Inadmisibilitate cale de atac conform NCPC. Jurisprudență Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)
Comentarii |
|
Tribunalul BACĂU Decizie nr. 947 din data de 14.10.2013
Prin sentința civilă nr.261/13.09.2013, Judecătoria Bacău a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A.G. și A.A. împotriva pârâților A.M. și A.C. având ca obiect instituirea ordinului de protecție.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A.G. și reclamanta A.A..
Tribunalul a invocat din oficiu inadmisibilitatea căii de atac a recursului în raport de dispozițiile art.457 Noul Cod de Procedură Civilă, excepție asupra căreia Tribunalul reține următoarele:
Având în vedere data sesizării instanței de fond, respectiv 20.08.2013, acțiunea pendente intră sub reglementarea dispozițiilor procedurale ale Noului Cod de procedură civilă.
În aplicarea prevederilor art. 30 din Legea nr. 217 din 22 mai 2003, republicată pentru prevenirea și combaterea violenței în familie raportate la art.7 al.2 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, hotărârea prin care se dispune ordinul de protecție este supusă numai apelului, în termen de 3 zile de la pronunțare dacă s-a dat cu citarea părților și de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor.
Reclamantul a promovat recurs în considerarea mențiunilor existente în dispozitivul hotărârii, situație ce face pe deplin aplicabile prevederile art. 457 alin.1 din Noul Cod de Procedură Civilă care statuează că: "(1) Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.
(2) Mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege.
(3) Dacă instanța respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, exercitată de partea interesată în considerarea mențiunii inexacte din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac, hotărârea pronunțată de instanța de control judiciar va fi comunicată, din oficiu, tuturor părților care au luat parte la judecata în care s-a pronunțat hotărârea atacată. De la data comunicării începe să curgă, dacă este cazul, termenul pentru exercitarea căii de atac prevăzute de lege.";
Pe cale de consecință, Tribunalul va respinge recursul ca fiind inadmisibil, de la data comunicării prezentei decizii părțile interesate având deschisă posibilitatea promovării în termen legal a căii de atac a apelului.
← Ordonanţă preşedinţială. Încuviinţare legături personale... | Aplicabilitatea OUG 159/1999. Inexistenţa situaţiei... → |
---|