Acţiunea în petiţie de ereditate. Caracterul ei. Stabilirea gradului de rudenie cu de cuius. Dacă ruda ce are în posesie moştenirea poate să invoce contra rudei ce reclamă moştenirea prescripţia de 10 sau 20 ani bazată pe titlu ce rezultă din calitatea de
| Comentarii |
|
C.civ., art. 1895, art. 1897
într-o acţiune în petiţie de ereditate ceea ce este esenţial, este stabilirea gradului de rudenie cu de cuius, şi din moment ce rudenia este stabilită, ruda care se află în posesia moştenirii, nu poate să invoce în contra rudei care reclamă moştenirea sau o parte din ea prescripţiunea de 10 la 20 de ani, bazată pe titlu care rezultă din calitatea sa de erede, deoarece acest titlu nu are un caracter exclusiv cum trebuie să fie titlu care servea de bază prescripţiei, ce este comun tuturor moştenitorilor până la facerea împărţelii.
Prin urmare, prescripţia întemeiată pe justul titlu care rezultă din calitatea de erede, nu poate fi opusă unui coerede, ci numai unui al treilea, care nu are calitatea de erede.
Cas., decizia nr. 462/1912 (C.J. nr. 60 din 23 septembrie 1912, p. 702)
Având în vedere că prin sentinţa supusă recursului sa admis acţiunea intentată de intimatul Vasile I. Moşnegiu contra recurenţilor Domnia Th. Stelea Elena Andrei Buliga şi minorului Ion Gh. Gh. a Zizoaei pentru împărţeala averii rămasă pe urma defunctului Gheorghe a Zizoaei şi s-a împărţit între intimat şi recurenţi în patru părţi egale o întindere de pământ de 5 ha 96 arii cu care numitul defunct a fost împroprietărit la 1864 în comuna Hudeştzi.
Având în vedere că se constată din zisa sentinţă că, pe urma defunctului Gh. a Zizoaei a rămas patru copii: Domnica, Elena Gheorghe, decedat şi reprezentat prin minorul Ion, cum şi Maria, soţia intimatului Vasile I. Moşneguţu: că Maria a încetat din viaţă şi a lăsat pe o copilă Elena care încetând asemenea din viaţă a lăsat pe tatăl său intimatul Vasile I. Moşneguţu, care a cerut împărţeala averii.
Că recurenţii s-au opus la facerea împărţelii şi au susţinut că au dobândit proprietatea întregii averi rămasă în succesiunea lui Gh. a Zizoaei în temeiul prescripţiunii de zece ani cu bună-credinţă şi în baza titlului de herede ca just titlu, cerând proba cu martori pentru dovedirea posesiunii lor, iar Tribunalul a respins ca inutilă această probă deoarece recurenţi fiind comoştenitori cu intimatul nu pot să invoce contra acestuia titlu de herede ca bază a prescripţiei lor.
Considerând că acţiunea intentată de intimat întrunea caracterele unei acţiuni în petiţie de hereditate, deoarece intimatul ca moştenitor al fiicei sale Elena reclama dreptul acesteia, ca nepoată de fiică, în succesiunea lui Gh. a Zizoaei; că într-o asemenea acţiune ceea ce este esenţial este stabilirea gradului de rudenie cu de cuius, şi din moment ce rudenia este stabilită, ruda care se află în posesia moştenirii nu poate să invoce în contra rudei care reclamă moştenirea sau o parte din ea, prescripţia de 10 la 21 ani, bazată pe titlu care rezultă din calitatea sa de herede, deoarece acest titlu nu are un caracter exclusiv cum trebuie să fie titlul care servea de bază prescripţiei, ci este comun tuturor moştenitorilor până la facerea împărţelii.
Faptul că, prin urmare, prescripţia întemeiată pe justul titlu care rezultă din calitatea de herede, nu poate fi opusă unui coerede, ci numai unui al treilea care nu are calitatea de herede.
Faptul că, în speţă, Tribunalul n-a comis niciun exces de putere şi n-a violat art. 1895 şi 1897 când a respins ca inutilă proba cu martori invocată pentru a stabili o asemenea prescripţie, cum şi mijlocul de apărare întemeiat pe dânsa şi, prin urmare, motivul de casare este neîntemeiat.
Pentru aceste motive, Curtea respinge recursul.
| ← întreruperea prescripţiei achizitive | Acţiunea în revendicare. Excepţia de garanţie. Dacă... → |
|---|
