Acţiune în anulare acte frauduloase promovată în temeiul art.80 alin1 lit. b din Legea nr. 85/2006. Condiţii.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel CRAIOVA-Sectia II-a civilă Decizie nr. 329 din data de 17.06.2014
Potrivit art. 80 alin.1 lit. b din Legea nr. 85/2006 administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acțiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terți și pentru restituirea de către aceștia a bunurilor transmise și a valorii altor prestații executate, realizate de debitor prin operațiuni comerciale în care prestația debitorului depășește vădit pe cea primită, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii.
Textul de lege are în vedere anularea (revocarea) actelor în care există diferență vădită de valoare între prestații în defavoarea debitorului.
Diferența între prețul plătit de debitor la data achiziționării bunului conform contractului și prețul obținut ulterior de acesta la vânzarea aceluiași bun nu trebuie confundată cu diferența între prestații la încheierea contractului de vânzare - cumpărare.
Art. 80 alin. 1 lit. b din Legea nr. 85/2006 se referă la disproporție vădită între prestațiile ce fac obiectul actului de transfer patrimonial, sintagma " vădită"; conducând la ideea unui preț lezionar, neserios.
Prin sentința nr. 518 din data de 14.04.2014, Tribunalul Mehedinți - Secția a II-a Civilă, de contencios Administrativ și Fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul SC MISRL prin administratori judiciari CISPRL și YCSPRL, în contradictoriu cu pârâții SC MISRL prin administrator special CG și CLI, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel judecătorul sindic a reținut următoarele:
Debitorul SCMISRL, în calitate de vânzător, a înstrăinat autoutilitara marca Toyota cu nr. de înmatriculare TM 22 MCT către pârâtul CLI la prețul de 46764,24 lei cu TVA, operațiunea de transfer patrimonial, a cărei anulare, ca act fraudulos, se solicită de către lichidatorul judiciar al SCMISRL, în temeiul art.79-80 din Legea nr.85/2006, fiind consemnată în factura seria TM FRF3 nr. 3000372/29.08.2011.
Reclamanta invocă în drept prevederile art.79-80 din Legea nr.85/2006.
Potrivit art. 79 din Legea nr.85/2006, administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii.
De asemenea, potrivit art. 80 din același act normativ:(1) Administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acțiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terți și pentru restituirea de către aceștia a bunurilor transmise și a valorii altor prestații executate, realizate de debitor prin următoarele acte: a) acte de transfer cu titlu gratuit, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii; sunt exceptate sponsorizările în scop umanitar; b) operațiuni comerciale în care prestația debitorului depășește vădit pe cea primită, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii; c) acte încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenția tuturor părților implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile; d) acte de transfer de proprietate către un creditor pentru stingerea unei datorii anterioare sau în folosul acestuia, efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, dacă suma pe care creditorul ar putea să o obțină în caz de faliment al debitorului este mai mică decât valoarea actului de transfer;e) constituirea ori perfectarea unei garanții reale pentru o creanță care era chirografară, în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii; f) plățile anticipate ale datoriilor, efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, dacă scadența lor fusese stabilită pentru o dată ulterioară deschiderii procedurii; g) actele de transfer sau asumarea de obligații efectuate de debitor într-o perioadă de 2 ani anteriori datei deschiderii procedurii, cu intenția de a ascunde/întârzia starea de insolvență ori de a frauda o persoană fizică sau juridică față de care era la data efectuării transferului unor operațiuni cu instrumente financiare derivate, inclusiv ducerea la îndeplinire a unui acord de compensare bilaterală (netting), realizate în baza unui contract financiar calificat, ori a devenit ulterior debitor, în sensul prezentei legi.
Prevederile alin. (1) lit. d) - f) nu sunt aplicabile actelor încheiate, cu bună-credință, în executarea unui acord cu creditorii, încheiat ca urmare a unor negocieri extrajudiciare pentru restructurarea datoriilor debitorului, sub rezerva ca acordul să fi fost de natură a conduce, în mod rezonabil, la redresarea financiară a debitorului și să nu aibă ca scop prejudicierea și/sau discriminarea unor creditori. Prevederile de mai sus se aplică și actelor juridice încheiate în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 381/2009 privind introducerea concordatului preventiv și mandatului ad-hoc.
(2) Următoarele operațiuni, încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii cu persoanele aflate în raporturi juridice cu debitorul, vor putea, de asemenea, să fie anulate și prestațiile recuperate, dacă sunt în dauna creditorilor: a) cu un asociat comanditat sau cu un asociat deținând cel puțin 20% din capitalul societății comerciale ori, după caz, din drepturile de vot în adunarea generală a asociaților, atunci când debitorul este respectiva societate în comandită, respectiv o societate agricolă, în nume colectiv sau cu răspundere limitată; b) cu un membru sau administrator, atunci când debitorul este un grup de interes economic; c) cu un acționar deținând cel puțin 20% din acțiunile debitorului ori, după caz, din drepturile de vot în adunarea generală a acționarilor, atunci când debitorul este respectiva societate pe acțiuni; d) cu un administrator, director sau un membru al organelor de supraveghere a debitorului, societate cooperativă, societate pe acțiuni cu răspundere limitată sau, după caz, societate agricolă; e) cu orice altă persoană fizică ori juridică, deținând o poziție dominantă asupra debitorului sau a activității sale; f) cu un coindivizar asupra unui bun comun.
Potrivit art. 81 alin.1 din același act normativ acțiunea pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor sau pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale la care se referă art.79 și 80 poate fi introdusă de administratorul judiciar sau lichidator în termen de 1 an de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului prevăzut la art. 20 alin. 1 lit. b, dar nu mai târziu de 16 luni de la data deschiderii procedurii.
Deși reclamanta a indicat generic ca temei de drept al acțiunii prevederile art.79-80 din Legea nr.85/2006, din analizarea dispozițiilor legale expuse mai sus, reiese că operațiunea de transfer patrimonial a cărui anulare, ca act fraudulos, se solicită nu poate întruni condițiile art.80 alin.1 lit. a (nefiind un transfer cu titlu gratuit), lit. c (neinvocându-se și nedovedindu-se intenția pârâtului de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile), lit. d (nedovedindu-se calitatea de creditor a pârâtului), lit. e (în cauză nefiind incidentă situația de constituire ori perfectare a unei garanții reale pentru o creanță care era chirografară) sau lit. g (în cauză nefiind efectuat transferul unor operațiuni financiare derivate) . De asemenea, nu sunt incidente nici prevederile art.80 alin.2 din Legea nr.85/2006, deoarece pârâtul nu are calitatea de asociat comanditat sau cu un asociat deținând cel puțin 20% din capitalul societății comerciale ori, după caz, din drepturile de vot în adunarea generală a asociaților, administrator, director sau un membru al organelor de supraveghere a debitorului, persoană fizică deținând o poziție dominantă asupra debitorului sau a activității sale sau coindivizar.
În consecință, acțiunea reclamantei a fost analizată prin prisma dispozițiilor art. 79 și art.80 alin.1 lit. b din Legea nr.85/2006 (operațiuni comerciale în care prestația debitorului depășește vădit pe cea primită, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii).
În speță, prin sentința nr.511/12.11.2012 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr.9886/101/2012 s-a deschis procedura insolvenței împotriva debitorului SCMISRL și a fost numit administrator judiciar provizoriu YCSPRL, CIIPE, asociați prin contract.
Data transferului patrimonial (vânzarea-cumpărarea) este 29.08.2011, iar data deschiderii procedurii este 12.11.2012, acțiunea în anulare fiind promovată la 22.11.2013, deci în termenul de 16 luni prevăzut în mod expres, de lege, nefiind depășit nici termenul de 1 an de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului prevăzut la art. 20 alin. 1 lit. b.
Operațiunea de vânzare-cumpărare a avut loc la data de 29.08.2011, în cei trei ani anterior deschiderii procedurii, aceasta fiind, de altfel, o condiție pentru exercitarea acțiunii în anulare.
O altă condiție privește proba existenței caracterului fraudulos al actului în dauna drepturilor creditorilor.
Art.79 din Legea nr.85/2006 are în vedere frauda la lege și frauda împotriva creditorilor.
Astfel, actele frauduloase sunt definite ca fiind actele încheiate cu rea credință pentru a leza drepturile altor persoane sau încălca legea, în vederea obținerii unui profit în favoarea debitorului sau a altei persoane. Actul fraudulos trebuie să afecteze drepturile creditorilor, respectiv să producă prejudicii materiale acestora, iar titularul cererii de chemare în judecată trebuie să demonstreze că actul este fraudulos și că prin efectele sale determină daune creditorilor, în sensul că au scăzut șansele satisfacerii creanțelor acestora.
În ceea ce privește terțul cu care debitorul a încheiat actul, legea nu pretinde complicitatea acestuia la fraudă, ceea ce înseamnă că proba cu privire la existența relei-credințe se referă numai la debitor.
În speță, în data de 29.08.2011 debitorul SCMISRL a vândut pârâtului CLI autoutilitara marca Toyota cu nr. de înmatriculare TM 22 MCT la prețul de 46764,24 lei cu TVA, operațiune menționată în factura seria TM FRF3 nr. 3000372/29.08.2011.
Din raportul de expertiză întocmit în cauză reiese că autovehiculul marca Toyota cu nr. de înmatriculare TM 22 MCT a fost dobândit de către debitor prin contractul de leasing financiar nr.CLF 82412/21.06.2006 la prețul de 28520 euro, fiind înregistrat în contabilitatea debitorului SCMISRL cu valoarea de 103898 lei.
Ulterior, autovehiculul a fost vândut la 15.12.2009 către SCTRSRL cu prețul de 46764,30 lei cu TVA, întocmindu-se factura nr.1176/15.12.2009.
La data de 26.08.2010, debitorul SCMISRL a întocmit factura nr.134 către SCTRSRL cu valoarea totală de 46764.30, autovehiculul revenind în proprietatea debitorului.
La data de 31.12.2009, valoarea amortizată a vehiculului era de 82253,46 lei, iar valoarea rămasă de amortizat era de 21644,90 lei.
A concluzionat judecătorul sindic că prin acest transfer debitorul nu a lezat drepturile creditorilor săi, întrucât autovehiculul marca Toyota cu nr. de înmatriculare TM 22 MCT nu a fost înstrăinat la un preț vădit disproporționat față cel cu care a fost achiziționat sau față de valoarea bunului la data înstrăinării (în speță prețul mai mare de valoarea rămasă de amortizat). De altfel, din răspunsul la obiectivul nr.3 rezultă că expertul apreciază că valoarea de piață a autoturismului la data de 29.08.2011 când a fost înstrăinat către pârât a fost corect stabilită, fără a influența negativ rezultatele economice ale debitorului.
Acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, întrucât operațiunea de vânzare a autovehiculului nu are un caracter fraudulos, nefiind îndeplinite condițiile cerute de art. 79 și art.80 din Legea nr.85/2006.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul CISPRL și YCSPRL - lichidator al debitoarei SCMISRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs, lichidatorul judiciar a criticat sentința, arătând că instanța de fond nu a exercitat rol activ prin ordonarea din oficiu a unei expertize care să evalueze bunul ce a făcut obiectul tranzacției.
În opinia recurentului la efectuarea expertizei întocmite în cauză, expertul a încălcat normele metodologice, doctrina și deontologia profesională, întrucât nedocumentarea și nefundamentarea științifică a raportului de expertiză poate fi sancționată de organele în drept.
Răspunsul expertului potrivit căruia valoarea de vânzare asigură acoperirea valorii rămase neamortizate conform evidențelor contabile ale SCMISRL nu răspunde la obiectivele fixate și nu este de natură a lămuri valoarea de piață a autoturismului la data achiziționării de către pârât.
Recurentul consideră că expertiza efectuată în cauză nu poate fi luată în considerare, impunându-se casarea hotărârii și administrarea probei cu expertiză specialitatea evaluare bunuri mobile.
Nu s-a depus întâmpinare.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 79 și 80 alin 1 lit. b din Legea nr. 85/2006, în temeiul cărora s-a pronunțat instanța de fond, Curtea a reținut următoarele:
Potrivit art. 80 alin.1 lit. b din Legea nr. 85/2006 administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acțiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terți și pentru restituirea de către aceștia a bunurilor transmise și a valorii altor prestații executate, realizate de debitor prin operațiuni comerciale în care prestația debitorului depășește vădit pe cea primită, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii.
Textul de lege are în vedere anularea (revocarea) actelor în care există diferență vădită de valoare între prestații în defavoarea debitorului.
Art. 80 alin.1 lit. b reglementează deci o situație similară leziunii din dreptul comun numai sub aspectul prejudiciului care este egal cu disproporția de valoare între contraprestații cu diferența că prejudiciul nu se produce direct în patrimoniul debitorului, ci se reflectă asupra creditorilor.
În cazul prevăzut de art. 80 alin.1 lit. b frauda debitorului este prezumată de legiuitor, debitorul urmărind sau cel puțin acceptând posibilitatea vătămării celorlalți creditori în beneficiul terțului cu care a contractat și căruia îi transferă o valoare patrimonială mult mai mare în raport de prestația efectiv primită de el.
În speță, anterior deschiderii procedurii, la data de 29.08.2011, debitorul SCMISRL a înstrăinat numitului CLI autoutilitara marca Toyota cu număr de înmatriculare TM 22 MCT la prețul de 46.764,24 lei cu tva.
Bunul vândut la prețul de 46.764, 24 lei cu TVA la data de 29.08.2011 a fost dobândit de debitor urmare a încheierii contractului de leasing financiar CLF 82412/21.06.2006 la prețul de 28.520 Euro, fiind înregistrat în evidența financiar contabilă a SCMISRL cu valoarea de 103.898 lei.
Este adevărat că, față de faptele expuse mai sus, există o diferență între prețul plătit de debitor la achiziționarea bunului și prețul obținut de acesta la vânzare, însă existența acestei diferențe, raportată la situația concretă descrisă anterior, nu conduce la concluzia disproporției între prestația debitorului și cea a cumpărătorului.
Diferența între prețul plătit de debitor la data achiziționării bunului conform contractului de leasing financiar CLF 82412/21.06.2006 și prețul obținut ulterior de acesta la vânzarea aceluiași bun conform facturii TM FRF3 nr. 3000372/29.08.2011 nu trebuie confundată cu diferența între prestații la încheierea contractului de vânzare - cumpărare a autoutilitarei marca Toyota cu număr de înmatriculare TM 22 MCT.
Așa cum am arătat, textul art. 80 alin. 1 lit. b din Legea nr. 85/2006 se referă la disproporție vădită între prestațiile ce fac obiectul actului de transfer patrimonial, sintagma " vădită"; conducând la ideea unui preț lezionar, neserios.
Or, în speță nu este o disproporție vădită de valoare între prestația debitorului vânzător care a transmis un bun mobil - autoutilitara marca Toyota ( utilizată aproximativ 5 ani) și prestația cumpărătorului care pentru acest bun a plătit suma de 46.764, 24 lei cu TVA.
Ca urmare, chiar dacă este vorba de o operațiune comercială efectuată în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii (circa 1 an înainte de deschiderea procedurii), nefiind vorba de un act în care prestația debitorului depășește vădit pe cea primită, Curtea apreciază că în mod corect instanța de fond a stabilit în speță nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 80 alin.1 lit. b din Legea nr. 85/2006.
Criticile recurentului privind rolul activ al instanței, nedocumentarea expertului și nefundamentarea raportului de expertiză întocmit în cauză și necesitatea încuviințării probei cu expertiză specialitatea evaluare bunuri mobile au fost apreciate ca neîntemeiate.
În materia insolvenței care este o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, judecătorul sindic are în principal atribuții jurisdicționale, limitate la controlul judecătoresc, astfel cum sunt precizate în mod expres, în teza finală a alin.2 al art.11 din Legea nr.85/2006.
Instanța de fond a încuviințat proba cu expertiză contabilă la cererea reclamantului prin administrator judiciar, cu obiectivele solicitate de parte, iar după depunerea raportului de expertiză reclamantul nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză și nici nu a solicitat încuviințarea unei noi expertize specialitatea evaluare bunuri mobile, așa cum rezultă din încheierea de ședință din 17.02.2014 și practicaua sentinței din 14.04.2014.
Concluziile expertizei contabile nu conduc la ideea nedocumentării expertului și nici la ideea nefundamentării raportului de expertiză.
Expertul contabil desemnat în cauză a concluzionat că, raportat la valoarea de achiziție evidențiată în documentele contabile 103.898 lei și la valoarea deprecierii pe perioada 21.06.2006 -29.08.2011, anume 82.253,46 lei, valoarea de vânzare asigură acoperirea valorii rămase neamortizate conform evidențelor contabile.
De altfel, recurentul reclamant nu precizează expres aspectele concrete de nedocumentare și punctele în care expertiza contabilă nu este fundamentată științific, limitându-se la afirmații generale.
În consecință, având în vedere dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă 1865, Curtea a respins ca nefondat recursul.
| ← Planul de reorganizare propus de debitor trebuie să asigure un... | Termenul de introducere a acţiunilor pentru anularea actelor... → |
|---|
