Accident de circulaţie. Avarierea autoturismelor asigurate. Asigurări de tip CASCO şi RCA.

Recuperarea daunei de la asigurătorul CASCO. Contestarea procesului-verbal încheiat de agentul constatator

Legea nr. 136/1995, art. 22, art. 49 Ordinul nr. 113133/2006 al C.S.A., art. 65 alin. (2), (4)

C.civ., art. 1169

La data producerii riscului asigurat persoana vinovată de producerea accidentului avea încheiată o poliţă de asigurare RCA, iar persoana prejudiciată beneficia în plus şi de o asigurare facultativă. In aceste condiţii, prin despăgubirea plătită de asigurătorul facultativ asiguratului său, societatea de asigurări este îndrituită la o acţiune în regres împotriva societăţii la care era asigurată persoana vinovată de producerea pagubei, aceasta din urmă neputând invoca în mod pertinent faptul că proce-sul-verbal încheiat de agentul constatator în urma producerii accidentului şi în care erau trecute datele de identificare ale celor două autoturisme, nu constituie o dovadă suficientă care să ateste faptul că autoturismul implicat în accident este acelaşi cu cel pentru care a fost încheiată poliţa de asigurare RCA.

Dacă societatea pârâtă ar fi avut vreun dubiu cu privire la identitatea dintre autoturismul asigurat şi cel implicat în accident, potrivit art. 1169 C.civ., ar fi trebuit să depună diligenţele în scopul dovedirii acestui fapt, simplele afirmaţii neavând forţa de a combate cuprinsul unui înscris valabil încheiat.

Jud. Sector 2 Bucureşti, sentinţa civilă nr. 8777 din 6 octombrie 2008

(portal.just.ro)

Nota 1. în speţă, instanţa a admis acţiunea formulată de societatea de asigurări X împotriva societăţii de asigurări Y, obligând-o pe aceasta din urmă la plata despăgubirilor civile pe care societatea X le-a achitat asiguratului său în urma producerii riscului asigurat din vina asiguratului societăţii Y, precum şi a penalităţilor de întârziere şi a cheltuielilor de judecată. Apărările formulate de societatea pârâtă, în sensul că la dosarul cauzei nu au fost depuse toate documentele existente în dosarul de daune, precum şi contestarea identităţii dintre autoturismul implicat în accident şi cel pen

tru care a fost încheiată poliţa de asigurare RCA (în cuprinsul căreia lipsea numărul de înmatriculare auto), fără a se aduce probe în acest sens, nu au fost reţinute de către instanţă.

Nota 2. Potrivit dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 136/1995, „asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului (...) contra celor răspunzători de producerea pagubei”, iar conform prevederilor art. 65 alin. (4) din Ordinul nr. 113133/2006 al C.S.A., dacă asigurătorul RCA nu îşi îndeplineşte obligaţiile în termenele prevăzute de lege sau şi le îndeplineşte defectuos, la suma solicitată pentru plata asigurătorului RCA se aplică o penalizare de 0,1% calculată pentru fiecare zi de întârziere.

Dispoziţiile art. 22 sunt preluate şi de Noul Cod Civil, care în art. 2206 statuează că: „în limitele indemnizaţiei plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepţia asigurărilor de persoane”.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Accident de circulaţie. Avarierea autoturismelor asigurate. Asigurări de tip CASCO şi RCA.