Sentința civilă nr. 5687/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale

Cod operator de date cu caracter personal 3184 Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINTACIVILA Nr. 5687/2013

Ședința publică de la 01 Aprilie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE P. U.

Asistent judiciar B. -A. C.

Asistent judiciar C.

-E.

P.

Grefier A. -L.

C.

Pe rol fiind judecarea cauzei Asigurări sociale privind cererea formulată de reclamantul J. I. împotriva pârâtei CASA DE PENSII S. A S. -UM 0.

, având ca obiect recalculare pensie .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul personal lipsa fiind parata.

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefier .

Tribunalul pune in discuție excepția lipsei de obiect a cererii de chemare in judecata, invocata de parata prin întâmpinare. .

Reclamantul solicită respingerea excepției având in vedere ca acțiunea are un obiect simplu.Arată că acțiunea este întemeiată pe dispozițiile Legii 119/2010 și parata prin întâmpinare a invocata o excepție neavând cunoștință de conținutul acțiunii, motiv pentru care solicita respingerea excepției . Arata ca prin acțiune a solicitat respectarea legii in sensul a se avea in vedere ca depus o muncă d 52 de ani continua și nu a solicitat retroactivitatea legilor ci

, efectuarea operațiunilor care să aibă in vedere vechimea in munca si perioada, precum si grupa de muncă I și II in care a prestat munca . Depune înscrisuri și concluzii scrise .

Tribunalul respinge excepția lipsei de obiect a cererii de chemare in judecata, invocata de parata prin întâmpinare, având in vedere ca cererea de chemare in judecata are ca obiect recalcularea pensiei in sistem public .

Reclamantul declara ca nu are cereri in probațiune de formulat.

Tribunalul nefiind cereri in probațiune de formulat declara închisa faza de cercetare judecătoreasca si acorda cuvântul pe fondul cauzei .

Reclamantul susține acțiunea cum este formulata solicitând admiterea ei, modificarea deciziei nr.88151 emisa la data de_, in sensul cuprinderii in aceasta a drepturilor de pensie aferenta veniturilor din munca realizate in perioada_ -_, modificarea Deciziei nr. 802 din_ in sensul achitării diferenței de pensie rezultata din scăderea cuantumului pensiei achitate, din cuantum pensiei care se va stabili, actualizata cu rata inflației

pana la achitarea integrala a diferenței, emiterea unui buletin de calcul al pensiei fără cheltuieli de judecata .

Tribunalul reține cauza in pronunțare față de actele de la dosar.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la data de_, reclamantul J. I. a chemat în judecată pe pârâta C. de P. S. a S.R.I. și a solicitat obligarea pârâtei să îi modifice Decizia nr.88151/_ în sensul cuprinderii în aceasta și a drepturilor de pensie aferentă veniturilor din muncă realizate în perioada_ -_, obligarea pârâtei să îi modifice Decizia nr.802/_ în sensul achitării diferenței de pensie rezultată din scăderea cuantumului pensiei achitate din cuantumul pensiei ce i se va stabili, actualizată cu rata inflației până la achitarea integrală a diferenței și obligarea pârâtei să îi remită un exemplar din buletinul de calcul al pensiei.

În motivarea cererii, reclamantul susține că pârâta i-a emis Decizia nr.88151/_ care îi stabilește pensia recalculată conform Legii nr.119/2010 și revizuită numai conform OUG nr.1/2011, dar numai pentru veniturile realizate ca militar, că această decizie are și un capitol distinct pentru stagiul de cotizare realizat ca civil, dovedit până la data de_ însă îi este ignorat fără nici un temei de drept că i s-a respins contestația împotriva acestei decizii și că pârâta avea obligația să îi recalculeze pensia conform prevederilor Legii nr.119/2010 și nu a Legii nr.263/2010 pe baza tuturor veniturilor realizate până la data de _

.

În drept, reclamantul a invocat prevederile Legii nr.119/2010, OUG nr.1/2011 și ale art.153 lit.d și g din Legea nr. 263/2010.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii reclamantului, motivând că acesta a formulat critici la adresa legislației referitoare la recalcularea pensiilor militare și a evidențiat pe larg prevederile Deciziilor Curții Constituționale nr.871/2010, nr.1377/2011, nr.20/2000 și nr.820/2006.

Asupra cauzei de față, instanța reține următoarele:

Prin Decizia nr.88151/_, privind revizuirea pensiei în baza OUG nr.1/2011, pârâta a acordat reclamantului o pensie brută de 2438 lei, începând cu data de_ .

Elementele care au condus la determinarea punctajului mediu anual și a stagiului de cotizare îl reprezintă salariul realizat de către reclamant în perioada_ -_ în calitate de militar și în condiții de muncă normale și speciale.

Prin Decizia nr.802/_ privind regularizarea sumelor stabilite conform art.7 alin.1 din OUG nr.1/2011 ce vor fi plătite conform art.7 alin.2 din aceeași ordonanță, s-a constatat că în conformitate cu aceste prevederi legale și în baza deciziei de revizuire nr.88151 că in perioada_ -_ s-a stabilit suma de plată de 5248 lei.

Decizia de revizuire nr.88151/_ privind revizuirea pensiei a fost emisă de pârâtă în baza prevederilor Legii nr.119/2010 și a OUG nr.1/2011.

Potrivit prevederilor art.9 din această lege, constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii vechimea în muncă, recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la data de_ .

Potrivit prevederilor art.10 din aceeași lege, constituie stagiu de cotizare și perioada suplimentară la vechimea în muncă sau la vechimea în serviciu acordată in baza legislației anterioare datei de 01.04. pentru perioadele realizate in grupa I și a II-a de muncă respectiv în condiții deosebite, condiții speciale și alte condiții în cazul beneficiarilor pensiilor militare de stat și ale pensiilor de stat ale polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor.

Din actele existente la dosar, rezultă că in perioada anterioară datei de_ reclamantul a realizat venituri în calitate de militar care au fost avute în vedere la stabilirea pensiei în sistemul public de pensii prevăzută de Legea nr. 119/2010 și potrivit OUG nr.1/2001.

Pentru perioada 15.03-_ când reclamantul a fost trecut în rezervă și a realizat venituri în calitate de consilier juridic la diferiți angajatori nu s-a făcut dovada solicitării recalculării drepturilor de pensie și nici dovada existenței unei declarații pe propria răspundere că reclamantul nu a valorificat perioada menționată.

Potrivit prev. art.107 din Legea nr. 263/2010, pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor sau stagiilor de cotizare prevăzute de lege, nevalorificate la stabilirea acestora.

Din actele existente la dosar nu rezultă o asemenea solicitare de valorificare a stagiului de cotizare realizat după trecerea în rezervă și evident nu există un mod de stabilire și de plată a pensiilor.

Mai mult, hotărârea prin care s-a soluționat contestația împotriva deciziei de revizuire nr.88151 nu a fost contestată în termenul legal.

Decizia nr.802/_ este un act prin care se aduce la cunoștința reclamantului regularizarea sumelor stabilite potrivit art.7 din OUG nr.1/2011 și a Deciziei de revizuire nr.88151 și nu este o decizie de pensie care să intre în competența de soluționare prevăzută de art.153 din Legea nr. 263/2010.

Față de cele ce preced, instanța apreciază că cererea reclamantului este nefondată și urmează să fie respinsă, întrucât în lipsa unei solicitări de valorificare a stagiului de cotizare realizat în perioada martie 1990-martie 2001, pârâta a calculat și revizuit in mod corect pensia cuvenită în calitate de militar.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de reclamantul J. I., domiciliat în C. -N.

, str.Constantin Brâncuși nr.202, bl.N, sc.2, ap.31, jud.C. în contradictoriu cu pârâta C. de P. S. a S.R.I., cu sediul în B., str.F. nr.48-50.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 01 Aprilie 2013.

Președinte,

P. U.

Asistent judiciar,

B. -A. C.

Asistent judiciar,

C. -E. P.

Grefier,

A. -L. C.

Red.UP/tehn.MG 4 ex. 11.04.13

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 5687/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale