Decizia civilă nr. 1098/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 1098/R/2013

Ședința publică din 11 martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S. D. JUDECĂTORI: D. G.

: L. D.

G.: C. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul P. V. împotriva sentinței civile nr. 1886 din 20 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, privind și pe pârâții intimați CASA DE PENSII A M. A. N., intimat S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - DIRECȚIA GENERALĂ A F. P. MARAMUREȘ,

având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul pârâtei intimate C. de P. a M. A. N., consilier juridic A. Mirel, lipsă fiind reclamantul recurent și reprezentantul pârâtului intimat Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a F. P. Maramureș.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtei intimate C. de P. a M. A. N. și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 06 martie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta intimată C. de P. Sectorială a M. A. N. a depus la dosar întâmpinare.

De asemenea, se constată că la data de 06 martie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul intimat Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a F. P. a depus la dosar întâmpinare.

Totodată, se constată că la data de 08 martie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, reprezentanta reclamantului recurent doamna avocat D.

C. N., în numele și din împuternicirea reclamantului recurent P. V. a depus la dosar un script prin care solicită judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ., la care a anexat copia împuternicirii avocațiale.

Reprezentantul pârâtei intimate C. de P. Sectorială a M. A. N. arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului. Reprezentantul pârâtei intimate C. de P. Sectorială a M. A.

N. solicită respingerea recursului și menținerea în totalitate a sentinței recurate pentru motivele expuse pe larg în întâmpinarea depusă la dosar. Nu solicită obligarea reclamantului recurent la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 1886 din_ a T. ui Maramureș, pronunțată în dosar nr._, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a F. P. Maramureș și s-a respins contestația formulată împotriva acestui pârât ca fiind introdusă împotriva unei părți fără calitate procesuală pasivă.

A fost respinsă în totalitate contestația formulată de contestatorul P.

V. împotriva pârâtei C. de P. Sectorială a M. A. N. B., pentru anularea deciziei de revizuire a pensiei nr. 50282 din_, menținerea pensiei de serviciu nr. 0. din_ și plata diferențelor bănești dintre cele două pensii.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele

:

Examinând cu prioritate potrivit art. 137 (1) Cod procedură civilă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice tribunalul a constatat că această excepție a fost întemeiată întrucât emitentul deciziei de revizuire a pensiei este C. Sectorială de P. a M. A.

N., litigiul privind această decizie de revizuire a pensiei se dispută între contestator și organul emitent al deciziei de revizuire, "ingerința"; statului în ceea ce privește suprimarea părții necontributive din pensia specială nu implică chemarea în judecată a S. ui R., această "ingerință"; și criteriul proporționalității raportat la art. 1 din Protocolul adițional la CEDO reprezintă o chestiune de fond. Pentru aceste considerente excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice a fost întemeiată și a fost admisă.

Examinând acțiunea în baza probelor de la dosar, tribunalul a constatat că reclamantul a fost beneficiarul unei pensii speciale stabilită în baza Legii nr. 164/2001, în prezent abrogată prin Legea nr. 263/2010.

Decizia de revizuire a pensiei de serviciu, contestată a fost emisă cu aplicarea art. 125 din HG 257/2011, a OUG 1/2011, cu aplicarea art. 1, art. 3 și Anexa 3 din această ordonanță, în ceea ce privește metodologia de calcul.

Contestatorul invocă faptul că cele înscrise în decizie conțin date incomplete, incorecte, însă nu probează aceste susțineri.

Prin Decizia 871/2010 Curtea Constituțională a analizat criticile textelor din Legea 119/2010 atât în raport cu art. 44 din Constituție cât și cu prevederile art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a constatat că, în raport de criticile formulate, dispozițiile Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituționale.

Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010 a Curții Constituționale a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a, b, d-i și art. 2-12 din Legea nr. 119/2010, s-a analizat din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 53, critici care au fost înlăturate.

Această decizie a fost confirmată în mod repetat prin Decizia nr. 75/_ publicată în Monitorul Oficial nr. 178/_ și Decizia nr. 1286/29 septembrie 2011 publicată în Monitorul Oficial nr. 845/_ .

În esență Curtea Constituțională a reținut că pensia de serviciu este compusă din două elemente: pensia contributivă și un supliment din partea statului care nu are la bază contribuție la sistemul de asigurări sociale. Prin urmare, dobândirea drepturilor la pensia specială nu poate fi considerat un drept câștigat, reprezentând doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a

noii reglementări și asupră cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispozițiilor art. 15 al. 2 din Constituție.

Textele legale criticate afectează pensiile speciale doar pentru viitor și numai în ceea ce privește cuantumul acestora. Celelalte condiții privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie nu sunt afectate. De asemenea, Legea nr. 119/2010 nu se răsfrânge asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării sale în vigoare. Curtea Constituțională a mai statuat că partea necontributivă a pensiei de serviciu din perspectiva art. 1 din Primul Protocol, ea reprezintă un drept câștigat numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificația exproprierii.

Prin Decizia nr. 29/_ Înalta Curte de Casație și Justiție dată în interesul legii, a reținut că în ceea ce privește critica adusă neretroactivității legii și discriminării, instanțele judecătorești nu sunt în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, deoarece în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil potrivit art. 6 (1) din Convenție (ca de exemplu Cauza Maggio ș.a. împotriva Italiei din_ ), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziei de revizuire a pensiei nu este

îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului. Nu în ultimul rând în cauzele conexate Ana M. Frimu și alții împotriva R.

iei și Cauza Constantin Abăluță și alții împotriva R. iei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către S. R. a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr. 119/2010, reținând și faptul că reformarea sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor de prestații sociale.

În ceea ce privește respectarea principiului proporționalității, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Cauza Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei, reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă reclamanții suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excede marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială, atunci când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență, ceea ce nu este cazul reclamantului în speță, întrucât pensia sa revizuită este de 2612 lei, este în plată cu această decizie din_, cuantumul pensiei fiind majorat față de cuantumul pensiei de 2076 lei stabilit prin decizia de recalculare nr. 50282/_ stabilit în baza Legii nr. 119/2010.

În considerarea celor de mai sus, în baza Legii nr. 263/2010 acțiunea a fost respinsă în totalitate ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul P. V.,

solicitând ca în temeiul art.312 alin. 1 și 3 C.pr.civ. modificarea în totalitate a sentinței recurate în sensul admiterii contestației formulate, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului reclamantul a arătat că în mod greșit a apreciat prima instanță că prevederile legale nu ar avea un caracter retroactiv și că nu aduc atingere principiului dreptului câștigat, atâta vreme cât este evident că măsura privind revizuirea pensiilor stabilite prin legi speciale, aflate în plată la data introducerii sistemului unitar de pensii publice, a nesocotit grav prevederile art. 15 alin. 2 din Constituția R. iei care consacră principiul neretroactivității

legii, prin faptul că dispune, în mod imperativ că, "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile";.

Prin decizia nr. 830/2008, Curtea Constituțională a statuat "ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii reglementări, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare. Legea nouă însă este aplicabilă, de îndată, tuturor situațiilor ce se vor constitui, precum și tuturor efectelor produse de situațiile juridice formate după abrogarea legii vechi _";.

În același sens sunt și deciziile Curții Constituționale nr. 375/2005, nr.

57/2006 și nr. 120/2007.

În avizul consultativ dat de Consiliul Legislativ cu privire la proiectul de Lege privind sistemul unitar de pensii se arată că: "În cazul de față, deoarece măsurile propuse nu sunt de natură penală sau contravențională, ci au un caracter civil, ele pot viza doar cazurile care se vor ivi după intrarea în vigoare a proiectului, nu și la situațiile deja existente";.

Cu toate acestea, legiuitorul român a adoptat OUG nr. 1/2011, încălcând principiul constituțional mai sus enunțat.

De asemenea, conform principiului drepturilor câștigate, orice drept, indiferent de natura sa, trebuie acordat chiar dacă pentru cazurile apărute ulterior, acesta este diminuat.

În mod greșit reține prima instanță că nu se aduce atingere principiului dreptului câștigat, atâta vreme cât, acest principiu a fost consacrat de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene care arată că "dacă prestațiile acordate în temeiul regulamentului vechi sunt mai favorabile decât cele plătite în conformitate cu regulamentul nou, acestea nu trebuie să fie reduse";.

Acest principiu este stipulat, în mod expres, în practica judiciară a Curții Europene a Drepturilor Omului care, în mod constant, a dat câștig de cauză subiecților de drept afectați din punct de vedere al drepturilor bănești prin acte normative adoptate ulterior.

Faptul că prima instanță reține în mod expres că "actul normativ prin care s-au revizuit drepturile de pensie ale contestatorului nu este retroactiv și nu

încalcă drepturile câștigate, ci modifică pentru viitor o situație juridică născută anterior"; este cât se poate de limpede faptul că, în realitate, legea a retroactivat.

Greșită este și opinia primei instanțe potrivit căreia nu poate fi vorba despre privarea de un bun, întrucât aceasta s-a limitat a reține, în mod superficial, un singur aspect și anume că "nu s-a produs o reducere substanțială"; a cuantumului pensiei acestuia, însă, a omis să cerceteze și să combată toate argumentele pe care recurentul le-a invocat în susținerea încălcării flagrante a dreptului de proprietate.

OUG nr. 1/2011 încalcă Constituția R. iei în ceea ce privește neretroactivitatea legii civile și încălcarea dreptului de proprietate, fiind în contradicție cu prevederile art. 15 alin. 2 care consacră principiul neretroactivității legii civile și ale art. 44 care garantează dreptul la proprietate privată. Într-adevăr, prin Ordonanța de urgentă nr. 1/2011 s-a încălcat un drept dobândit de către recurent, identic sau similar dreptului de proprietate.

Fiind vorba, așadar, despre un adevărat drept de proprietate asupra pensiei, născut sub imperiul legii menționate, legiuitorul nu avea dreptul de a o modifica în cuantumul ei printr-o lege ulterioară, iar dacă a procedat astfel înseamnă că a încălcat prevederile art. 44 și art. 15 alin. 1 din Constituție, fiind în prezența unei adevărate naționalizări sau confiscări, mai ales dacă am în vedere că s-a diminuat cu peste 75%.

Referitor la existența bunului și incidența încălcării art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, s-a arătat că din hotărârea pronunțată cauza Muller contra Austriei rezultă că o reducere substanțială a nivelului pensiei ar putea fi considerată ca afectând substanța dreptului de proprietate și chiar a însuși dreptului de a rămâne beneficiar al sistemului de asigurare la bătrânețe.

Nu este incidentă vreuna dintre situațiile prevăzute de lege în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate al titularului asupra acelui bun, și anume:

  • privarea să fie prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile în materie;

  • ingerința să fie impusă de o cauză de utilitate publică;

  • să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional.

Cu toate că privarea de dreptul acestuia de proprietate asupra pensiei de serviciu este prevăzută de lege, ea nu este justificată de o cauză de utilitate publică și nici nu este conformă cu principiile generale ale dreptului internațional mai sus menționate, iar prin O.U.G. nr. 1/2011 nu s-a conferit posibilitatea reclamantului de a obține despăgubiri pentru privarea de proprietate în cauză, iar Guvernul României nu a invocat nicio circumstanță extraordinară pentru a proceda în această manieră abuzivă.

Mai mult decât atât, privarea de dreptul de proprietate al recurentului s-a făcut fără ca acesta să fie despăgubit în vreun fel pentru acest lucru.

S-a mai invocat greșita admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a S. ui R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice.

Prin întâmpinare, pârâtul M. A. N.

a solicitat respingerea recursului formulat de reclamant și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.

Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:

Prin art.1 lit. a din Legea nr. 119/2010, privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pensiile militare de stat au devenit pensii în înțelesul Legii nr.19/2000, calculate pe baza veniturilor realizate.

După intrarea în vigoare a OUG nr. 1/2011, pârâta C. de P. Sectorială a M. Administrației și Internelor a emis decizia nr. 50282/_, contestată în prezenta cauză, prin care au fost revizuite drepturile de pensie ale reclamantului, stabilindu-se începând cu data de 1 ianuarie 2011 un cuantum brut al pensiei de 2612 lei.

Prin demersul său judiciar, reclamantul a solicitat anularea deciziei de revizuire a pensiei, invocând în principal încălcarea principiului neretroactivității, lipsa caracterului previzibil și accesibil al legii și încălcarea dreptului de proprietate prin prisma art. 1 din Protocolul 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În ceea ce privește neretroactivitatea, după cum s-a statuat prin Decizia nr. 29 din_ pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, (aplicabilă pentru identitate de rațiune și în cazul recalculării pensiilor de stat ale militarilor) nu pot fi primite criticile potrivit cărora Legea

119/2010 și OUG nr. 1/2011 încalcă flagrant principiul neretroactivității legii, prevăzut în art. 15 alin. 2 din Constituție, deoarece actul normativ menționat a făcut obiectul controlului de constituționalitate a priori, exercitat în temeiul art. 146 lit. a din Constituție, Curtea Constituțională pronunțând deciziile nr. 871 din 25 iunie 2010 și, respectiv, nr. 873 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al R. iei, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010 decizii care au un caracter obligatoriu, în limitele controlului de constituționalitate.

Jurisprudența anterioară a Curții Constituționale în materie nu poate fi reținută de instanța de recurs, în condițiile în care instanța de contencios constituțional s-a pronunțat în mod diferit chiar în ceea ce privește dispozițiile legale invocat de recurent.

De asemenea, conform art. 9 și 10 din Legea 24/2000 avizul Consiliului Legislativ face parte din etapa elaborării actului normativ (fiind, de altfel, consultativ), astfel încât faptul că prin Legea 119/2010 nu s-a adoptat soluția menționată în avizul Consiliului Legislativ cu privire la această lege nu poate fi imputat instanței de fond, care ar fi depășit atribuțiile puterii judecătorești dacă nu ar fi respectat legea, așa cum aceasta a fost adoptată.

În ceea ce privește pretinsa încălcare a art. 1 din Primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se constată că prin Legea nr. 119/2010 și, respectiv OUG nr. 1/2011 nu s-a suprimat dreptul la pensie al reclamantului, astfel încât nu se poate reține că a existat o privare de bun, în sensul celei de-a doua teze a primului paragraf al art.

1 din Protocolul nr. 1 și, drept urmare, neacordarea unei despăgubiri pentru suma cu care s-a diminuat cuantumul pensiei reclamantului ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 119/2010 și a OUG nr. 1/2011 nu conduce, de drept, la reținerea unei încălcări a prevederilor menționate.

În considerentele hotărârii recurate, instanța de fond a reținut faptul că pensiile de serviciu ar fi fost compuse dintr-o "parte contributivă și un supliment din partea statului";.

Argumentele recurentului, corecte în ceea ce privește caracterul necontributiv al pensiei de stat, nu sunt însă de natură să conducă la nulitatea deciziei de revizuire. Astfel, decizia are la baza o noua filozofie a legiuitorului în domeniul pensiilor, ce a impus trecerea tuturor pensiilor într-un sistem integrat.

Se constată că atributul statului de a modifica sistemul de calcul al pensiilor, precum și regimul juridic al pensiilor, a fost confirmat și prin deciziile pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, în cauza Abaluță și alții c/a R. iei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins ca inadmisibilă cererea reclamanților, pensionari militari, prin care aceștia s-au plâns de faptul că măsurile legislative adoptate prin Legea nr. 119/2010, HG nr. 735/2010 și ulterior prin OUG nr. 1/2011, ce au avut ca efect diminuarea pensiilor lor, încalcă prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și art. 14 din Convenție.

Curtea a reținut faptul că Statele părți la Convenție se bucură de o mare marjă de apreciere în ceea ce privește reglementarea politicilor sociale iar reducerea pensiilor reclamanților a constituit o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 263/2010, pentru a echilibra bugetul de Stat și a corecta diferențele existente între diferitele sisteme de pensie. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate și, de asemenea, că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv, iar durata în care reclamanții au prestat serviciul militar a fost asimilată perioadelor de cotizație în sensul legii.

Mai mult, prin Decizia de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva R. iei, relevantă și în cauza dedusă judecății datorită similitudinii situației analizate, a stabilit că

"…deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special,

Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic

c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr._ __ 6/08 și 56001/08, par. 55).

Statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. R. iei, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11).

În speță, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.

În această privință, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.

În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, Curtea de Apel va înlătura susținerile reclamantului referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la încălcarea dreptului de proprietate și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de stat în cuantumul stabilit în baza Legii nr. 164/2001.

În cazul concret dedus judecății, analizând raportul de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele de realizare, Curtea de Apel reține că reclamantul a avut o pensie militară de stat în cuantum brut de 3105 lei și o pensie revizuită de 2612 lei. Prin urmare, pensia revizuită a reclamantului nu este mai mică decât pensia medie pentru limită de vârstă în luna ianuarie 2011, care este de 860 lei conform datelor statistice ale Casei N. de P. și Alte Drepturi de Asigurări Sociale în R. ia, ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantului, în condițiile în care punerea în aplicare a OUG nr. 1/2011 a atras creșterea pensiei sale, nicidecum o scădere.

Drept urmare, reținând și că în cauză recurentul nu a invocat alte criterii care să fie avute în vedere la stabilirea raportului de proporționalitate, având în vedere și Decizia nr. 29/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în care se evidențiază că în raport de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este necesar să se analizeze situația particulară a fiecărui reclamant, Curtea de Apel apreciază că în raport de probele administrate reclamantul nu

suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a aprecia că nu ar fi respectat raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.

Contrar celor invocate în recurs, Curtea apreciază că excepția lipsei calității procesuale pasive a fost corect admisă de către instanța de fond. Astfel, conform art. 4 alin. 2 din Legea 263/2010 administrarea sistemului public de pensii se realizează prin C. Națională de P. P. și prin casele de pensii sectoriale, S.

R. fiind reprezentat în raportul de asigurări sociale prin aceste instituții și nu prin Ministerul Finanțelor Publice. Pe de altă parte, așa cum s-a statuat cu caracter obligatoriu (conform art. 3307alin.3 Cod procedură civilă) prin Decizia nr. 10/2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție, Ministerul Finanțelor Publice nu are decât atribuții de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, dreptul de decizie cu privire la adoptarea/rectificarea bugetului de stat aparținând legislativului. Drept urmare, nu se poate reține că Ministerul Finanțelor Publice ar avea atribuții de alocare a fondurilor necesare plății pensiei recurentului.

În raport de aceste considerente, Curtea constată că sentința instanței de fond a fost pronunțată cu interpretarea corectă a probelor administrate în cauză și cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

În consecință, în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., va respinge ca nefondat recursul declarat, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P. V. împotriva sentinței civile nr. 1886 din_ a T. ui Maramureș, pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 11 martie 2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

S.

D.

D.

G.

L.

D.

G. ,

C. M.

Red.L.D./Dact.S.M.

2 ex./_ Jud.fond: C. M.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1098/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale