Acţiune în grăniţuire. Stabilirea liniei de hotar pe baza situaţiei de carte funciară
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I civilă, decizia nr. 3672/R din 21 octombrie 2011
Prin sentinţa civilă nr. 1951 din data de 21.06.2010, pronunţată de Judecătoria Sighetu Marmaţiei, s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanţii T.G. şi T.E., împotriva pârâţilor B.I. şi B.I. şi în consecinţă, s-a stabilit linia de mejdă dintre terenul proprietatea reclamanţilor situat în Sighetu Marmaţiei, str. G., nr.12 în suprafaţă de 1262,40 m.p., înscris în
C.F. nr. 7804, nr.top.2257/1 şi 2257/2/1 şi terenul proprietatea pârâţilor situat în Sighetu Marmaţiei , str. G., nr.12A în suprafaţă de 1262,40 m.p., înscris în C.F. nr. 1570, nr.top.2257/2/2, nr.top.2257/3 şi nr.top.2256/1 pe aliniamentul C-14-12-4 conform completării raportului de expertiză întocmită de ing. M.V. din data de 2.10.2008.
Pârâţii au fost obligaţi să predea în deplină şi paşnică folosinţă reclamanţilor suprafaţa de
134,2 m.p. ocupată din terenul reclamanţilor.
S-a respins capătul de cerere privind anularea schiţei de dezmembrare vizată cu nr.813 din
11.02.1999 de O.J.C.G.C. Maramureş prin care a fost dezmembrat nr.top.2257/2, iar pârâţii au fost obligaţi să procedeze la dărâmarea gardului din curtea reclamanţilor .
S-au respins cererile reclamanţilor privind zidirea geamului dinspre curtea reclamanţilor şi schimbarea acoperişului, iar pârâţii au fost obligaţi la plata sumei de 574 lei cheltuieli de judecată către reclamanţi.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că în conformitate cu Raportului de Expertiză Tehnică Judiciară întocmit de expert M.V., imobilele în litigiu sunt situate în intravilanul localităţii Sighetu Marmaţiei, pe str. G. nr. 12 şi 12 A. În baza înscrierilor CF reclamanţii T.G. şi T.E. sunt proprietari tabulari ai unei suprafeţe de 1262,4 mp teren aferent parcelelor topo 2257/1 cu suprafaţă de 841,6 mp şi top 2257/2/1 cu suprafaţa de 420,8 mp care sunt înscrise în CF 7804 a localităţii Sighetu Marmaţiei. Pârâţii B.I. şi I. sunt proprietari tabulari ai unei suprafeţe de 1262,4 mp, teren aferent parcelelor topo 2257/3 cu suprafaţa de 488 mp, top 2256/1 cu suprafaţa de 353,6 mp şi top 2257/2/2 cu suprafaţa de 420,8 mp care sunt înscrise în CF 1570 Sighetu Marmaţiei. Înscrierea dreptului de proprietate în CF pentru părţile din proces s-a realizat în 1999 în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 995/1999 şi respectiv 996/1999. La baza înscrierii dreptului de proprietate în CF a stat şi schiţa de dezmembrare nr. 1813/11.02.1999. Total suprafaţă cumpărată de către familia Ţiplea şi B. conform înscrierilor din CF este de 2524,8 mp, aferentă parcelelor topo 2257/1, 2257/2/1, 2257/2/2, 2257/3 şi 2256/1 .
În urma măsurătorilor din teren suprapuse cu harta cadastrală a rezultat că terenul folosit de reclamanţi din terenul înscris în CF este de 1125 mp., suprafaţă care este mai mică cu 137,4 mp, faţă de suprafaţa înscrisă în CF, iar terenul folosit de pârâţi din terenul înscris în CF este de 1101 mp., suprafaţă care este mai mică cu 161,4 mp., faţă de suprafaţa înscrisă în CF. Deci total suprafaţă cumpărată de părţile din proces este de 2524,8 mp. Total suprafaţă folosită de părţile din proces din terenul cumpărat, excluzându-se suprafaţa ocupată de părţile din proces din digul de protecţie prin extindere gard este de 2226 mp., suprafaţă mai mică cu 298,8 mp. faţă de suprafaţa înscrisă în CF.
Conform schiţei de dezmembrare nr. 1813/1999 linia de mejdă dintre cele 2 proprietăţi este reprezentată în anexa nr. 1 prin linie de culoare mov şi este determinată de conturul 5-13-1516, 61,60,59,58 linie de mejdă care determină pentru reclamanţi o deschidere spre stradă de 3,6 m, deschidere care îngreunează accesul auto pe teren. Expertul apreciază că raportat la forma şi suprafaţa terenurilor din litigiu şi respectiv a parcelelor topo nou formate consideră că schiţa de dezmembrare nr. 1813/1999 nu este corect întocmită. Suprafeţele rezultate din dezmembrare nu se regăsesc în terenul din folosinţa părţilor din proces. La solicitarea reclamanţilor au fost propuse 2 variante de mejdă dintre cele 2 proprietăţi. Ambele variante au în comun aliniamentul dintre punctele 4-12-14, stâlpul porţii la colţul casei - peretele casei familiei B.
a. Varianta 1 de linie de mejdă este prezentată în anexa nr. 2 şi constă în faptul că linia de mejdă dintre cele 2 proprietăţi să fie determinată de linia prezentată în anexa 2 prin culoare mov , determinată de aliniamentul 4-12-14-15-A, porneşte din punctul 4- stâlpul porţii , pe linia gardului până în colţul casei , pe linia peretelui, punctul 15 este stâlp pe gardul actual , în spatele casei la punctul A care este situat la 0,8 m faţă de poziţia actuală a gardului. Prin această linie de mejdă , părţile din proces vor avea fiecare o suprafaţă de 1113 mp din totalul suprafeţei cumpărate.
b. varianta 2 de linie de mejdă este prezentată în anexa nr. 3 şi constă în faptul că linia de mejdă dintre cele 2 proprietăţi să fie determinată de linia prezentată în anexa 3 prin culoare mov, determinată de aliniamentul 4-12-14-B, porneşte din punctul 4- stâlpul porţii pe linia gardului până în colţul casei, pe linia peretelui şi se uneşte cu punctul B care este situat la 1.17 faţă de poziţia actuală a gardului. Prin această linie de mejdă, părţile din proces vor avea fiecare o suprafaţă de 1113 mp. din total suprafaţă cumpărată. Conform completării la raportul de expertiză întocmit de ing. M.V., reclamanţii folosesc suprafaţa de 283,4 mp şi nu 254,4 cum s-a arătat în raportul de expertiză iniţial din top 2257/2/1 în CF 7804 Sighetu Marmaţiei. Reclamanţii folosesc în total o suprafaţă de 1196 mp din care 71 mp sunt aferenţi digului şi de aici rezultă că suprafaţa folosită de reclamanţi din top 2257/1 şi 2257/2/1 este de 1125 mp, mai puţin cu 137,4 mp decât suprafaţa înscrisă în CF 7804 Sighetu Marmaţiei în favoarea reclamanţilor. Linia de mejdă dintre cele 2 proprietăţi ar trece prin punctele 4, stâlpul porţii, 12-14, linia peretelui casei familiei B.. C.
În această situaţie gardul montat pe aliniamentul 15,16, 61, 60,59, 58, 56 se va muta pe aliniamentul 14-C, capătul dinspre dig al gardului va fi mutat cu 4,6 cm înspre terenul pârâţilor.
Ţinând seama de situaţia din teren suprapusă peste harta cadastrală a loc. Sighetu Marmaţiei completată cu schiţele de dezmembrare întocmită peste imobilele din litigiu se observă că :
- suprafaţa aferentă parcelei topo 2257/2/1 aflată în folosinţa reclamanţilor este de 283,4 mp mai puţin cu 137,4 mp. faţă de suprafaţa înscrisă în CF aferentă acestei parcele topo.
- suprafaţa aferentă parcelei topo 2257/2/2 aflată în folosinţa pârâţilor este de 555 mp. mai mare cu 134,2 mp. faţă de suprafaţa înscrisă în CF aferentă acestei parcele topo.
Martorii audiaţi în cauză au declarat faptul că nu au fost de faţă când s-a trasat linia despărţitoare prin ţăruşare. Conform procesului verbal încheiat la faţa locului în Sighetu Marmaţiei, str. G. nr. 12 la 30.01.2009 s-a constatat că :
Din stradă, de la stâlpul porţii dinspre familia B. până la colţul casei este un gard pe fundaţie de beton din scândură, acoperit cu tablă despre care pârâţii B. declară că a fost construit în anul 2000 când au terminat casa, aspect confirmat şi de reclamanţi. Tot atunci s-a construit şi gardul din faţa casei familiei B. înspre str. G., aspect de asemenea confirmat de reclamanţi. Din colţul casei, de-a lungul casei, în spatele acesteia este construit un gard pe stâlpi metalici din ţeavă şi plasă de sârmă. Acest gard a fost construit în vara anului 2006 de pârâţi. Se constată că acest gard este construit în dreptul streşinii casei familiei B.. Între acest gard şi casa familiei B. este turnat un trotuar cu lăţime de 50 cm, pentru protecţia acelui imobil.
În continuarea gardului susmenţionat, din celălalt colţ al casei pe acelaşi aliniament este realizat un gard pe stâlpi metalici pe o lungime de aproximativ 15 m din scândură şi în continuare din plasă de sârmă, care a fost construit de familia B. când s-au mutat în această casă, respectiv în anul 2000 -2001. Pe linia de mejdă existentă este turnat un perete din beton care desparte căminele de apă realizate pe terenurile părţilor.
Pe linia de mejdă existentă se constată că sunt plantaţi 2 ţăruşi din lemn, pe care familia B. susţine că au fost bătuţi în prezenţa fiilor reclamanţilor , iar reclamanţii susţin că au fost bătuţi doar în prezenţa fiului lor M. Reclamantul susţine că atunci când ing. G.I. a făcut deplasarea în teren în vedere împărţirii acestuia a fost de acord să cedeze 20 cm pe lungimea casei şi din colţul casei să împartă terenul în 2 părţi egale a terenului top 2257/2/2. Cu acea ocazie, reclamanţii a arătat că ing. G.I. nu a măsurat terenul.
La termenul de judecata din data de 08.02.2010 a fost depusă la dosarul cauzei o nouă completare la raportul de expertiză, conform căreia reclamanţii folosesc în totalitate o suprafaţa de 1196 mp. din care 71 mp. sunt aferenţi digului, suprafaţă folosită de reclamanţi din top 2257/1 si 2257/2/1 proprietatea lor tabulară este de 1125 mp. mai puţin cu 137,4 mp. decât suprafaţa înscrisă în CF. 7804 Sighetu Marmaţiei în favoarea reclamanţilor.
Pârâţii B. folosesc o suprafaţă de 1157 mp. Din totalul suprafeţei folosită de pâraţi de 1101 mp. este aferenta parcelelor top 2257/2/2, 2257/3, 2256/1 care sunt proprietatea pârâţilor. Această suprafaţa este mai mică cu 161,4 mp,. faţă de suprafaţa înscrisă în CF. 1570 Sighetu Marmaţiei în favoarea pârâţilor. Linia actuala de mejda dintre cele 2 proprietăţi este determinată de aliniamentul 4-12-13-15-16-61-60-59-58-56-54. Pe aliniamentul determinat de punctele 4-12 este construit gard cu fundaţie din beton şi stâlpi metalici.
Pe aliniamentul determinat de punctele 12-13-15-16-61-60-59-58-56-54 mejda actuală este materializată prin gard din plasa de sarma şi stâlpi metalici. Pe aliniamentul determinat de punctele 13-15 este linia picăturii de streaşina a familiei B.. Prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei pârâţii au solicitat ca linia de mejdă să fie stabilită pe linia existentă în prezent pe aliniamentul 4-12-13-15-16-61-60-59-58-56-54 motivat de faptul că la momentul cumpărării de comun acord au delimitat suprafaţa de teren, s-au făcut garduri iar la data cumpărării nu au cunoscut situaţia tabulara ci doar cea faptică, astfel ca ambele părţi au diferenţe de suprafeţe.
Instanţa de fond nu a putut stabili linia de mejda conform solicitării pârâţilor întrucât acest aliniament nu respectă situaţia de carte funciara fiind stabilit pe o schiţa de dezmembrare greşită.
Nu a putut fi primită susţinerea că reclamanţii au fost de acord cu acest aliniament întrucât martorul M.V. a declarat ca nu a fost de faţă când s-a realizat mejda prin ţăruşare şi nici când s-a
tras sfoara care delimita mejda. Martorul M.D.I. a declarat de asemenea că nu a fost de faţă când s-a deplasat în teren ing. G.I. şi nu a fost de faţă când s-a tras linia despărţitoare prin ţărusare şi nu ştie nici cine a desfăşurat această activitate. Totodată, conform concluziilor expertizei efectuate în cauză dacă se va păstra linia actuala de mejda s-ar îngreuna accesul reclamanţilor pe terenul proprietatea lor. În consecinţă, instanţa de fond având în vedere completarea la raportul de expertiză din data de 02.10.2008 a stabilit linia de mejda intre cele 2 terenuri pe aliniamentul C-14-12-4 si a obligat pârâţii să predea în deplină şi paşnică folosinţă reclamanţilor suprafaţa de
134,2 mp. ocupată din terenul reclamanţilor. Instanţa de fond nu a putut însă admite cererea privind anularea schiţei de dezmembrare întrucât ar însemna o repunere în situaţia anterioară dezmembrărilor, actele încheiate rămânând fără suport tehnic corespunzător.
Instanţa de fond a obligat pârâţii să procedeze la dărâmarea gardului însă a respins cererile privind zidirea geamului dinspre curtea reclamanţilor şi schimbarea acoperişului luând în considerare imaginile fotografice care atestă montarea opritorilor de zăpada şi a ciotornelor precum şi faptul că geamul dinspre curtea reclamanţilor este unul de aerisire în baie, nefiind geam de vedere.
Conform art. 584 cod civil orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grăniţuirea proprietăţii lipite cu a sa, cheltuielile grăniţuirii se vor face pe jumătate. Faţă de cele arătate mai sus instanţa de fond a obligat pârâţii la plata sumei de 574 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Prin decizia civilă nr. 90/A din data de 11 aprilie 2011 pronunţată de Tribunalul Maramureş, s-a respins ca nefondat apelul declarat de către apelanţii: B.I. şi B.I.a, împotriva sentinţei civile nr. 1951/21.06.2010, pronunţată de Judecătoria Sighetu Marmaţiei, iar apelanţi au fost obligaţi la plata către intimaţii T.E. şi T.G. a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunţa această deciziei, tribunalul a reţinut că în ceea ce priveşte solicitarea de a se desfiinţa sentinţa apelată cu trimiterea cauzei spre rejudecare, nici unul din motivele invocate de către apelanţii-pârâţi în acest sens nu subzistă.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind anularea schiţei de dezmembrare nr. 813/11.02.1999, s-a reţinut lipsa de interes a apelanţilor-pârâţi în formularea acestui capăt de cerere, deoarece intimaţii-reclamanţi sunt cei care au formulat acest capăt de cerere, iar intimaţii-reclamanţi nu au declarat apel.
Apelanţii-pârâţi s-au opus admiterii acestui capăt de cerere şi au obţinut satisfacţie prin hotărârea instanţei de fond, deoarece, prin sentinţa apelată a fost respins acest capăt de cerere, instanţa de fond însuşindu-şi întocmai motivarea apelanţilor-pârâţi, făcută de aceştia prin întâmpinare.
În ceea ce priveşte criticile aduse hotărârii instanţei de fond, în sensul că a fost admisă cererea de revendicare, „...fără ca suprafaţa de 134,2 mp ocupată din terenul reclamanţilor, să fie localizată.” şi că „se dispune dărâmarea gardului din curtea reclamanţilor” susţinându-se că „.nu s-a localizat în concret la care gard se referă cererea, nefiind identificat prin natură, lungime şi lăţime, pronunţându-se o hotărâre formală”, nici acestea nu sunt de natură a duce la desfiinţarea sentinţei şi trimiterea spre rejudecare a cauzei, motivat de faptul că în rapoartele de expertiză, întocmite în cauză (raport iniţial şi completări) există suficiente elemente de identificare, cu dimensiuni, schiţe întocmite la scară, pentru ca hotărârea să poată fi pusă în executare.
În ceea ce priveşte critica adusă hotărârii de fond, în ceea ce priveşte capătul de cerere privind revendicarea suprafeţei de 134,2 mp. în sensul că aceasta pare să fi fost soluţionată sub aspectul posesoriu: acţiunea în revendicare este acţiunea proprietarului împotriva posesorilor neproprietari (cazul apelanţilor-pârâţi care au posesia terenului, fără a fi proprietari de CF asupra acelei porţiuni de teren).
În ceea ce priveşte solicitarea subsidiară din motivele de apel, privind solicitarea apelanţilor de schimbare în parte a sentinţei civile nr. 1951/2010, respectiv în sensul stabilirii liniei despărţitoare, pe un alt aliniament, decât cel acordat prin sentinţa apelată şi, pe cale de consecinţă, a se respinge şi capetele de cerere privind obligarea apelanţilor-pârâţi de a preda o suprafaţă de 134,4 mp. şi a dispoziţiei privind dărâmarea gardului, în raport cu probele administrate la dosarul instanţei de fond, linia despărţitoare dintre proprietăţile părţilor a fost
corect stabilită de către instanţa de fond, ca fiind pe aliniamentul C-14-12-4, conform variantei a 3-a din propunerile formulate de către expert, care are în vedere suprafaţa de teren ce le revine, conform actelor de carte funciară.
Pentru solicitarea subsidiară, apelanţii-pârâţi invocă faptul că: a intervenit o înţelegere privind stabilirea liniei de delimitare dintre proprietăţile părţilor pe aliniamentul 4-12-13-15-1661-60-59-58-56-54- fapt nereal.
Faţă de situaţia de carte funciară, tribunalul a apreciat esenţial în cauză este şi faptul că, intimaţii sunt cei care şi-au înscris dreptul de proprietate în CF - în baza încheierilor de CF cu nr. 994 şi 995/1999, întabularea apelanţilor-pârâţi fiind ulterioară, în baza încheierii de CF nr. 996/1999, iar schiţa de dezmembrare care este greşită îi priveşte pe apelanţii-intimaţi B..
Este un principiu de drept, potrivit căruia nimeni nu poate să invoce, propria culpă, pentru a obţine un câştig de cauză într-o instanţă de judecată.
Or, apelanţii-pârâţi sunt culpabili prin faptul că, deşi ing. G.I. a fost prezent la faţa locului, în luna martie a anului 1999, apelanţii-pârâţi sunt cei care nu i-au permis să măsoare terenul.
Cu ocazia dezbaterilor orale a apelului, apelanţii-reclamanţi prin avocat au arătat că suprafaţa lipsă din terenul cumpărat de către apelanţii-pârâţi se află practic în folosinţa vecinului
I.I.. Doar apelanţii pârâţi sunt mejdaşi, se învecinează cu terenul proprietatea familiei I., astfel cum rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză.
Potrivit menţiunilor efectuate pe verso-ul contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, respectiv potrivit menţiunii intitulată „notă” de la punctul 3, intimaţii au cumpărat potrivit CF nr. topo 2257 şi şi-au înscris primii dreptul de proprietate în cartea funciară, documentaţia de carte funciară a acestora fiind corect întocmită.
Din expertiza tehnică efectuată în cauză, rezultă că schiţa de dezmembrare întocmită de martorul G.I., care a stat la baza înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate a apelanţilor-pârâţi în cartea funciară nr. 996/1996 este greşită.
Declaraţia martorului G.I., dată în faţa instanţei de apel este contradictorie şi imprecisă. Afirmaţia martorului potrivit căreia „atunci un reper pentru măsurătoare a fost un stâlp de poartă”, se coroborează cu planşele foto depuse de intimaţi în apel şi necontestate de apelanţi şi cu concluziile raportului de expertiză tehnică, varianta a 3-a din lucrare.
Raportat la considerentele mai sus-expuse, tribunalul a constatat că situaţia de fapt reţinută de către prima instanţă rezultă şi se întemeiază pe probele administrate, hotărârea fiind temeinică şi de asemenea că prima instanţă a recurs la textele de lege corespunzătoare, pe care le-a aplicat corect, în litera şi spiritul lor, hotărârea fiind legală.
Aşa fiind, în baza art. 296 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul a respins ca nefondat apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 1951/ 21.06.2010 a Judecătoriei Sighetu Marmaţiei.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, apelanţii au fost obligaţi la plata către intimaţi a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, potrivit cererii formulate în acest sens la dezbaterea în fond a apelului şi dovedite în condiţiile art. 1169 Cod civil cu împuternicire avocaţială şi chitanţă depuse la dosar.
Prin încheierea Camerei de consiliu din 9 iunie 2011 a Tribunalului Maramureş s-a respins cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de către petenţii T.E. şi T.G..
Pentru a pronunţa această încheiere, tribunalul a reţinut că în cauză temeiul juridic al cererii este reprezentat de dispoziţiile art. 281 Cod procedură civilă, care arată că: „Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri, pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere. Instanţa se pronunţă prin încheiere dată în camera de consiliu (art. 281 alin.2).
Petenţii reclamă faptul că în decizie s-a trecut suma de 1.000 lei şi nu 1500 lei drept cuantum al cheltuielilor de judecată acordate acestora. Prin urmare art. 281 Cod procedură civilă este sediul materiei şi nu art. 281 indice 2, text indicat de asemenea în cerere, dar care se referă la o altă ipoteză, aceea când, prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale.
Prin cererea petenţilor se solicită nu completarea hotărârii ci îndreptarea erorii materiale.
Cererea de îndreptare a erorii materiale este neîntemeiată, deoarece suma de 1000 lei cheltuieli de judecată este suma solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată de către apărătorul petenţilor, la cuvântul asupra apelului în şedinţa publică din 31.03.2011, astfel cum s-a consemnat în încheierea şedinţei publice din 31.03.2011 - fila 58 verso din dosar. Potrivit art. 274 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată.
În speţă, s-au acordat în baza art. 274 Cod procedură civilă cheltuielile de judecată solicitate în şedinţa publică din 31.03.2011, al căror cuantum a fost indicat de apărătoarea petenţilor la nivelul sumei de 1.000 lei.
Raportat la considerentele mai sus expuse, nefiind îndeplinite cerinţele art. 281 Cod procedură civilă, tribunalul a respins cererea de îndreptare a erorii materiale ca neîntemeiată.
Împotriva acestei decizii, pârâţii B.I. şi B.IA au declarat recurs, în termen legal, solicitând instanţei admiterea acestuia, în principal casarea hotărârii, admiterea apelului pârâţilor, anularea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, Judecătoria Sighetu-Marmaţiei, iar în subsidiar, modificarea deciziei criticate, admiterea apelului pârâţilor, schimbarea în parte a sentinţei instanţei de fond, în sensul stabilirii liniei despărţitoare dintre terenurile proprietatea părţilor, pe aliniamentul 4,12,13,15,16,61,60,59,58,56 şi 54 din anexa grafică nr. 1 la completarea raportului de expertiză a ing. M.V., înregistrat la data de 05.02.2010, precum şi respingerea celorlalte cereri formulate de reclamanţi.
În motivarea recursului, pârâţii au arătat că motivele în raport de care tribunalul a apreciat cererile reclamanţilor sunt străine de natura pricinii, nereferindu-se în concret la considerentele pentru care au rămas necercetate în fond cererile reclamanţilor.
Astfel, în privinţa cererii de anulare a schiţei de dezmembrare, la care pârâţii s-au opus, aceasta nu a fost cercetată în fond de instanţă. Tribunalul a apreciat că pârâţii sunt lipsiţi de interes în anularea schiţei pentru că s-au opus la fond acestei cereri. În condiţiile în care prima instanţă a luat în considerare această schiţă, cererea formulată de pârâţi în apel nu este lipsită de interes. De altfel, instanţa de fond nu a pus în discuţie natura acestei cereri a reclamanţilor ţinând seama de faptul că schiţa de dezmembrare este un element tehnic care stă la evidenţierea unei proprietăţi, inclusiv prin operarea acesteia în cartea funciară. În realitate, suntem în prezenţa unei rectificări de carte funciară, în modalitatea înscrierii greşite a proprietăţilor.
În apelul formulat, pârâţii au argumentat pe larg necesitatea de cercetare în fond a acestei cereri, înţelegând să le susţină şi prin prezentele motive de recurs.
Contrar motivării instanţei de apel, cererea de revendicare a reclamanţilor pentru suprafaţa de 134,2 mp., nu a fost cercetată în fond. Din raportul de expertiză întocmit de exp. ing. M.V. rezultă că suprafaţa nr. top. 2257/2/2, planimetrată este mai mare cu 134,2 mp. faţă de suprafaţa înscrisă în C.F. Această suprafaţă este una scriptică care nu se regăseşte în teren, iar obligarea pârâţilor la predarea unei suprafeţe scriptice, neidentificată în teren, poate fi asimilată unei necercetări în fond a cauzei.
Dacă se are în vedere mejdia stabilită, suprafaţa de teren ce ar trebui cedată reclamanţilor ar fi de 137,4 mp.
De asemenea, nu s-a cercetat în fond cererea reclamanţilor de dărâmare a gardului din curtea acestora, iar trimiterea pe care o face instanţa de apel la expertizele din cauză, nu poate înlocui dispozitivul unei hotărâri judecătoreşti care trebuie să conţină cu claritate obligaţiile impuse părţilor. Gardul existent care aşa cum rezultă din expertiză şi din completări este amplasat de la stradă, până la capătul grădinii. Or, instanţa a dispus dărâmarea gardului din curtea reclamanţilor fără a se identifica acest gard, concomitent cu determinarea curţii reclamanţilor.
În legătură cu solicitarea subsidiară din recurs, pârâţii arată că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 584 C.civ., confirmând soluţia instanţei de fond.
Este de necontestat că părţile au cumpărat o suprafaţă egală de teren însă înainte de încheierea actelor autentice, părţile au încheiat cu deţinătorii terenului, actul sub semnătură privată din 22.12.1998 prin care se arată că suprafaţa cumpărată este de 2.310 mp., dintre vecinii I.P., B.V., P., T. şi digul Iza. Această suprafaţă este preluată din expertiza efectuată anterior de
expert B.V. Expertul M.V. a scăzut suprafaţa digului şi a apreciat suprafaţa efectiv cumpărată la 2.226 mp. care nu a fost contestată de părţi. Raportat la această suprafaţă, reclamanţii folosesc 1.125 mp. (cu 12 mp. mai mult), iar părţi folosesc o suprafaţă de 1.101 mp. (cu 12 mp. mai puţin).
La întocmirea schiţei de dezmembrare nr. 1813/1999 care a stat la baza încheierii actelor autentice nu s-a avut în vedere suprafaţa efectivă din teren, ci suprafaţa scriptică din C.F., ajungându-se la cumpărarea prin act autentic a unei suprafeţe de 2524,8 mp., mai mult decât suprafaţa faptică, cu 298,8 mp. Această greşeală a schiţei de dezmembrare recunoscută de reclamanţi nu poate fundamenta numai dreptul de proprietate al reclamanţilor, iar ea să fie imputată numai pârâţilor.
Este evident că ambele părţi au ignorat această schiţă de dezmembrare şi pentru că nu au cunoscut greşelile din schiţă raportat la suprafaţa faptică folosită. Sub acest aspect, aprecierile instanţei de apel sunt greşite, chiar părtinitoare prin maniera de interpretare.
Martorii audiaţi în cauză confirmă existenţa înţelegerii între părţi privind folosinţa terenului, iar delimitarea terenurilor a fost exprimată de acea sfoară ce delimita suprafeţele, fără ca reclamanţi să aibă obiecţiuni inclusiv la ridicarea gardului din spatele construcţiilor.
Căminul pentru apă, pentru ambele părţi, are un perete de beton pe mijloc, pe linia acestui perete trecând gardul, aşa cum reiese din procesul-verbal încheiat la faţa locului.
În drept, pârâţii îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C.pr.civ.
Reclamanţii T.G. şi T.E. au declarat recurs în termen legal împotriva încheierii din data de 09.06.2011 a Tribunalului Maramureş, pronunţată în dosarul nr. 880/307/2009, solicitând instanţei admiterea recursului, modificarea încheierii recurate în sensul admiterii cererii de îndreptare a erorii materiale aşa cum a fost formulată.
În motivarea recursului, reclamanţii au învederat instanţei că în mod eronat s-a reţinut prin încheierea din 13.03.2011 că avocatul reclamanţilor a solicitat cheltuieli de judecată în sumă de 1.000 lei deoarece, în realitate, cel care a solicitat cheltuieli de judecată în sumă de 1.000 lei, constând în onorariu de avocat, a fost avocatul pârâţilor, fapt uşor de verificat întrucât acesta avea depus la acea dată chitanţa în sumă de 1.000 lei.
Avocatul reclamanţilor a solicitat obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat potrivit chitanţei ce urma a fi depusă odată cu notele de concluzii, motiv pentru care a şi solicitat amânarea pronunţării pentru a putea depune la dosarul cauzei chitanţa privind plata onorariului de avocat.
Pârâţii intimaţi B.I. şi B.IA au formulat întâmpinare la recursul reclamanţilor, prin care au solicitat respingerea acestuia ca nefondat întrucât suma solicitată de reclamanţi la tribunal, cu titlu de cheltuieli de judecată a fost de 1.000 lei. Cererea acestora privind cheltuielile de judecată este inadmisibilă pe calea îndreptării erorii materiale, ea putând să fie caracterizată ca fiind o greşeală de judecată, fapt pentru care aveau posibilitatea de a formula recurs, însă aceştia nu au înţeles să declarare calea de atac a recursului, astfel încât aspectul pus în discuţie nu poate fi soluţionat pe calea îndreptării de eroare materială.
Reclamanţii intimaţi T.G. şi T.E. au formulat întâmpinare la recursul pârâţilor, prin care au solicitat respingerea acestuia ca nefondat, precum şi obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
În susţinerea poziţiei procesuale, reclamanţii intimaţi au învederat instanţei că nici unul dintre motivele invocate de pârâţii recurenţi pentru casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare nu sunt îndeplinite în speţă deoarece motivele cuprinse în memoriul de recurs vizează în realitate netemeinicia hotărârii recurate şi nu nelegalitatea acesteia, astfel încât sunt inadmisibile.
Reclamanţii nu au formulat nici un capăt de cerere privind rectificarea de carte funciară, iar dacă pârâţii aveau vreun interes, aveau posibilitatea legală ca, în faţa instanţei de fond să formuleze o cerere reconvenţională, însă nu au procedat în această manieră, astfel încât în mod corect tribunalul a calificat ca fiind lipsită de interes critica pârâţilor referitoare la respingerea cererii de anulare a schiţei de dezmembrare. Instanţa de apel a motivat atât în fapt cât şi în drept, toate motivele de apel invocate de către pârâţi, iar dacă aceştia ar fi avut nelămuriri cu privire la suprafaţa terenurilor aflate în proprietatea părţilor şi cu privire la stabilirea liniei reale de
grăniţuire, ar fi avut posibilitatea de a solicita în probaţiune o completare la raportul de expertiză, însă nu au solicitat acest lucru, motiv pentru care nu-şi pot invoca propria lor culpă în cererea de recurs.^
În probaţiune, pârâţii recurenţi au depus copii de pe următoarele înscrisuri: contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 954/16.03.1999 şi nr. 955/16.03.1999; copii privind schiţa terenurilor înscrise în C.F. nr. 2291 şi C.F. nr. 2287, sc. 1:2880, precum şi schiţa de dezmembrarea a imobilelor din aceste C.F., întocmite la data de 03.12.1968 de arh.S.L.; copii de pe C.F. nr. 1570, C.F. nr. 2287, C.F. nr. 2291, C.F. nr. 7804 şi C.F. nr. 7802 Sighetu Marmaţiei.
I. Analizând decizia criticată prin prisma motivelor de recurs invocate de pârâţi şi a apărărilor formulate, Curtea reţine următoarele:
Astfel, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 954/16.03.1999, reclamanţii T.G. şi T.E., în calitate de cumpărători, au dobândit: de la vânzătorii R.J.J.M., R.V.I. şi R.I.E.I., dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 420,80 mp, situat în Sighetu Marmaţiei, str. G. 12, jud. Maramureş, cu nr.top nou 2257/2/1, înscris în CF sub denumirea „Arătură la Postata Izai Alsomezo”, conform declaraţiei de parcelare autentificată sub nr.940/16.03.1999, iar de la vânzătoarea I.M.E., dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 841,60 mp, situat în Sighetu Marmaţiei, str.G. 12, jud. Maramureş, înscris în CF nr. 7802, sub denumirea „Arătură la Postata Izai Alsomezo” cu nr.top 2257/1.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 955/16.03.1999, pârâţii B.I. şi
B.I., în calitate de cumpărători, au dobândit: de la vânzătorii R.J.J.M., R.V.I. şi R.I.E.I.,, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 420,80 mp, situat în Sighetu Marmaţiei, str. G. nr. 12, jud. Maramureş, cu nr.top nou 2257/2/2, înscris în CF sub denumirea „Arătură la Postata Izai Alsomezo”, conform declaraţiei de parcelare autentificată sub nr.940/16.03.1999, iar de la vânzătorul P.I.B., dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 841,60 mp, situat în Sighetu Marmaţiei, str. G. 12, jud. Maramureş, înscris în CF nr. 1570, sub denumirea „Arătură la Postata Izai Alsomezo”cu nr.top nou 2257/3 şi 2256/1.
Reclamanţii T.G. şi T.E. sunt proprietarii tabulari ai unei suprafeţe de 1262,4 mp teren aferent parcelelor: topo 2257/1 cu suprafaţă de 841,6 mp şi topo 2257/2/1 cu suprafaţa de 420,8 mp care sunt înscrise în CF nr. 7804 Sighetu Marmaţiei.
Pârâţii B.I. şi I. sunt proprietarii tabulari ai unei suprafeţe de 1262,4 mp, teren aferent parcelelor: topo 2257/3 cu suprafaţa de 488 mp, topo 2256/1 cu suprafaţa de 353,6 mp şi topo 2257/2/2 cu suprafaţa de 420,8 mp care sunt înscrise în CF nr. 1570 Sighetu Marmaţiei.
La baza înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară a stat şi schiţa de dezmembrare nr. 813/11.02.1999 întocmită de ing. G.I..
Reclamanţii şi-au înscris dreptul de proprietate în CF nr. 7804 Sighetu Marmaţiei, în baza încheierii de CF cu nr. 995/1999, întabularea pârâţilor fiind ulterioară, în baza încheierii de CF nr. 996/1999.
Recurenţii şi-au întemeiat recursul pe dispoziţiile art.304 C.pr.civ. potrivit cărora, modificarea sau casarea unor hotărâri se poate în următoarele situaţii, numai pentru motive de nelegalitate: pct.7), când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii şi pct.9), când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Verificând hotărârea recurată Curtea constată că aceasta cuprinde atât considerentele de fapt, cât şi cele de drept care au formulat convingerea instanţei de apel, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile pârâţilor, cu respectarea exigenţelor prevăzute de art.261 alin.1 pct. 5
C.pr.civ.
Pe de altă parte, pârâţii recurenţi s-au limitat doar să afirme la modul general că decizia tribunalului cuprinde motive străine de natura pricinii fără să menţioneze în mod concret care sunt acestea.
În condiţiile în care hotărârea instanţei de apel este amplu motivată atât în fapt, cât şi în drept, Curtea consideră că motivul de recurs mai sus indicat nu este fondat.
Referitor la critica din recursul pârâţilor privitoare la greşita soluţionare a excepţiei lipsei de interes a motivului de apel prin care aceştia au arătat că cererea de anulare a schiţei de
dezmembrare nu a fost cercetată în fond de prima instanţă, care nu a pus în discuţia părţilor natura juridică a acestei cereri şi care reprezintă în realitate o rectificare de carte funciară, în modalitatea înscrierii greşite a proprietăţilor, Curtea reţine că prin petitul 3 al cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţi, aceştia au solicitat anularea schiţei de dezmembrare vizată cu nr.813/11.02.1999 de OJCGC Maramureş, prin care a fost dezmembrat nr.top.2257/2.
Prin sentinţa civilă nr. 1951 din data de 21.06.2010, pronunţată de Judecătoria Sighetu Marmaţiei s-a respins capătul de cerere privind anularea schiţei de dezmembrare vizată cu nr.813 din 11.02.1999 de O.J.C.G.C. Maramureş, prin care a fost dezmembrat nr.top.2257/2.
Instanţa de fond, contrar susţinerilor recurenţilor pârâţi, a motivat soluţia de respingere a petitului mai sus arătat apreciind că admiterea lui ar însemna practic o repunere în situaţia anterioară dezmembrărilor, actele încheiate rămânând fără suport tehnic corespunzător.
Aşa cum s-a reţinut în doctrina juridică, deşi nu este în mod expres reglementat de legea procesual civilă, interesul reprezintă o condiţie esenţială pentru punerea în mişcare a tuturor formelor procedurale ce intră în conţinutul acţiunii civile, în speţă a cererii de apel.
Prin interes se înţelege folosul practic pe care o parte îl urmăreşte prin punerea în mişcare a procedurii judiciare, iar acesta trebuie să îndeplinească anumite cerinţe, respectiv să fie legitim, personal, născut şi actual.
În condiţiile în care prima instanţă a respins capătul de cerere având ca obiect anularea schiţei de dezmembrare vizată cu nr.813/11.02.1999 de OJCGC Maramureş, prin care a fost dezmembrat nr.top.2257/2, iar reclamanţii nu au declarat apel, pârâţii fiind părţile care au obţinut câştig de cauză raportat la acest petit, Curtea constată că pârâţii nu au justificat vreun folos personal, soluţia pronunţată fiindu-le favorabilă astfel încât, în mod legal, tribunalul a apreciat că motivul de apel invocat de aceştia privitor la acest aspect este lipsit de interes.
Mai mult decât atât, nu poate fi reţinută aserţiunea pârâţilor referitoare la faptul că instanţa de fond nu a cercetat acest petit din cererea de chemare în judecată a reclamanţilor întrucât, aşa cum s-a arătat judecătoria a analizat pe fond obiectul acestei cereri, însuşindu-şi în tocmai motivarea pârâţilor făcută prin întâmpinare.
Tot, astfel, este nefondată susţinerea pârâţilor în legătură cu greşita calificare a cererii de către instanţa de fond, în opinia pârâţilor, fiind vorba de o cerere de rectificare de carte funciară deoarece judecătoria s-a pronunţat, cu respectarea prevederilor art.129 alin.6 numai asupra obiectului cererii, aşa cum acesta a fost formulat, cu respectarea principiului disponibilităţii părţilor, principiu care guvernează procesul civil român.
În conformitate cu acest principiu, pârâţii ar fi avut posibilitatea de a formula, în procesul pendinte, în faţa judecătoriei, o cerere reconvenţională cu un asemenea obiect, astfel încât nu se pot prevala de propria lor culpă în recurs, în lipsa sesizării instanţei cu o astfel de acţiune civilă.
Motivul de recurs al pârâţilor care vizează necercetarea în fond a cererii de revendicare a terenului în suprafaţă de 134.2 mp şi a cererii de dărâmare a gardului nu poate fi primit în condiţiile în care, atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel, au arătat pe larg în cuprinsul hotărârilor pronunţate, pe baza probelor administrate, toate motivele de fapt şi de drept care au format convingerea lor, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile pârâţilor în apărare, cu respectarea riguroasă a dispoziţiilor art.261 alin.pct.5 C.pr.civ., analizând în mod efectiv pretenţiile reclamanţilor, dar şi mijloacele de apărare invocate de pârâţi.
Acţiunea în revendicare presupune contestarea dreptului de proprietate şi redobândirea posesiei asupra unei porţiuni precis determinate, cea ce obligă pe reclamanţi să-şi dovedească dreptul lor.
În acţiunea în grăniţuire se aşează hotarul dintre fondurile limitrofe prin fixarea de semne vizibile, acţiunea fiind un „judicium duplex”, în care fiecare dintre părţi are rol de reclamant şi de pârât, ceea ce presupune o situaţie egală cu privire la sarcina probei.
În acest sens, s-a statuat cu certitudine că suprafaţa aferentă parcelei topo 2257/2/1 aflată în folosinţa reclamanţilor este de 283,4 mp, mai puţin cu 137,4 mp. faţă de suprafaţa înscrisă în CF aferentă acestei parcele topo iar suprafaţa aferentă terenului cu nr. top. 2257/2/2, aflată în folosinţa pârâţilor este de 555 mp, mai mare cu 134,2 mp teren din imobilul aflat în proprietatea reclamanţilor, faţă de suprafaţa înscrisă în CF aferentă acestei parcele conform raportului de
expertiză tehnică judiciară întocmit şi completat de expert M.V., raport care nu a fost contestat de pârâţi şi care, a fost acceptat de reprezentantul acestora, avocat Almaş Teodor, în şedinţa publică din 08.02.2010 (f.80 dosar fond).
De asemenea, în apel, pârâţii deşi au criticat sentinţa primei instanţe sub aceste aspecte de fapt, nu au solicitat în dovedirea susţinerilor lor, încuviinţarea probei privind efectuarea unui supliment la raportul de expertiză iniţial sau o nouă expertiză tehnică topografică.
În ceea ce priveşte motivul de recurs subsidiar prin care pârâţii arată că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a legii, respectiv a art.584 C.civ., Curtea apreciază că acesta nu este întemeiat din considerentele ce urmează a fi expuse.
Astfel, potrivit art.584 C.civ., orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grăniţuirea proprietăţii lipite cu a sa; cheltuielile grăniţuirii se vor face pe jumătate.
Este de principiu că prin judecarea unei acţiuni unei acţiuni în grăniţuire instanţa de judecată nu constituie un hotar între două terenuri vecine ce aparţin unor proprietari diferiţi, ci reconstituie vechiul hotar, la origine nelitigios, dintre cele două fonduri.
Reconstituirea hotarului real dintre terenurile aflate în proprietatea reclamanţilor şi a pârâţilor a implicat un probatoriu complex constând în administrarea probei cu înscrisuri, respectiv actele juridice de dobândire a dreptului de proprietate, schiţele de dezmembrare a imobilelor care au stat la baza întabulării dreptului de proprietate al părţilor, a probei cu martori şi a cercetării la faţa locului privind identificarea celor mai vechi semne de hotar, a interogatoriului, precum şi a probei cu expertiza tehnică topografică.
Deşi pârâţii au solicitat ca linia de mejdă să fie stabilită pe linia existentă în prezent pe aliniamentul 4-12-13-15-16-61-60-59-58-56-54 motivat de faptul că la momentul cumpărării de comun acord au delimitat suprafaţa de teren, s-au făcut garduri iar la data cumpărării nu au cunoscut situaţia tabulara, ci doar cea faptică, astfel ca ambele părţi au diferenţe de suprafeţe, Curtea constată că din vastul material probatoriu administrat în cauză a rezultat contrariul celor afirmate de pârâţi astfel că în mod legal, cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art.584 C.civ., instanţele de fond nu au putut stabili linia de grăniţuire conform solicitării pârâţilor întrucât acest aliniament nu respectă situaţia de carte funciara, fiind stabilit pe o schiţa de dezmembrare, greşit întocmită de ing. G.I. şi care a stat la baza înscrierii dreptului de proprietate al pârâţilor în cartea funciară.
La termenul de judecată din data de 21.10.2011, Curtea a invocat din oficiu şi a pus în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii motivelor de recurs care vizează netemeinicia hotărârii atacate, excepţie care a fost invocată de intimaţi prin întâmpinare, prin reanalizarea stării de fapt şi reaprecierea probelor administrate în cauză de către instanţa de recurs, având în vedere că prevederile art. 304 pct. 10 şi pct. 11 C.pr.civ. au fost abrogate prin art. I pct. 1111 şi pct. 112 din
O.U.G. nr. 138/2000.
În reglementarea procedurală actuală, conform art. 304 C.pr.civ., „Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situaţii, numai pentru motive de nelegalitate.”
Recursul este reglementat ca fiind o cale de atac extraordinară care nu are caracter devolutiv pentru ca instanţa astfel investită să treacă la examinarea fondului litigiului, reanalizând probatoriul administrat şi reapreciindu-l, lucru care este firesc câtă vreme cauza a beneficiat de o astfel de cale de atac, în speţă, apelul.
Ori, având în vedere că litigiul a fost supus controlului instanţei de apel, cauza fiind analizată sub toate aspectele, recurenţii nu mai pot beneficia de acest lucru prin promovarea recursului, această instanţă de control judiciar fiind chemată să cenzureze doar aspectele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de lege.
Deşi formal cererea de recurs este întemeiată pe art.304 pct.7 şi pct.9 C.pr.civ., în realitate prin motivarea pe care se sprijină, recursul nu vizează în întregime motive de nelegalitate pentru care o hotărâre poate fi casată sau modificată, ci vizează şi motive de netemeinicie a hotărârii atacate.
Departe de a cuprinde critici de strictă nelegalitate aduse hotărârii instanţei de apel, memoriul de recurs conţine, aproape în cvasitotalitatea sa, motive de netemeinicie, fără să facă o analiză a nelegalităţii deciziei instanţei de apel, limitându-se practic la o reproducere a stării de
fapt a cauzei, o analizare laborioasă a probaţiunii administrate în cauză şi o expunere a relaţiilor dintre părţi.
Se constată, aşadar, de către Curte că, în cauză, îşi găseşte incidenţă excepţia inadmisibilităţii acestor motive de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, respectiv cele referitoare la concluziile raportului de expertiză tehnică topografică întocmit de expert M.V., în legătură cu suprafeţele de teren determinate eronat de către expert, amplasarea gardului dintre terenuri, expertiza efectuată anterior de expert B.V., ignorarea schiţei de dezmembrare de către părţi, pentru că nu au cunoscut greşelile din schiţă raportat la suprafaţa faptică folosită, audierea martorilor, procesul-verbal încheiat la faţa locului.
Toate aceste motive de recurs, referitoare la reproduceri ale stării de fapt, ale probaţiunii administrate în cauză, reiterări ale istoricului cauzei, ale relaţiilor dintre părţi, etc., intră sub incidenţa excepţiei inadmisibilităţii, întrucât vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, aspecte care s-ar fi încadrat în punctele 10 şi 11 ale art. 304 C.pr.civ., în prezent abrogate.
Ca urmare a abrogării punctului 10 al art. 304 C.pr.civ., prin art. I pct. 1111 din OUG nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I punctul 49 din Legea nr. 219/2005, respectiv, ca urmare a abrogării punctului 11 al art. 304 prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, în recurs nu mai pot fi invocate niciun fel de aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, ci doar chestiuni de strictă nelegalitate, dintre cele care se circumscriu art. 304 pct. 1-9 C.pr.civ.
În consecinţă, în recurs nu mai pot fi invocate motive care să vizeze modalitatea în care primele două instanţe au administrat ori au interpretat probele din dosar, care să se refere la reproduceri ale stării de fapt, ale istoricului cauzei, a raporturilor dintre părţi, ori care să tindă la o reapreciere a probaţiunii administrate, ori la o schimbare a stării de fapt, instanţa de recurs fiind ţinută să se raporteze strict la starea de fapt stabilită de primele două instanţe şi fiind obligată de a se abţine de la orice reanalizare a probelor deja administrate.
Aşa fiind, Curtea constată că excepţia inadmisibilităţii, invocată din oficiu şi de către intimaţi, prin întâmpinare, este fondată în parte, urmând să fie admisă ca atare, cu consecinţa neluării în seamă a tuturor motivelor de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că în speţă nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art.304 pct.7 şi pct.9, art.312 alin.5 C.pr.civ. astfel încât în temeiul art.312 alin.1
C.pr.civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii B.I. şi B.I.A împotriva deciziei civile nr. 90/A din 11 aprilie 2011 a Tribunalului Maramureş, pe care o menţine ca fiind legală.
II. Analizând încheierea criticată prin prisma motivelor de recurs invocate de reclamanţi şi a apărărilor formulate, Curtea reţine următoarele:
Prin decizia civilă nr. 90/A din 11 aprilie 2011 a Tribunalului Maramureş, pârâţii apelanţi
B.I. şi B.I.A au fost obligaţi să plătească reclamanţilor intimaţi T.G. şi T.E. suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
În partea introductivă a încheierii pronunţată în şedinţa publică din 31.03.2011, care face parte integrantă din decizia mai sus arătată întrucât tribunalul a amânat pronunţarea hotărârii, sa consemnat că „Apărătoarea intimaţilor T.G. şi T.E., avocat L.M. solicită respingerea apelului pentru motivele arătate în întâmpinare. Cu cheltuieli de judecată, în sumă de 1000 lei”.
Reclamanţii recurenţi susţin că faptul că în decizie, în mod eronat, s-a trecut suma de
1.000 lei deoarece, în realitate, cel care a solicitat cheltuieli de judecată în sumă de 1.000 lei, constând în onorariu de avocat, a fost avocatul pârâţilor, fapt uşor de verificat întrucât acesta avea depus la acea dată chitanţa în sumă de 1.000 lei.
Critica recurenţilor privitoare la faptul că avocatul reclamanţilor a solicitat obligarea pârâţilor apelanţi la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat potrivit chitanţei ce urma a fi depusă odată cu notele de concluzii, motiv pentru care a şi solicitat amânarea pronunţării pentru a putea depune la dosarul cauzei chitanţa privind plata onorariului de avocat nu poate fi primită în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat, în hotărârea judecătorească mai sus menţionată nu a fost consemnată această împrejurare, încheierea având valoarea unui act autentic din punct de vedere probatoriu şi care poate fi combătut doar prin procedura înscrierii în fals.
Potrivit art. 281 C.pr.civ., erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri, pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere. Instanţa se pronunţă prin încheiere dată în camera de consiliu.
În condiţiile în care reprezentantul reclamanţilor a solicitat, în mod expres, cheltuieli de judecată în sumă de 1000 lei, această susţinere nu poate fi calificată ca fiind o eroare materială susceptibilă de a fi îndreptată prin procedura reglementată de art.281 C.pr.civ.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că în speţă nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art.304 pct.9 C.pr.civ. astfel încât în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii T.G. şi T.E. împotriva încheierii civile pronunţată în şedinţa publică din 09.06.2011 a Tribunalului Maramureş, pe care o menţine ca fiind legală.
În temeiul art.316 C.pr.civ. raportat la art.274 alin.1 C.pr.civ., Curtea va obliga pârâţii recurenţi B.I. şi B.I.A, aflaţi în culpă procesuală, să plătească intimaţilor T.G. şi T.E. suma de 2.800 lei cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu avocaţial în sumă de 2500 lei şi cheltuieli de transport în sumă de 300 lei, dovedite prin chitanţa şi bonurile fiscale anexate la dosar.
În temeiul aceluiaşi text legal, Curtea va respinge cererea pârâţilor intimaţi B.I. şi B.I.A de obligare a reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată întrucât aceştia nu au dovedit onorariul avocaţial plătit pentru redactarea şi susţinerea întâmpinării. (Judecător Anca Adriana Pop)
| ← Acţiune având ca obiect obligaţie de a face, respectiv... | Acţiune întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001.... → |
|---|
