prevederilor legale.

În această adeverință nu se arată că s-a achitat, de către angajator și angajat, contribuția de asigurări sociale de stat și pentru pensia suplimentară pentru sumele realizate în acord, premii, ore suplimentare.

Pentru a se putea aplica principiul contributivității trebuie să se facă dovada că s-a plătit contribuția de asigurări sociale de către angajator și de către angajat.

Simpla afirmație că s-a plătit contribuția de asigurări sociale conform legilor în vigoare nu face dovada că pentru toate sumele din adeverință s-a achitat această contribuție, în condițiile în care există un text de lege expres în care se arată că sumele în acord, orele suplimentare, premiile nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor.

Trebuie să facă dovada expresă că pentru toate sumele cuprinse în adeverință s-a reținut și virat contribuția de asigurări și pentru pensie suplimentară de către angajator și angajat.

Așa cum rezultă și din Decizia nr. 19/2012 a Înaltei Curți de C. ție și Justiție "aplicarea principiului contributivității impune luarea în calcul a sporurilor și veniturilor suplimentare utilizate la determinarea punctajelor medii anuale pentru perioadele anterioare Legii nr. 19/2000, în măsura în care ace stea au făcut

parte din baza de calcul a pensiilor, au fost înregistrate în carnetul de muncă sau

re zultă din ade ve rință, co nform legislație i în vigoare, și s -a plătit contribuția de

asigurări so ciale";.

Întrucât nu se face această dovadă, sumele din adeverință acordate cu titlu de acord, orele suplimentare, premiile nu pot fi luate în calcul la stabilirea drepturilor cu titlu de pensie.

Mai mult, potrivit art. 165 alin. 2 din Legea nr. 263/2010 "La determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități";.

Anexa 15 pct.VI din normele de aplicare a legii pensiilor prevede ce anume trebuie să cuprindă adeverințele prin care se dovedesc sporurile și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiei.

Anexa 15 pct.VI din normele de aplicare a legii, prevede că nu sunt luate în

calcul la stabilirea punctajului mediu anual întruc ât nu au f ăcut p ar te d in b aza de calcul a pensiilor formele de retribuire în acord sau cu bucata în regie ori după timp,

pe bază de tarife sau cote procentuale; formele de retribuire pentru orele suplimentare realizate peste programul normal de lucru, premiile etc.

Cu privire la ind. CO se poate observa că pârâta a luat în calcul pe această perioadă salariul tarifar și sporurile permanente de care a beneficiat.

În ceea ce privește petitul privind anularea deciziei de debit nr. 790/_ acesta este întemeiat, întrucât Comisia Centrală de Contestații nu a dispus prin Hotărârea emisă revizuirea deciziei sub aspectul valorificării grupei de muncă în alte condiții decât cele stabilite prin decizie, iar adresa nr. 645/_ emisă de C.

N. de P. nu-i este opozabilă reclamantei.

Suspendarea executării unei decizii nu este prevăzută de Legea nr. 263/2010. Prejudiciul cauzat reclamantei prin reducerea cuantumului pensiei este unul patrimonial, cuantificabil și se poate repara în situația obținerii unei soluții favorabile în contestația împotriva deciziei de debit, caz în care pârâta este obligată la calcularea și la plata retroactivă a prejudiciului produs, reprezentând diferența dintre pensia la care avea dreptul și cea achitată.

Asistent judiciar,

C. P.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 16273/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale