Acţiune în constatare. Jurisprudență Contracte
Comentarii |
|
Tribunalul BUCUREŞTI Sentinţă civilă nr. **** din data de 27.02.2017
Dosar nr. X
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BUCUREȘTI - SECȚIA X
Î N C H E I E R E
ȘEDINȚA CAMEREI DE CONSILIU DIN DATA DE X 2017
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: X
GREFIER: X
S-a luat în examinare cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta X S.R.L. în contradictoriu cu pârâta X S.A., având ca obiect acțiune în constatare, obligație de a face și pretenții.
Examinarea cererii s-a realizat în ședința camerei de consiliu, fără citarea părților, potrivit art. 200 alin. 4 C. proc. civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
În temeiul înscrisurilor existente la dosar, tribunalul reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L,
Verificând, potrivit art. 200 alin. 4 C. proc. civ., îndeplinirea obligațiilor privind completarea sau modificarea cererii în termenul prevăzut la art. 200 alin. 3 din același act normativ, tribunalul constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de X, sub nr. X, reclamanta X. a chemat în judecată pe pârâta X S.A., solicitând instanței să constate că pârâta a reziliat în mod abuziv mai multe contracte. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata anumitor sume de bani.
Verificând, în temeiul art. 200 alin. 1 și 3 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată, tribunalul a pus în vedere reclamantei următoarele: să depună dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 26.292,91 de lei (aferentă capătului trei de cerere), în original (dacă plata taxei se va face prin virament bancar se va depune extras de cont vizat de bancă), în contul bugetului local al unității administrativ-teritoriale în care reclamanta își are sediul social, conform art. 3 alin. 1 și 40 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/ 2013; să depună dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 de lei (aferentă capătului patru de cerere), în original (dacă plata taxei se va face prin virament bancar se va depune extras de cont vizat de bancă), în contul bugetului local al unității administrativ-teritoriale în care reclamanta își are sediul social, conform art. 27 și 40 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/ 2013; să depună dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 6.149,22 de lei (aferentă capătului șase de cerere), în original (dacă plata taxei se va face prin virament bancar se va depune extras de cont vizat de bancă), în contul bugetului local al unității administrativ-teritoriale în care reclamanta își are sediul social, conform art. 3 alin. 1 și 40 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/ 2013; să depună dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 204,26 de lei (aferentă capătului șapte de cerere), în original (dacă plata taxei se va face prin virament bancar se va depune extras de cont vizat de bancă), în contul bugetului local al unității administrativ-teritoriale în care reclamanta își are sediul social, conform art. 3 alin. 1 și 40 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/ 2013; să depună dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 3.523,76 de lei (aferentă capătului opt de cerere), în original (dacă plata taxei se va face prin virament bancar se va depune extras de cont vizat de bancă), în contul bugetului local al unității administrativ-teritoriale în care reclamanta își are sediul social, conform art. 3 alin. 1 și 40 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/ 2013; să depună dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 de lei (aferentă capătului opt de cerere, în ceea ce privește obligarea pârâtei la comunicarea către reclamantă a dovezilor de realizare a compensării), în original (dacă plata taxei se va face prin virament bancar se va depune extras de cont vizat de bancă), în contul bugetului local al unității administrativ-teritoriale în care reclamanta își are sediul social, conform art. 27 și 40 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/ 2013; să depună dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 de lei (aferentă capătului nouă de cerere), în original (dacă plata taxei se va face prin virament bancar se va depune extras de cont vizat de bancă), în contul bugetului local al unității administrativ-teritoriale în care reclamanta își are sediul social, conform art. 27 și 40 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/ 2013; să depună dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 de lei (aferentă capătului zece de cerere, în ceea ce privește obligarea pârâtei la comunicarea către reclamantă a dovezilor de realizare a compensării), în original (dacă plata taxei se va face prin virament bancar se va depune extras de cont vizat de bancă), în contul bugetului local al unității administrativ-teritoriale în care reclamanta își are sediul social, conform art. 27 și 40 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/ 2013; să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 2.710,31 de lei (aferentă sumei de 80.265,6 lei, reprezentând contravaloarea a 18.000 de euro la data de 12.08.2016; 1 euro = 4,4592 de lei), în original (dacă plata taxei se va face prin virament bancar se va depune extras de cont vizat de bancă), în contul bugetului local al unității administrativ-teritoriale în care reclamanta-pârâtă își are sediul social, conform art. 3 alin. 1 și 40 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/ 2013. A mai pus în vedere tribunalul reclamantei să precizeze cererea de chemare în judecată, în condițiile art. 195 C. proc. civ., respectiv în dublu exemplar, cu privire la: a) se va indica valoarea în lei a obiectului primului capăt de cerere (avându-se în vedere valoarea integrală a contractului de franciză), precum și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare, potrivit art. 194 lit. c) C. proc. civ.; se va depune la dosar, dovada achitării taxei judiciare de timbru (dacă plata se va face prin intermediul băncii, se va depune extras de cont, vizat de bancă, din care să rezulte achitarea taxei judiciare de timbru), aferente sumei indicate ca fiind valoarea obiectului acestui capăt de cerere, conform art. 3 alin. 1 și 40 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/ 2013, în contul bugetului local al unității administrativ-teritoriale unde reclamanta își are sediul social ; b) se va indica valoarea în lei a obiectului celui de-al doilea capăt de cerere (separat pentru fiecare contract de subînchiriere, avându-se în vedere valoarea integrală a fiecăruia dintre acestea), precum și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestor valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare, potrivit art. 194 lit. c) C. proc. civ.; se va depune la dosar, dovada achitării taxei judiciare de timbru (dacă plata se va face prin intermediul băncii, se va depune extras de cont, vizat de bancă, din care să rezulte achitarea taxei judiciare de timbru), aferente sumei indicate ca fiind valoarea obiectului acestui capăt de cerere, conform art. 3 alin. 1 și 40 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/ 2013, în contul bugetului local al unității administrativ-teritoriale unde reclamanta își are sediul social; c) să arate modul de calcul al valorii obiectului celui de-al treilea capăt de cerere, respectiv a sumei de 2.268.791 de lei, cu arătarea înscrisurilor corespunzătoare, potrivit art. 194 lit. c) C. proc. civ.; d) se va indica valoarea în lei a obiectului celui de-al patrulea capăt de cerere, respectiv să indice suma reprezentând Remunerația netă aferentă lunii mai 2016, precum și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare, potrivit art. 194 lit. c) C. proc. civ.; se va depune la dosar, dovada achitării taxei judiciare de timbru (dacă plata se va face prin intermediul băncii, se va depune extras de cont, vizat de bancă, din care să rezulte achitarea taxei judiciare de timbru), aferente sumei indicate ca fiind valoarea obiectului acestui capăt de cerere, conform art. 3 alin. 1 și 40 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/ 2013, în contul bugetului local al unității administrativ-teritoriale unde reclamanta își are sediul social; e) să precizeze valoarea în lei a dobânzii legale solicitate la capătul cinci de cerere pentru perioada anterioară sesizării instanței, respectiv anterior datei de 12.08.2016, potrivit art. 194 lit. c) C. proc. civ.; de asemenea, să indice modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea sumei solicitate cu titlu de dobândă legală, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare, potrivit art. 194 lit. c) C. proc. civ.; f) să arate modul de calcul al valorii obiectului celui de-al șaselea capăt de cerere, respectiv a sumei de 254.422,79 de lei, cu arătarea înscrisurilor corespunzătoare, potrivit art. 194 lit. c) C. proc. civ.; g) să arate modul de calcul al valorii obiectului celui de-al șaptelea capăt de cerere, respectiv a sumei de 2.846,62 de lei, cu arătarea înscrisurilor corespunzătoare, potrivit art. 194 lit. c) C. proc. civ.; h) să arate modul de calcul al valorii obiectului celui de-al optulea capăt de cerere, respectiv a sumei de 120.938,18 lei, cu arătarea înscrisurilor corespunzătoare, potrivit art. 194 lit. c) C. proc. civ.; de asemenea, se va arăta valoarea în lei a datoriilor reclamantei, modul de calcul al acestei valori, cu arătarea înscrisurilor corespunzătoare, potrivit art. 194 lit. c) C. proc. civ.; i) să indice valoarea discount-urilor ce fac obiectul capătului nouă de cerere; j) să precizeze capătul zece de cerere, în sensul de a arăta care sunt sumele (valoarea acestora în lei) cu care se solicită a fi compensate sumele datoriile Lucasten; de asemenea, se va arăta valoarea în lei a datoriilor reclamantei, modul de calcul al acestei valori, cu arătarea înscrisurilor corespunzătoare, potrivit art. 194 lit. c) C. proc. civ.; k) să arate motivele de fapt pe care se întemeiază capetele de cerere 5, 7, 8, 9, 10 și 11, conform art. 194 lit. d) C. proc. civ.; l) să arate motivele de drept pe care se întemeiază fiecare capăt de cerere, conform art. 194 lit. d) C. proc. civ.; m) se va indica persoana împuternicită cu primirea actelor de procedură la sediul ales al reclamantei, potrivit art. 158 alin. 1 C. proc. civ. S-a mai pus în vedere reclamantei să indice numele, prenumele și calitatea celui care o reprezintă pe reclamantă în proces (a administratorului, directorului etc.) și să depună dovada potrivit art. 151 alin. 4 C. proc. civ. (extras din registrul public, respectiv din respectiv din registrul comerțului, eliberat de Oficiul Registrului Comerțului); să facă dovada calității de reprezentant a avocatului Maioga Anca-Raluca, respectiv să depună împuternicire avocațială semnată de către reprezentantul reclamantei sau copia contractului de asistență juridică, potrivit art. 85 alin. 3 și art. 151 C. proc. civ.; în special, să facă dovada că avea posibilitatea de a formula cerere de chemare în judecată în numele reclamantei; dacă se depunea numai împuternicirea avocațială, aceasta urma a conține numărul și anul încheierii contractului de asistență juridică; și reprezentantul său să se prezinte pentru a semna pe fiecare pagină interogatoriul ce urmează a fi luat pârâtei (ambele exemplare).
Textele legale pe care instanța le-a avut în vedere la stabilirea acestor obligații sunt art. 194, art. 195, art. 149, art. 150 și art. 151 C. proc. civ. și cele ale O.U.G. nr. 80/ 2013.
Deși instanța a adus la cunoștința reclamantei aceste obligații, care sunt prevăzute de art. 194 - 197 C. proc. civ., aceasta nu și le-a îndeplinit în totalitate în termenul de 10 zile prevăzut de art. 200 alin. 3 C. proc. civ.
Cu prioritate, tribunalul reține că, față de faptul că litigiul se află în procedura regularizării, nu prezintă importanță faptul că lipsurile necomplinite de reclamantă nu au produs pârâtei nicio vătămare. În acest stadiu procesual, simpla neîndeplinire a obligațiilor legale stabilite și detaliate prin dispozițiile art. 194 - 197 C. proc. civ. coroborate cu dispozițiile procedurale civile la care fac referire duce la anularea cererii, fără ca instanța să aibă drept de apreciere asupra acestei sancțiuni.
Prin încheierea de ședință din data de X pronunțată de Tribunalul București - Secția X în dosarul nr. X/ a1 a fost respinsă ca nefondată cererea de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru formulată de reclamanta X S.R.L. Această încheiere este definitivă potrivit art. 39 alin. 2 teza I din O.U.G. nr. 80/ 2013.
De asemenea, prin încheierea de ședință din data de X pronunțată de Tribunalul București - Secția X în dosarul nr. X a fost respinsă cererea de acordare a facilităților pentru plata taxei judiciare de timbru formulată de reclamanta X S.R.L., ca neîntemeiată. Această încheiere este definitivă potrivit art. 45 alin. 3 din O.U.G. nr. 80/ 2013, având în vedere respingerea cererii de reexaminare prin încheierea de ședință din data de X pronunțată de Tribunalul București - Secția X în dosarul nr. X/ a2.
Deși i-au fost puse în vedere prin comunicarea emisă în temeiul art. 200 C. proc. civ. (filele 171 - 1372 în vol. I), tribunalul constată că reclamanta nu și-a îndeplinit nici odată cu precizarea din data de 24.10.2016 următoarele obligații: de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 26.292,91 de lei (aferentă capătului trei de cerere), în original (dacă plata taxei se va face prin virament bancar se va depune extras de cont vizat de bancă), în contul bugetului local al unității administrativ-teritoriale în care reclamanta își are sediul social, conform art. 3 alin. 1 și 40 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/ 2013; de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 de lei (aferentă capătului patru de cerere), în original (dacă plata taxei se va face prin virament bancar se va depune extras de cont vizat de bancă), în contul bugetului local al unității administrativ-teritoriale în care reclamanta își are sediul social, conform art. 27 și 40 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/ 2013; de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 6.149,22 de lei (aferentă capătului șase de cerere), în original (dacă plata taxei se va face prin virament bancar se va depune extras de cont vizat de bancă), în contul bugetului local al unității administrativ-teritoriale în care reclamanta își are sediul social, conform art. 3 alin. 1 și 40 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/ 2013; de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 204,26 de lei (aferentă capătului șapte de cerere), în original (dacă plata taxei se va face prin virament bancar se va depune extras de cont vizat de bancă), în contul bugetului local al unității administrativ-teritoriale în care reclamanta își are sediul social, conform art. 3 alin. 1 și 40 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/ 2013; de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 3.523,76 de lei (aferentă capătului opt de cerere), în original (dacă plata taxei se va face prin virament bancar se va depune extras de cont vizat de bancă), în contul bugetului local al unității administrativ-teritoriale în care reclamanta își are sediul social, conform art. 3 alin. 1 și 40 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/ 2013; de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 de lei (aferentă capătului opt de cerere, în ceea ce privește obligarea pârâtei la comunicarea către reclamantă a dovezilor de realizare a compensării), în original (dacă plata taxei se va face prin virament bancar se va depune extras de cont vizat de bancă), în contul bugetului local al unității administrativ-teritoriale în care reclamanta își are sediul social, conform art. 27 și 40 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/ 2013; de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 de lei (aferentă capătului nouă de cerere), în original (dacă plata taxei se va face prin virament bancar se va depune extras de cont vizat de bancă), în contul bugetului local al unității administrativ-teritoriale în care reclamanta își are sediul social, conform art. 27 și 40 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/ 2013; de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 de lei (aferentă capătului zece de cerere, în ceea ce privește obligarea pârâtei la comunicarea către reclamantă a dovezilor de realizare a compensării), în original (dacă plata taxei se va face prin virament bancar se va depune extras de cont vizat de bancă), în contul bugetului local al unității administrativ-teritoriale în care reclamanta își are sediul social, conform art. 27 și 40 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/ 2013; de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 2.710,31 de lei (aferentă sumei de 80.265,6 lei, reprezentând contravaloarea a 18.000 de euro la data de 12.08.2016; 1 euro = 4,4592 de lei), în original (dacă plata taxei se va face prin virament bancar se va depune extras de cont vizat de bancă), în contul bugetului local al unității administrativ-teritoriale în care reclamanta-pârâtă își are sediul social, conform art. 3 alin. 1 și 40 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/ 2013.
De asemenea, prin aceeași precizare, reclamanta nu și-a îndeplinit nici următoarele obligații: de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru aferente sumei indicate ca fiind valoarea obiectului primului capăt de cerere, conform art. 3 alin. 1 și 40 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/ 2013, în contul bugetului local al unității administrativ-teritoriale unde reclamanta își are sediul social; de a indica valoarea în lei a obiectului celui de-al doilea capăt de cerere (separat pentru fiecare contract de subînchiriere, avându-se în vedere valoarea integrală a fiecăruia dintre acestea), precum și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestor valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare, potrivit art. 194 lit. c) C. proc. civ.; de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru aferente sumei indicate ca fiind valoarea obiectului acestui capăt de cerere, conform art. 3 alin. 1 și 40 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/ 2013, în contul bugetului local al unității administrativ-teritoriale unde reclamanta își are sediul social; de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru aferente sumei indicate ca fiind valoarea obiectului celui de-al patrulea capăt de cerere, conform art. 3 alin. 1 și 40 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/ 2013, în contul bugetului local al unității administrativ-teritoriale unde reclamanta își are sediul social; de a arăta modul de calcul al valorii obiectului celui de-al șaselea capăt de cerere, respectiv a sumei de 254.422,79 de lei, cu arătarea înscrisurilor corespunzătoare, potrivit art. 194 lit. c) C. proc. civ.; de a arăta modul de calcul al valorii obiectului celui de-al optulea capăt de cerere, respectiv a sumei de 120.938,18 lei, cu arătarea înscrisurilor corespunzătoare, potrivit art. 194 lit. c) C. proc. civ.; de asemenea, se va arăta valoarea în lei a datoriilor reclamantei, modul de calcul al acestei valori, cu arătarea înscrisurilor corespunzătoare, potrivit art. 194 lit. c) C. proc. civ.; de a indica valoarea discount-urilor ce fac obiectul capătului nouă de cerere; de a preciza capătul zece de cerere, în sensul de a arăta care sunt sumele (valoarea acestora în lei) cu care se solicită a fi compensate sumele datoriile X; de asemenea, se va arăta valoarea în lei a datoriilor reclamantei, modul de calcul al acestei valori, cu arătarea înscrisurilor corespunzătoare, potrivit art. 194 lit. c) C. proc. civ.; și de a arăta motivele de fapt pe care se întemeiază capetele de cerere 9 și 11, conform art. 194 lit. d) C. proc. civ.
Având în vedere că reclamanta nu și-a îndeplinit în totalitate obligațiile puse în vedere, în temeiul art. 200 alin. 4 C. proc. civ., tribunalul va proceda la anularea cererii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D I S P U N E:
Anulează cererea formulată de reclamanta X., înregistrată în registrul comerțului sub nr. X, având codul unic de înregistrare X și contul bancar X, cu sediul în X, Str. X, nr. X, sectorul X, și cu sediul ales în X, Str. X, nr. X, sectorul X, în contradictoriu cu pârâta X S.A., înregistrată în registrul comerțului sub nr. X, având codul unic de înregistrare X și contul bancar X, cu sediul în X, Str. X, nr. X, et. X, sectorul X.
Cu drept de a formula cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, X.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. X./ Dact. X./ X.
04 exemplare/ X
← Grăniţuire. Jurisprudență | Uzucapiune. Jurisprudență → |
---|