Acţiunea în anularea sentinţei arbitrală. Lipsa părţii legal citată de la termenul când au avut loc dezbaterile.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Hotărâre nr. 25 din data de 18.03.2013
Acțiunea în anularea sentinței arbitrală. Lipsa părții legal citată de la termenul când au avut loc dezbaterile.
Dacă partea a fost legal citată pentru termenul la care au avut loc dezbaterile, nu se poate reține incidența dispozițiilor articolului 364 lit. d Cod procedură civilă, căci lipsa părții și nelegala sa citare sunt două condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ.
- Articolul 364 lit. d Cod procedură civilă .
Prin urmare, se constată că ipoteza menționată la lit. d a art. 364 vizează două aspecte: primul -lipsa părții la termenul când au avut loc dezbaterile și un al doilea -procedura de citare nu a fost legal îndeplinită pentru acel termen.
Este adevărat că S.C.N I C SRL a lipsit la termenul din data de 10.10.2012 dar partea a fost legal citată pentru acest termen, termen la care au avut loc dezbaterile, 10.10.2012, ora 13 30, aceasta primind citația în data de 04.10.2012(f.71 dosar)
Însă, simplul fapt al absenței părții la termenul când au avut loc dezbaterile nu este suficient pentru a se constitui în motivul prevăzut de lit. d pentru acțiunea în anulare ci este nevoie ca această absență să fie determinată de neîndeplinirea procedurii de citare în condițiile legii.
(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A CIVILĂ,
SENTINȚA CIVILĂ NR.25 din 18.03.2013)
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a V - a Civilă, sub nr. dosar 8923/2/2012 S.C.N I C SRL a formulat, în contradictoriu cu intimata SC E Q S SRL, acțiune în constatarea nulității absolute sau anularea sentinței arbitrale nr. 196/24.10.2012 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul nr. 114/2012.
A invocat în cauză aplicabilitatea dispozițiilor art. 364 lit d și i C.proc.civ.
1. A arătat că întrucât nu a fost legal citată și instanța arbitrală a respins nefondat cererea sa de angajare a unui apărător, soluționând cauza pe fond i-a fost încălcat dreptul garantat și elementar la apărare.
2. A arătat că dată fiind încheierea contractului dintre părți în data de 01.08.2008, aplicabilă în cauză este legea comercială(civilă) în vigoare la data semnării contractului cu privire la punerea în întârziere și neexecutarea contractelor comerciale.
Referitor la acest aspect a susținut că în mod greșit instanța arbitrală a făcut aplicarea dispozițiilor art. 1272 și art. 2538 din Noul cod civil în condițiile în care, în opinia petentei, incidente sunt dispozițiile art. 969 C.civ. și art. 1071-1088 C.civ.
A mai arătat că nu există o recunoaștere tacită a creanței, aceasta a fost contestată prin acțiuni în instanță soluția fiind de respingere; creanța invocată este una falsă, nereală, fiind contestată tot timpul de petentă; nu este certă, lichidă și exigibilă, sentința arbitrală fiind profund nedreaptă.
Sub acest aspect a arătat că a fost nevoie de deplasarea propriilor echipe de angajați pentru a finaliza și remedia lucrările la obiectivul";modernizare și extindere corp comandă stația 220/110/20 KV M";, a emis factura seria N nr. 174/18.11.2009 factura ce conține penalități în cuantum de 645.411,27 lei; în opinia petentei există o contestație asupra întinderii și a executării obligațiilor contractuale asumate între părți; factura a fost înregistrată în contabilitate, s-au virat sumele necesare plății impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat, a fost comunicată prin executor judecătoresc intimatei.
A susținut că în cauză s-a încălcat ordinea publică și dispozițiile imperative ale legii prin aplicarea greșită a legii civile.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 364 lit d și i C.proc.civ.
Analizând hotărârea arbitrală, prin prisma motivelor invocate Curtea reține următoarele:
1. Potrivit art. 364 alin.1 lit.d C.proc.civ. "Hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare când partea a lipsit la termenul când au avut loc dezbaterile și procedura de citare nu a fost legal îndeplinită";.
Cererea formulată de SC E Q S SRL în contradictoriu cu pârâta S.C.N I C SRL a fost introdusă pe rolul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în data de 08.05.2012, fiind înregistrată sub nr. dosar 114/2012.
Către pârâtă a fost emisă citația pentru data de 12.07.2012, ora 1000 aceasta fiind primită la data de 13.06.2012 conform dovezii aflate la fila 47 dosar arbitral.
Pentru termenul din data de 12.07.2012 pârâta a formulat cerere de amânare motivat de împrejurarea că dorește angajarea unui apărător.(f.51 dosar arbitral)
Cererea a fost admisă la data de 12.07.2012 cauza fiind amânată pentru termenul din data de 26.09.2012, ora 1230, pentru când se vor cita părțile. (f.58 dosar arbitral)
Citația a fost primită în data de 30.07.2012 astfel cum rezultă din dovada de primire aflată la fila 64 dosar.
La data de 25.09.2012 pârâta a formulat o nouă cerere de amânare care a fost respinsă în data de 26.09.2012 și s-a acordat termen în data de 10.10.2012, ora 13 30.(f.67 dosar)
Pârâta a fost citată pentru acest nou termen, primind citația în data de 04.10.2012(f.71 dosar)
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în data de 10.10.2012, fiind amânată pronunțarea pentru data de 24.10.2012, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise.
Prin urmare, se constată că ipoteza menționată la lit. d a art. 364 vizează două aspecte: primul -lipsa părții la termenul când au avut loc dezbaterile și un al doilea -procedura de citare nu a fost legal îndeplinită pentru acel termen.
Este adevărat că S.C.N I C SRL a lipsit la termenul din data de 10.10.2012 dar partea a fost legal citată pentru acest termen, termen la care au avut loc dezbaterile, 10.10.2012, ora 13 30, aceasta primind citația în data de 04.10.2012(f.71 dosar)
Însă, simplul fapt al absenței părții la termenul când au avut loc dezbaterile nu este suficient pentru a se constitui în motivul prevăzut de lit. d pentru acțiunea în anulare ci este nevoie ca această absență să fie determinată de neîndeplinirea procedurii de citare în condițiile legii.
Astfel cum am reținut, procedura de citare a petentei pentru termenul din data de 10.10.2012, termen la care au avut loc dezbaterile, a fost legal îndeplinită cu petente astfel că nu se poate reține incidența dispozițiilor invocate de aceasta pentru a justifica solicitarea de desființare a hotărârii arbitrale.
În ceea ce privește susținerea petentei în sensul că nu i-au profitat cele două termene acordate în cauză, anterior pronunțării hotărârii arbitrale, motivat de faptul că doar la ultimul termen de judecată tribunalul arbitral a fost legal constituit Curtea reține următoarele:
Prima cerere de amânare formulată de pârâtă în data de 12.07.2012 a fost admisă și cauza a fost amânată pentru termenul din data de 26.09.2012, ora 1230.
La acest termen Tribunalul arbitral a fost legal constituit.
Următoarea cerere din data de 25.09.2012 a fost respinsă dar s-a acordat termen în data de 10.10.2012, ora 13 30.
Este adevărat că la termenul de judecată din data de 26.09.2012, termen la care s-a pus în discuție cererea de amânare completul arbitral nu a fost întrunit ca urmare a lipsei unuia dintre arbitrii (f.67 dosar) dar susținerea părții în sensul că dreptul la apărare a fost încălcat întrucât cererea de amânare a fost admisă de un complet nelegal constituit( pentru primele două termene)nu poate fi reținută întrucât chiar și în cazul neconstituirii legale a completului în fapt cauza a fost amânată, partea putând profita de această perioadă de timp pentru a-și formula apărarea.
Pentru aceste considerente, susținerile sale în justificarea solicitării de anulare a hotărârii arbitrale în temeiul lit. d a articolului 364 sunt neîntemeiate.
2. Potrivit art. 364 alin.1 lit.i C.proc.civ. "Hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare când hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii";.
Pentru a stabili dacă în cauză este incident acest motiv de anulare, prevăzut de art. 364 lit.i C.proc.civ., bazat pe susținerea pronunțării hotărârii arbitrale cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legii și încălcarea ordinii publice, aceste dispoziții fiind cele prevăzute de art. 969 C.civ. prin prisma dispozițiilor art. 15 din Constituția României trebuie analizată definiția normei imperative si de la premisa ca normele juridice se clasifica după caracterul conduitei prescrise sau, mai precis, după modul cum părțile pot sau nu sa deroge de la ele, in norme dispozitive si norme imperative.
In ce privește textul cuprins in art. 969 alin. 1 C. civ.(din 1864), text invocat de petent, acesta avea următorul conținut: "Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante";, consacrat sub denumirea de principiul forței obligatorii a contractului (pacta sunt servanda), acesta cuprindea o regula de drept potrivit căreia actul juridic legal încheiat se impune părților întocmai ca legea, adică acesta este obligatoriu, iar nu facultativ.
Aceasta nu înseamnă însă că textul cuprinde o norma juridica imperativa, deoarece formula întrebuințată de legiuitor "au putere de lege"; are doar un sens metaforic, întrucât nu se poate pune semnul egalității între lege si contract, fundamentul forței juridice obligatorii a actului juridic fiind reprezentat in fapt, pe de o parte, de necesitatea asigurării stabilității si siguranței raporturilor juridice generate de actele juridice, iar, pe de alta parte, de imperativul moral al respectării cuvântului dat.
De aceea, ce interesează în analiza motivului de anulare prevăzut de art. 364 lit. i) din C.proc. civ. este daca norma ce se susține a fi fost încălcată de Tribunalul arbitral are acest caracter imperativ sau nu.
In acest sens, Curtea consideră ca art. 969 alin. 1 din C. civ. nu are natura unei norme imperative din perspectiva art. 364 lit. i C.proc.civ., acesta reglementează un principiu referitor la forța obligatorie, iar nu facultativa a contractului, care nu se confunda cu norma imperativa care impune o anumita conduita a părții. De altfel, de la principiul forței obligatorii a contractului exista si excepții care nu s-ar putea aplica in cazul unei norme imperative, excepția fiind contra chiar ideii de "imperativ";. Excepțiile de la principiul forței obligatorii privesc situațiile in care efectele actului juridic civil nu se mai produc așa cum au prevăzut părțile la încheierea lui, ci independent de voința lor sau doar a uneia dintre acestea, acestea fiind fie mai restrânse, fie mai întinse decât cele stabilite inițial.
Se mai reține că norma imperativa (fie de drept substanțial, fie de drept procesual) ce ar fi trebuit încălcată de tribunalul arbitral pentru a fi incident motivul de anulare evocat trebuia sa prescrie o anumita conduita (încălcată de părți, dar acceptata de instanță) sau sa interzică o anumita conduita (pe care instanța sa o fi permis).
Un alt argument în acest sens este și cel potrivit căruia acțiunea în anulare, putând fi exercitata doar pentru motivele expres si limitativ prevăzute de lege (care au natura mai mult a unor motive de nelegalitate), nu ar putea fi extinsă si la alte situații, care privesc, in realitate, temeinicia hotărârii, modul cum au fost interpretate probele, cum s-a procedat la interpretarea clauzelor contractuale etc.
Daca s-ar accepta ideea petentei in sensul ca art. 969 alin. 1 C. civ. este o norma imperativa, in sensul art. 364 lit. i C.proc. civ., s-ar ajunge la situația ca acțiunea in anulare sa aibă natura unei căi de atac de reformare, precum apelul, deoarece litigiile arbitrale izvorăsc din contracte, iar acestea, având forța juridica obligatorie conform art. 969 alin. 1 C. civ., in funcție de modul cum au fost interpretate de către instanța, ar conduce la anularea hotărârii, in cazul in care instanța superioara, investita cu acțiunea in anulare ar considera ca interpretarea data de tribunalul arbitral este diferita de a sa, ceea ce considera Curtea, excede rațiunii si modului cum este reglementata in prezent acțiunea in anulare.
Potrivit art. 15 alin.2 din Constituția României " Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile";.
Principiul neretroactivitatii legii civile noi este acea regulă de drept potivit căreia o lege civilă se aplica numai situatiilor care se ivesc în practică după intrarea ei in vigoare, neputandu-se aplica faptelor sau actelor juridice petrecute anterior.
Acest principiu este expres consacrat in art.1 din Codul civil, astfel "Legea dispune numai pentru viitor: ea n-are putere retroactivă"; precum si în art.15 alin. 2 din Constitutia Romaniei "Legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile";
Acest principiu este un factor de stabilitate a circuitului civil. Aplicarea legii civile noi asupra trecutului ar genera nesiguranta circuitului civil si ar crea neincredere in lege cu rezultate nefaste pentru respectarea legalitatii si a ordinii de drept.
Curtea Constituțională a constatat în legătură cu principiul neretroactivității legilor, că, "potrivit acestui principiu, o lege devine obligatorie numai după publicarea ei în Monitorul Oficial al României, ea rămânând în vigoare până la apariția unei alte legi, care o abrogă în mod explicit sau implicit.
Prin urmare, ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii celei noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare.
A decide că, prin dispozițiile sale, legea nouă ar putea desființa sau modifica situații juridice anterioare, existente ca o consecință a actelor normative care nu mai sunt în vigoare, ar însemna să se încalce principiul constituțional al neretroactivității legii civile.
Însă legea nouă este aplicabilă de îndată tuturor situațiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum și tuturor efectelor produse de situațiile juridice formate după abrogarea legii vechi";. (decizia nr. 1.495 din 15 noiembrie 2011)
De asemenea, în cuprinsul deciziei nr. 330/2001 Curtea Constituțională a reținut: "; Curtea constată că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare";
În hotărârea arbitrală s-a reținut incidența dispozițiilor art. 1272 și 2538 Noul cod civil precum și dispozițiile art. 46 C.com. iar potrivit susținerilor părții dispozițiile care ar fi trebuit reținute erau cele ale art. 969 C.civ.(din 1864)
Ceea ce se invocă în susținerea cererii în anulare este de fapt aplicarea greșită a prevederilor legale dispozitive dar instanța reține că în sfera motivului de anulare reglementat de art. 364 lit. i C. proc. civ. nu se includ criticile cu privire la interpretarea ori aplicarea greșită a prevederilor legale dispozitive, textul fiind de strictă interpretare și nu poate constitui un pretext pentru examinarea temeiniciei și legalității hotărârii arbitrale.
Interpretarea prevederilor contractuale și constatările tribunalului arbitral referitoare la acestea nu sunt supuse controlului judiciar pe calea acțiunii în anulare.
Puterea de lege pe care convențiile legal făcute o au pentru părțile contractuale, prevăzută de art. 969 Cod civil nu reiese din o dispoziție imperativa a legii, ci din acordul de voința al părților, care dau naștere raporturilor juridice dintre ei.
Pentru aceste considerente instanța A constatat acțiunea în anulare neîntemeiată, urmând să o respingă ca atare.
| ← Civil. Succesiune. Jurisprudență Succesiuni, moşteniri | Dreptul familiei. Jurisprudență Familie (infracţiuni şi alte... → |
|---|
