4. Acordare termen de graţie conform O.G. nr. 22/2002

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 523 din data de 12.03.2013

4. Acordare termen de grație conform O.G. nr. 22/2002

În cauză, Curtea apreciază că în mod corect Tribunalul a decis că cererea de acordare a unui termen de grație nu este întemeiată, față de faptul că executarea silită mobiliară demarată nu este de natură să împiedice îndeplinirea de către AVAS a atribuțiilor stabilite de lege, astfel cum are în vedere art. 6 din actul normativ (de altfel, șa cum arată recurenta, conturile sale erau deja blocate de popririle deja efectuate, fiind astfel ilogic să i se solicite unui anumit creditor eșalonarea titlului său executoriu, deși ceilalți continuau să se îndestuleze sau să încerce să o facă).

- Articolul 6 din O.G. nr. 22/2002

Sub aspectele indicate, simpla lipsă a fondurilor alocate, evocată și repetată insistent de recurentă, nu poate reprezenta o apărare pertinentă pentru obținerea termenului de grație întrucât, prin reducere la absurd, dacă aceasta ar fi o apărare pertinentă, cum alocarea fondurilor ține de voința statului, iar debitorul AAAS nu este decât un debitor "interfață"; al acestuia (reprezentant legal, pentru anumite tipuri de raporturi juridice), atunci prin simpla voință a adevăratului debitor se poate ajunge la plata sau neplata creditorilor săi; aceasta ar însemna că, de fapt, acest debitor nu se va afla în situația de a plăti decât de bunăvoie, niciodată silit, din moment ce poate bloca orice executare silită prin nerepartizarea de fonduri către satisfacerea creanțelor; or, executarea silită ar trebui să se aplice oricărui debitor, indiferent de calitatea sa; de asemenea, dacă, în caz contrar, în contra principiului aplicării generale a executării silite prin voința sa, statul poate bloca orice executare în contra AVAS (AAAS), atunci în mod concret n-ar avea nevoie de un termen de grație pentru a avea timpul necesar să facă și prezinte un grafic de plată.

(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A CIVILĂ,

DECIZIA CIVILĂ NR.523 din 12.03.2013)

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VI-a Civilă la data de 05.05.2011, sub nr.32731/3/2011, reclamanta AVAS a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC A SA și terțul poprit DGFP, ATCP și EB SA acordarea unui termen de grație de 1 lună începând cu data admiterii prezentei acțiuni în vederea prezentării unui grafic de plată eșalonat a obligației stabilite prin sentința comercială nr.10594/06.07.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a în dosarul nr.17778/3/2007 și suspendarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentința mai sus menționată.

În motivarea cererii s-a arătat că prin sentința comercială nr.10594/06.07.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a în dosarul nr. 17778/3/2007 reclamanta a fost obligată la plata sumei de 1.164.500 euro reprezentând despăgubiri și 52.463,66 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Se arată că reclamanta prin alte hotărâri judecătorești irevocabile a fost obligată la plata sumei de 133.579,01 lei valoare actualizată a titlurilor creditorilor FNI precum și la plata sumei de 3.583.331,28 lei, 16.679.876,33 USD și 30.114.354 euro prin alte titluri executorii emise de Tribunalul București.

Titlurile executorii prin care a fost obligată reclamanta la plata sumelor mai sus menționate au fost puse în executare silită în principal prin poprirea conturilor reclamantei, aceasta fiind pusă în imposibilitatea de a-și îndeplini corespunzător obligațiile impuse de OG nr.22/2002.

Reclamanta susține că veniturile bugetului său pe anul 2011 sunt în valoare de 290.000 lei și că aceasta reprezintă singura sursă de finanțare a obligațiilor stabilite prin titlul executor și pe de altă parte, plata acelor titluri nu se poate realiza dacă nu se efectuează cheltuieli minime, necesare pentru valorificarea activelor statului.

Încă din 2009 reclamanta arată că a inițiat demersuri pentru identificarea unor noi surse de finanțare a plății titlurilor executării menționate sens în care a fost adoptată OUG nr.4/2011 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea AVAS și pentru executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii.

Reclamanta se obligă să efectueze în continuare demersuri pentru identificarea unor noi surse de finanțare în vederea plății tuturor titlurilor fiind invocate în acest sens următoarele înscrisuri: adresa nr.503171/09.04.2009 emisă de Ministerul Finanțelor Publice, adresa înregistrată la AVAS cu nr.23096/27.05.2009 emisă de Cabinetul Ministrului Finanțelor Publice, adresa nr.187153/24.06.2009 emisă de Cabinetul Secretarului de Stat de la Ministerul Finanțelor Publice, adresa nr.16725/29.11.2010 emisă de AVAS.

În ceea ce privește capătul de cerere privind suspendarea executării silite se arată că această măsură se impune în mod imperios pentru realizarea unui program de plăți eșalonate aceasta fiind singura metodă rezonabilă pentru satisfacerea creanțelor.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.6 din OG nr.22/2002.

Prin sentința civilă nr. 16429/02.11.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Civilă, s-a respins cererea ca neîntemeiată.

În motivarea sentinței s-a arătat că reclamanta, deși sarcina probei îi incumba, nu a dovedit că acest titlu a fost pus în executare silită. Tribunalul mai reține că, potrivit dispozițiilor art. 1 si 2 din OG nr. 22/2002, creanțele stabilite prin titluri executorii in sarcina instituțiilor publice se achita din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligata de plata respectiva, iar in ipoteza in care executarea creanței nu începe sau nu continua din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligata ca, in termen de sase luni de la data la care a primit somația de plata comunicata de organul competent de executare, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată.

Astfel, per a contrario, daca nu se demonstrează că nu exista fonduri, debitoarea este obligata sa efectueze plata, fără a mai beneficia de termenul de gratie de 6 luni.

Potrivit art. 4 din OG nr. 22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația de a dispune toate masurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, pentru asigurarea in bugetele proprii si ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.

In cazurile în care, din motive temeinice privind realizarea atribuțiilor prevăzute de lege, instituția debitoare nu își poate îndeplini obligația de plată stabilită prin hotărâre judecătoreasca definitiva si irevocabila, în condițiile prevăzute la art. 1 alin. (1), art. 2 sau 4, aceasta va putea solicita instanței judecătorești acordarea, în condițiile legii, a unui termen de gratie sau/si stabilirea unor termene de plata eșalonata a obligației respective (art.6 din ordonanță).

Față de prevederile legale menționate anterior, se constată că premiza pentru aplicarea facilitaților instituite de OG nr. 22/2002 în favoarea instituțiilor publice o constituie existenta unei obligații de plata stabilite prin hotărâre judecătoreasca definitiva și irevocabilă și lipsa fondurilor bănești în bugetul acestora pentru executarea obligațiilor, precum și existența unor demersuri în sensul îndeplinirii obligațiilor de plată.

Or, în cauză, AVAS nu a demonstrat îndeplinirea obligațiilor statuate la art.1 si 4 din OG 22/2002, respectiv nu a depus documente din care sa rezulte includerea creanței SC A SA în bugetul de venituri și cheltuieli al AVAS. Reclamanta nu a dovedit nici îndeplinirea celorlalte condiții prevăzute de lege, respectiv lipsa disponibilităților bănești, luarea masurilor necesare pentru a asigura existența în bugetul propriu a sumelor necesare îndeplinirii obligației stabilite prin titlu executoriu, sau că intenționează să întreprindă astfel de acțiuni, ori are un plan ce îi va permite plata creanței. Mai mult, reclamanta nu a dovedit nici măcar că sentința menționată este irevocabilă sau că a fost începută executarea silită, pe lista creditorilor comunicată de reclamantă (f.20) neregăsindu-se și pârâta.

În aceste condiții, cererea de suspendare a executării sentinței menționate este neîntemeiată, nefăcându-se dovada că reclamanta a fost în imposibilitate de a plăti creanța pârâtei și nici nu se poate reține iminența producerii unui prejudiciu în patrimoniul reclamantei prin recurgerea la executarea creanței pârâtei.

De asemenea, neîntemeiată este, pentru considerentele expuse, și cererea reclamantei de acordare a unui termen de grație.

Sub acest aspect, tribunalul mai constată că, în cauză, reclamanta nici măcar nu prezintă un grafic de eșalonare, posibil a fi urmat în viitor de aceasta privind plata creanței pârâtei, ci solicită un termen de grație (care prin definiție este pentru efectuarea plății), condiții în care se poate conchide că solicitarea reclamantei plasează sub semnul unei puternice incertitudini momentul la care aceasta ar putea să efectueze, în viitor, plata creanței, mai ales că în perioada scursă de la data sesizării instanței ( în urma cu 18 luni) nu s-a făcut dovada efectuării vreunui demers pentru realizarea plății .

Instanța mai are în vedere că, potrivit dispozițiilor OG nr. 22/2002, act normativ invocat de reclamantă, coroborate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului in aplicarea prevederilor art. 6 din CEDO, acordarea unui termen de gratie sau eșalonarea plății creanței stabilite prin titlu executoriu sunt măsuri excepționale, ce trebuie dispuse cu precauție, strict în ipotezele reglementate de lege și pe o perioada rezonabilă, astfel încât dreptul de acces la justiție să nu devină iluzoriu.

Sub acest aspect, instanța reține că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, "executarea unei hotărâri sau decizii judecătorești face parte integrantă din "proces"; în sensul art. 6 din Convenție (cauza Hornsby împotriva Greciei), iar "neexecutarea de către un stat contractant a unei hotărâri judecătorești pronunțate împotriva acestuia poate constitui o încălcare a dreptului oricărei persoane de acces la o instanță, consacrat la art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În plus neexecutarea poate aduce atingere dreptului persoanei la respectarea bunurilor ei, în condițiile în care hotărârea pronunțată în favoarea ei poate da naștere unei anumite creanțe care poate fi considerată ";bun"; în sensul art. 1 din Protocolul nr.1"; (cauza Bourdov împotriva Rusiei). De asemenea, Curtea a subliniat că ";o autoritate publică nu poate invoca lipsa de resurse pentru neplata unei datorii întemeiate pe o hotărâre judecătorească. Deși este adevărat că o întârziere la executarea unei hotărâri judecătorești poate fi justificată în împrejurări speciale, această întârziere nu poate fi de așa natură încât să afecteze însăși substanța dreptului protejat de art. 6 din Convenție"; (cauzele Hornsby contra Greciei, Jasiuniene împotriva Lituaniei).

Or, în condițiile în care titlul în discuție este încă din anul 2009, în condițiile în care reclamanta nu a dovedit nici măcar includerea creanței SC A SA în bugetul de venituri și cheltuieli al AVAS, coroborate cu lipsa identificării unor resurse financiare din care ar urma să fie plătită creanța, a acorda un termen de grație până la care reclamanta să prezinte un plan de plată a creanței (deci propria ei propunere, fără a se cunoaște tranșele propuse sau termenele la care ar urma să facă plata) ar reprezenta o ingerință excesivă și disproporționată, datorită lipsei oricărei previzibilități cu privire la momentul în care creditorul își va putea vedea executată creanța și respectat dreptul de proprietate.

Împotriva sentinței indicate a declarat recurs, înregistrat la 06.02.2013, recurenta AVAS, solicitând modificarea în tot a acesteia și dispunerea acordării termenului de grație de o lună pentru prezentarea graficului de plată eșalonat precum și suspendarea titlului executoriu menționat.

În motivarea recursului a arătat că instanța de fond a interpretat greșit obligațiile ce-i revin instituției, conform art. 6 din OG 22/2002, aceasta neavând obligația prezentării graficului de plată până la momentul judecării cererii, ci începând cu data admiterii acțiunii; de asemenea în mod nelegal s-a respins cererea cu argumentul că nu s-au întreprins măsurile legale pentru achitarea debitului sau măcar o parte a acestuia, nereținându-se argumentele AAAS cu privire la situația blocării tuturor conturilor sale de diverși creditori. Astfel,reiese foarte clar din probatoriul administrat că instituția publică nu mai putea achita de bunăvoie sumele de bani din titlurile respective. De asemenea, se arată că instanța a apreciat greșit practica CEDO întrucât în speță statul român nu a stat în pasivitate, refuzând plata, ci aceasta nu s-a făcut din cauza blocării conturilor din motive obiective.

Se mai arată că, pentru justa dezlegare a pricinii, instanța ar fi trebuit să analizeze cauza și prin prisma Deciziei nr. 552/06.07.2006 a Curții Constituționale, care a constatat că OG nr. 22/2002 "are o evidentă finalitate de protecție a patrimoniului instituțiilor publice, ca o premisă indispensabilă a derulării în condiții optime a activității acestora și,prin aceasta, a îndeplinirii atribuțiilor ce le revin ca parte integrantă a mecanismului statului";.Totodată Curtea a reținut că "ar fi disproporționat și inechitabil a recunoaște creditorilor instituțiilor publice dreptul de a-și valorifica creanțele împotriva acestora în condițiile dreptului comun, cu consecința perturbării activității care constituie însăși rațiunea de a fi a acestor instituții";.

Se mai arată că legislația specială corespunde și exigențelor unei bune administrări principiu prevăzut de art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, facilitând funcționarea eficientă a instituțiilor publice, precum și realizarea în condiții optime a atribuțiilor acesteia.

În drept recursul s-a întemeiat pe art. 299, 304 pct. 9 Cpc, OG 22/2002.

Intimații, legal citați, nu au depus întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor de recurs invocate și sub toate aspectele în lumina dispozițiilor art.3041 Cod procedură civilă, Curtea reține că:

În fapt, prin sentința comercială nr. 10594/06.07.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială (f. 8 și urm. dosar fond), recurenta reclamanta a fost obligată la plata sumei de 1.164.500 euro reprezentând despăgubiri și 52.463,66 lei reprezentând cheltuieli de judecată, sentință rămasă irevocabilă în urma respingerii căilor de atac,în baza acesteia fiind declanșată executarea prin poprirea conturilor sale.

Curtea consideră că în mod corect Tribunalul a respins cererea de acordare a unui termen de grație,motiv pentru care prezentul recurs este nefondat.

Astfel, se are în vedere faptul că potrivit art. 6 din OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, în forma actuală, în cazurile în care, din motive temeinice privind realizarea atribuțiilor prevăzute de lege, instituția debitoare nu își poate îndeplini obligația de plată în condițiile prevăzute la art. 1 alin. (1), art. 2 sau 4, aceasta va putea solicita instanței judecătorești care soluționează cauza acordarea, în condițiile legii, a unui termen de grație sau/și stabilirea unor termene de plată eșalonată a obligației respective, iar în cazurile în care obligația de plată este stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, instituția debitoare poate solicita instanței care a dat această hotărâre luarea acestor măsuri.

Pe de altă, cum în mod corect a reținut și instanța de fond, în tot timpul scurs de la declanșarea litigiului, recurenta nu a făcut nici un demers pentru plata titlului său, fiind ilogic deci să se creadă că acordarea unei luni în plus (termen de grație) ar putea modifica în esență atitudinea/situația patrimonială a recurentei.

Mai mult, Curtea are în vedere că hotărârea judecătorească ce reprezintă titlul executoriu, respectiv sentința comercială nr. 10594/06.07.2009 a fost pronunțată la data de 06.07.2009 (deci cu aproape patru ani în urmă!) și că încă de la acea dată era executorie iar AVAS avea obligația de plată. Or, în aceste condiții este evident că o întârziere și mai mare a executării silite a acesteia ar fi de natură să afecteze dreptul creditoarei la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (cel puțin în sensul duratei procedurii), câtă vreme și executarea silită este o fază a procesului civil iar faptul că intimata a obținut câștig de cauză în dosarul nr. 17778/3/2007 ar rămâne practic lipsit de finalitate dacă nu ar avea posibilitatea să execute silit acea hotărâre (sau nu ar avea posibilitatea să o facă într-un termen cât de cât rezonabil); sub acest aspect instanța de fond a interpretat corect dispozițiile Convenției europene a drepturilor omului, dar și a jurisprudenței în materie, recurenta mulțumindu-se doar să afirme contrariul fără să explice cum o neplată timp de 4 ori, dublată de nestabilirea unei posibilități concrete de plată, în aceeași perioadă, ar putea intra în limitele protecției rezonabile a patrimoniului instituțiilor publice, stabilită ca principiu de deciziile Curții Constituționale citate, din moment ce o astfel de protecție specială trebuie să aibă un caracter excepțional (iar nu să reprezinte o apărare de principiu, pentru neplată) și, de asemenea, nu ar trebui să se extindă până la ignorarea absolută a dreptului de proprietate al altor subiecte de drept, în acest caz putând fi considerată o expropriere implicită, ce nu respectă nici cele mai elementare condiții ale instituției în cauză (fiind deci contrară și art. 1 din Protocolul 1 al CEDO).

Față de cele arătate mai sus, Curtea apreciază că hotărârea pronunțată este legală și temeinică, nesubzistând nici un caz de modificare sau de casare a acesteia cum prevăd dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, raportate inclusiv la 304/1 Cod procedură civilă.

În consecință, în temeiul art. 312 Cod de procedură civilă, Curtea a respins recursul ca nefondat.

← Drept procesual civil. Jurisprudență Procedură civilă şi...		Cererea de emitere a somaţiei de plată pentru o creanţă... →

4. Acordare termen de graţie conform O.G. nr. 22/2002

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre 4. Acordare termen de graţie conform O.G. nr. 22/2002