Civil. Succesiune. Jurisprudență Succesiuni, moşteniri
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 609 din data de 04.04.2013
Acceptarea tacită a succesiunii ce poate fi dovedită cu orice mijloc de probă rezultă din încheierea unor contracte de arendare pentru terenuri ce fac parte din masa succesorală întrucât acestea reprezintă acte de administrare cu caracter definitiv.
Domeniu - Civil. Succesiune
(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE - DOSAR NR.8497/4/2010 - DECIZIA CIVILĂ NR.609/04.04.2013)
Prin cererea înregistrată la data de 29.04.2010 pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București sub nr.8497/4/2010 reclamanta S.J.C. în contradictoriu cu pârâtul S.L., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună constatarea deschiderii succesiunii defunctului S.G., decedat la data de 17.12.2001.
Prin sentința civila nr.3642/11.05.2011, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, a fost admisă, în parte, cererea formulată de reclamanta-pârâtă S.J.C., în contradictoriu cu pârâtul-reclamant S.L., a fost respinsă, ca neîntemeiată cererea reconvențională și s-a constatat deschisă succesiunea de pe urma defunctului S.G., decedat la data de 17 decembrie 2001, cu ultimul domiciliu în B., sector 4, bd. D.C. nr.15, s-a constatat că reclamanta S.J.C. este unica moștenitoare a defunctului, în calitate de soție supraviețuitoare, s-a constatat ca pârâtul-reclamant S.L., fiul defunctului, este străin de moștenire prin neacceptare, a fost respins capătul cerere privind includerea în masa succesorală a unor cote indivize din dreptul de concesiune asupra locului de veci și din dreptul de proprietate asupra unor terenuri situate în Comuna S., județul G., precum și capătul de cerere privind partajarea folosinței locului de concesiune, au fost respinse ca neîntemeiate capetele de cerere privind cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că la data de 29.04.2010 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București sub nr.8497/4/2010 cererea având ca obiect constatarea deschiderii succesiunii defunctului S.G., decedat la data de 17.12.2001, cerere formulată de reclamanta S.J.C. în contradictoriu cu pârâtul S.L..
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a fost soția defunctului, iar pârâtul, fiul acestuia din prima căsătorie. Se mai arată că nu există copii rezultați din căsătoria defunctului cu reclamanta și că părinții acestora nu mai sunt în viață. De asemenea, nu există bunuri comune dobândite în timpul căsătoriei, iar defunctul nu deține niciun fel de avere care să fi fost dobândită înainte de a se căsători cu reclamanta.
Reclamanta a mai precizat că a avut un apartament de 3 camere dobândit înainte de căsătorie, apartament ce a fost schimbat în timpul căsătoriei cu un altul de două camere, primind o diferență de bani în cuantum de 25.000 lei, învederând instanței că după decesul mamei sale, defunctului i-a revenit o cotă indiviză dintr-un teren situat în Comuna S., județul G.. Totodată, s-a dobândit prin moștenire și o cotă indiviză din dreptul de concesiune asupra unui loc de veci situat în Cimitirul Piatra Neamț.
La data de 9.09.2010 reclamanta a depus o cerere precizatoare prin care a învederat instanței că nu au rămas bunuri mobile sau imobile de pe urma soțului său și că nu are nicio pretenție referitoare la terenul din județul G..
La data de 8.10.2010 reclamanta a depus o nouă cerere precizatoare prin care a învederat că solicită să se constate deschisă succesiunea de pe urma defunctului S.G., să se constate că este unica moștenitoare a defunctului, pârâtul fiind străin de moștenire prin neacceptare în termenul prevăzut de art.700 Cod civil, să se constate că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului se compune din suprafața de 1910 mp. teren arabil situat în satul B., comuna S., județul G., un teren cu vegetație forestieră cu o suprafață de 1 ha. situat în aceeași comună, ½ din dreptul de concesiune asupra locului de veci din cimitirul situat în Piatra Neamț și suma de 5520 lei reprezentând contribuția defunctului la achitarea ultimelor rate pentru restituirea împrumutului contractat în vederea achiziționării apartamentului de 3 camere. Reclamanta a solicitat și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În drept au fost invocate dispozițiile art.650 și următoarele Cod civil, iar în dovedire s-au solicitat proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul pârâtului.
La același termen, 8.10.2010, pârâtul a formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat să se constate că are calitatea de moștenitor al defunctului alături de reclamantă, iar masa succesorală rămasă de pe urma defunctului se compune din apartamentul nr.15 situat în B., Bd.D.C. sector 4, un loc de veci situat în Cimitirul Eternitatea din Piatra Neamț, cota parte indiviză din terenurile situate în Comuna Scoarța, județul Gorj.
În motivare pârâtul a susținut că apartamentul respectiv este bun comun al soților iar contractul de schimb este o dovadă în acest sens. A mai precizat că defunctul a avut câștiguri substanțiale.
În dovedire, pârâtul a solicitat proba cu înscrisuri, proba testimonială, efectuarea unor expertize de specialitate și proba cu interogatoriul reclamantei.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 657-art. 667 C.Civil.
La data de 5.11.2010 pârâtul a depus cerere completatoare și precizatoare prin care a indicat valoarea fiecărui bun din masa succesorală. Pârâtul a mai învederat că 45% din ratele plătite pentru restituirea împrumutului contractat în vederea achiziționării de reclamantă a apartamentului de 3 camere au fost achitate și din banii defunctului.
La data de 10.11.2010 reclamanta a depus încă o cerere precizatoare prin care a reiterat în mare pretențiile din cererile anterioare și a învederat instanței că solicită să-i fie atribuit locul de veci deoarece a aparținut mătușii sale.
La data de 3.12.2010 reclamanta a depus întâmpinare la cererea reconvențională, întâmpinare în care s-au reluat precizările anterioare. A depus și o nouă cerere precizatoare prin care a solicitat instanței să nu includă în masa succesorală rămasă de pe urma defunctului S.G. apartamentul nr.15 din B., Bd. D.C. nr.15 sector 4 pe considerentul că apartamentul este bunul propriu al acesteia dobândit în locul unui alt apartament achiziționat înainte de căsătoria cu defunctul.
La data de 21.01.2011 reclamanta a depus o altă cerere precizatoare prin care a învederat instanței că își menține toate cererile depuse anterior la dosar.
Prin sentința civilă nr. 3642/11 05 2011, Judecătoria a admis în parte cererea, a constata deschisă succesiunea de pe urma defunctului S.G., a constată că reclamanta este unica moștenitoare, în calitate de soție supraviețuitoare și că pârâtul este străin de moștenire prin neacceptare, respingând totodată introducerea în masa succesorală cota indiviză din dreptul de concesiune a locului de veci și dreptul de proprietate asupra terenurilor situate în comuna S., județ G.. S-au respins ca neîntemeiate cererea reconvențională a pârâtului, partajarea folosinței locului de concesiune,precum și cererile de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Din analiza înscrisurilor depuse la dosar, instanța a reținut că la data de 17.12.2001 a survenit decesul lui S.G., fiul lui C. și M., CNP 1290505400404, cu ultimul domiciliu în B., Bd. D.C. nr.15 sector 4, împrejurare atestată de certificatul de deces seria DR nr.312290 eliberat de Primăria Sectorului 4 București la data de 18.12.2001.
Conform susținerilor părților și mențiunilor certificatului de căsătorie seria C.6 nr.116706 emis de Consiliul Popular al Sectorului 5 București, la data decesului, defunctul era căsătorit cu reclamanta-pârâtă, căsătorie încheiată la data de 28 aprilie 1979 și trecută în registrul de stare civilă al Sectorului 5 București sub nr. 817/1979.
Potrivit certificatului de naștere seria N.j nr. 0823249 eliberat de Sfatul Popular al Orașului Craiova, pârâtul-reclamant S.L. este fiul defunctului rezultat dintr-o altă relație a acestuia, cu S.E.. Pe de altă parte, potrivit susținerilor părților, confirmate de martorul P.R. (fratele reclamantei-pârâte) defunctul nu a avut alți copii în afara pârâtului-reclamant.
Din probele de la dosar nu au rezultat date cu privire la existența altor rude ale defunctului cu vocație și capacitate succesorală la moștenirea de pe urma acestuia.
Din probatoriul administrat în cauza de față s-a reținut că apartamentul nr.15 situat în B., Bd. D.C. nr.15 bl. 9 sector 4 este compus din două camere și a fost dobândit de reclamanta-pârâtă și de către defunct prin contractul autentificat sub nr. 3285/30.03.1990 la notariatul de Stat al Sectorului 4 București în schimbul apartamentului nr. 3 situat în același bloc, compus din 3 camere, ce fusese achiziționat de reclamantă în anul 1973, așadar, înainte de căsătoria dintre reclamantă și defunct. Conform contractului de schimb, reclamanta și defunctul au primit și o sumă de bani în cuantum de 25.000 Rol iar conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 17/1973 apartamentul nr. 3 situat în B., Magistrala N.-S. nr. 5 bl. 6 etaj 1 a fost cumpărat de V.J.C. de la Întreprinderea pentru Construirea și Vânzarea Locuințelor la data de 17 octombrie 1973 în schimbul unui preț de 82.655 Rol, plătit în rate: 20.664 Rol, avans, și diferența de 61.991 Rol dintr-un împrumut contractat la CEC.
Prin titlul de proprietate nr.1351754 din 19 martie 2001 emis de Comisia Județeană pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor din județul G. s-a reconstituit defunctului și numitului S.P. dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafață de 3820 mp situat în Comuna S. județul G., reținându-se că aceștia sunt moștenitorii defunctei S.M..
La data de 5.11.2002 aceeași comisie a mai eliberat un titlu de proprietate, nr.1018, pe numele lui S.A., S.P., S.G. și S.P., ca moștenitori ai defunctei S.M. pentru un hectar de teren cu vegetație forestieră.
Cu privire la aceste două terenuri nu s-a depus la dosar niciun act de partaj între persoanele menționate în titlurile de proprietate și nici vreun certificat de moștenitor prin care să se fi stabilit cotele de pe urma defunctei S.M..
Potrivit certificatului de moștenitor nr.1434/21.09.1992 eliberat de Notariatul de Stat al Județului Neamț, reclamanta-pârâtă S.J.C. și defunctul S.G. sunt moștenitori testamentari ai defunctei V.E., decedată la data de 28 august 1992, cu ultimul domiciliu în P.N., Aleea I. nr. 7, ap. 2, județul N. iar masa succesorală de pe urma acesteia se compune din dreptul de concesiune asupra unui loc de veci situat în Cimitirul "Eternitatea"; din Piatra Neamț.
Niciuna dintre părți nu a depus la dosar actul de concesiune cu privire la acest loc de veci, fiind prezentată numai o chitanță eliberată de Întreprinderea de Gospodărire Comunală ce nu poate fi reținută ca dovadă a dreptului de concesiune.
La dosar nu au fost depuse înscrisuri cu privire la alte bunuri și nici părțile nu au solicitat includerea altora în masa succesorală rămasă de pe urma defunctului.
Reclamanta-pârâtă a acceptat în mod expres succesiunea respectivă prin declarație autentificată la data de 22 mai 2002 sub nr.1355 de notarul public I.C. iar pârâtul-reclamant a recunoscut la interogatoriu că nu a dat o asemenea declarație notarială. Deși a susținut prin răspunsul la întrebarea nr. 2 din interogatoriu că ar fi acceptat moștenirea de pe urma tatălui său, pârâtul-reclamant nu a făcut dovada unor acte de acceptare tacită a succesiunii. Dimpotrivă, prin răspunsul la întrebarea nr. 8 din interogatoriu pârâtul-reclamant a recunoscut că toate impozitele și taxele aferente apartamentului și locului de veci au fost achitate de reclamanta-pârâtă.
Conform art.689 C. Civil acceptarea unei succesiuni poate fi expresă ori tacită, este expresă când se însușește titlul sau calitatea de erede printr-un act autentic sau privat și este tacită când eredele face un act pe care nu ar putea să-l facă decât în calitatea sa de erede și care lasă a se presupune neapărat intenția sa de acceptare. Legea nu stabilește în concret care acte săvârșite de succesibil constituie manifestarea intenției de a accepta moștenirea, prevăzându-se în mod expres numai că actele de conservare și cele de administrare provizorie nu reprezintă acte de acceptare dacă cel care le-a săvârșit nu își însușește calitatea de moștenitor și faptul că actele de dispoziție ce au ca obiect drepturi succesorale reprezintă acte de acceptare chiar dacă aparent îmbracă forma unor acte de renunțare la moștenire. În consecință, s-a lăsat instanțelor judecătorești sarcina să aprecieze în concret de la caz la caz dacă actele săvârșite de un succesibil reprezintă acte de acceptare a moștenirii, respectiv dacă acestea denotă intenția acelui succesibil de a accepta moștenirea. În practica judiciară și în doctrina de specialitate se admite că reprezintă acte de acceptare a unei succesiuni intrarea în posesia (preluarea ori deținerea) și folosirea bunurilor succesorale care prin natura, numărul și valoarea lor exclud ideea unor amintiri de familie, actele de dispoziție cu privire la anumite bunuri din moștenire ori cu privire la întregul patrimoniu privit ca universalitate de bunuri, renunțarea unui moștenitor cu titlu gratuit sau cu titlu oneros la moștenire în favoarea altui succesibil, promovarea unor acțiuni în justiție ce presupun indirect dar neîndoielnic însușirea calității de moștenitor, acte de administrare definitivă a patrimoniului succesoral.
În toate cazurile, declarația de acceptare a unei succesiuni ori actele de acceptare tacită a moștenirii trebuie să intervină în 6 luni de la deschiderea succesiunii, conform art.700 Cod civil, sub sancțiunea desființării titlului de moștenitor cu efect retroactiv, în sensul că succesibilul devine străin de moștenire prin neacceptare.
În cauza de față pârâtul-reclamant nu a făcut dovada efectuării unor astfel de acte, formularea cererii reconvenționale neputând valora acceptare tacită câtă vreme decesul a survenit la data de 17.12.2001, iar sesizarea instanței cu cererea reconvențională a avut loc la data de 8.10.2010.
Având în vedere cele reținute mai sus, inexistența la dosar a unor acte din care să reiasă că succesiunea de pe urma defunctului S.G. ar fi fost dezbătută până la data pronunțării prezentei hotărâri și dispozițiile art.651 cod civil conform cărora succesiunile se deschid prin moarte, instanța a constatat deschisă succesiunea defunctului S.G., decedat la data de 17.12.2001.
Cât privește moștenitorii îndreptățiți să culeagă moștenirea rămasă de pe urma acestuia, instanța a reținut că sunt aplicabile regulile devoluțiunii succesorale legale dat fiind că din probatoriul administrat nu rezultă existența vreunui testament lăsat de defunct. Ca atare, în temeiul prevederilor art.659, art.669 și art.670 Cod civil coroborate cu cele ale Legii nr.319/1944, potrivit cărora moștenirea se cuvine descendenților defunctului în concurs cu soțul supraviețuitor, existența unor descendenți înlăturând de la moștenire rudele din clasele subsecvente (ascendenți, frați și alte rude colaterale ale defunctului), instanța a reținut că la moștenirea defunctului S.G. aveau vocație succesorală concretă reclamanta-pârâtă S.J.C., în calitate de soție supraviețuitoare, și pârâtul-reclamant S.L. în calitate de fiu al defunctului. În raport de probele administrate în cursul judecății, instanța a constatat că numai reclamanta-pârâtă a acceptat această succesiune, pârâtul-reclamant fiind străin de moștenire prin neacceptare în termenul de opțiune succesorală prevăzut de art.700 Cod civil.
Pe cale de consecință, în raport de dispozițiile art.1 din Legea nr.319/1944 și cele ale art. 669 și art.700 Cod civil instanța a constatat că reclamanta-pârâtă este unica moștenitoare a defunctului S.G..
Cât privește masa succesorală, instanța a reținut că, față de dispozițiile art.31 lit.1 și f Codul Familiei conform cărora sunt bunuri proprii, bunurile dobândite dinainte de încheierea căsătoriei și valoarea care reprezintă și înlocuiește un bun propriu sau bunul în care a trecut această valoare, apartamentul nr. 15 situat în B., Bd. D.C. nr.15 bl.9 et.3 sector 4 nu poate fi inclus în masa succesorală rămasă de pe urma defunctului S.G.. Astfel, chiar dacă încheierea contractului de schimb prin care s-a dobândit acest apartament a avut loc în timpul căsătoriei dintre reclamanta-pârâtă și defunct iar art. 30 C. fam prevede că bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt de la data dobândirii bunuri comune ale soților, apartamentul nu poate fi considerat bun comun întrucât dispozițiile art.30 Codul Familiei reprezintă regula în ceea ce privește regimul bunurilor soților, iar art.31 Codul Familiei reglementează excepțiile de la această regulă, normele care reglementează excepții trebuind aplicate cu prioritate. Se reține, astfel că sunt incidente dispozițiile art.31 Codul Familiei în privința apartamentului nr.15 din B., bd. D.C..
Pe de altă parte, deși s-au depus copiile a două titluri de proprietate în care este menționat numele defunctului S.G., întrucât titlurile respective privesc și alte persoane iar la dosar nu au fost atașate înscrisuri din care să rezulte întinderea dreptului defunctului asupra acelor terenuri și nici nu s-a solicitat chemarea în judecată a acelor persoane pentru stabilirea drepturilor deținute de fiecare, nu se poate include în masa succesorală vreo cotă din dreptul de proprietate asupra terenurilor respective.
Nici în ceea ce privește locul de veci nu s-au depus acte care să ateste deținerea de către defunct în momentul decesului a dreptului de concesiune asupra acestuia și întinderea cotei defunctului din acel drept, certificatul de moștenitor menționat mai sus nefăcând dovada drepturilor enumerate în masa succesorală.
De asemenea, din probele administrate nu a rezultat contribuția defunctului la achitarea ratelor pentru plata prețului apartamentului nr.3 în schimbul căruia a fost dobândit apartamentul nr. 15 menționat mai sus pentru a se putea reține în masa succesorală vreun drept de creanță a defunctului împotriva reclamantei-pârâte. Sub acest aspect, martorul P.R. (fratele reclamantei-pârâte) a susținut că ratele ce mai erau de achitat din prețul apartamentului nr.3 la data încheierii căsătoriei dintre aceasta și defunct au fost suportate de reclamanta-pârâtă din salariul său. De asemenea, chitanțele depuse la dosar cu privire la achitarea ratelor sunt pe numele reclamantei-pârâte. Faptul că defunctul a avut venituri salariale în perioada 1979-1991 conform adeverinței nr.6062/3.03.2011 emisă de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Direcția Generală Juridică și Resurse Umane nu poate conduce la o altă concluzie câtă vreme și reclamanta-pârâtă a avut venituri salariale, conform actelor de la dosar. Chiar dacă reclamanta-pârâtă a recunoscut prin semnarea contractului de schimb că ratele pentru plata prețului apartamentului nr.3 ar fi fost achitate împreună cu defunctul după data de 28 aprilie 1979, nu poate fi reținut în favoarea defunctului un drept de creanță fără stabilirea întinderii sale or pe baza probelor administrate la solicitarea părților ori din oficiu nu se poate stabili care a fost contribuția efectivă a defunctului la plata acelor rate.
Ca atare, în masa succesorală rămasă de pe urma defunctului nu pot fi incluse bunurile și drepturile indicate de părți în cererile depuse la dosar.
Având în vedere soluția dată pe fondul cauzei, dispozițiile art.274 Cod procedură civilă conform cărora partea care cade în pretenții poate fi obligată, la cerere, să plătească celeilalte părți, cheltuielile de judecată, și înscrisurile depuse la dosar cu privire la cheltuielile de judecată efectuate de părți, instanța a respins cererile acestora de recuperare a cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul-reclamant S.L. solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe.
În motivarea apelului, apelantul a arătat că intimata a depus la dosar înscrisuri din care rezultă că a fost chemat în termenul de 6 luni de la decesul tatălui său în față notarului public I.C. pentru dezbaterea succesiunii. Poziția apelantului cu acel prilej exprimă manifestarea expresă de voință de acceptare a succesiunii, împrejurarea că nu a formulat o cerere expresă nu înseamnă că nu a acceptat succesiunea în termenul prevăzut de lege. Nu este justificată nici motivarea instanței de fond privind plata impozitelor pentru apartament întrucât, din cauza relațiilor destul de reci cu fosta soție a tatălui său, apelantul nu a avut aceasta posibilitate. Fără justificare legală s-a înlăturat din masa succesorală a tatălui sau tocmai terenul situat în comuna S., județ G.. Față de acest bun din succesiune apelantul a efectuat acte de acceptare tacită a moștenirii, în sensul că, alături de ceilalți comoștenitori, a plătit pentru teren cota de impozit și a primit sume de bani rezultate din exploatarea lui, în conformitate cu partea care i se cuvenea tatălui său.
În drept au fost invocate dispozițiile art.284 Cod procedură civilă.
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Prin decizia civilă nr.398A/17.04.2012 , Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis apelul formulat de apelantul S.L., a schimbat, în parte, sentința civilă apelată, în sensul că a constatat că și pârâtul-reclamant S.L. este moștenitor al defunctului S.G., în calitate de fiu, revenindu-i o cota de ¾ din masa succesoral și a dispus trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru rejudecarea capetelor de cerere privind stabilirea masei succesorale și ieșirea din indiviziune a părților, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că singura critică adusă de apelant vizează greșita apreciere de către prima instanța a faptului că acesta este străin de moștenirea defunctului S.G., prin neexercitarea dreptului de opțiune succesorală în termenul prevăzut de lege și, pe cale de consecința, respingerea cererii reconvenționale ca neîntemeiate.
Sub acest aspect, instanța a reținut că, potrivit certificatului de deces seria DR nr.312290, eliberat de Primăria Sectorului 4 București, la data de 18.12.2001, S.G. a decedat la data de 17.12.2001, data la care s-a deschis și succesiunea acestuia, conform art.651 Cod civil (aplicabil în temeiul art.223 din Legea nr.71/2011).
Este de principiu că transmisiunea succesorală operează de plin drept de la data deschiderii moștenirii, dar aceasta nu înseamnă că ar fi obligatorie pentru succesibili, dimpotrivă, aceștia trebuie să își exercite dreptul de opțiune succesorală în termenul de 6 luni prevăzut de 700 alin.1 Cod civil.
Apelantul S.L. a pretins că a acceptat tacit moștenirea tatălui său făcând acte de administrare a bunurilor din patrimoniul succesoral.
Acceptarea tacită este definită de art.689 teza a II-a Cod civil, ca fiind atunci când "eredele face un act pe care nu ar putea sa îl facă decât în calitatea sa de erede, și care lasă a se presupune neapărat intenția sa de acceptare";. Codul civil nu reglementează actele de acceptare tacită rezumându-se doar să prevadă în art.690 ca actele de conservare, de îngrijire și administrare provizorie nu constituie prin ele insele acte de acceptare tacita, iar în art.691 ca actele de dispoziție asupra bunurilor succesorale constituie acte de acceptare. De aceea, în doctrina și jurisprudență s-a apreciat că fac parte din categoria actelor de acceptare tacită a moștenirii: a) actele de dispoziție juridică asupra bunurilor succesorale, b) actele de dispoziție materială asupra bunurilor succesorale, c) actele de administrare definitivă și de folosință și d) actele care au ca finalitate atribuirea în tot sau în parte a succesiunii.
Din moment ce Codul precizează că actele de conservare și de administrare provizorie nu constituie acte de acceptare tacită a moștenirii, înseamnă că au o astfel de semnificație actele de administrare cu caracter definitiv și care angajează viitorul.
Or, în cuprinsul înscrisurilor denumite "chitanțe";, depuse de pârâtul-reclamant S.L. în apel, rezultă că acesta, începând cu anul 2002 a dat în arendă o parte din terenurile dobândite de autorul său prin reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr.18/1991 lui S.M.. Este irelevant în ceea ce privește exercitarea dreptului de opțiune succesorală faptul că actul de administrare nu este valabil încheiat, atâta vreme cât acesta exprima voința neîndoielnica a succesibilului de a accepta moștenirea.
Așa fiind, instanța a constatat că apelantul și-a exercitat dreptul de opțiune succesorală în sensul acceptării tacite a acesteia în termen de 6 luni de la deschiderea moștenirii (suma de 1000000 lei reprezentând contravaloare folosinței terenului în suprafață de 3820 mp., înscris în titlul de proprietate nr.1351754/2001, pentru tot anul 2002).
Prin urmare, în mod greșit prima instanță a apreciat ca pârâtul-reclamant este străin de moștenire prin neexercitarea dreptului de opțiune succesorală, astfel că apelul a fost admis, conform art.296 Cod procedură civilă, schimbată, în parte, sentința civila apelată, în sensul că s-a constatat că și apelantul are calitatea de moștenitor al defunctului, în calitate de fiu, cu o cota de ¾ din masa succesorală (conform art.1 din Legea nr.319/1944, care prevede că în concurs cu descendenții defunctului, soțul supraviețuitor are dreptul la ¼ din moștenire).
Ținând cont și că prin constarea că reclamanta-pârâta S.J.C. este unica moștenitoare a defunctului, instanța nu a soluționat în fondul petitului din cererea reconvenționala privind partajul bunurilor succesorale, în temeiul art.297 alin.1 Cod procedură civilă, sentința civilă atacată a fost desființată, în parte, respectiv cu privire la soluția dată capetelor de cerere privind stabilirea masei succesorale (întrucât prin cererea reconvențională s-a solicitat reținerea în masa succesorală și a terenurilor înscrise în titlurile de proprietate nr.1351754/19.03.2001, 1018/05.11.2012 și 1153/12.06.2003) și partajul și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleași instanțe în aceste limite.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii, în sensul respingerii apelului și menținerea sentinței civile nr.3642/11.05.2011 a Judecătoriei Sectorului 4 ca fiind temeinică și legală.
Recurenta consideră decizia ca fiind nelegală și solicită casarea acesteia în temeiul dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă întrucât hotărârea pronunțata este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și greșita aplicare a legii.
În motivarea recursului său, recurenta a arătat că instanța de apel în mod greșit a apreciat că este întemeiat motivul invocat de către apelantul - pârât-reclamant în sensul că acesta și-ar fi exercitat dreptul de opțiune succesorală prin acceptarea tacită a succesiunii în termenul legal de 6 luni de la data deschiderii succesiunii, 17.12.2001, întrucât acesta ar fi făcut acte de administrare a bunurilor din patrimoniul succesoral.
În mod nejustificat acest fapt, în opinia instanței de apel ar fi dovedit prin prezentarea direct în faza apelului a unor înscrisuri intitulate "chitanțe", din care ar rezultă că apelantul - pârât-reclamant S.L., începând cu anul 2002 a dat în arendă o parte din terenurile dobândite de autorul său.
Or, este ușor de observat că aceste înscrisuri au fost produse "pro causa", fiind antedatate, redactate și întocmite după pronunțarea sentinței fondului, având același conținut și semnate de aceleași părți, fiind greu de înțeles de ce nu le-a prezentat în apărare și în fața instanței fondului.
Aceste înscrisuri sub semnătura privată nu au fost susținute și de alte probe, care să conducă la concluzia că acestea au caracterul unor acte de dispoziție asupra bunurilor succesorale, care să constituie acte de acceptare tacită a succesiunii, astfel cum prevăd dispozițiile art.691 Cod civil.
Faptul că apelantul pârât-reclamant pretinde că începând cu anul 2002 a dat în arendă o suprafață de teren extravilan în suprafață de 3820 mp. înscris în Titlul de proprietate nr.1351754/2001 este neadevărat, întrucât acest teren aparține în indiviziune moștenitorilor defunctei S.C.M., anume defuncții S.G. și S.P., prin reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr.18/1991.
Rezulta așadar că, apelantul pârât-reclamant încearcă să inducă în eroare instanța, în sensul că acesta ar fi exercitat acte de administrare asupra întregului teren în suprafața de 3820 mp., prin arendarea acestuia, acest fapt, în măsura în care s-ar fi realizat, ar reprezenta acte de conservare, îngrijire și administrare provizorie care nu pot constitui prin ele insele acte de acceptare tacită în accepțiunea dispozițiilor art.689 teza a II-a C.civ., astfel că acestea nu sunt susceptibile de a exprima voința neîndoielnică a succesibilului de a accepta tacit moștenirea.
Rezultă așadar că instanța fondului a pronunțat o soluție temeinică și legală atunci când a reținut că pârâtul-reclamant nu a făcut dovada unor acte de acceptare tacită a succesiunii, dimpotrivă prin răspunsul la interogatoriul formulat acesta a recunoscut că toate taxele și impozitele au fost achitate de recurentă.
În toate cazurile, declarația de acceptare a unei succesiuni ori actele de acceptare tacită a moștenirii trebuie sa intervină în 6 luni de la deschiderea succesiunii, conform art.700 Cod civil, sub sancțiunea desființării titlului de moștenitor cu efect retroactiv.
De asemenea, instanța fondului a reținut în mod corect în considerentele hotărârii, faptul că în ceea ce privește apartamentul nr.15 situat în B., Bd. D.C. nr.15, bl.9, et.3, sector 4, acesta nu poate fi inclus în masa succesorala rămasă de pe urma defunctului S.G., acesta fiind bun propriu, întrucât față de dispozițiile art.31 Codul Familiei sunt bunuri proprii bunurile dobândite înainte de încheierea căsătoriei și valoarea care reprezintă și înlocuiește un bun propriu sau bunul în care a trecut aceasta valoare, nefiind dovedită contribuția defunctului la achitarea ratelor.
Față de cele mai sus arătate solicită admiterea recursului, casarea menționatei hotărâri, în sensul respingerii apelului și menținerea sentinței civile nr. 3642/ 1l.05.2011 a Judecătoriei Sectorului 4 ca fiind temeinică și legală.
La termenul de judecată din 04.04.2013, intimatul-pârât a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului și menținerea deciziei civile recurate ca fiind legală și temeinică cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea întâmpinării, intimatul - pârât a arătat că a fost chemat în judecata de S.J.C. pentru constatarea deschiderii succesiunii de pe urma autorului S.G. (tatăl său) decedat la data de 17.12.2001.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că a avut un apartament de 3 camere dobândit înainte de căsătoria cu tatăl său, apartament care a fost schimbat, în timpul căsătoriei, cu un altul de două camere, primind o diferența de 25.000 lei.
A mai menționat că, după decesul bunicii sale, tatălui intimatului i-a revenit o cotă indiviză dintr-un teren situat în comuna S., iar prin moștenire s-a dobândit și o cotă-indiviză din dreptul de concesiune asupra unui loc de veci situat în cimitirul Piatra Neamț.
La data de 9.09.2010 și-a precizat acțiunea în sensul că a învederat instanței că autorul S.G. nu are avere de împărțit și renunță la pretenția sa asupra terenului din județul G..
De asemenea, la data de 8.10.2010, formulează o nouă cerere precizatoare prin care solicită să se constate deschisă succesiunea de pe urma defunctului S.G., să se constate faptul că este unica moștenitoare a defunctului, intimatul devenind străin de succesiune prin neacceptare în termenul prevăzut de art.700 Cod civil și să se constate că masa succesorală se compune dintr-un teren în suprafață de 1510 mp. teren arabil situat în satul B., comuna S., județul G., un teren cu vegetație forestiera cu o suprafața de 1 ha situat în aceeași comuna, ½ din dreptul de concesiune asupra locului de veci din cimitirul Piatra Neamț și suma de 5.520 lei reprezentând contribuția defunctului la achitarea ultimelor rate pentru restituirea împrumutului contractat în scopul achiziționării apartamentului de 3 camere.
S-au mai formulat și alte precizări și completări prin care reclamanta a mai solicitat atribuirea locului de veci și constatarea faptului că apartamentul situat în B., Bd. D.C., nr.15, sector 4 este bun propriu.
Prin sentința civila nr.3642111.05.2011 pronunțata de Judecătoria Sectorului 4 București a fost admisă, în parte, cererea reclamantei, s-a constatat deschisă succesiunea de pe urma defunctului S.G., s-a constatat că unica moștenitoare în calitate de soție supraviețuitoare a acestuia este S.J.C., iar intimatul în calitate de fiu, este străin de moștenire prin neacceptare.
A fost respins capătul de cerere privind includerea în masa succesorală a unei cote-indivize din dreptul de proprietate asupra unor terenuri situate în comuna S.-G., partajarea folosinței locului de concesiune și capetele de cerere privind cheltuielile de judecată.
Intimatul mai arată că i-a fost respinsă cererea reconvențională prin care a solicitat să i se constate calitatea de moștenitor asupra averii ramase de pe urma autorului S.G..
Împotriva acestei hotărâri intimatul a declarat apel, care a fost admis prin decizia civila nr. 398A/17.04.2012 pronunțată de Tribunalul București în dosarul cu nr.8497/4/2010; a fost schimbată, în parte, sentința în sensul ca s-a constatat calitatea sa de moștenitor al autorului S.L., revenindu-i o cota de ¾ din masa succesorală.
Cauza a fost trimisă la instanța de fond pentru rejudecarea capetelor de cerere privind stabilirea masei succesorale și ieșirea din indiviziune a părților.
Concret, instanța de apel a apreciat că instanța de fond nu a soluționat petitul din cererea sa reconvenționala privind partajarea bunurilor succesorale.
În recursul său, reclamanta-recurentă S.J.C. a criticat hotărârea instanței de apel pe considerentul că, în mod greșit, instanța a apreciat că intimatul și-a exercitat dreptul la opțiune succesorală prin actele de administrare a bunurilor din patrimoniul succesoral, iar înscrisurile depuse au fost produse "pro causa", fiind antedatate și redactate după pronunțarea sentinței.
Această afirmație folosită de recurenta-reclamantă nu are fundament legal, întrucât ea a cunoscut ca intimatul a administrat acest teren împreună cu ceilalți comoștenitori, iar în momentul în care a cerut să se constate calitatea sa de moștenitor și a indicat bunurile ce constituiau masa succesorală, a formulat cerere de renunțare la cota-indiviză din terenurile situate în comuna S., județ G., întrucât prin aceasta a încercat să îl înlăture de la succesiunea tatălui său, așa cum a procedat și la momentul deschiderii succesiunii, în fața notarului public.
Faptul că nu a prezentat dovezile de administrare a terenului din comuna S.-G. în timpul judecății în fața instanței de fond s-a datorat împrejurării că nu a avut pregătire juridică, nefiind asistat de un apărător ales și nu din considerente de a induce în eroare instanța, așa cum a procedat reclamanta-recurenta care, pe tot parcursul soluționării acestei cauze, a făcut cereri, completări și precizări prin care a încercat să ascundă bunurile succesiunii.
Tot în aceeași modalitate a încercat să excludă din masa partajată, apartamentul din B., Bd. D.C., nr.15, sector 4, despre care, într-una dintre cererile formulate, recunoaște ca tatăl său a contribuit prin achitarea unui credit pentru achiziționarea primului apartament de 3 camere, cerere peste care instanța de fond a trecut fără a o analiza.
Dovada contribuției la achiziționarea apartamentului din partea tatălui său a făcut-o cu împrejurarea că el realiza venituri, în timp ce recurenta-reclamanta S.J.C. nu avea un loc de muncă.
În drept au fost invocate dispozițiile art.115-118 Cod procedură civilă.
Constatându-se legal investită și competentă să soluționeze calea de atac promovată, Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Așa cum rezultă din economia dispozițiilor legale care reglementează această cale de atac extraordinară și nedevolutivă, instanța constată că recursul permite reformarea hotărârilor definitive, exclusiv pentru motivele de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 304 pct. 1-9 Cod procedură civilă, legiuitorul sancționând cu nulitatea recursul, a cărui motivare nu se încadrează în nici unul din motivele de modificare sau de casare reglementate de lege.
Reclamanta recurentă și-a întemeiat calea de atac declarată pe prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă. Făcând aplicarea în speță a aspectelor teoretice anterior expuse, Curtea va examina criticile formulate din această perspectivă.
Acest motiv de recurs (art.304 pct. 9 Cod procedură civilă) conține două ipoteze și anume situația în care hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal precum și ipoteza în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Suntem în situația în care hotărârea este lipsită de temei legal, atunci când din modul în care este redactată hotărârea nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, de unde se deduce că lipsa de temei legal, la care face referire legiuitorul nu trebuie confundată cu încălcarea legii sau cu nemotivarea. Altfel spus, instanța de recurs este în situația de evalua dacă hotărârea nu este motivată în drept sau dacă în legislația în vigoare la data pronunțării hotărârii nu există un text de lege (de drept material) care să justifice soluția pronunțată. În cea de-a doua ipoteză, hotărârea este considerată a fi dată cu încălcarea sau cu aplicarea greșită a legii, în cazul în care instanța recurs la dispozițiile legale incidente, dar le-a încălcat în litera sau spiritul lor sau le-a aplicat eronat, cu precizarea că, în măsura în care nu se pot încadra în alte motive de recurs, acest motiv de critică include în mod excepțional și nerespectarea normelor procesual civile.
Examinând cererea de recurs, Curtea constată că principala critică formulată se referă la calificarea dată de instanța de apel contractelor de arendare încheiate de pârât, ca reprezentând forma de manifestare a acceptări tacite a moștenirii rămase de pe urma tatălui său.
Pentru a răspunde criticilor formulate de reclamantă, Curtea pornește de la faptul că potrivit prevederilor art. 295 Cod procedură civilă, legiuitorul permite administrarea probelor și în faza apelului, fiind astfel posibilă refacerea sau completarea probatoriului administrat la prima instanță, precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile art. 292, sub rezerva dovedirii necesității lor pentru clarificarea aspectelor de fapt ale cauzei. Din această perspectivă, Curtea constată că administrarea probei cu înscrisuri în fața instanței de apel, constând în depunerea la dosar a contractelor de arendare încheiate de pârât în perioada 2002-2011 s-a realizat cu respectarea cerințelor impuse de dispozițiile procedurale anterior citate, acestea dovedindu-se a fi utile cauzei, deoarece tind să elucideze chestiunea acceptării tacite a succesiuni defunctului de către pârât.
În egală măsură, nu se pot reține ca întemeiate susținerile recurentei referitoare la lipsa de veridicitate a acestor înscrisuri, în sensul că au fost întocmite pro causa (un indiciu în această privință fiind prezentarea acestora de abia în faza apelului), Curtea constatând că (susținerile) nu au nici un suport probator în actele și lucrările dosarului, precum și faptul că este admisibilă, din punct de vedere procedural, completarea probatoriului în fața instanței de apel. De asemenea, trebuie observat că reclamanta nu a înțeles să conteste pe cale procedurii verificării de scripte sau a falsului autenticitatea înscrisurilor respective, astfel că, potrivit prezumție de valabilitate de care se bucură orice act juridic, acestea nu pot fi considerate decât valabile, atâta timp cât nu s-a constatat nulitatea acestora.
În ceea ce privește natura juridică a contractului de arendare, Curtea constată că acesta constituie acte de administrare (și nu de conservare sau administrare provizorie, cum eronat susține reclamanta în motivele de recurs) cu caracter definitiv, deoarece prin intermediul său se urmărește valorificarea bunului succesoral, reprezentat de terenul agricol în suprafață de 3820 mp, prin obținerea unui profit, iar prin durata pentru care a avut loc operațiunea juridică a arendării: 2002-2011, este evident că încheierea contractului a angajat viitorul imobilului succesoral o perioada destul de îndelungată.
Curtea consideră necesar ă precizeze, că ceea ce interesează în cazul acceptării tacite nu este valabilitatea formală a actului, ci intenția succesibilului exprimată prin intermediul lui, indirect dar neîndoielnic, de a accepta moștenirea defunctului. Din această perspectivă, Curtea constată că este nerelevant faptul că terenul ce a făcut obiectul arendării aparține în exclusivitate intimatului pârât sau în indiviziune cu alți comoștenitori, cu precizarea că, chiar în ipoteza în care s-ar da relevanță acestui aspect, încheierea contractului de arendare ar fi validă, deoarece, din punct de vedere al regimului juridic al indiviziunii, actele de administrare pot fi încheiate în mod valabil chiar și de un singur coindivizar, nefiind supuse regulii unanimității, așa cum sunt actele de dispoziție.
În ceea ce privește termenului de opțiune succesorală de 6 luni de la data deschiderii moștenirii, care coincide cu data decesului defunctului tată al pârâtului: 17 12 2001, Curtea constată că prima operațiune de arendare s-a realizat pentru anul 2002. Având în vedere categoria de folosință acestui teren: arabil, așa cum reiese din mențiunile titlului de proprietate, emis în temeiul Legii nr. 18/1991, precum și faptul că chitanța sub semnătură privată aflată la fila 53 din dosarul de apel, atestă că arenda este plătită în virtutea folosinței terenului în cursul anului 2002, Curtea constată că încheierea contractului de arendare s-a realizat cu respectarea termenului opțiune succesorală.
În ceea ce privește susținerea făcută de reclamanta în finalul motivelor de recurs, relativ la caracterul de bun propriu al apartamentului de 2 camere situat în B., B-dul D.C. nr. 15, bl. 9, sc. 3, et.3, ap. 15, sector 4, Curtea constată că, față de soluția corectă pronunțată de instanța de apel, această chestiune va fi tranșată de prima instanță în cadrul dezbaterii succesorale de pe urma defunctului S.G..
Cu privire la susținerile reclamantei din primul memoriu, Curtea constată că reclamanta nu a formulat de fapt critici de nelegalitate față de soluția instanței de apel, ci se rezumă să prezinte situația de fapt din dosar, punând accentul pe faptul că apartamentul de 2 camere anterior menționat nu face parte din masa partajabilă, fiind bun propriu al recurentei, chestiune, care, așa cum s-a învederat în cele ce preced, urmează să fie examinată de instanța de fond în urma desființării cu trimitere spre rejudecare pronunțată de instanța de apel.
Pentru toate aceste considerente, față de prevederile art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul, precum și cererea recurentei referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată, potrivit prevederilor ar. 274 Cod procedură civilă (fiind partea care pierde procesul). Se va lua act că intimatul pârât și-a rezervat dreptul de a cere cheltuielile de judecată pe cale de separată.
| ← Dreptul familiei. Jurisprudență Familie (infracţiuni şi alte... | Acţiunea în anularea sentinţei arbitrală. Lipsa părţii... → |
|---|
