Sentința civilă nr. 596/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale

ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ 4204

SENTINȚA CIVILĂ NR. 596

Ședința publică din_ Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Brîndușa G. ASISTENȚI: S. O.

JUDICIARI: M. D.

GREFIER: C. M.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de către contestatorul R. G. prin S. C. M. D. în R. și în R. cu sediul în B., str. A. I., nr. 8 județul B. Năsăud în contradictoriu cu intimații Ministerul Administrației și Internelor, cu sediul în B., P. R., nr. 1A, sector 1 și C. de P. a M. A. și I. , cu sediul în B., str.

G. G., nr. 3, sector 4, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa contestatorului, lipsă fiind intimații Ministerul Administrației și Internelor și C. de P. a M. A. și I. .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța constată că prezenta cauză a fost suspendată la data de_ din vina părții reclamante. Având în vedere că prezenta cauză a rămas în nelucrare timp de peste un an, instanța invocă din oficiu excepția perimării acțiunii și reține cauza în pronunțare pe excepție.

T.

Constată că prin contestația înregistrată la data de_ S. C.

M. D. în R. și în R. a solicitat instanței, în numele și pentru un număr de 64 membri, printre care și reclamantul R. G., în contradictoriu cu intimații Ministerul Administrației și Internelor și C. de P. a Ministerului A. și I. ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea deciziilor de recalculare a pensiilor emise de C. de P. a Ministerului A. și I. în aplicarea Legii 119/2010, menținerea vechilor decizii de stabilire a pensiilor militare sau pensiilor de stat ale polițiștilor stabilite în temeiul Legii 164/2001, Legii 179/2004, obligarea in- timatei la plata diferenței dintre pensiile de serviciu stabilite conform Legii nr. 179/2004 și pensiile recalculate conform Legii nr. 119/2010 și HG nr. 735/2010, de la data de_ și până la repunerea în plată a pensiei inițiale, cu dobânda legală aferentă sumelor datorate astfel, calculată până la data plății efective,

suspendarea efectelor deciziei atacate și obligarea intimaților la suportarea cheltuielilor de judecată.

În ședința publică din data de_, având în vedere că fiecare reclamant reprezentat în cauză contesta propria sa decizie de recalculare a pensiei, că fiecare a formulat individual contestație la Comisa de Contestații, iar stadiul de soluționare a acestora este diferit și, mai mult, ținând cont de faptul că aproape toți contestatorii au înregistrat anterior, distinct, pe rolul T. ui M., contestații împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor, în contradictoriu cu aceleași părți și cu același conținut ca și prezenta, instanța a dispus disjungerea contestațiilor și formarea de dosare distincte pentru fiecare membru de sindicat în parte.

Urmare acestei măsuri, în prezentul dosar nr._ s-a înregistrat contestația formulată de S. C. M. D. în R. și în R. în numele reclamantului R. G. împotriva deciziei de recalculare a pensiei nr. 1415128/_ emisă de C. de P. a Ministerului A. și I. .

Prin Încheierea de ședință din data de_ s-a dispus suspendarea judecății cauzei în temeiul art. 155 1Cod procedură civilă, instanța constatând că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina părții reclamante, prin neîndeplinirea dispozițiilor de a comunica instanței decizia pronunțată de Comisia de Contestații din cadrul Ministerului A. și I. în etapa procedurii prealabile de contestare a deciziei de recalculare a pensiei.

În ședința publică din data de_ instanța a invocat din oficiu excepția perimării acțiunii.

Părțile nu și-au precizat poziția față de excepția invocată.

Potrivit art. 248 al. 1 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

Cum de la data de_ prezenta cauză a rămas în nelucrare peste un an din vina reclamantului care nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite în sarcina sa de instanță, în baza art. 248 al. 1 coroborat cu art. 252 al. 1 Cod procedură civilă, T. va admite excepția invocată din oficiu și va constata perimarea

contestației formulate de S. C.

M.

D.

în R.

și în R.

în numele membrului de sindicat R. G.

.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția perimării invocate din oficiu și, pe cale de consecință: Constată perimarea contestației formulate de reclamantul S. C.

M. D. în R. și în R., în numele membrului de sindicat R. G.

, prin mandatar Societatea Profesională de Avocați Domnici, Milea, Moruțan și Asociații, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul mandatarului în B., str. A. I., nr. 8, județul B. Năsăud în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor, cu sediul în B.

, P-ța

R., nr. 1A,

sector 1 și C.

de P.

Sectorială a M.

A.

și

I.

, cu sediul în B.

, str. G.

G.

, nr. 3, sector 4.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .

PREȘEDINTE

ASISTENȚI JUDICIARI

GREFIER

G. Brîndușa

O. S., D. M. M.

C.

Red./t.red.: G.B.

_ /2 ex.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 596/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale