Sentința civilă nr. 3549/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Date cu caracter personal Nr. operator: 2516
SENTINȚA CIVILĂ NR.3549
Ședința publică din 02 septembrie 2013
Completul compus din:
Președinte: C. N. C., judecător Grefier: P. A.
Completul este asistat de asistenții judiciari
P. R. S.
V. R. I.
S-a luat în examinare după casare acțiunea civilă formulată de reclamanta
G. I., cu domiciliul în Z. ,b-dul M. V., nr. 18,bl,A 96, sc. B, ap. 4, județul S. în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. S., cu sediul în Z., B-dul M. Viteazu, nr. 85, jud. S., având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamantei, av. Ielciu Otilia și reprezentanta pârâtei, c.j. Opriș M., lipsă fiind reclamanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Instanța din oficiu pune în discuție excepția prematurității introducerii cererii privind obligare pârâtei la plata drepturilor de pensie începând cu_, la care părțile prezente arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției.
Nemaifiind cereri în probațiune, ori excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta reclamantei, av. Ielciu Otilia solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată în scris, în sensul anulării hotărârii nr. 4199/_ și a deciziei de respingere a cererii de pensionare emisă de către pârâtă cu nr. R -3276 din_, obligare pârâtei la emiterea unei noi decizii de pensii prin care să fie valorificate drepturile din carnetul de muncă și obligarea pârâtei la plata drepturilor începând cu data de_, dată la care s-a înregistrat cererea de pensionare.
Reprezentanta pârâtei, c.j. Opriș M. pentru motivele invocate pe larg în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei și susținută în fața instanței solicită respingerea acțiunii ca netemeinică.
Instanța, pe baza actelor de la dosar reține cauza în pronunțare
T R I B U N A L U L
Prin cererea sa, reclamanta G. I. a solicitat instanței anularea Hotararii nr.4199/_ ca nelegala,anularea deciziei de respingere a cererii de pensionare nr.R-3276 din_ emisa de C. J. de P. S. ,obligarea paratei la emiterea
1
unei noi decizii de pensii-deschiderea drepturilor de pensie, prin care sa-mi fie valorificata la pensie perioada_ -_ in care mi-am desfășurat activitatea in grupa a II a de munca, in procent de 100%, conform înscrisurilor de la poziția 43 din carnetul de munca si perioada_ -_ in care mi-am desfășurat activitatea in grupa a II a de munca in procent de 100%, conform înscrisurilor de la poziția 56 din cartea de munca,obligarea paratei la plata drepturilor bănești cuvenite începând cu data _
, data înregistrării cererii de înscriere la pensie ( cererea mea de înscriere ia pensie a fost înregistrata sub nr.4831 din_ ).
În motivarea acțiunii se arată că pârâta nu i-a valorificat la calculul pensiei, perioadele_ -_ ,_ -_, perioade în care și-a desfășurat activitatea în grupa a II - a de muncă, în procent de 100%.
Pârâta C. J. de P. S. a formulat întâmpinare prin care solicită instanței respingerea acțiunii reclamantei ca netemeinică, motivat de faptul că reclamanta și-a desfășurat activitatea ca laborant și controlor tehnic ceramică, neîncadrându-se în prevederile stipulate de Ordinul nr.125/1990, anexa II,pct.74.
Asupra prezentei cauze, instanța reține următoarele:
Reclamanta G. I. a fost angajată pe post de laborantă în secție la Intreprinderea de Produse Ceramice Z., desfășurându-și activitatea în grupa a II-a de muncă în procent de 100% în perioadele_ -_ și_ -_ .
Prin decizia nr.R-3276 din_ emisa de C. J. de P. S. s-a respins cererea reclamantei G. I. de înscriere la pensie pentru limită de vârstă, motivat de faptul că nu sunt îndeplinite, prevederile art.52 din Legea nr.263/2010 vârsta la data înscrierii la pensie fiind mai mică decât vârsta standard de pensionare, perioadele_ -_ ,_ -_ în care și-a desfășurat activitatea de laborant respectiv CTC - IST nu se încadrează în gradul II de muncă, înscrisurile, temeiul legal înregistrat se referă la personalul care lucrează efectiv la fabricarea produselor ceramice.
Prin hotărârea nr. 4199 din_ emisă de Comisia Centrală de Contestații din cadrul Casei Naționale de P. Publice a fost respinsă ca neîntemeiată contestația reclamantei G. I. împotriva deciziei nr. R-3276 din_ emisa de C. J. de P. S., motivat de faptul că nota internă nr.1522/_ nu reprezintă un act administrativ de nominalizare a persoanelor conform Legii, ci un act prin care sunt menționate anumite locuri de muncă, adeverința nr.4670/_ eliberată de SC CEMACOM SA Z., depusă la dosarul de pensionare odată cu contestația și care anulează adeverința nr.2244/_, nu respectă prevederile legale pentru a fi utilizată la determinarea stagiului de cotizare în grupa a II a de muncă.
Instanța reține că pârâta C. J. de P. S. și Comisia Centrală de Contestații din cadrul Casei Naționale de P. Publice nu au abilitatea să cenzureze notările existente în carnetul de muncă, acestora revenindu-le obligația de a calcula drepturile de pensie ale reclamantei în funcție de actele doveditoare depuse de reclamantă.
Reclamanta și-a desfășurat efectiv activitatea în secție în care se fabricau produsele ceramice, astfel încât perioadele cuprinse între_ -_ ,_ -_ vor fi luate de către pârâtă la recalcularea pensiei în calcul în procent de 100% de către reclamantă în grupa a II- a de muncă.
2
Față de cele ce preced instanța va admite în parte acțiunea reclamantei.
Instanța va admite excepția prematurității introducerii cererii privind obligare pârâtei la plata drepturilor de pensie începând cu_, excepție invocată din oficiu de către instanță, raportat la faptul că drepturile cuvenite reclamantei din efectuarea recalculării pensiei îi revine acesteia după realizarea propriu-zisă a operațiunii de recalculare a pensiei și nu anterior acestei date.
Instanța va respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, deoarece aceasta nu a căzut în pretenții, ele nefiind dovedite că au fost efectuate și nici cuantumul acestora.
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I H O T Ă R Ă Ș T E:
Admite in parte acțiunea reclamantei G. I. - Z., M. V., nr. 18, bl. A 96, sc. B, ap. 4, Județ S. în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. S., cu sediul în Z., b-dul M. Viteazu, nr.85, județul S., și in consecința dispune anularea Hotărârii nr. 4199/_ a Comisiei Centrale de Contestații din cadrul Casei Naționale de P. Publice București, cu sediul în București, sector 2, str. Latină, nr. 8, și anularea deciziei nr. R-3276/_ a Casei Județene de P. S. .
Obligă pârâta C. J. de P. S. să emită o nouă decizie de pensionare prin care să fie recunoscută reclamantei perioadele_ -_ și_ -_ ca fiind desfășurate în grupa a II-a de muncă in procent de 100%.
Admite excepția prematuritatii introducerii cererii privind obligarea paratei la plata drepturilor de pensie începând cu data de_, excepție invocata din oficiu de către instanța.
Respinge cererea reclamantului privind obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
Definitivă.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 2 septembrie 2013.
Președinte | Asistenți judiciari | Grefier | |||
C. N. C. | P. R. | S. | V. R. I. P. | A. |
Red.C.N.C./_
Tehnored.M.V./_ /ex.4
3
← Decizia civilă nr. 3517/2013. Recalculare pensie. Asigurări... | Decizia civilă nr. 1297/2013. Contestație decizie pensionare.... → |
---|