Acţiunea în anularea Hotărârii Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerul Afacerilor Interne. Competenţa materială a curţii de apel de a soluţiona acţiunea pe fond.

Curtea de Apel ALBA IULIA Hotărâre nr. 2127 din data de 15.06.2015

Acțiunea în anularea Hotărârii Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerul Afacerilor Interne. Competența materială a curții de apel de a soluționa acțiunea pe fond.

Secția de contencios administrativ și fiscal - Decizia nr. 2127/15 iunie 2015

Prin sentința administrativă nr. …/CAF/2014 a Tribunalului Alba - Secția de contencios administrativ, fiscal și de insolvență a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul I.G.P.R. și în consecință a fost respinsă acțiunea formulată împotriva acestuia de reclamantul Ș.V.M., ca introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

A fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A .

A fost admisă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Ș.V.M. în contradictoriu cu pârâții:

1. INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A. și

2. MINISTERUL AFACERILOR INTERNE - Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor, cu sediul în B. și în consecință:

Au fost anulate următoarele acte administrative:

- Procesul verbal de cercetare administrativă nr…/… întocmit de INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A.

- Decizia de imputare nr…/… emisă de Șeful INSPECTORATULUI DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A .

- Hotărârea nr…/… dată de INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A. - Comisia de Soluționare a contestațiilor.

- Hotărârea nr…/… dată de MINISTERUL AFACERILOR INTERNE - Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor.

Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs pârâtul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN A. solicitând admiterea recursului și casarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii.

În motivarea recursului se arată că în mod greșit Tribunalul a admis acțiunea reclamantului câtă vreme reclamantul nu îndeplinea condițiile legale și nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de H.G. nr. 285/2005.

Astfel, se apreciază că în mod corect Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor a reținut faptul că petentul a continuat să încaseze compensația lunară pentru chirie, semnând de primirea sumelor acordate o titlu de compensație pentru chirie, act de voință ce reprezintă potrivit dispozițiilor art.9 alin. din H.G. nr.284/2005, confirmarea faptului că în luna pentru care se face plata nu au intervenit schimbări de natură să modifice acordarea acestui drept.

De asemenea, nu poate fi primită motivarea instanței de fond conform căreia imobilul achiziționat de reclamant, nefiind dotat cu centrală termică, gresie, faianță și obiecte sanitare nu putea fi considerat la data respectivă ca fiind o locuință în sensul prevăzut la art.2, lit. a din Legea nr.114/1996, câtă vreme alcătuirea acesteia și prețul de achiziție sunt de natură a justifica eventuala lipsă a unor dotări sau utilități.

Contrar opiniei instanței de fond, apreciază că scopul adoptării Legii nr.360/2002 a fost acela de a sprijini polițiștii care nu dețin în proprietate exclusivă sau în coproprietate o locuință, fără a distinge așadar, între proprietatea exclusivă și coproprietate.

De altfel, dispozițiile art.15 din H.G. nr.284/2005 prevăd foarte clar că dreptul la compensația lunară pentru chirie încetează la data dobândirii de către polițist, pe orice cale, a unei locuințe proprietate personală în localitatea în care polițistul a fost numit sau mutat în interesul serviciului.

Or, interpretarea dată de instanța de fond este contrară acestui scop.

În drept, se invocă dispozițiile Legii nr.554/2004, Legii nr.360/2002 și Legii nr.25/1999.

Împotriva sentinței nr…/CAF/2014 și a încheierii de ședință din data de 10.10.2014 a declarat recurs și pârâtul MINISTERUL AFACERILOR INTERNE, solicitând casarea acestora.

În motivarea recursului declarat împotriva încheierii de ședință menționată anterior se arată că în mod greșit instanța de fond a soluționat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Alba în condițiile în care prin acțiunea formulată reclamantul a solicitat anularea unor acte administrative care nu privesc raporturile de serviciu, iar unul dintre acestea este emis de o autoritate publică centrală.

Or, raportat la dispozițiile art.10, alin.1 din Legea nr.554/2004 competența de soluționare a acțiunii revenea Curții de Apel.

Având în vedere cele expuse solicită casarea încheierii atacate, admiterea excepției necompetenței materiale a Tribunalului Alba și trimiterea cauzei spre soluționare instanței competente.

În ceea ce privește recursul declarat împotriva sentinței Tribunalului Alba, motivele invocate în susținerea acestuia sunt identice cu cele invocate în recursul declarat de pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului A. și redate anterior.

Intimatul-reclamant S.V.M. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

În motivarea întâmpinării se arată că în mod corect a reținut instanța de fond că imobilul dobândit de reclamant împreună cu numita M.B.M. nu s-a aflat în folosința acestuia și nu a avut destinația de locuință, acesta fiind recompartimentat pentru a fi folosit ca spațiu comercial.

Se mai menționează că imobilul nu îndeplinea condițiile prevăzute de art. 2, lit. a din Legea nr.114/1996 pentru a fi considerat locuință și nu s-a aflat niciodată în proprietatea exclusivă a reclamantului. De asemenea, în condițiile în care acesta a fost achiziționat cu intenția de a fi folosit ca spațiu comercial în lipsa acordului celuilalt coproprietar acesta nu putea fi folosit ca locuință.

În drept, întâmpinarea nu este motivată.

În recurs nu au fost administrate probe noi.

Motivul de casare prevăzut de art.488, pct.3 NCPC este întemeiat având în vedere următoarele considerente:

În cauză, reclamantul a solicitat anularea următoarelor acte administrative: procesul-verbal de cercetare administrativă nr…/… întocmit de INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A., decizia de imputare nr…/… emisă de Șeful INSPECTORATULUI DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A., hotărârea nr…/… dată de INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A. - Comisia de Soluționare a contestațiilor și hotărârea nr…/… dată de MINISTERUL AFACERILOR INTERNE - Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor.

Curtea reține că aplicabile în speță sunt dispozițiile O.G. nr.121/1998 privind răspunderea materială a militarilor și că în capitolul IV al acestui act normativ sunt reglementate căile de atac ce pot fi exercitate de persoana care consideră imputarea a fost făcută fără temei sau cu încălcarea legii.

Astfel, potrivit art.30, alin. 1 din O.G. nr.121/1998 aceasta poate face contestație, în cel mult 30 de zile de la data comunicării sub semnătură a deciziei de imputare.

Contestația se soluționează de comandantul sau șeful care a emis decizia de imputare, iar împotriva hotărârii pronunțate asupra contestației cel nemulțumit poate face plângere în cel mult 15 zile de la data comunicării hotărârii( art. 31, alin. 1).

Comisia de jurisdicție a imputațiilor soluționează plângerea în cel mult 60 de zile de la data înregistrării acesteia la comisie.

Hotărârea comisiei de jurisdicție a imputațiilor se consideră definitivă și se comunică unității care are în evidență debitul, precum și celor în cauză, în cel mult 15 zile de la pronunțare.

Potrivit art.43 din același act normativ în situația în care, după epuizarea acestor căi de atac, persoanele obligate la repararea prejudiciului în condițiile prezentei ordonanțe consideră că au fost lezate într-un drept legitim se pot adresa instanței judecătorești competente, potrivit legii.

Curtea mai reține că procedura care se desfășoară în fața Comisiei de jurisdicție a imputațiilor are la bază principiile contradictorialității, asigurării dreptului la apărare și al autonomiei activității de jurisdicție, în raport cu structurile de conducere ale ministerului, astfel că hotărârea pronunțată are caracterul unui act administrativ jurisdicțional adoptat într-o activitate de jurisdicție specială.

Astfel fiind, Curtea consideră că, în cauză, dispozițiile art. 43 din O.G. nr. 121/1998 se raportează la prevederile art. 6 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, competența de soluționare a litigiului de față fiind determinată de rangul central al Comisiei de jurisdicție a imputațiilor, care a pronunțat hotărârea atacată.

În acest sens s-a pronunțat și Î.C.C.J în mai multe decizii (decizia nr. 2549 din 25 iunie 2003, Decizia nr. 3386 din 05 iulie 2012 ale secției de contencios administrativ și fiscal, decizia 622/07.02.2013).

În consecință, având în vedere considerentele arătate competența de soluționare a cauzei revenea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel, astfel că se excepția necompetenței materiale a Tribunalului Alba a fost greșit respinsă prin încheierea atacată.

Față de considerentele expuse anterior, Curtea în temeiul art.488, pct.3, 498 alin.2 coroborat cu art.497 NCPC a admis recursurile declarate de pârâții INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN A. și MINISTERUL AFACERILOR INTERNE împotriva încheierii din data de 10.10.2014 și a sentinței nr…/CAF/2014, pronunțate de Tribunalul Alba - secția de contencios administrativ, fiscal și de insolvență în dosar nr.../57/2014, a casat încheierea și sentința atacată și a trimis cauza spre soluționare instanței competente, respectiv Curții de Apel Alba - Secția de contencios administrativ și fiscal.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acţiunea în anularea Hotărârii Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerul Afacerilor Interne. Competenţa materială a curţii de apel de a soluţiona acţiunea pe fond.