Acţiune în Constatare
| Comentarii |
|
Judecătoria BOTOŞANI Sentinţă civilă nr. 115 din data de 17.08.2015
Dosar nr. xxxxx/193/2013 - acțiune în constatare -
JUDECĂTORIA BOTOȘANI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la zz.ll.aa
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
GREFIER:
SENTINȚA CIVILĂ NR. xxxxx
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanții ZCCD ȘI CLși pe pârâta S.C. XYS.A., având ca obiect "acțiune în constatare";.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 08.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când, constatând că are nevoie de mai mult timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 23.10.2014, apoi pentru data de astăzi, dată la care,
INSTANȚA ,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.11.2013, sub nr. 26678/193/2013, reclamanții ZCCD și CL au solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. XYS.A., ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, să se constate nulitatea absolută și să dispună înlăturarea clauzelor abuzive, precum și să dispună obligarea băncii pârâte la restituirea tuturor sumelor percepute cu titlu de comision de risc, iar ulterior datei de 22.09.2010, cu titlu de comision de administrare, precum și a dobânzii legale aferente începând cu data achitării acestora și până la restituirea integrală a debitului principal și anularea planurilor de rambursare emise în derularea contractului și emiterea unui nou plan cu eliminarea comisionului de risc, respectiv cu eliminarea comisionului de administrare perceput lunar, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanții arată că au încheiat un contract de credit ipotecar în valoare de 45,000 CHF cu banca pârâtă, contract ale cărui clauze nu au avut posibilitatea să le negocieze, acesta fiind un contract de adeziune, ulterior încheind și un act adițional la contract, cu privire la care li s-a spus că au fost suprimate toate clauzele și comisioanele nelegale, însă reclamanții nu au constatat vreo scădere semnificativă a ratelor lunare, observând că comisionul de risc pretins a fi eliminat de pârâtă, a fost înlocuit cu un comision de administrare, în același cuantum și cu aceleași justificări ca și comisionul de risc.
Mai arată reclamanții că banca pârâtă, în loc să-și îndeplinească obligațiile impuse de reglementările în vigoare, a ales varianta abuzivă și împovărătoare pentru consumatorul bun - platnic, instituind comisionul de urmărire a riscului și ulterior comisionul de administrare prin care își acoperă în realitate pierderile rezultate din nerambursarea creditelor de către alți clienți, transferând astfel consecințele pierderilor cauzate de creditele sale neperformante asupra clienților bun platnici, comisionul respectiv trebuind să vizeze acoperirea în mod concret a riscului generat de încheierea respectivului contract și nu a altor riscuri legate de diverse activități ale instituției de credit.
Învederează reclamanții că banca pârâtă, prin clauzele referitoare la comisionul de risc și ulterior, comisionul de administrare, a urmărit obținerea unor venituri în mod ilicit, banca profitând de starea de constrângere economică a consumatorilor care aveau nevoie de acordarea creditului și folosind conținutul preformulat al contractului, respectiv a actului adițional, motiv pentru care ei solicită constatarea nulității absolute a clauzelor abuzive, cu repunerea în situația anterioară inserării respectivelor clauze în cuprinsul convenției de credit și solicită obligarea băncii să restituie în integralitate sumele de bani încasate cu titlu de comision de risc pentru perioada 10.10.2007 - 22.09.2010, iar ulterior cu titlu de comision de administrare, începând cu data achitării acestora și până în prezent, cu dobânda legală calculată asupra fiecărei sume de bani plătite băncii, de la data plății a fiecărei sume de bani în parte și până la data restituirii efective de către bancă a fiecărei sume de bani în parte.
În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 5,996, 968, 969, 973, 992 din C.civ., art. 4, 6, 14 din Legea nr. 193/2000 republicată privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, art. 9 ind. din O.G. nr. 21/1992, art. 77 - 81 din Legea nr. 296/2004 privind Codul consumatorului, OUG nr. 174/2008, Legea nr. 190/1999 și Directiva 93/13/CEE.
În dovedire, reclamanții au depus la dosar înscrisuri.
Pârâta S.C. Z România S.A., legal citată, a formulat întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților și excepția inadmisibilității restituirii prestațiilor.
Arată pârâta, în susținerea primei excepții invocate, că termenul de prescripție aplicabil în cauză este termenul general de trei ani, care începe să curgă de la data încheierii contractului de credit, respectiv 10.10.2007 și, prin urmare, acțiunea reclamanților este prescrisă.
Referitor la excepția inadmisibilității restituirii prestațiilor, arată pârâta că anularea clauzelor indicate nu poate produce efecte retroactive față de caracterul succesiv al prestațiilor, iar reclamanții au beneficiat și ei de folosința efectivă a sumelor de bani puse la dispoziție de către pârâtă, precum și de serviciile accesorii ale acestora, fiind echitabil ca și aceștia să restituie contravaloarea serviciilor primite de la pârâtă. Având în vedere că prestațiile oferite de bancă reclamanților au un caracter abstract, necorporal, imposibil de restituit în natură, obligarea pârâtei la restituirea unilaterală a contravalorii acestor servicii este o inechitate gravă care tinde să adopte caracterul unei îmbogățiri fără justă cauză și solicită admiterea acestei excepții.
Pe fondul cauzei, arată pârâta că cele trei condiții care trebuie îndeplinite cumulativ pentru a se constata caracterul abuziv al unei clauze, respectiv clauza să nu fi fost negociată direct cu consumatorul, clauza să fi fost contrară bunei - credințe și clauza, prin ea însăși, sau împreună cu alte prevederi din contract, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului, nu sunt întrunite în cauză, clauza reglementată la art. 5 din Convenția de credit fiind negociată de părți.
Susține pârâta că reclamanții sunt consumatori avizați, care au avut în trecut și alte credite contractate, dovadă fiind însăși destinația creditului contractat de la pârâtă, care, alături de refinanțarea unor cheltuieli curente, a constat în refinanțarea creditelor anterioare acordate de Banca Z și XYZ, ceea ce atestă, pe de o parte, dobândirea unor cunoștințe bancare ce au permis înțelegerea și acceptarea condițiilor de creditare, iar pe de altă parte, compararea costurilor Z cu ale celorlalte bănci de pe piață și alegerea celei mai avantajoase oferte din punctul de vedere al costurilor.
În ceea ce privește actul adițional nr. XXX/zz.ll.aa, arată pârâta că, conform prevederilor art. 95 din OUG nr. 50/2010, contractele în curs de derulare la data intrării în vigoare a ordonanței nu intră sub incidența acestei acesteia, cu anumite excepții, ele producându-și efectele în conformitate cu termenii contractuali agreați între părți.
În drept, pârâta a invocat prevederile art. 969 C.civ., Legea nr. 193/2000, principiul aplicabilității directe a Directivei nr. 93/13/CEE, art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, Decretul 167/1958, Decretul 31/1954, OUG nr. 50/2010, Legea nr. 363/007.
Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri. Analizând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
În fapt, la data de 10.10.2007 reclamanții au încheiat cu pârâta S.C. Z România S.A.- la Sucursala Botoșani, contractul de credit bancar cu ipotecă nr. XXX/zz.ll.aa.
Constată instanța că, la momentul încheierii convenției de credit, au fost atrași de procentele reduse ale dobânzilor curente dar s-au aflat într-o poziție inegală cu banca iar contracte încheiate sunt mai degrabă contracte de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către bancă, fără a da posibilitatea de negociere a nici unei clauze din convenție.
Instanța mai constată că, pe parcursul derulării contractului de credit pârâta S.C. Z România S.A. - Sucursala Botoșani, și-a asigurat rambursarea creditului printr-o paletă largă de măsuri menite să garanteze plata creditului și a dobânzilor aferente constând în faptul că, riscul valutar este acoperit de plata în moneda creditului (franci elvețieni), dobânda nu a depășit niciodată nivelul maxim al indicatorilor de referință, plata întârziată este un risc acoperit de dobânda penalizatoare, neplata este un risc acoperit de ipotecă de rang I în favoarea băncii, distrugere garanție este un risc acoperit de asigurarea obligatorie, deprecierea garanției imobiliare este un risc înlăturat de faptul că imobilul adus ca și garanție are o valoare mult mai mare decât sumele împrumutate.
Instanța observă că potrivit O.U.G. nr. 50/2010 permite băncilor să aibă doar patru tipuri de comisioane : de analiză dosar, de administrare credit, de rambursare anticipată, și un ultim comision unic pentru serviciile prestate la cererea consumatorilor iar pârâta a inserat în contractul de credit bancar nr. XXX/zz.ll.aa, un comision suplimentar identificat ca și comision de risc, nepermis de actul normativ arătat.
Astfel, instanța constată că în ce privește pct. 5 lit. a intitulată "comision de risc"; din secțiunea "condiții speciale"; ale contractului de credit bancar nr. XXX/zz.ll.aa, această clauză prevede că: "0,19% aplicat soldului creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit."; Instanța reține, raportat la pct. 5 lit. a intitulat "comision de risc";, că acesta a fost transformat pur formal, prin intermediul Actului adițional nr. XXX/zz.ll.aa, în "comision de administrare credit";.
În drept, instanța reține că este învestită cu judecata unei acțiuni în constatare a clauzelor abuzive lovite de nulitatea absolută în temeiul O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori și Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate de comercianți și consumatori, pentru primul capăt de cerere, în ce privește al doilea capăt de cerere se solicită "obligația de a da"; întemeiată pe dispozițiile legale amintite mai sus raportate la necesitatea repunerii părților în situația anterioară încheierii contractului, precum și pe dispozițiile art. 1092 și următoarele cod civil iar ultimul capăt de cerere vizează o "obligație de a face";.
Făcând aplicarea art. 248 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor invocate prin întâmpinările depuse la dosar.
În ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța o va respinge, cu motivarea că, deși este adevărat că Legea nr. 193/2000 nu prevede, ca sancțiune, anularea clauzelor cu caracter abuziv, ci inopozabilitatea (sau ineficacitatea) acestora în raport cu consumatorul, însă, așa după cum se va arăta mai jos, regimul juridic al acestei sancțiuni este practic identic cu al nulității absolute, acest lucru decurgând din practica Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Astfel, în ce privește natura interesului protejat, norma respectivă ocrotește un interes general, si nu unul individual, așa cum susține pârâta.
De altfel, chiar susținerea pârâtei este contradictorie în conținut, fiind evident faptul că legea ocrotește o categorie generică, aceea a consumatorilor, și nu o persoană particulară, strict determinată.
Legea nr. 193/2000 nu reprezintă decât transpunerea în legislația românească a Directivei nr. 93/13/CEE, or, potrivit jurisprudenței Curții Europene de Justiție, dispozițiile acestei directive sunt de ordine publică (cauza Mostaza Claro).
Tot în acest sens, în cauza C-76/10 Pohotovost’ s.r.o. Vs Iveta Corčkovská, în considerentul nr.50 s-a precizat că "dată fiind natura și importanța interesului public pe care se întemeiază protecția pe care Directiva nr.93/13/CEE o asigură consumatorilor, art.6 din acesta trebuie să fie considerat ca o normă echivalentă cu normele naționale care ocupă, în cadrul ordinii interne, rangul de ordine publică.
În același sens, în cauza Salvat Editores SA v José M. Sánchez Alcón Prades C-241/98, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a arătat că recunoaște judecătorului puterea de a declara din oficiu, ca nule, clauzele abuzive ale unui contract"; arătând totodată că această putere "se încadrează pe deplin în contextul general al protecției speciale pe care directiva tinde să o recunoască interesului colectivității, care, făcând parte din ordinea publică economică, depășește interesele specifice ale unor părți. Există, cu alte cuvinte un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator să nu-și producă efectele";.
Așa după cum se poate constata din examinarea cererii introductive formulată de către reclamanți, aceasta nu se referă la vicierea consimțământului ci la constatarea caracterului abuziv al unor clauze în contractul de credit, or, după cum s-a arătat mai sus, consecința constatării caracterului abuziv al unor clauze este echivalentă cu constatarea nulității absolute a acestora, nefiind aplicabilă sancțiunea existentă în cazul nulității relative, și anume anularea clauzei respective.
Este greșită susținerea pârâtei, în sensul că regimul juridic aplicabil nulității clauzelor de împrumut bancar ar fi unul specific nulității relative, și nu celei absolute.
După cum s-a arătat mai sus, potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care, potrivit dispozițiilor constituționale și ale Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, este obligatorie pentru instanțele românești, există un interes public ca aceste clauze, constatate ca fiind abuzive pentru consumator, să nu-și producă efectele, recunoscând judecătorului național puterea de a le declara nule, chiar din oficiu.
Prin urmare, neputând fi vorba de o nulitate relativă, nu sunt aplicabile dispozițiile art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958, nulitatea absolută putând fi invocată oricând, ca atare, dreptul la acțiune al reclamanților neputând fi apreciat ca prescris.
În ce privește, excepția inadmisibilității restituirii, instanța o va respinge cu motivarea că, s-a arătat în literatura de specialitate, că aceste inadmisibilități privite ca excepții, sunt o creație a doctrinei, că, pârâtul fără a contesta în mod direct pretenția reclamantului, face opoziție la acțiunea reclamantului, arătând că aceasta este inacceptabilă și că instanța nu poate examina cererea cu care a fost învestită.
La o primă vedere, se poate aprecia că și în situația de față, ar exista inadmisibilitate pentru promovarea cererii reclamantei, însă noțiunea de inadmisibilitate vizează nu excepția ci efectul spre care tinde aceasta, mai precis modalitate de respingere a cererii, astfel încât încercarea de a consacra o instituție distinctă a inadmisibilităților ca și excepții, este artificială pentru că legislația procedurală acoperă cu noțiunile deja existente toate situațiile de excepție.
Pe de altă parte, această aparentă inadmisibilitate presupune cercetarea fondului cererii, fond care va fi examinat de către instanță după analizarea celorlalte excepții invocate de către pârâte.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, "orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului. Se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii";.
De asemenea, potrivit art. 4 alin.1 din Legea nr.193/2000, "o clauză contractuală care nu a fost negociată direct va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților"; iar art. 4 alin. 2 din același act normativ prevede că "o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv";.
Prevederile contractuale care dau dreptul exclusiv comerciantului să interpreteze clauzele contractuale sunt considerate clauze abuzive, potrivit art. 4 alin. 4 coroborat cu art. 1 lit. g din anexa Legii nr. 193/2000.
În cauza de față, contractele de credit încheiate între părți nr. XXX/zz.ll.aa intră sub incidența Legii nr. 193/2000 întrucât împrumutatul are calitatea de consumator iar pârâta, de comerciant. Aceste prevederi legale sunt conforme cu art. 1 pct. 2 lit. a și b din Directiva 87/102/CEE a Consiliului din 22 decembrie 1986 cu privire la armonizarea dispozițiilor legislative, reglementare și administrative ale Statelor membre în materie de credit destinat consumului.
În momentul în care au fost încheiate aceste convenții, consumatorul a acționat de pe o poziție inegală în raport cu banca, contractele încheiate sunt contracte de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea cocontractantului de a modifica sau înlătura vreuna dintre aceste clauze. Aspectele particulare au vizat doar cuantumul sumei împrumutate, al accesoriilor acestei sume, dobândă și comisioane, termenul împrumutului și garanțiile constituite. Consumatorul nu a avut posibilitatea să negocieze nicio clauză din contract, întregul act juridic fiindu-i impus, în forma respectivă, de către Bancă.
Față de acestea, instanța consideră clauzele prevăzute la pct. 5 lit. a, din secțiunea "condiții speciale"; ale contractului de credit bancar nr. XXX/zz.ll.aa, așa cum au fost prevăzute atât înainte de întocmirea Actului adițional nr. XXX/zz.ll.aa cât și după transformarea formală în "comision de administrare credit";, ca fiind abuzive.
Astfel, potrivit art. 4 alin. 3 teza finală din Legea nr. 193/2000, dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. În schimb, în cauză pârâtele nu au probat în nici un mod că ar fi negociat în vreun fel cu reclamantul clauzele celor două convenții de împrumut ceea ce face ca, în privința clauzelor contestate, să fie aplicabile dispozițiile art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 193/2000.
Referitor la noțiunea de "comision de risc"; transformat prin intermediul Actului adițional nr. XXX/zz.ll.aa, în "comision de administrare credit";, prevăzut în contractul de credit de credit nr. XXX/zz.ll.aa, pct. 5 lit. a instanța reține faptul că aceasta nu a fost explicată în mod clar și neechivoc sub aspectul motivelor și al condițiilor în care este perceput. Fără o detaliere explicită și o justificare obiectivă a perceperii acestui comision, care să fie evidențiate în chiar convenția de credit (fie în cadrul condițiilor generale, fie în cadrul condițiilor speciale), instanța nu poate aprecia asupra legalității acestei sume, în aceeași situație fiind și reclamanții, în calitate de împrumutați.
Deși legea nu interzice încheierea de contracte preformulate, instanța reține că, pentru a nu fi abuzive, clauzele nenegociate trebuie să nu creeze în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Echilibrul contractual presupune ca drepturile fiecăreia dintre părți să aibă corespondent într-o contraprestație a celeilalte părți ori un asemenea echilibru nu există în măsura în care clauzele contractuale dau dreptul unei părți să beneficieze de avantaje care nu au corespondent într-o contraprestație din partea sa. Împrejurarea că societatea pârâtă ar justifica încasarea comisionului de urmărire riscuri eventual ca pe o compensație pentru posibilele riscuri generate de neexecutarea obligațiilor contractuale, nu înlătură necesitatea inserării unei obligații corelative din partea împrumutătorului pentru situația în care neexecutarea nu se produce, ceea ce nu s-a realizat prin convențiile de credit încheiate cu reclamantul.
Rezultă așadar, că prin perceperea "comisionului de risc";, transformat prin intermediul Actului adițional nr. XXX/zz.ll.aa, în "comision de administrare credit";, s-a creat un dezechilibru în privința contraprestațiilor părților deoarece acest comision nu are o justificare obiectivă, el neavând un corespondent într-o contraprestație a împrumutătorului.
Pârâta a invocat faptul că perceperea comisionului este necesară pentru acoperirea unor riscuri decurgând din recuperarea creditului pus la dispoziție.
Este adevărat că instituțiile bancare, sunt ele însele supuse riscurilor, prin chiar activitatea bancară pe care o desfășoară și, de aceea, BNR autorizează instituțiile bancare numai în măsura în care acestea pot dovedi deținerea unei rezerve minime obligatorii - rezerva valutară și în moneda statului unde își desfășoară activitatea - tocmai pentru ca în cazul creditelor neperformante, sau a condițiilor de faliment, delapidare, etc. să existe asigurarea că rezerva este acoperitoare pentru aceste riscuri.
Ideea de ansamblu este, așadar, că pentru a se înființa și apoi a funcționa, o instituție de credit trebuie să îndeplinească anumite cerințe. În cazul în care nu sunt îndeplinite respectivele cerințe, există un risc pentru consumatori, motiv pentru care instituțiile bancare sunt supuse supravegherii permanente a Băncii Naționale a României ( BNR ).
Rațiunea pentru care sunt instituite aceste "cerințe " (conform O.U.G. nr. 99/2006, modificată) și mecanisme de supraveghere constă în aceea că, de fapt, voința legiuitorului este ca cei protejați să fie clienții instituțiilor de credit, nu ca aceștia să suporte toate riscurile.
Așadar, ceea ce este abuziv, în speță, la perceperea comisionului de risc și creează un dezechilibru între părți este dubla asigurare a creditului, impusă împrumutatului - atât prin asigurarea băncii că în caz de neplata a ratelor împrumutatul este executat silit (art. 7.4 lit. f), cât și prin perceperea unor sume de bani, procentuale, lunar la sold, pentru acoperirea riscului creditului.
Nu în ultimul rând, sub aspectul verificării existenței caracterului abuziv al clauzei cuprinse în art. 5 lit. a din convențiile de credit, instanța reține că acest comision de risc nu face parte nici din preț și nici din obiectul principal al contractului, pentru suma împrumutată clientul restituie împrumutul la care se adaugă prețul cerut de bancă, adică dobânda, și dobânda penalizatoare aferentă. Toate celelalte comisioane sau tarife stabilite în contract trebuie să aibă ca și corespondent prestarea unui serviciu, (conform OG 21/1992), ceea ce nu este cazul în speță.
Prin urmare, pentru toate considerentele de mai sus, instanța va constata existența clauzelor abuzive cuprinse la pct. 5 lit. a, din secțiunea "condiții speciale"; ale contractului de credit bancar nr. XXX/zz.ll.aa transformat formal prin intermediul Actului adițional nr. XXX/zz.ll.aa, în "comision de administrare credit";, și, pe cale de consecință, reținând caracterul ilicit al stipulării acestor clauze în convențiile de credit și în cuprinsul anexelor la contractele de credit, va obliga pârâta să modifice contractul de credit anterior menționate în sensul eliminării clauzelor constatate ca fiind abuzive.
Potrivit art. 1092 Cod civil se prevede că "Orice plata presupune o datorie; ceea ce s-a plătit fără sa fie debit este supus repetițiunii."; Astfel , în baza art. 1092 și următoarele C.civ., va obliga pârâta la restituirea către reclamanți a sumelor reprezentând comision de risc, perceput de pârâtă și achitate de reclamanți, în cuantum de 0,19% aplicat la soldul creditului plătit lunar, conform planului de rambursare anexă la contractul de credit bancar nr. XXX/zz.ll.aa. Astfel, având în vedere concluziile raportului de expertiză extrajudiciară, acceptat de ambele părți, instanța va obliga pârâtele la plata, în echivalent lei la data plății efective, a sumei de 4671,01 CHF (sumă încasată de pârâte cu titlu de comision de risc / comision administrare credit în perioada 22.10.2007 - 20.07.2014), la care se va adăuga dobânda legală de la data încasării si până la data plății efective.
În temeiul art. 453 alin. l C. proc. civ, instanța va obliga pârâtele la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamanți, ce sunt reprezentate de onorariul avocatului și contravaloare expertizei efectuată în cauză, conform înscrisurilor depuse la dosar (f. 113 - 115), în suma de 1200 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată.
Respinge excepția inadmisibilității restituirii prestațiilor reclamanților, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată.
Admite acțiunea formulată de reclamanții CCD CNP și CL CNP, ambii cu domiciliul în mun. Botoșani, str. XT nr. X, jud. Botoșani, în contradictoriu cu pârâtele SC Z România SA, cu sediul în mun. București, Șos. Y, și SC Z România SA - Sucursala Botoșani, cu sediul în mun. Botoșani, str. Z.
Constată caracterul abuziv al clauzelor stipulate la art. 5 lit. a) (comision de risc / comision administrare credit), din convenția de credit nr.XXX din zz.ll.aa încheiată între părți și obligă pârâtele să modifice această convenție în sensul înlăturării acestei clauze abuzive.
Obligă pârâtele la plata în echivalent lei la data plății efective a sumei de 4671,01 CHF (sumă încasată de pârâte cu titlu de comision de risc / comision administrare credit în perioada 2007 -2014), la care se adaugă dobânda legală de la data încasării si până la data plății efective.
Obligă pârâtele la plata către reclamanți a sumei de 1200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu apel, ce se va depune la Judecătoria Botoșani în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, data de zz.ll.aa.
PREȘEDINTE, GREFIER,
| ← Uzucapiune. Jurisprudență Uzucapiune (Prescripţia achizitivă) | Anulare parţială contract. Jurisprudență Contracte → |
|---|
