Sentința civilă nr. 5489/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
Date cu caracter personal Nr. operator: 2516
SENTINȚA CIVILĂ NR.5489
Ședința publică din 02 decembrie 2013
Completul compus din:
Președinte: C. N. C., judecător Grefier: P. A.
Completul este asistat de asistenții judiciari
P. R. S.
V. R. I.
S-a luat în examinare după casare acțiunea civilă formulată de reclamanta
C. M., cu domiciliul înZ. ,str. D., nr. 36, bl. P 38, ap. 5, Județ S. în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. S., cu sediul în Z., B-dul M. Viteazu, nr. 85, jud. S., având ca obiect contestație decizie.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta pârâtei,
c.j. Copas Sanda, lipsă fiind reclamanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită, în conformitate cu prevederile art.
153 Cod procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare.
Tribunalul, procedând la verificarea competenței, în temeiul dispozițiilor art. art.131 Cod procedură civilă, constată că potrivit prev. art.95 Cod procedură civilă raportat la art.10 din Legea nr.554/2004 este competent general, material și teritorial în judecarea prezentei cauze.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Nemaifiind cereri în probațiune, ori excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta pârâtei, consilier juridic Opriș M. solicită respingerea acțiunii pentru motivele arătate în întâmpinarea depusă la dosar.
Instanța, pe baza actelor de la dosar reține cauza în pronunțare
T R I B U N A L U L
Prin cererea sa reclamanta C. M. a solicitat instanței anularea Deciziei de pensionare nr. 90703 /_, emisa de C. J. de P. S., și obligarea paratei la emiterea unei noi decizii de pensionare cu luarea in considerare a adeverinței nr. 843/S/_, eliberata de Agenția J. pentru Plați si Inspecție Sociala S. .
În motivarea acțiunii se arată că pârâta a emis decizia nr. 90703 /_ prin care a respins cererea mea;pe motiv ca aceasta nu cuprinde toate elementele prevăzute la art. 127 din H.G.257/2011, ori aceasta nu are competenta sa sau vreun drept sa decidă daca adeverința este sau nu legal emisa.
Pârâta C. J. de P. S. a formulat întâmpinare prin care solicită instanței respingerea acțiunii reclamantei ca netemeinică motivat de faptul că
1
adeverința prezentată de reclamantă în vederea recalculării pensiei nu întrunește condițiile cerute de lege spre a putea fi valorificată la calcularea pensiei.
Asupra prezentei cauze, instanța reține următoarele:
La data de_ reclamanta a depus la C. J. de P. S. adeverinței nr. 843/S/_, eliberata de Agenția J. pentru Plăți si Inspecție Sociala S., in vederea adăugării la pensie a sporurilor de care a beneficiat cât am fost angajata la fosta S.C. Filatura S.A..
Prin decizia nr. 90703 /_ pârâta a respins cererea reclamantei, motivat de faptul că adeverința nr. 843/S/_, eliberata de Agenția J. pentru Plăți si Inspecție Sociala S. nu cuprinde toate elementele prevăzute de art.127 din H.G.nr.257/2011.
Potrivit prevederilor art. 169 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările si completările ulterioare, "pensia poate fi recalculata prin adăugarea stagiilor de cotizare nevalorificate al stabilirea acesteia".
In conformitate ce prevederile pct. VI din Anexa la O.U.G. nr. 4/2005, privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, cu modificările și completările ulterioare, adeverințele prin care se dovedesc sporul pentru munca prestată în timpul nopții, sporul de conducere, de toxicitate și de zgomot, precum și alte sporuri cu caracter permanent, trebuie să cuprindă în mod obligatoriu următoarele elemente: denumirea unității; perioada în care s-a lucrat, cu indicarea datei de începere și de încetare a raportului de munca; funcția, meseria sau specialitatea exercitată; denumirea sporurilor, procentul sau suma acordatâ;perioada în care a primit sporul și temeiul în baza căruia s-a acordat; adeverințele vor purta număr, data eliberării, ștampila unității, precum și semnătura celui care angajează unitatea sau a persoanei delegate în acest sens de conducerea unitătii.
Instanța reține că adeverința nr. 843/S/_ eliberată de către Agenția J. pentru Plăți si Inspecție Sociala S. în baza sentinței civile nr.4656 din_ a Tribunalului S., cuprinde elementele necesare pentru a pute fi valorificată la calculul pensiei de către pârâta C. J. de P. S. conform art.127 din H.G. nr.257/2011 aceasta reprezentând un înscris oficial până la înscrierea în fals.
În aceste circumstanțe acțiunea reclamantei apare ca fondată, urmând a fi admisă în consecință de către instanță.
Față de cele ce preced, urmează ca instanța să admită acțiunea reclamantei. Pentru aceste motive,
În numele Legii H O T Ă R Ă Ș T E:
Admite acțiunea reclamantei C. M. - Z., D., nr. 36, bl. P 38, ap. 5, Județ S., formulata împotriva paratei C. J. de P. S., și in consecința anulează decizia de pensionare nr. 90703/_ emisa de parata, și obliga parata sa emită o noua decizie de pensionare cu luarea în considerare a adeverinței nr. 843/S/_ eliberata de Agenția J. pentru Plați și Inspecție Sociala S. .
Definitiva.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică la sediul Tribunalului S. .
Președinte, Asistenți judiciari, Grefier,
2
C. N. C. P. R. S. V. R. I. P. A.
RedV.R.I/./_ /Dact.P.A./_ /4EX
3
← Sentința civilă nr. 8672/2013. Contestație decizie... | Sentința civilă nr. 1925/2013. Recalculare pensie. Asigurări... → |
---|