Acţiune în revendicare imobiliară. Proba dreptului de proprietate
| Comentarii |
|
Judecătoria OLTENIŢA Sentinţă civilă nr. 191 din data de 24.01.2013
2. Acțiune în revendicare imobiliară. Proba dreptului de proprietate
- art.555 din Noul Cod Civil
JUDECĂTORIA OLTENIȚA - SENTINȚA CIVILĂ NR.191 DIN 24.01.2013
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.08.2012 sub nr…./269/2012, reclamanta PFA AM a chemat în judecată pârâta II TD, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei să lase în deplină proprietate și posesie construcția provizorie din panouri termoizolante situată în comuna Sohatu, jud. Călărași, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este proprietara imobilului menționat din anul 2009, iar în baza bunelor relații de colaborare între reprezentanții celor două părți a permis folosirea construcției ca magazin pentru desfacerea produselor agroalimentare de către pârâtă, fără a încheia contract de comodat sau vreo altă formă legală.
Precizează că această construcție provizorie este proprietatea PFA AM, întrucât aceasta a cumpărat în luna august 2009 toate materialele necesare și a achitat manopera pentru asamblare, conform facturilor nr.2003112/07.08.2009, 2003113/07.08.2009, 2003117/07.08.2009, 2003118/07.08.2009, 2003114/07.08.2009, 2003120/07.08.2009 și 2003122/10.08.2009.
Mai arată că deși a convocat pârâta la negociere în vederea soluționării litigiului pe cale amiabilă, aceasta nu a dat curs invitației.
În drept a invocat art.555 C.civ.
În dovedire a solicitat proba cu înscrisuri și interogatoriu.
La termenul din 01.11.2012, reclamanta a formulat cerere completatoare prin care a solicitat lăsarea în deplină proprietate și a șopronului atașat de construcție, construit din țeavă rectangulară de 60/40 mm și panouri termoizolante, acoperit cu panouri termoizolante, împrejmuit cu plasă galvanizată.
Cererea a fost legal timbrată cu 1071 lei taxă de timbru și 5 lei timbru judiciar.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că poate face dovada deplină a dreptului său de proprietate asupra construcției la care aportul îi aparține integral.
Precizează că la început a fost o baracă metalică mobilă, amenajată pentru activități comerciale, iar după cumpărarea terenului conform chitanței pe care o anexează a construit exclusiv în configurația actuală magazinul care îi aparține.
Precizează că în afara panourilor, deține acte doveditoare, mai precis facturi de achiziție a mai multor materiale de construcție, respectiv cherestea, ciment, tâmplărie PVC, componențe electrice și tot ceea ce este necesar pentru construcția și dotarea unui magazin.
Cu privire la facturile depuse de reclamantă, arată că acestea nu au nici o legătură cu societatea sau magazinul său.
Susține că nu a existat niciodată o discuție cu reclamantul în vederea încheierii vreunui contract de comodat cu acesta, prezenta acțiune fiind o pură ficțiune.
Mai arată că asupra terenului pe care se află construcția provizorie deține exclusiv un antecontract de vânzare-cumpărare și de asemenea deține toate facturile de achiziție a materialelor de construcție și a utilităților necesare magazinului unde își desfășoară activitatea.
Precizează că reclamanta are sediul în com. Vasilați, jud. Călărași, unde a executat o construcție din panouri asemănătoare cu cele folosite de ea, panouri din care s-au edificat probabil o multitudine de construcții și în alte părți ale țării.
Apreciază că în favoarea sa, ca pârâtă, operează cel puțin o prezumție relativă de proprietate, desprinsă din faptul posesiei bunului de câțiva ani, dar cu atât mai mult, poate face dovada proprietății.
Întâmpinarea nu a fost motivată în drept.
În dovedire a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriu și martori.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, interogatorii reciproce, precum și proba testimonială, fiind audiați martorii CR, propus de reclamant, respectiv UG și VF, propuse de pârâtă.
La termenul din 17.01.2013, reclamantul a renunțat la audierea celui de-al doilea martor încuviințat.
Analizând actele dosarului, instanța reține că în raport de natura acțiunii cu care a fost învestită - revendicare imobiliară - exigențele probatorii sunt supuse regulii înscrise în art.1169 din vechiul Cod civil, încă în vigoare potrivit dispozițiilor art. 230 lit. a din Legea 71/2011. Astfel, reclamantul care se pretinde proprietar asupra bunului în litigiu are sarcina probei dreptului pretins. Pârâtul posesor are o situație comodă, pur pasivă, de așteptare, în favoarea lui operând o prezumție relativă de proprietate dedusă din simplul fapt al posesiei.
Cu alte cuvinte, pentru a justifica temeinicia acțiunii, reclamantul trebuie să facă dovada incidenței unui mod de dobândire a proprietății în favoarea sa, dintre cele reglementate de art.557 C.civ. O astfel de dovadă presupune existența unui titlu de proprietate înțeles ca act juridic, jurisdicțional sau administrativ, cu efect constitutiv, translativ sau declarativ de proprietate care generează o prezumție relativă în favoarea persoanei care îl invocă.
În speță, reclamanta invocă în favoarea sa o serie de facturi emise în anul 2009 și depuse la dosarul cauzei alături de dovezile de plată, documente ce atestă achiziția unor panouri și accesorii aferente (profile, șuruburi, colțar, capac etc.). Totodată, în cuprinsul acestor facturi este menționată și manopera de montaj a structurii, toate aceste acte emanând de la SC D 2000 I SRL, care prin informarea nr.330/06.12.2012 (fila 35 dosar) precizează că materialele au fost livrate și montate în comuna Sohatu, la cererea beneficiarului PFA AM.
La rândul său, pârâta invocă o serie de facturi și bonuri fiscale depuse în copie la dosar, înscrisuri care atestă achiziția unor materiale de construcții, precum și a altor bunuri de uz casnic sau comercial. Printre materialele de construcții se numără, alături de cherestea, ciment, componente ale rețelei electrice, geamuri termopan, unele panouri pentru care pârâta exhibă facturi emise tot de către SC D 2000 I SRL și în referire la care aceeași societate precizează prin informarea nr.08/15.01.2013 faptul că materialele au fost montate în localitatea Sohatu, la cererea beneficiarului I.I. TD.
Din analiza facturilor depuse de ambele părți rezultă că există unele diferențe atât în ceea ce privește natura și tipul materialelor cumpărate, cât și intervalele de timp în care s-au realizat aceste achiziții. Astfel, pârâta face dovada că a achiziționat o gamă mult mai largă de materiale de construcții, într-un interval cuprins între anii 2007-2010. Reclamanta face dovada exclusivă a achiziției panourilor și accesoriilor aferente, la care se adaugă montajul, în anul 2009. Se constată de asemenea faptul că există diferențe și în ceea ce privește dimensiunile panourilor achiziționate de părți. În sfârșit, pârâta invocă existența unui antecontract de vânzare-cumpărare pentru terenul de sub construcție, datând din anul 2007 și totodată depune dovada cumpărării unei construcții metalice reprezentând magazinul inițial, la care și martorii fac referire în declarații, existența acesteia fiind recunoscută și de reclamantă prin răspunsul la întrebarea nr.19 din interogatoriu.
Din susținerile părților raportate la probele administrate în cauză rezultă în esență că atât reclamanta, cât și pârâta înțeleg să justifice proprietatea asupra construcției prin faptul achiziționării materialelor necesare și plata manoperei aferente. Niciuna dintre părți nu deține așadar un titlu emanând de la un proprietar anterior, atât reclamanta cât și pârâta afirmând calitatea de proprietar originar, în sensul că nu a existat o transmisiune juridică a dreptului de proprietate de la o terță persoană către reclamantă sau pârâtă. Probele propuse și administrate de părți nu au fost însă apte să stabilească nici identitatea dintre materialele pentru care au prezentat documente justificative și cele efectiv încorporate în imobil, nici împrejurarea dacă în concret, construcția include și alte materiale pe lângă cele justificate de vreuna din părți. Cu alte cuvinte, din perspectiva reclamantei care are sarcina probei, aceasta nu a făcut dovada că materialele pentru care a prezentat facturi sunt singurele folosite la edificarea construcției, respectiv că ar exista identitate între materialele încorporate și cele menționate în documentele justificative. Cu atât mai mult aceste împrejurări nu sunt dovedite în privința șopronului menționat în cererea precizatoare, în referire la care nu au fost depuse nici măcar documente de achiziție a materialelor menționate (țeavă rectangulară, plasă galvanizată)
Având în vedere această situație de fapt, precum și natura imobilului - construcție, instanța apreciază că dovada dreptului de proprietate nu poate fi analizată independent de alte dispoziții legale imperative în materie, mai precis Legea nr.50/1991 care reglementează situația construcțiilor dobândite în modalitatea indicată de ambele părți. Astfel, art.3 din lege condiționează chiar și realizarea construcțiilor provizorii de respectarea autorizației de construire, precum și a reglementărilor privind proiectarea și executarea.
De asemenea, în referire la dovada dreptului de proprietate asupra construcțiilor trebuie avute în vedere și dispozițiile Legii nr.7/1996, care la art.55 al.1 prevede că dreptul de proprietate asupra construcțiilor se înscrie în cartea funciară în baza autorizației de construire și a procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor semnat de reprezentantul autorității locale sau a unui certificat eliberat de autoritatea locală pe raza căreia este edificată construcția, precum și a unei documentații cadastrale.
Raportând situația de fapt reținută la dispozițiile legale anterior citate, instanța reține că nici una dintre părți nu a făcut dovada că ar deține autorizație de construcție sau certificat eliberat de autoritatea locală cu privire la imobil, acestea fiind în cazul de față singurele înscrisuri care ar putea reprezenta titlu de proprietate în sensul celor mai sus arătate.
Mai mult decât atât, deși ambele părți desfășoară activitate economică în formele reglementate de OUG 44/2008, având în acest sens obligația de a ține contabilitatea conform art.15 din ordonanță, niciuna dintre ele nu a făcut dovada că imobilul în litigiu ar fi înregistrat în evidențele contabile, precum și în cele fiscale.
Rezultă că ne aflăm practic în acea ipoteză a procesului de revendicare imobiliară în care nici una din părți nu are titlu, cu consecința că va fi preferată partea care are posesia, în speță pârâta. Așadar, fără a putea concluziona că pârâta este proprietar asupra construcției, în raport de prevederile art.1169 C.civ. se impune a aprecia că atâta timp cât reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate în sensul deținerii unui titlu, singura soluție ce se impune este respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Făcând aplicarea prevederilor art.274 C.pr.civ., în considerarea culpei procesuale a reclamantei în declanșarea prezentului litigiu, va dispune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 1000 de lei reprezentând onorariu apărător, conform chitanței depuse la dosar.
| ← Constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune | Plângere contravenţională. Cauze care înlătură caracterul... → |
|---|
