Sentința civilă nr. 2852/2013. Contestație drepturi asigurări sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2852/F/2013
Ședința publică din data de 30 octombrie 2013 Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: R. | -I. B. | , judecător |
GREFIER: N. | G. |
Cu participarea asistenților judiciari:
L. Z. S. P.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii în cauza civilă formulată de contestatorul N. Z. -D.
împotriva intimatei C. T. de P. B. , având ca obiect contestație decizie de debit.
Dezbaterea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din data de 16 octombrie 2013. Concluziile au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea hotărârii fiind amânată pentru data de 30 octombrie 2013.
Deliberând constată:
TRIBUNALUL
Prin contestația înregistrată sub nr.40217112731 mai 2013, reclamantul N. Z. -D. a chemat în judecată pe pârâta C. T. de P. B. -Năsăud, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să anuleze decizia nr.1. din 26 martie 2013 privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale, arătând că decizia trebuie anulată deoarece nu cuprinde temeiurile de drept și de fapt în baza cărora a fost emisă, că în cuprinsul ei se face referire la mai multe adrese fără să fie menționat și conținutul acestora, că el nu desfășoară activități economice aș cum se arată în decizia contestată, prin invocarea Legii nr.263/2010 ci, el prestează activitate, potrivit OUG nr.124/1990 privind cabinetele medicale individuale .
Reclamantul artă că beneficiază de pensie anticipată, în cuantum de 606 lei, în baza deciziei nr.1. emisă la data de 22 decembrie 2009 și că, în anul 2012 pârâta a mai emis o decizie de debit, pe care ulterior și-a revocat-o.
Solicită anularea decizie contestate ca fiind nelegală și exonerarea lui de la plata sumelor menționate în aceasta.
Anterior stabilirii primului termen de judecată, contestația a fost comunicată pârâtei, care a depus întâmpinare(f.13-15) și actele acare au stat la baza emiterii deciziei(f.23-100).
Prin întâmpinare pârâta C. teritorială de pensii B. -Năsăud arată în principal că reclamantul nu a formulat contestația în termenul de 15 zile prevăzut de art. 173 din OUG nr.92/2003 și pe fond a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată arătând că, reclamantul este beneficiarul unei pensii anticipate parțiale, conform deciziei nr.1. emisă la data de 22 decembrie 2009 și, în această calitate, nu poate cumula pensia cu alte venituri care, potrivit art.6 din lege anr.263/2010 determină calitatea de asigurat obligatoriu a celui care le realizează.
Se arată că, potrivit art.118 din Legea nr. 263/2010, care reglemenetează situațiile în care cumulu pensiei este permis, nu este permis cumulul pensie anticipate sau anticipate parțiale cu alte venituri, ci dimpotrivă, potrivit art.114 din aceeași lege, plata pensiei anticipate, sau a celei anticipate parțiale, se suspendă începând cu luna următoare celei în care beneficiarii acestor categorii de pensii se regăsesc în una din situațiile prevăzute la art.6 alin.1 pct.I; II, sau IV, cu excepția consilierilor locali iar reclamantul a realizat, în anul 2011, un venit brut, echivalent cu cel puțin de 4 ori câștigul salarial mediu utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, din activități care se încadrează al art. 6 alin.1 pct.IV, litera "e";, adică "alte persoane care realizează venituri din activități profesionale";.
Se mai arată că reclamantul avea obligația să comunice pârâtei în termen de 15 zile de la ivirea situației, faptul că realizează astfel de venituri, pentru a se lua măsura suspendării pensiei, conform art.119 din legea nr.263/2010.
Cum reclamantul nu a comunicat acesta aspect pârâtei și cum din adresa comunicată de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B. nr.2920 din 8 februarie 2013 rezultă că
reclamantul a cumulat în anul 2011 pensia anticipată parțială cu venituri din activitate, s-a dispus recuperarea sumei ce reprezintă pensia pusă în plată pentru întreg anul 2012, are potrivit calculului efectuat de pârâtă este de 7.272 lei, aceasta fiind suma pentru care s-a emis decizia de recuperare contestată.
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare(f.106) prin acre a arătat că el a formulat contestația în terenul de 30 de zile prevăzut de lege, de la comunicarea deciziei contestate, comunicare care a avut loc la data de 16 mai 2013.
Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul reține următoarele:
Reclamantul a învestit instanța cu o contestație împotriva unei decizii emise da pârâta C.
T. de pensii B. Năsăud, respectiv Decizia nr.1. din 26 martie 2013, privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale(f.2) astfel că litigiu se circumscrie, litigiilor prevăzute în art.153 litera "g"; din Legea nr.263/2010, fiind un litigiu izvorât din modul de plată al pensiei anticipate parțiale către reclamant.
Contestația reclamantului nu este o contestație la executare silită, prevăzută de art.153 alin.1 litera "i"; din aceeași lege, întrucât actele de executare silită urmează să fie efectuate ulterior, de pârâtă, în baza deciziei de constatare și recuperare a debitului creat prin plata pensiei, decizia contestată fiind, astfel, potrivit art.179 alin.4 din Lege anr.263/2010, doar titlul executoriu care va sta la baza executării silite, prevăzute de art.181 din aceeași lege.
Așa fiind, în speță, nu este incident termenul de 15 zile pentru formularea contestației împotriva executării silite a creanțelor bugetare, prevăzut de art.173 din OUG nr.92/2003, așa cum susține pârâta, ci este incident termenul de 30 de zile, prevăzut de art. 149 alin.1, coroborat cu art.151 alin.2 din Legea nr.263/2010, cu mențiunea că nefiind o decizie de acordare sau de modificare a pensiei, aceasta nu se contestă potrivit procedurii administrative prealabile obligatorii, ci direct la instanță.
Prin urmare indicarea, în cuprinsul deciziei, a termenului de contestare de 15 zile, nu este în conformitate cu dispozițiile legale, dar aceasta nu are relevanță asupra legalității și temeiniciei emiterii deciziei de ‚recuperare a debitului.
În condițiile în care pârâta nu a depus la dosar dovada din care să rezulte data certă la care decizia contestată a fost comunicată reclamantului, operează prezumția că aceasta a fost comunicată cel târziu la data formulării contestației, 31 mai 2013.
Reclamantul arată că decizia contestată i-a fost comunicată la data de 16 mai 2013(f.106), susținere care apare plauzibilă, având în vedere că, deși decizia contestată a fost emisă la data de 26 martie 2013, aceasta nu a fost comunicată reclamantului anterior efectuării controlului financiar preventiv, control pe care pârâta l-a efectuat la data de 10 mai 2013, potrivit ștampilei aplicate pe decizie(f.2), astfel că și dacă se are în vedere data de 16 mai 2013, ca fiind data comunicării deciziei de debit, contestația este formulată înlăuntrul unui termen de 15 zile de la comunicare.
Așa fiind, susținerile pârâtei în sensul că prezenta contestație este tardiv formulată nu sunt întemeiate, astfel că tribunalul reține că instanța a fost învestită în termenul prevăzut de lege, potrivit celor anterior expuse.
Referitor la legalitatea și temeinicia Deciziei nr.1. din 26 martie 2013
, tribunalul reține că, prin această decizie s-a dispus recuperarea sumei de 7272 lei de la reclamant, în conținutul decizie fiind arătat faptul că aceasta reprezintă pensie încasată necuvenit în întreg anul 2011, ca urmare a faptului că reclamantul a cumulat pensia anticipată parțială, cu venituri din activitate profesională.
Decizia este motivată și în drept, fiind indicate temeiurile de drept care au stat la baza emiterii ei, respectiv art.179 alin.4 din legea nr.26372010, fiind făcut mențiunea că s-a avut în vedere referatul serviciului de plăți nr.1. /_ .
În consecință susținerile reclamantului în sensul că decizia nu este motivată în fapt și în drept nu sunt întemeiate.
Neîntemeiate sunt și susținerile reclamantului referitoare la faptul că el nu a cumulat pensia anticipată parțială cu venituri din activități, a căror realizare determină suspendarea plății pensiei anticipate sau a celei anticipate parțiale.
În acest sens tribunalul reține că reclamantul, care are CNP 1., beneficiază de pensie anticipată parțială de 606 lei, începând cu data de_, potrivit Deciziei nr.1. /_ (f.6) și că, potrivit art. 118 din Legea nr.263/2010, această pensie nu face parte din categoria pensiilor ale căror beneficiari pot cumula pensia cu alte venituri.
În ce privește pensia anticipată parțială, art.114 din aceeași lege, prevede că plata acesteia se suspendă, începând luna următoare celei în care a intervenit una din cauzele enumerate la alin.1 literele a-k, unde la litera ";b"; este prevăzut cazul în care "pensionarul,
beneficiar al unei pensii anticipate sau anticipate parțiale, se regăsește în una dintre situațiile prevăzute la art.6 alin.1 pct.I, I, IV, cu excepția consilierilor locali sau județeni"; iar, potrivit art.6 alin.1, pct. IV, sunt asigurate obligatoriu, persoanele care realizează, în mod exclusiv, un venit brut, pe an calendaristic, echivalent cu cel puțin de 4 ori câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și care se află în una din următoarele situații(prevăzute la literele a-e) și la litera "e"; este prevăzută situația "alte persoane care realizează venituri din activități profesionale";.
Reclamantul recunoaște că a prestat activitate în cadrul Cabinetului medical individual dar apreciază că această activitate nu este o activitate economică astfel că nu se justifică recuperarea pensiei încasate.
Însă tribunalul constată că activitatea prestată de medic în cabinetul individual este o activitate profesională în sensul art.6 pct.IV litera "e"; din Legea nr.263/2010, având în vedere și dispozițiile art.296 indice 21 din Codul fiscal(Legea nr.571/2003) care definesc noțiune de
"contribuabil";, astfel că se va analiza dacă, în speță, din activitatea prestată de reclamant în anul calendaristic 2011, în acest cabinet, reclamantul a realizat venituri brute, echivalente cu cel puțin de 4 ori câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și care, în anul 2011, a fost de 2.022 lei, potrivit art.15 din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011, nr.287/2010 .
Prin urmare pragul minim al veniturilor brute realizate de un pensionar beneficiar al unei pensii anticipate parțiale, în aul 2011, care determină suspendarea plății pensiei, conform art.114 din Legea nr.263/2010, este 4x2022 lei, adică 8.088 lei .
Din situația emisă de Administrația Finanțelor Publice a municipiului B., aflată la fila 33, rezultă că, în anul 2011 reclamantul N. Z. -D., cu CNP 1., a realizat, din activități liberale, un venit brut de 46.890 lei.
Așa fiind, în anul 2011, reclamantul nu era îndreptățit să beneficieze de pensia anticipată parțială și avea obligația să comunice pârâtei, potrivit art.119 din Legea nr.263/2010, faptul că se impune suspendarea plății pensiei.
Cum reclamantul nu a comunicat pârâtei că el realizează venituri într-un cuantum ce impune suspendarea plății pensiei, pârâta a achitat iar reclamatul a încasat necuvenit, în tot anul 2011, pensia anticipată parțială, în cuantum de 7.272 lei(f.3) astfel că, în mod legal și temeinic, ca urmare a controlului efectuat de pârâtă, constatând cumulul nelegal al pensiei anticipate parțiale cu veniturile din activitatea prestată de reclamant în anul 2011, a emis decizia de recuperare a sumelor contestată, potrivit art.179 alin.4 din aceeași lege.
Față de aceste considerente de fapt și de drept contestația apare ca neîntemeiată și va fi respinsă ca atare.
Pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată de la reclamant.
Asistenții judiciari participanți la soluționarea cauzei, conform art. 55 alin. 2 din Legea nr.
304/2004, republicată, și-au exprimat votul consultativ în sensul celor anterior arătate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Respinge, ca neîntemeiată, contestația formulată de contestatorul N. Z. -D., cu domiciliul în B., strada P., nr. 10, județul B. -Năsăud, împotriva Deciziei de debit nr.1. din_, emisă de pârâta C. T. de P. B. -Năsăud, cu sediul în B., b-dul R. nr.22, județul B. Năsăud.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Cererea de exercitare a căii de atac se depune, sub sancțiunea nulității, la Tribunalul B.
-Năsăud.
Pronunțată în ședința publică din data de 30 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, | GREFIER, | |
R. -I. B. | N. | G. |
Cu votul consultativ al asistenților judiciari,
S. P. L. Z.
Redactat/tehnoredactat/BRI/_ /5 ex.
← Sentința civilă nr. 3553/2013. Contestație drepturi... | Sentința civilă nr. 11116/2013. Contestație decizie... → |
---|