Aplicarea obligatorie a Deciziei nr.53/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Secţii Unite, raţionament continuat prin Decizia nr.33/2008 şi nr.27/2011, aceste decizii statuând asupra inadmisibilităţii acţiunii în revendicare întemei
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ALBA IULIA Hotărâre nr. 287 din data de 02.06.2015
Aplicarea obligatorie a Deciziei nr.53/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite, raționament continuat prin Decizia nr.33/2008 și nr.27/2011, aceste decizii statuând asupra inadmisibilității acțiunii în revendicare întemeiate pe dreptul comun, a imobilelor care fac obiectul Legii nr.10/2001.
Așa cum s-a reținut atât prin decizia nr.33/2008, cât și prin decizia nr.53/2007 (ambele pronunțate de ÎCCJ în recurs în interesul legii), "prin dispozițiile sale, Legea nr. 10/2001 a suprimat, practic, posibilitatea recurgerii la dreptul comun în cazul ineficacității actelor de preluare a imobilelor naționalizate și, fără să diminueze accesul la justiție, a adus perfecționări sistemului reparator, subordonându-l, totodată, controlului judecătoresc prin norme de procedură cu caracter special.";
Potrivit deciziei nr.33/2008 a ÎCCJ, persoanele cărora le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu au posibilitatea de a opta între calea prevăzută de acest act normativ și aplicarea dreptului comun în materia revendicării, respectiv dispozițiile art. 480 din Codul civil. Cu atât mai mult, persoanele care au utilizat procedura Legii nr.10/2001 nu mai pot exercita, ulterior, acțiuni în revendicare având în vedere regula electa una via și principiul securității raporturilor juridice consacrat în jurisprudența CEDO (cauza Brumărescu contra României).
În urma soluționării notificării formulate în temeiul Legii nr.10/2001 a fost recunoscut dreptul reclamantelor asupra unui bun, respectiv asupra despăgubirilor ce li se cuvin pentru imobilul expropriat. Așadar, nu a fost încălcat dreptul de proprietate al acestora, garantat de art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenție.
Chestiunea ineficienței mecanismului de despăgubire a fost analizată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza - pilot Atanasiu contra României. Legiuitorul român s-a conformat hotărârii - pilot a Curții și a adoptat Legea nr.165/2013, prin care a stabilit termene clare pentru soluționarea cererilor depuse la Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor (fosta Comisie Centrală din cadrul ANPR), precum și modalitatea concretă de plată a despăgubirilor.
Prin urmare, nu se poate reține că lipsa de finalitate a procedurii instituite de Legea nr.10/2001, în sensul nesoluționării cererii înaintate de reclamante către Comisia Centrală, reprezintă o încălcarea a dreptului de proprietate al acestora în sensul art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenție.
Dimpotrivă, câtă vreme reclamantelor le-a fost recunoscut dreptul de proprietate, prin echivalent, asupra imobilului în litigiu, admiterea acțiunii în revendicare și atribuirea în natură a imobilelor rezultate în urma parcelării, reprezintă o dublă reparație, ceea ce echivalează cu o îmbogățire fără justă cauză.
Secția I Civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale - Decizia civilă nr.287/ 02 iunie 2015.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba reclamantele S.G. și S.I.M. au solicitat în contradictoriu cu pârâții S.R. prin M.F..P, Municipiul și SC E. SA:
- să se constate nelegalitatea măsurii de expropriere efectuată prin Decretul nr.123/1989 asupra imobilului situat administrativ în A., str. M., nr…, proprietatea tabulară a lui B.I., antecesoarea reclamantelor;
- să se dispună obligarea pârâților la recunoașterea dreptului de proprietate asupra unei cote părți a imobilului în litigiu în favoarea reclamantelor în calitate de moștenitoare testamentare ale fostului proprietar de carte funciară în cotă de ½ fiecare, conform propunerii de parcelare efectuat în prezenta cauză de către expertul topograf,
- să se dispună către O.C.P.I. A. întabularea dreptului de proprietate în favoarea reclamantelor în cotă de ½ părți fiecare, asupra imobilelor evidențiate sub numerele topografice mai sus menționate.
Prin sentința civilă nr…/2014 Tribunalul Alba a admis acțiunea reclamantelor în contradictoriu cu pârâții și în consecință:
A constatat nelegalitatea măsurii dispuse prin Decretul nr.123/1982 cu privire la imobilul situat administrativ în A., str. M., nr…, proprietatea tabulară a antecesorului reclamatelor - B.I.
A dispus parcelarea imobilului identificat sub nr… topo noi, o parcelă rămânând pe vechii proprietari, iar o altă parcelă fiind atribuită în favoarea reclamantelor în cotă de 1/1 părți, conform raportului de expertiză întocmit în cauză.
A dispus anularea parțială a încheierilor de întabulare nr.../2006 și nr. …/2009 în favoarea pârâtelor de ordin 2 și 3, cu privire la imobilul ce constituie parcela nr. 2, precum și a încheierii …/1992 în favoarea Statului Român, a obligat pârâtele de ordin 2, 3 să predea în favoarea reclamantelor imobilul ce formează parcela nr. 2 conform poziției prezentei sentințe și să plătească în favoarea reclamantelor suma de 729 lei cheltuieli de judecată.
A dispus întabularea dreptului de proprietate al reclamantelor asupra parcelei nr. 2 și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Municipiul.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Imobilul teren a fost identificat din punct de vedere administrativ cu parte din imobilul situat în A., str. M., nr… , având ca proprietar pe B.I.
Acest imobil împreună cu altele au trecut în proprietatea Statului Român în baza Decretului de expropriere nr.123/1982.
Prin încheierea nr…/1992, suprafața expropriată de 4649 mp a fost înscrisă în noua CF A. Exproprierea s-a dispus în vederea construirii C.D.E.E. A. în prezent SC E. SA, care a obținut, în baza HGR nr. 834/1991, Certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra suprafeței de 3317 mp. Din cei 3317 mp o suprafață de 1604 mp reprezintă fosta proprietate a antecesorilor reclamantelor. Această suprafață a fost parcelată în două loturi, lotul nr.1 și 2 ce constituie proprietatea pârâtei SC E. SA și lotul 3 ce constituie proprietatea acesteia în indiviziune cu pârâta SC F.E. SA.
Imobilul expropriat a fost solicitat în baza Legii nr.10/2001, fiind emise Dispoziția nr…/24.02.2006 de către Primarul A. pentru suprafața rămasă în proprietatea Statului și Decizia …/9.03.2005 emisă de SC E. SA. Prin aceste dispoziții s-a propus acordarea în favoarea reclamantelor de măsuri reparatorii prin echivalent reținându-se imposibilitatea restituirii în natură. Deși aceste dispoziții însoțite de documentația aferentă au fost înaintate Comisiei Centrale pentru acordarea despăgubirilor, acestea nu au fost acordate până în prezent.
În acest context, reclamantele au uzat de dispozițiile art.480 Cod civil, solicitând pe calea dreptului comun imobilul expropriat, invocând încălcarea Protocolului nr.1 din CEDO, precum și Decizia nr.33/2008 a ICCJ.
Cât privește admisibilitatea acțiunilor de retrocedare fundamentate pe dispozițiile dreptului comun, respectiv art.480 Cod civil, prima instanță a apreciat că aceasta a fost tranșată prin Decizia nr.33/2008 pronunțată de ICCJ. Aceasta a stabilit că, în cazul concursului între legea specială și generală, acesta se rezolvă în favoarea legii speciale conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială. În cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială (Legea nr.10/2001) și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate. În speță, Tribunalul a considerat că există o astfel de neconcordanță, ceea ce-i conferă caracter de admisibilitate acțiunii de față.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții S.R., prin M.F.P., SC E. SA, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamante.
În expunerea motivelor, pârâtul S.R. susține în esență că instanța de fond a interpretat greșit decizia ICCJ nr.33/2008 și că reclamantele nu mai aveau posibilitatea de a opta pentru acțiunea în revendicare, întrucât în cauză sunt aplicabile prevederile Legii nr.10/2001, de care acestea au și uzitat.
Recurenta SC E. SA susține că imobilul în litigiu a făcut obiectul Legii nr.10/2001, procedură în care au fost emise două decizii de acordare de măsuri reparatorii în favoarea reclamantelor. Recurenta invocă și dispozițiile Legii nr. 165/2013, în raport cu care, acțiunea este inadmisibilă. Se mai susține că recurenta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, prin certificat de atestare a acestui drept, act care nu a fost anulat și că terenul restituit reclamantelor nu este liber în sensul legii.
Recurenta SC F.E. SA susține că hotărârea primei instanțe este nelegală deoarece imobilul în litigiu a fost expropriat prin decret prezidențial, iar pentru acest imobil SC E. SA a dobândit drept de proprietate conform H.G. nr.834/1991, certificatul de atestare a dreptului de proprietate nefiind anulat.
Se mai arată că imobilul a fost solicitat în procedura prevăzută de Legea nr.10/2001, astfel că, față de decizia nr.33/2008 a ICCJ, el nu mai poate fi revendicat pe calea dreptului comun, și că terenul restituit reclamantelor este ocupat de construcții necesare pentru exploatarea imobilului pârâtei și pentru normala desfășurare a activității acesteia.
Prin Decizia nr.287/2015, instanța de recurs a admis recursurile declarate de pârâte, a modificat sentința Tribunalului și a respins acțiunea reclamantelor, reținând în considerente următoarele:
Imobilul în litigiu, proprietatea antecesorului reclamantelor a fost expropriat prin Decretul Prezidențial nr.123/1982 pentru realizarea obiectivului de investiții aferent C.E.M. A., scop care a fost îndeplinit. Niciuna dintre părți nu contestă că acest imobil intră sub incidența Legii nr.10/2001 privind acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv în timpul regimului comunist. De altfel, antecesorul reclamantelor B.I. a formulat notificare în temeiul Legii nr.10/2001, solicitând acordarea de despăgubiri corespunzătoare valorii imobilului. Această notificare a fost soluționată, fiind emise dispoziții nr…/09.03.2005 de către SC E. SA și dispoziția nr…/2006, de către Primarul mun. A. Prin ambele dispoziții s-a reținut imposibilitatea restituirii în natură a imobilului și s-a propus acordarea de măsuri reparatorii.
Față de această stare de fapt, reținută de prima instanță, Curtea a constatat că prima instanță a dat o interpretare greșită deciziei nr…/2008, dată de ICCJ în recurs în interesul legii. Prin această decizie s-a tranșat modalitatea de soluționare a concursului dintre legea generală, reprezentată de dispozițiile art. 480 din vechiul Cod civil, și legea specială, respectiv Legea nr.10/2001. Instanța supremă a reținut în mod expres că între cele două acte normative există o suprapunere în ceea ce privește câmpul lor de reglementare, statuând că pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 06.03.1945 - 22.12.1989 se aplică legea specială și nu dreptul comun.
Așa cum s-a reținut atât prin decizia nr.33/2008, cât și prin decizia nr. 53/2007 (ambele pronunțate de ÎCCJ în recurs în interesul legii), "prin dispozițiile sale, Legea nr.10/2001 a suprimat, practic, posibilitatea recurgerii la dreptul comun în cazul ineficacității actelor de preluare a imobilelor naționalizate și, fără să diminueze accesul la justiție, a adus perfecționări sistemului reparator, subordonându-l, totodată, controlului judecătoresc prin norme de procedură cu caracter special.";
Potrivit deciziei nr.33/2008 a ÎCCJ, persoanele cărora le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.10/2001 nu au posibilitatea de a opta între calea prevăzută de acest act normativ și aplicarea dreptului comun în materia revendicării, respectiv dispozițiile art.480 din Codul civil. Cu atât mai mult, persoanele care au utilizat procedura Legii nr.10/2001 nu mai pot exercita, ulterior, acțiuni în revendicare având în vedere regula electa una via și principiul securității raporturilor juridice consacrat în jurisprudența CEDO (cauza Brumărescu contra României).
Instanța de fond reține în mod greșit că între Legea nr.10/2001 și Convenția Europeană sunt neconcordanțe, constând în funcționarea defectuoasă a procedurii de acordare a măsurilor reparatorii, care nu conduce la acordarea efectivă a despăgubirilor.
Este de reținut în primul rând că, în urma soluționării notificării formulate în temeiul Legii nr.10/2001, a fost recunoscut dreptul reclamantelor asupra unui bun, respectiv asupra despăgubirilor ce li se cuvin pentru imobilul expropriat. Așadar, nu a fost încălcat dreptul de proprietate al acestora, garantat de art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenție.
Chestiunea ineficienței mecanismului de despăgubire a fost analizată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza - pilot Atanasiu contra României. Curtea a reținut că lipsa unor termene pentru analizarea dosarelor de către Comisia Centrală constituie un punct slab al mecanismului intern de despăgubire și că, în lipsa unui termen legal constrângător, obligația analizării dosarelor într-un termen rezonabil riscă să fie teoretică și iluzorie. Având în vedere acumularea de disfuncționalități ale mecanismului de restituire sau de despăgubire, Curtea Europeană a apreciat că este imperativ ca statul să ia de urgență măsuri cu caracter general, care să poată conduce la realizarea efectivă a dreptului la restituire sau la despăgubire, păstrând un just echilibru între diferitele interese în cauză. Astfel, refacerea totală a legislației, care să conducă la reguli de procedură clare și simplificate, ar face sistemul de despăgubire mai previzibil în aplicarea sa, spre deosebire de sistemul actual, ale cărui prevederi sunt dispersate în mai multe legi, ordonanțe și hotărâri. Plafonarea despăgubirilor și eșalonarea lor pe o perioadă mai lungă ar putea să reprezinte, de asemenea, măsuri capabile să păstreze un just echilibru între interesele foștilor proprietari și interesul general al colectivității.
Curtea Europeană a conchis reținând că, față de numărul mare de persoane vizate și de consecințele importante ale unui astfel de dispozitiv, al cărui impact asupra întregii țări este considerabil, autoritățile naționale rămân suverane pentru a alege, sub controlul Comitetului Miniștrilor, măsurile generale ce trebuie integrate în ordinea juridică internă pentru a pune capăt încălcărilor constatate. Ca urmare, Curtea a hotărât să suspende pentru o perioadă de 18 luni, analiza tuturor cererilor care ridică problema ineficienței mecanismului de despăgubire, în așteptarea adoptării de către autoritățile române a unor măsuri capabile să ofere un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparație.
Legiuitorul român s-a conformat hotărârii - pilot a Curții și a adoptat Legea nr.165/2013, prin care a stabilit termene clare pentru soluționarea cererilor depuse la Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor (fosta Comisie Centrală din cadrul ANPR), precum și modalitatea concretă de plată a despăgubirilor.
Prin urmare, nu se poate reține că lipsa de finalitate a procedurii instituite de Legea nr.10/2001, în sensul nesoluționării cererii înaintate de reclamante către Comisia Centrală, reprezintă o încălcarea a dreptului de proprietate al acestora în sensul art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenție.
Dimpotrivă, câtă vreme reclamantelor le-a fost recunoscut dreptul de proprietate, prin echivalent, asupra imobilului în litigiu, admiterea acțiunii în revendicare și atribuirea în natură a imobilelor rezultate în urma parcelării, reprezintă o dublă reparație, ceea ce echivalează cu o îmbogățire fără justă cauză.
Ca urmare, Curtea a constatat fondate criticile referitoare la interpretarea greșită a Deciziei nr.33/2008 a ICCJ, ceea ce face inutilă analizarea celelalte critici vizând dobândirea dreptului de proprietate de către pârâte, astfel că, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, au fost admise recursurile pârâților, modificată sentința în sensul că respingerii acțiunea reclamantelor și față de acești pârâții recurenți.
| ← Acţiunea în anularea Hotărârii Comisiei de Jurisdicţie a... | Nelegală citare la deschiderea procedurii. Anulat... → |
|---|
