Sentința civilă nr. 4763/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4763/2013

Ședința publică din data de 18 martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. M. I. ASISTENT JUDICIAR: I. R. ASISTENT JUDICIAR: A. Ș.

GREFIER: R. B. M.

Pe rol fiind judecarea cauzei de asigurări sociale având ca obiect contestație decizie de pensionare formulată de reclamantul C. P., în contradictoriu cu pârâtele C. JUDETEANA DE P. C. și C. N. DE P.

P. B. .

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință constatându-se că mersul dezbaterilor și concluziile pe fond ale părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de_, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de azi,_ .

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, reține că prin acțiunea înregistrată la data de_ pe rolul Tribunalului C., reclamantul C. P. a chemat în judecată pe pârâtele C. N. de P. P. și C. Județeană de P. C.

, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie anulată decizia de pensie nr. 1. din_ emisă de către pârâta de rangul II, să fie anulată Hotărârea nr. 2195 din_ emisă de către Comisia Centrală de Contestații și să fie obligate pârâtele să emită o nouă decizie de pensie cu luarea în calcul a sporurilor lunare menționate în adeverința nr._ eliberată de fostul angajator al reclamantului SC Remarul 16 Februarie SA

C. -Napoca, începând cu data de_ .

În motivarea acțiunii sale, reclamantul a arătat că drepturile sale inițiale pentru munca depusă și limita de vârstă au fost stabilite începând cu data de_, prin Decizia de pensie nr. 1. /1998 .

La data de_, a depus la pârâta adeverința sus menționată, în vederea recalculării cuantumului pensiei cu luare în considerare a sporurilor primite în perioada_ -_ .

Prin adresa nr. 20170/_, pârâta a respins cererea reclamantului, precizând că nu va lua în calcul veniturile menționate în adeverință, întrucât la stabilirea pensiei se iau in calcul numai veniturile înscrise în carnetul de muncă.

Ca urmare a acestui răspuns, a înregistrat la Tribunalul Cluj sub nr. 11099/117/_ o cerere de chemare în judecată prin care a solicitat obligarea pârâtei de rangul II la emiterea unei noi decizii de pensie cu luarea

în considerare a sporurilor menționate în adeverința nr._ eliberată de fostul angajator al reclamantului SC Remarul 16 Februarie SA C. -Napoca, începând cu data de_ .

La data de_, i-a fost comunicată de către C. Județeană de P.

C. Decizia de pensie nr. 1. din_, prin care pensia sa a fost recalculată cu motivarea revizuire sporuri conform cererii nr. 20170 din _

.

Reclamantul a mai arătat că a contestat la data de_ această decizie de recalculare a pensiei sale, iar, prin Hotărârea nr. 2195 din_, Comisia Centrală de Contestații a respins plângerea sa.

Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe prevederile Legii 57/1974, Decretului nr. 389/1972, Legii 49/1992, Ordinului 125/1990, Legii 19/2000, Legii 263/2010.

Pârâtele, legal citate, nu au depus întâmpinare la dosarul cauzei, pentru a-și preciza poziția procesuală față de cererea reclamantului.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, reclamantul este pensionat pentru munca depusă și limită de vârstă potrivit deciziei nr. 1. din_ (f.9). Așadar, drepturile inițiale de pensie pentru munca depusă ale reclamantului au fost stabilite în temeiul Legii nr. 3/1977 .

La data de 19 mai 2011, reclamantul s-a adresat pârâtei C. Județeană de P. C., solicitând recalcularea pensiei sale cu luarea în considerare și a veniturilor suplimentare consemnate în adeverința nr._ eliberată de fostul angajator SC Remarul 16 Februarie SA C. -Napoca, constând în venituri în acord realizate în perioada_ -_ . (f.126)

Pârâta a emis adresa nr. 20170/_ prin care a comunicat că nu va proceda la recalcularea pensiei reclamantului cu a luarea în considerare a acestor venituri.(f.125).

Ca urmare a acestui răspuns, reclamantul C. P. a înregistrat la Tribunalul Cluj sub nr. 11099/117/_ o cerere de chemare în judecată prin care a solicitat obligarea pârâtei de rangul II la emiterea unei noi decizii de pensie cu luarea în considerare a sporurilor menționate în adeverința nr._ eliberată de fostul angajator al reclamantului SC Remarul 16 Februarie SA C. -Napoca, începând cu data de_ .

Prin decizia de pensie nr. 1. din_, C. Județeană de P. C. a recalculat pensia reclamantului cu motivarea: revizuire sporuri conform cererii nr. 20170 din_ .(f.10)

Reclamantul a contestat la data de_ această decizie de recalculare a pensiei sale (f.13), iar, prin Hotărârea nr. 2195 din_, Comisia Centrală de Contestații a respins contestația sa (f.14-18).

Prin sentința civilă nr. 9828/_, pronunțată de către Tribunalul Cluj în dosarul nr._, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 5070/R/_, pronunțată de către Curtea de Apel C., pârâta C. Județeană de P. C. a fost obligată la recalcularea pensiei cuvenite reclamantului C. P. cu luarea în considerare a veniturilor în acord global evidențiate în adeverința nr._ emisă de fostul angajator al reclamantului SC Remarul 16 Februarie SA C. -Napoca, începând cu data de_, fiind respinsă cererea acestuia cu privire la valorificarea celorlalte sporuri menționate în adeverința mai sus amintită(f. 224-226 și 232-233).

În cuprinsul sentinței civile mai sus menționate, s-a reținut că reclamantul a depus ulterior o contestație având ca obiect anularea Hotărârii nr. 2195 din_ a Comisiei Centrale de Contestații, contestație

care poate face obiectul unui alt dosar, astfel că instanța a reținut că se va pronunța doar asupra acțiunii inițial formulate.

În cauza de față, reclamantul contestă deciziei de pensie nr. 1. din_ și hotărârea nr. 2195 din_ emisă de Comisia Centrală de Contestații, care nu au făcut obiectul analizei instanței în dosarul nr. _

, solicitând anularea acestora și obligarea pârâtelor să emită o nouă decizie de pensie cu luarea în calcul a sporurilor lunare menționate în adeverința nr._ eliberată de fostul angajator al reclamantului SC Remarul 16 Februarie SA C. -Napoca, începând cu data de_ .

Asupra acestui aspect, instanța reține că, deși obiectul cererii de chemare în judecată formulată de reclamant în prezentul dosar (anularea deciziei de pensie, anularea hotărârii comisiei centrale de contestații, cu consecința obligării pârâtelor să emită o nouă decizie de pensie cu luarea în calcul a sporurilor menționate în adeverință) este aparent diferit de cel cu care a fost sesizată instanța de judecată în dosarul nr._ (obligarea pârâtei la recalcularea pensiei cu luarea în calcul a sporurilor menționate în adeverință), cu toate acestea nu poate fi neglijat aspectul esențial că la baza ambelor litigii stau pretențiile reclamantului de a-i fi luate în considerare, la stabilirea drepturilor sale de pensie, veniturile menționate în adeverința nr._ eliberată de SC Remarul 16 Februarie SA C. -Napoca, aspect asupra căruia s-au pronunțat instanțele de judecată prin sentința civilă nr. 9828/_ și decizia civilă nr. 5070/R/_ .

Ori, în raport de acest aspect, instanța constată că, astfel cum s-a reținut în practica judiciară, efectul pozitiv al puterii lucrului judecat se manifestă ca prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în

legătură cu raporturile juridice dintre părți, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit. Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă tripla identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești. Prezumția nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu pot fi ignorate.

Cum, potrivit art.1200 pct. 4 cu referire la art.1202 alin.2 C.civ., în relația dintre părți, prezumția lucrului judecat are caracter absolut, înseamnă că ceea ce s-a dezlegat jurisdicțional într-un prim litigiu va fi opus părților din acel litigiu și succesorilor lor în drepturi, fără posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat [Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I civilă, decizia nr. 3028 din 4 mai 2012].

Ori, în raport de toate aceste principii jurisprudențiale și luând în considerare împrejurarea că prin sentința civilă nr. 9828/_, pronunțată de către Tribunalul Cluj în dosarul nr._, pârâta a fost obligată la recalcularea pensiei cuvenite reclamantului C. P. cu luarea în considerare a veniturilor în acord global evidențiate în adeverința nr._ emisă de fostul angajator al reclamantului SC Remarul 16 Februarie SA C. - Napoca, începând cu data de_, fiind respinsă cererea acestuia cu privire la valorificarea celorlalte sporuri, se impune concluzia că decizia de

pensie nr. 1. din_ și hotărârea nr. 2195 din_ a Comisiei Centrală de Contestații, supuse analizei instanței în cauza de față, au fost emise cu încălcarea dispozițiilor legale, impunându-se anularea acestora.

Totodată, se impune a se dispune, cu respectarea efectului pozitiv al puterii de lucru anterior menționat, obligarea pârâtei C. Județeană de P.

C. să emită o nouă decizie de pensie, însă cu luarea în considerare a celor dispuse prin sentința civilă nr. 9828/_ a Tribunalului C. și prin decizia civilă nr. 5070/_ a Curții de Apel C. privitoare la adeverința nr._, drepturile urmând a se acorda începând cu data de_ .

În aplicarea art. 274 din Codul de procedură civilă, se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C.

P., domiciliat în C. -Napoca, str. D., nr. 13, bl. M1, ap. 40, județul C., în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de P. C., cu sediul în C. - Napoca, str. G. C., nr. 2, județul C., și C. N. de P. P., cu sediul în B., str. L., nr. 8, sector 2, în consecință:

Anulează decizia de pensie nr. 1. /_ emisă de C. Județeană de

P. C. și hotărârea nr. 2195/_ emisă de Comisia Centrală de Contestații și obligă pârâta C. Județeană de P. C. să emită o nouă decizie de pensie cu luarea în considerare a celor dispuse prin sentința civilă nr. 9828/_ a Tribunalului C. și prin decizia civilă nr. 5070/_ a Curții de Apel C. privitoare la adeverința nr._, cu acordarea drepturilor începând cu data de_ .

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .

Președinte,

A. M. I.

Asistent judiciar,

I. R.

Asistent judiciar,

A. Ș.

Grefier,

R. B. M.

Red/Dact. IAM 5 ex. - _

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 4763/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale