Acţiune oblică. Partaj bunuri comune. Inadmisibilitatea tranzacţionării partajului de soţi, după divorţ.
| Comentarii |
|
Tribunalul BACĂU Decizie nr. 226 din data de 07.10.2013
Prin sentința civilă nr. 706/25.02.2012 pronunțată în dosarul nr. 2688/270/2012 al Judecătoriei Onești, s-a admis acțiunea de partaj formulată de reclamantul P.G. în contradictoriu cu pârâții M.M. și M.I., pe calea acțiunii oblice și s-a dispus partajarea apartamentului -bun comun al soților M., în urma ieșirii din indiviziune apartamentul fiind atribuit pârâtului M.I., care la rândul său a fost obligat la plata unei sulte de 87.340 lei, către pârâta M.M. Pârâții au fost obligați și plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar, onorariu expert și onorariu avocat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamantul a început executarea silită împotriva pârâtului în cauză, în temeiul contractului autentificat sub nr. 296/2010. În timpul executării, prin poprire, reclamantul-creditor și-a recuperat doar în parte, creanța, astfel încât, la 21.05.2012 a formulat prezenta cerere de partaj, în încercarea de a-și recupera creanța prin executare silită imobiliară. Instanța de fond a reținut că reclamantul creditor nu poate fi pus în situația de a -și recupera creanța doar prin poprire, mai ales în condițiile în care, la momentul introducerii acțiunii pârâtului și încetaseră raporturile de muncă iar ulterior a fost angajat cu un salariu de bază de 720 lei, fapt ce ar determina recuperarea sumei datorate, într-un interval foarte lung.
Ca urmare, instanța a reținut că prezenta cerere de partajare este admisibilă și, raportat la modalitatea de atribuire, a dispus în sensul atribuirii apartamentului în lotul pârâtului, reținându-se că, având în vedere relațiile dintre soți, nu există premisele pentru ca pârâta și copiii să fie evacuați din apartament, pârâtul fiind ținut a-și îndeplini obligația de întreținere.
Privitor la caracterul bunului partajat, instanța a arătat că nu au existat cereri care să vizeze constatarea apartamentului ca bun propriu al pârâtei sau cereri din care să rezulte solicitarea unei cote majorate, astfel încât partajarea s-a făcut în cote egale.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel în termen legal, pârâții.
Conform încheierii din 23.09.2013, apelanții au fost scutiți de plata taxei de timbru de 2620 lei.
În motivarea apelului, apelantul M.I. a arătat că respectivul contract de împrumut a fost încheiat prin amenințare din partea intimatului, că între societățile administrate de soția apelantului și respectiv de către intimat s-au derulat relații comerciale, marfa livrată de către societatea intimatului fiind confiscată, întrucât s-a constatat că este improprie consumului. În aceste condiții apelantul a susținut că nu datorează nicio sumă de bani. Sub aspectul derulării executării, apelantul a arătat că apartamentul supus partajului nu este bun comun, că aparține soției sale, că apartamentul constituie totodată și o garanție pentru un împrumut făcut de S.C. T.I. S.R.L. la B.T. și nu poate fi urmărit, că apelantul a fost de acord cu plata împrumutului din veniturile lunare pe care le realizează și în aceste condiții nu se impune executarea imobiliară. A mai arătat apelantul că instanța de fond a ignorat faptul că asupra apartamentului există pus un sechestru de același executor - B.E.J. P.S., că nu poate fi vorba de o contribuție egală a soților la dobândirea apartamentului astfel cum a susținut instanța de fond. Totodată apelantul a solicitat a se lua act de tranzacția încheiată între soții M., cu privire la partaj.
În susținerea apelului s-au depus înscrisuri.
Apelanta M.M., la rândul său, a susținut motivele de apel invocate și de către apelantul M.I. în ceea ce privește condițiile în care s-a încheiat contractul de împrumut, modalitatea de restituire lunară a împrumutului, caracterul de bun propriu al apartamentului, sechestrul existent pentru apartament. S-a mai arătat că hotărârea instanței de fond încalcă dreptul său constituțional de proprietate, că la 22.10.2012, între apelanți a intervenit divorțul și ca urmare și tranzacția anexată la dosar.
În susținerea apelului de asemenea s-au depus înscrisuri: convenția încheiată în procedura divorțului și tranzacția.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelurilor, arătând că executarea a fost începută în baza unui contract ce constituie titlu executoriu, că actele de executare au fost menținute deși au fost contestate, că validarea de poprire a fost admisă, în parte, că executarea s-a solicitat și asupra imobilelor deținute de debitor și că în lipsa partajului, nu s-a putut continua executarea, apartamentul în cauză fiind bun comun.
S-a arătat că anterior părțile au locuit în același imobil, la un alt apartament și anterior schimbului apartamentului dat la schimb fusese la rândul său bun comun. Tranzacția depusă la dosar nu dovedește decât reaua-credință a intimaților, în încercarea de a nu-și crea obligația de plată.
S-au atașat întâmpinări, înscrisuri.
Analizând apelurile promovate în raport de reținerile instanței de fond și probele administrate, tribunalul reține că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Privitor la circumstanțele în care s-a încheiat contractul de împrumut ce constituie titlu executoriu, tribunalul reține că apelanții-pârâți nu au promovat nicio acțiune prin care să solicite nulitatea contractului nici în prezentul dosar, pe cale reconvențională și nici separat și nu au administrat probe în dovedirea acestei nulități, poziția lor procesuală fiind de altfel contradictorie, susținând pe de o parte nulitatea obligației iar pe de altă parte, solicitând plata în rate lunare a acestei obligații. Atâta vreme cât nu a existat o cerere și pe cale de consecință o sentință prin care să se dispună nulitatea contractului, în prezenta cauză, instanța de fond și la rândul său instanța de apel nu pot ignora caracterul valabil la acest moment al contractului. Apelanții pot invoca aceste aspecte pe calea unei acțiuni în anularea contractului sau pot formula plângeri penale raportat la faptele pe care le pronunță în sarcina intimatului-creditor.
Sub aspectul solicitării apelanților de a achita lunar debitul, tribunalul reține că, în prezenta acțiune, raportat la obiectul acesteia, nu se poate dispune în acest sens, neexistând de altfel niciun acord al intimatului cu privire la recuperarea creanței, astfel cum au invocat apelanții. Susținerile în sensul că prin B.E.J. P. se rețin lunar sume care acoperă creanța nu reprezintă un aspect care să tindă la respingerea acțiunii, întrucât executarea silită a vizat atât forma popririi cât și celelalte forme de executare și este la latitudinea creditorului să adopte una sau altă formă de executare nu să solicite executarea în toate formele.
Privitor la susținerile în sensul că deja există un sechestru și că apartamentul reprezintă garanție imobiliară pentru un împrumut, tribunalul reține că aceste aspecte țin de executarea silită și nu constituie un motiv de respingere a acțiunii.
Susținerile privind caracterul de bun propriu al apartamentului și cele privind cotele cuvenite părților reprezintă de asemenea aspecte pe care apelanta nu le-a invocat pe calea unei cereri reconvenționale la fondul cauzei și în susținerea căreia să se administreze probe.
De altfel, în tranzacția atașată apelanții au invocat caracterul de bun comun al apartamentului.
Solicitarea apelanților de a se lua act de tranzacția depusă la dosar, nu poate fi primită întrucât, litigiul s-ar putea încheia printr-o tranzacție doar în condițiile în care și intimatul la rândul său ar semna această tranzacție. Împrejurarea că, în timpul procesului, apelanții au divorțat și au încheiat o tranzacție privind situația apartamentului bun comun, este nerelevantă într-o acțiune oblică pornită de creditor și în lipsa unui acord la tranzacție din partea acestuia.
Susținerile legate de încălcarea dreptului de proprietate - drept constituțional, de asemenea sunt neîntemeiate. Patrimoniul apelantului-debitor este compus din totalitatea drepturilor și obligațiilor pe care acesta le are. Ca urmare, împrejurarea că pentru obligațiile asumate acesta răspunde cu bunurile sale nu reprezintă încălcarea unui drept constituțional iar acțiunea oblică a fost pornită tocmai în considerarea imposibilității de executare a unui bun care era comun.
În urma partajului bunul a devenit propriu al apelantului -debitor iar apelanta este îndreptățită la plata sultei de 87.340 le, la rândul său devenind un creditor al apelantului -pârât.
În consecință, față de dispz. art. 296 C.p.c., tribunalul va respinge apelurile ca nefondate.
Privitor la solicitarea de cheltuieli de judecată formulată de intimat, tribunalul reține că, în sprijinul acestei cereri, la dosar ( fila 30 dosar apel) s-a depus chitanța nr. 222/18.02.2013 - 5000 lei. Cum sentința civilă apelată în cauză a fost pronunțată la 25.02.2013, tribunalul reține că aceste cheltuieli nu sunt aferente apelului dedus judecății și ca urmare, cererea de acordare a acestor cheltuieli în apel va fi respinsă, reclamantul neformulând apel față de soluționarea cererii accesorii privind cheltuielile de judecată.
Față de dispz. arz. 502 O.U.G. 51/2008, tribunalul va obliga apelanții la restituirea ajutorului public judiciar.
| ← Aplicabilitatea OUG 159/1999. Inexistenţa situaţiei... | Arest preventiv . Jurisprudență Arest preventiv → |
|---|
