Decizia civilă nr. 253/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 253/R/2013
Ședința publică din 28 ianuarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S. D. JUDECĂTOR: D. G. JUDECĂTOR: L. D.
GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul S. E. împotriva sentinței civile nr. 7307 din 25 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe pârâții intimați M. A. N., CASA DE PENSII S. A M. UI A. N., având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul pârâților intimați M. A. N. și C. de P. S. a M. ui A.
N., consilier juridic Rîndașu Costică, cu delegație la dosar, lipsă fiind reclamantul recurent.
Procedura este îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâților intimați și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 22 ianuarie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul intimat M. A. N.
, în nume propriu și reprezentant legal al Casei de P. S. a depus la dosar întâmpinare la care este anexată și delegație.
Reprezentantul pârâților intimați arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului. Reprezentantul pârâților intimați solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate pentru motivele expuse pe larg prin întâmpinarea
depusă la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 7307 din_ a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr._, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a M. UI A. N. și, în consecință, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul Ș. E. împotriva acestui pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul Ș. E. împotriva pârâtei C. S. DE P. A M. UI A. N., ca nefondată.
S-a luat act că pârâtele nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a M. ui A. N. este nefondată întrucât în raport de dispozițiile Legii nr. 346/2006, art. 132 din Legea 263/2010 și art. 8 alin. 1 lit. i din HG nr. 233/2011 casele de pensii sectoriale au un drept propriu de reprezentare în fața instanțelor judecătorești, iar M. A.
N. nu are legitimitate procesuală pasivă în cauză.
Pe fondul cauzei
, instanța a reținut, în fapt
, că prin Decizia nr. 092180/_
, reclamantului i s-a stabilit pensia militară de stat în cuantum brut de 819,8 lei. Acest cuantum a suferit modificări, reclamantul revenindu-i, în luna decembrie 2010, astfel cum reiese din cuponul de pensie depus la dosar la f. 18, un cuantum brut al pensiei de 2811 lei.
În baza O.U.G. nr. 1/2011, prin Decizia nr. 46343/_, reclamantului i s-a revizuit pensia raportat la situația reală a veniturilor obținute și avându-se în vedere stagiul de cotizare realizat, stabilindu-i-se un cuantum brut al pensiei de 2229 lei.
Împotriva Deciziei nr. 46343/_, reclamantul a formulat contestație la Comisia de Contestații din cadrul M. ui A. N., care nu a fost soluționată până la data pronunțării instanței.
Instanța a reținut, prealabil, că nesolu ționarea contestației formulate de
către reclamant de către instituția competentă în termenul stabilit de lege
în acest scop, nu poate fi interpretată ca un fine de neprimire a cererii formulate de reclamant, în sarcina acestuia neputându-se reține vreo culpă cu privire la acest aspect. Mai mult, s-a reținut că reclamantul are dreptul, potrivit art. 21 alin. 3 din Constituția Românei și art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, la soluționarea cererii sale într-un termen rezonabil, în jurisprudența instanței de contencios al drepturilor omului stabilindu-se că, în calculul termenului intră și durata procedurilor administrative prealabile sesizării instanței judecătorești, în cazul în care legea impune o astfel de procedură prealabilă (a se vedea, spre exemplu, în acest sens Hotărârea Curții pronunțată în cauza J.B. contra Franței, paragr. 19). Ori, în raport de aceste dispoziții legale, instanța a constatat că, atunci când procedura administrativă prealabilă nu s-a finalizat în termenul expres prevăzut de lege, se impune analiza jurisdicțională a cererii reclamantului, chiar în absența hotărârii comisiei de contestații, în caz contrar încălcându-i-se reclamantului dreptul de acces la justiție.
În drept, s-a reținut că, potrivit art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 1/2011 pensiile prevăzute la art. 1 lit. a si b din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. 4 din aceeași lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu pana la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari.
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. 1 si 2 din O.U.G. nr. 1/2011 pensiile recalculate ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010 se mențin în plată în cuantumurile avute în luna decembrie 2010, începând cu luna ianuarie 2011 și până la data emiterii deciziei de revizuire, iar diferențele aferente lunii ianuarie 2011 se achită până la sfârșitul lunii februarie 2011.
Asupra alegațiilor reclamantului privitoare la lipsa temeiului juridic al emiterii deciziei de revizuire, instanța a reținut că acestea sunt neconforme realității, pensia reclamantului fiind revizuită din oficiu avându-se în vedere prevederile O.U.G. nr. 1/2011, astfel cum reiese din chiar titlul deciziei analizate, respectiv metodologia de calcul prevăzută de anexa 3 la acest act normativ, iar nu metodologia de calcul prevăzută de H.G. nr. 735/2010.
Mai mult, referitor la suspendarea aplicării H.G. nr. 735/2010 prin Sentința civilă nr. 338/2010 a Curții de Apel Cluj, aceasta își poate produce
efectele numai între părțile litigante, neavând însă nicio relevanță în prezenta cauză, având în vedere că nu acesta este actul normativ în baza căruia a fost emisă decizia de revizuire contestată.
Instanța a reținut că reclamantul a formulat în principal critici ce vizează conformitatea actelor normative emise de legiuitorul român cu prevederile constituționale și cele ale Convenției Europene a Drepturilor Omului, critici privitoare la încălcarea dreptului său de proprietate protejat de art. 1 din Protocolul 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, la retroactivitatea legilor privitoare la revizuirea pensiilor militare și la încălcarea principiului drepturilor câștigate.
Privitor la afirmațiile vizând neconformitatea actelor normative cu cele ale
Convenției Europene a Drepturilor Omului
, tribunalul a reținut incidența cauzelor Ana M. Frimu și alții împotriva României, respectiv Constantin Abăluță și alții c. României, cauze respinse ca inadmisibile.
În ceea ce privește criticile de neconstituționalitate formulate de reclamant, vizând încălcarea pr incipiului neretr oactivității legii și al pri ncipiului drepturilor
câștigate
,
Tribunalul a reținut că prin Decizia nr. 871/2010, Curtea
Constituțională a României a statuat că prevederile art. 1-5 și art. 12 ale Legii nr. 119/2010, potrivit cărora pensiile de serviciu se recalculează devenind pensii de asigurări sociale, nu încalcă principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 al. 2 din Constituție.
Ori, în raport de aceste considerații de drept reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului și de Curtea Constituțională a României, se constată că cererea de chemare în judecată formulată de reclamant este în mod vădit neîntemeiată sub aspectul criticilor de neconformitate cu prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului și neconstituționalitate invocate de acesta.
Chiar efectuând analiza de proporționalitate reținută, prin Decizia nr. 29/2011 pronunțată în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, a fi necesar a se aprecia în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare, se constată că în cauza de față reclamantul, prin diminuarea pensiei sale de la cuantumul de 2811 de lei la 2229 de lei ca urmare a revizuirii, nu suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă), reclamantul nefiind lipsit total de beneficiu social al pensiei, ci doar de acel supliment acordat de stat în virtutea calității sale de fost militar, iar pensia contributivă a acestuia are un cuantum care nu poate conduce la concluzia că, prin măsura revizuirii pensiei sale de serviciu, i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență. Astfel, suma de 2229 de lei este superioară pensiei medii pentru limită de vârstă în mai 2012 în cuantum de 947 lei, conform datelor statistice ale Casei N. de P. și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, ceea ce nu poate avea semnificația unei afectări grave a asigurării existenței materiale a reclamantului.
În subsidiar, reclamantul a înțeles să conteste corectitudinea stabilirii cuantumului pensiei, arătând că a fost în imposibilitatea de a-și verifica veniturile lunare realizate, primele acordate de-a lungul timpului, al treisprezecelea salariu și luarea în calcul a grupei de muncă în care și-a desfășurat activitatea de-a lungul timpului, însă nu a depus la dosar nicio probă în susținerea afirmațiilor sale, care să contravină veniturilor menționate în dosarul de pensie depus de pârâtă.
Ori, deși potrivit regulii actor incumbit probatio reclamantul era ținut să își probeze afirmațiile, acesta nu a înțeles să își îndeplinească obligația, astfel că se constată că, și sub acest aspect, acțiunea formulată apare ca neîntemeiată.
Pentru toate aceste motive, instanța a respins acțiunea formulată de reclamantul S. E. împotriva pârâtei C. S. DE P. A M. UI A.
N., atât asupra celor solicitate în principal, cât și asupra capătului de cerere subsidiar, ca nefondată.
Totodată, în aplicarea dispozițiilor art. 274 din Codul de procedură civilă, având în vedere că în cauză nu a fost formulată vreo cerere expresă în acest sens, instanța a luat act că pârâtele nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul Ș. E.
, solicitând în principal anularea deciziei de revizuire a pensiei, contestate, nr. 4643 din_ emisă de M. A. N., prin C. de P. S. ; menținerea deciziei nr. 092180/_ de stabilire a cuantumului pensiei, revizuită ulterior; obligarea pârâtei la plata diferenței dintre pensia de serviciu stabilită conform Legii nr. 164/2001, a Legii nr. 179/2004, a Decretului nr. 214/1977, plătită în luna decembrie 2010 și pensia revizuită conform Legii nr. 119/2010, H.G. nr. 735/2010, O.U.G. nr. 1/2011, de la data plății și până la repunerea în plată a pensiei inițiale, cu obligarea pârâtei la plata dobânzii legale și a indicelui de inflație aferentă sumelor reprezentând diferența dintre cele două decizii.
În subsidiar, contestă cuantumul pensiei stabilit în urma revizuirii ca urmare a aplicării greșite a dispozițiilor legale în vigoare, conform precizărilor din contestația adresată Comisiei de contestații din cadrul M. ui.
Recurentul a arătat că a formulat contestație în termenul legal de la comunicarea deciziei de recalculare la comisia de contestații care funcționează în cadrul M. ui Administrației și Internelor în temeiul dispozițiilor art. 149 alin.
(1) din Legea nr. 263/2010, privind sistemul unitar de pensii.
Cum în termenul legal de 45 zile de la momentul înregistrării contestației, potrivit dispozițiilor art. 149 alin. (4) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii Comisia nu a emis o hotărâre care să soluționeze contestația depusă, apreciază că lipsa acestui răspuns echivalează cu respingerea demersului.
Mai mult, acesta apreciază că lipsește temeiul juridic al emiterii deciziei de revizuire a pensiei militare, în contextul în care prin Sentința civilă nr. 338/2010 pronunțată de către Curtea de Apel Cluj în dosarul nr._ s-a dispus
"suspendarea executării HG 735/21 iulie 2010, pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislației privind pensiile militare de stat, a pensiilor polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, conform Legii 119/2010, privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, până la pronunțarea instanței de fond." Sentința menționată a rămasă definitivă în baza Deciziei nr. 38/_ pronunțată de înalta Curte de
C. și Justiție.
Așadar, emiterea deciziilor de recalculare s-a făcut în baza unui act normativ lipsit de orice efect juridic în temeiul sentinței civile mai sus arătate. Având în vedere efectele "erga omnes" ale suspendării unui act administrativ prin decizii judecătorești rezultă că recalcularea pensiei s-a făcut în temeiul unui act normativ lipsit de orice efect.
Decizia de revizuire emisă este lovită de nulitate absolută întrucât decizia de recalculare nu are temei juridic legal, fapt ce este de natură să determine nelegalitatea deciziei de revizuire contestate și a cuantumului pensiei.
Recurentul invocă încălcarea dreptului de proprietate cu privire la modalitatea de calcul prin recalcularea pensiei la salariul mediu brut, extrapolând motivele ce stau la baza acesteia susțineri prin raportare la Legea nr. 119/2010, art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Constituția României, Declarația Universală a Drepturilor Omului, TCE.
De asemenea, face sublinieri cu privire la discriminare în raport de alte categorii socio-profesionale(magistrați), la principiul neretroactivității legii civile ca principiu constituțional, principiul drepturilor câștigate.
Referitor la solicitările formulate în subsidiar, recurentul mai critică decizia de revizuire a pensiei și pentru că în situația în care instituțiile abilitate ale statului nu identifică veniturile pe care le-a realizat, este depunctat utilizându-se cuantumul soldei de grad și al soldei de funcție minime, fapt ce reprezintă atât o
încălcare a dreptului de proprietate, cât și o încălcare a principiului drepturilor câștigate.
Se mai invocă că în decizia de revizuire a pensiei recalculate sunt neclarități care au dus la o serie de suspiciuni în privința stabilirii cuantumului, respectiv imposibilitatea de a-și verifica veniturile lunare realizate deoarece nu i s-a pus la dispoziție o adeverință completă, primele care i-au fost acordate și al 13-lea salariu nu pot fi identificate.
Prin întâmpinările formulate pârâtul M. A. N., în nume propriu și în calitate de reprezentant al Casei de pensii sectoriale,
a solicitat respingerea recursului.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea reține următoarele:
Primul motiv de recurs este nefondat. Astfel, se reține că într-adevăr prin sentința civilă nr. 338/2010 a Curții de Apel Cluj s-a dispus suspendarea executării HG 735/21 iulie 2010, însă prin acest motiv nu se aduc critici punctuale în ce privește modul de calcul a pensiei, pentru a se putea susține
imposibilitatea verificării legalității modului de calculul a pensiei. Ceea ce contestă în cauză recurentul este în fapt trecerea de la un sistem de pensie la altul, de la pensia militară la pensia publică bazată pe Legea nr. 19/2000, or această trecere a fost reglementată de Legea nr. 119/2010, măsura fiind constituțională, legală și justificată, așa cum au arătat Curtea Constituțională a României, Înalta Curte de Casație și Justiție și CEDO, iar principiile modului de calcul a pensiei se regăsesc în Legea nr. 119/2010.
Procesul de recalculare a pensiei s-a realizat în temeiul Legii nr. 119/2010, astfel că nu prezintă relevanță faptul că prin hotărâre judecătorească au fost suspendate și, ulterior, anulate dispoziții ale HG nr. 735/2010, act normativ care reglementează doar metodologia efectivă de calcul a pensiei și nu pune în discuție trecerea la un nou sistem de stabilire a pensiilor militare.
Referitor la criticile formulate în recurs cu privire la fondul cauzei se vor reține reperele cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale Curții Constituționale, ale Înaltei Curți de C. și Justiție și ale Curții Europene a Drepturilor Omului:
În ceea ce privește controlul de constituționalitate al Legii nr.119/2010,
exercitat în temeiul art.146 lit. a din Constituție, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din Legea nr. 119/2010 sunt constituționale, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53
- restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea Legii nr.119/2010 - ex. Decizia nr.1579/_ .
Jurisprudența anterioară a Curții Constituționale în materie nu poate fi reținută de instanța de recurs, în condițiile în care instanța de contencios
constituțional s-a pronunțat în mod diferit chiar în ceea ce privește dispozițiile legale invocate de recurent.
În ceea ce privește recursul în interesul legii referitor la aplicarea Legii nr. 119/2010,
Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 29/_
(aplicabilă pentru identitate de rațiune și în cazul recalculării pensiilor militare de stat, așa cum rezultă în mod expres din considerentele deciziei) a concluzionat, pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin Deciziile nr. 871 și nr. 873/2010 cu privire la neretroactivitatea legii și la discriminare, că
"(…)Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la Convenție, reținând în esență că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, că Legea 119/2010 reprezintă o ingerință din perspectiva dreptului de proprietate, ingerință care este legală și urmărește un scop legitim.
Î. Curte a constatat însă că analiza cerinței privind existența "raportului rezonabil de proporționalitate" a fost sursa practicii neunitare ce a condus la inițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor" (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text).
Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a raportului de proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii beneficiului social în discuție pentru reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de Legea nr. 119/2010.
Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de "ingerință", în afara statutului de "victimă" (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a
statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația socială pentru pensionari (prevăzută de art. 7 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.
Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost depășit un anumit "prag de dificultate" pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în Decizia asupra admisibilității în Cauza Hasani împotriva Croației).
Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul Curții Europene a Drepturilor Omului în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe" în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Î. Curte are în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Cauza Hasani împotriva Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei, Cauza Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din 18 octombrie 2005, Cauza Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, Cauza Maggio ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, Cauza Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.
În raport cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului reiese că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.(…)";
Prin Decizia de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko,
M. Molnar și L. Ghețiu împotriva României s-a reținut că:.
"Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr._ __ 6/08 și 56001/08, par. 55).
Statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai
adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11). În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenție, în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă. În speță, Curtea Europeană a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii. Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost
în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.";
De asemenea, în cauza Abaluță și alții c/a României, Curtea a respins ca inadmisibilă cererea reclamanților, pensionari militari, prin care aceștia s-au plâns de faptul că măsurile legislative adoptate prin Legea nr. 119/2010, HG nr. 735/2010 și ulterior prin OUG nr. 1/2011, ce au avut ca efect diminuarea pensiilor lor, încalcă prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și art. 14 din Convenție.
Astfel, Curtea a reținut faptul că Statele părți la Convenție se bucură de o mare marjă de apreciere în ceea ce privește reglementarea politicilor sociale iar reducerea pensiilor reclamanților a constituit o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 263/2010, pentru a echilibra bugetul de Stat și a corecta diferențele existente între diferitele sisteme de pensie. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate și, de asemenea, că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv iar durata în care reclamanții au prestat serviciul militar a fost asimilată perioadelor de cotizație în sensul legii.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenție, în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii
, Curtea apreciază ca fiind nefondate criticile invocate în recurs cu privire la încălcarea dreptului de proprietate, existența unei discriminări, încălcarea principiului dreptului câștigat, încălcarea principiului previzibilității legii, încălcarea principiului neretroactivității.
De asemenea, în condițiile în care în concret pensia reclamantului s-a diminuat de la 3.282 la 2229 lei, fiind superioară pensiei medii pentru limită de vârstă în luna ianuarie 2011 în România, iar reclamantul nu a invocat alte criterii care să fie avute în vedere la stabilirea raportului de proporționalitate, având în vedere și Decizia nr. 29/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în care se evidențiază că în raport de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este necesar să se analizeze situația particulară a fiecărui reclamant, Curtea de Apel apreciază, la fel ca și instanța de fond, că în raport de probele administrate reclamantul nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a aprecia că nu ar fi respectat raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.
În ceea ce privește motivele de recurs invocate în subsidiar, se reține referitor la existența unor diferențe între veniturile prevăzute în Anexa 1 din OUG 1/2011 și cele înscrise în anexa deciziei de revizuire, că în conformitate cu art. 1 alin. 4 din OUG 1/2011 "în cazul pensiilor prevăzute la alin. (1), pentru care, până cel mai târziu la data de 31 octombrie 2011, nu pot fi identificate veniturile realizate lunar pentru anumite perioade, la stabilirea punctajului mediu anual se utilizează cuantumul soldei de grad și al soldei de funcție minime corespunzătoare gradului militar deținut, conform anexei nr. 1, dar nu mai puțin de salariul mediu brut/net pe economie, iar pentru perioada anterioară anului 1952 se utilizează salariul mediu brut pe economie";.
În consecință, potrivit prevederilor exprese ale dispoziției legale menționate, veniturile menționate în Anexa 1 din OUG 1/2011 se pot utiliza la determinarea pensiei revizuite numai în situația în care nu au fost identificate veniturile lunare individuale realizate, recurentul nefiind în această situație întrucât pentru determinarea pensiei sale s-au utilizat veniturile pe care acesta le-a obținut în desfășurarea activității.
De asemenea, la dosarul de fond s-a depus copia dosarului de pensie al reclamantului, care conține și Adeverința nr. 1796/_ cu privire la situația veniturilor realizate lunar, astfel încât, contrar celor invocate în recurs, reclamantul avea posibilitatea să le verifice (inclusiv sub aspectul naturii veniturilor și a perioadei în care nu au fost luate în considerare) și să formuleze critici concrete în acest sens, indicarea cu titlu general că nu i-au fost acordate primele și al 13-lea salariu fiind mult prea generală pentru a permite o analiză a instanței cu privire la acest aspect.
În raport de aceste considerente, Curtea constată că sentința instanței de fond a fost pronunțată cu interpretarea corectă a probelor administrate în cauză și cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale.
Față de cele reținute, neexistând motive de modificare sau casare a hotărârii, conform art. 304 pct. 9 sau 3041Cod procedură civilă, se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Ș. E. împotriva sentinței civile nr. 7307 din_ a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 28 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
S. D. D. G. L. D.
GREFIER,
C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ _
Jud.fond: A. M. I.
| ← Decizia civilă nr. 1217/2013. Contestație decizie pensionare.... | Sentința civilă nr. 4763/2013. Contestație decizie... → |
|---|
