Actiune constatare
Comentarii |
|
Judecătoria TÂRGU BUJOR Sentinţă civilă nr. 837 din data de 26.11.2013
Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr. 34/316/2013, reclamanta SC … SRL Galați a solicitat în contradictoriu cu pârâtul … să se constate că este proprietarul activului denumit ,, magazin librărie și secție frizerie,, situat în comuna Foltești pe care la cumpărat în data de 29.06.2001. În motivare arată că la data de 12.03.2001 a participat la acțiunea de vânzare organizată de … a activelor proprietatea …, județul Galați și conform procesului verbal de negociere directă din data de 12.03.2001, a fost declarată adjudecatar al activului ,, magazin librărie și secție frizerie,, .
Arată reclamanta că a achitat suma negociată respectiv 42000000 vechi plus TVA și transmiterea dreptului de proprietate s-a făcut prin achitarea facturii nr. 2020129/29.06.2001.
Susține reclamata că … a intrat în dizolvare la data de 07.12.2005 fiind desemnat lichidator judiciar … și actele de proprietate nu au mai fost perfectate.
În dovedirea susținerilor sale reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri și a depus la dosarul cauzei factura nr. 2020129/2001, proces verbal din data de 12.03.2001, raportul de expertiză, documentația cadastrală a imobilului.
Cauza a fost suspendată în baza art. 155/1 cod procedură civilă pentru neîndeplinirea obligațiilor stabilite de instanță.
Împotriva încheierii de suspendare a formulat recurs reclamanta.
Prin Decizia nr. 199/2013 pronunțată de tribunalul Galați s-a admis recursul, s-a casat sentința atacată și s-a trimis cauza pentru continuarea judecății.
Având în vedere transferul la o altă instanță a judecătorului desemnat aleatoriu să judece cauza, după casarea cu trimitere cauza a fost repartizată la completul C4..
La termenul de judecată din data de 01.10.2013 s-a dispus introducerea în cauză a lichidatorului judiciar care a formulat note de ședință prin care arată că a fost desemnat lichidator judiciar iar prin Rezoluția nr. 10693/04.07.2003 a Oficiului Registrului Comerțului s-a admis cererea de radiere a … rezoluție executorie de drept.
Susține lichidatorul că la această dată nu mai exista posibilitatea reclamantei de a formula o acțiune în realizarea dreptului astfel că solicită admiterea acțiunii și constatarea dreptului de proprietate al reclamantei asupra activului denumit ,, magazin librărie și secție frizerie,,.
Instanța, analizând actele și probele dosarului, constată că prezenta acțiune este întemeiată în cauză fiind îndeplinite cerințele art. 111 C.P.C., urmând să fie admisă astfel cum a fost formulată, pentru următoarele considerente.
În fapt, se reține că reclamanta solicită în contradictoriu cu pârâtul să se constate că este proprietarul activului denumit ,, magazin librărie și secție frizerie,, situat în comuna Foltești pe care la cumpărat în data de 29.06.2001 .
Conform facturii fiscale nr. 2020129/29.06.2001 reclamanta a achiziționat imobilul ,, magazin librărie și secție frizerie,, la prețul de 42000000 lei vechi. Din cuprinsul procesului verbal de negociere directă rezultă că s-a întocmit o comisie de negociere directă care a hotărât vânzarea imobilului magazin librărie și secție frizerie Foltești care a fost adjudecat de reclamanta SC …SRL.
Imobilul a fost predat reclamantei. Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei și adeverință de rol rezultă că reclamanta figurează în evidențele Primăriei Foltești cu acest imobil.
Având în vedere că reclamanta justifică un interes în promovarea acțiunii și anume constatarea dreptului său de proprietate asupra activului magazin librărie și secție frizerie,, Foltești ce a aparținut … în prezent radiată , instanța apreciază ca fiind întemeiată acțiunea urmând să o admită.
Prezenta hotărâre va fi comunicată Administrației Financiare Galați și Primăriei Foltești.
În baza principiului ce guvernează procesul civil instanța ia act că reclamanta nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E:
Admite acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Bujor, județul Galați sub număr unic de dosar 34/316/2013, având ca obiect pretenții, formulată de reclamanta …SRL GALAȚI , cu sediul în Galați, …, județul Galați, în contradictoriu cu pârâta …, cu sediul în comuna Foltești, județul Galați, și lichidatorul judiciar …. prin SC …… SPRL, cu sediul în Galați, …, județul Galați.
Constată că reclamanta este proprietara imobilului denumit ,, magazin librărie și secție frizerie,, situat în comuna Foltești județul Galați.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi data de 26.11.2013.
← Actiune regres | Divorţ. Jurisprudență Chemare în judecată (acţiuni, cereri) → |
---|