Acţiunea în revendicare. Excepţia de garanţie. Dacă calitatea de moştenitor este un just titlu, ce-1 poate conduce printr-o posesie de 10 ani la dobândirea prin prescripţie a imobilelor aflate în succesiunea autorului său. Buna-credinţă a tutorelui şi a m
| Comentarii |
|
C.civ., art. 1859, art. 1858, art. 1897
1. Intr-o acţiune în revendicare, pornită de moştenitorul unui vânzător, contra moştenitorului unu cumpărător, se poate opune, cu succes, excepţia de garanţie revendicantului.
2. Moştenitorul are în calitatea sa un just titlu, ce-l poate conduce printr-o posesie continuă de mai bine de 10 ani la dobândirea prin prescripţie a imobilelor aflate în succesiunea autorului său, cu condiţie esenţială, ca moştenitorul sau reprezentantul său legal, să fi avut posesia acelor imobile cu bună-credinţă.
3. Posesia de bună-credinţă nu poate fi schimbată în cea de rea-cre-dinţă numai prin simpla introducere a acţiunii la revendicare, contra unui tuturor, dacă nu există şi alte împrejurări care să coroboreze cu această acţiune, pentru că chiar în urma introducerii acţiunii în revendicare, a putut încă păstra convingerea că reclamaţia pretinsului proprietar este neîntemeiată.
Jud. Ocolului Bujor-Covurlui, cartea de judecată civilă nr. 85 din 28 mai 1911 (C.J. nr. 3 din 12 ianuarie 1912, p. 28)
Având în vedere acţiunea introdusă de Gheorghe Ion Panait zis Posto-lache şi Năstase Ion Năvălici, ambii din satul Puţichioaia, comuna Bujor, judeţul Covurlui, prin petiţia introductivă înregistrată la nr. 1956/910, îndreptată contra Tudorei Toma Alexandrescu şi contra lui Toma Iancu Gaiu, toţi din satul Puţichioaia, com. Bujor, jud. Covurlui, pentru ca aceştia să fie obligaţi a delăsa în posesia şi proprietatea reclamanţilor 8 trunchiuri de pământ, situate în com. Bujor, cu întinderea şi megieşiile prevăzute în acţiune.
Având în vedere că reclamanţii şi-au restrâns acţiunea prin încheierea din 11 mai 1911, numai la 5 trunchiuri de pământ prevăzute în acţiune la pct. 1, 2, 3, 6 şi 7; iar astăzi, înaintea acestei instanţe, şi-au modificat din nou acţiunea, menţinând în cauză numai pe Tănase Iancu Gaiu, ca deţinător al terenurilor pe care tind a le revendica.
Având în vedere actele depuse la dosar, susţinerile şi concluziile orale ale ambelor părţi, precum şi depoziţiile martorilor audiaţi, din care rezultă în fapt, următoarele: pe urma defunctului Postolache Panait, împroprietărit la 1864, au rămas doi moştenitori: Ion P. Postolache şi Irina, căsătorită cu Ion Mălinescu, zis Năvălici, ambii decedaţi, lăsând fii legitimi şi moştenitori anume: Ion pe reclamantul Gheorghe I. Panait, zis Postolache şi Irina pe reclamantul Năstase I. Năvălici; Panait Postolache, autorul reclamanţilor, încetând din viaţă la anul 1878, fiica sa Irina I. Mălinescu, zisă Năvălici fiind încă în indiviziune cu comoştenitorul său Ion prin actul de vânzare autentificat de Tribunalul Covurlui la nr. 577/886 şi transcris la nr. 284/886 a vândut trupurile de pământ din litigiu def. Iancu Gaiu
autorul pârâtului, care le-a stăpânit până la moartea sa, întâmplată în anul 1889; iar de atunci le-au stăpânit soţia sa Tudora căsătorită a doua oară cu Toma Alexandrescu pentru şi în numele minorului său fiu Tănase I. Gaiu, până acum un an de zile de când se stăpânesc de acesta devenit major.
Considerând că, într-o acţiune în revendicare reclamanţii trebuie să dovedească că fondul cert şi determinat a cărui restituire se reclamă se deţine de pârât, identitatea terenului şi titlul său de proprietate; că adică a dobândit proprietatea lucrului, ce se revendică, în virtutea unui fapt juridic de natură a transmite proprietatea precum: contractul, donaţia, moştenirea, testamentul.
Considerând că pârâtul Tănase Iancu Gaiu nu a contestat calitatea reclamanţilor, recunoscând că Gh.I. Panait zis Postolache este fiul legitim al lui Ion P. Postolache, iar Năstase Năvălici este fiul legitim al Irinei, căsătorită cu Ion Mălinescu zis Năvălici, defunctă şi ea, şi că atât Ion cât şi Irina, autorii reclamanţilor, sunt fii legitimi ai lui Panait Postolache, acum defunct, şi care a fost împroprietărit la anul 1864; de asemenea, nu s-a contestat nici identitatea terenurilor, ce se revendică şi nici faptul posesiunii; că, de altminteri, această calitate a reclamanţilor e dovedită pe deplin şi prin certificatele aflate la dosar, completate cu depoziţiile martorilor audiaţi.
Considerând că, după dispoziţiile art. 644 C.civ., proprietatea se dobândeşte şi prin succesiune, iar titlul de moştenitor un titlu translativ de proprietate, ce poate fi invocat în dovedirea acţiunii în revendicare, aşa că reclamanţii G.I. Panait şi N. Năvălici, pot să revendice, din mâna oricărui deţinător, terenurile ce au făcut parte din patrimoniul autorului lor comun P. Postolache, împroprietăritul de la 1864.
Având în vedere că pârâtul Tănase I. Gaiu, în susţinerea cauzei sale, a prezentat în instanţă un act de vânzare autentificat de Tribunalul Covurlui secţia I, la nr. 577/886 şi transcris la nr. 284/886, prin care Irina, soţia lui Ion Mălinescu, vinde lui Ion Gaiu, fiu de clăcaş 5 falei şi jumătate loc arabil, cu care defunctul P. Postolache, tatăl Irinei a fost împroprietărit în 1864.
Considerând că atât din recunoaşterea reclamanţilor cât şi din depunerile martorilor se constată, că pârâtul e fiu legitim al lui Iancu Gaiu şi moştenitor sezinar al acestuia, e neîndoios, că este în drept să se servească de actul prezentat, făcut pe numele tatălui său; iar identitatea, de asemenea, nu este contestată (a se vedea Curierul Judiciar nr. 28/910);
Considerând că, pe baza acestui act de vânzare, pârâtul se apără de pretenţia reclamanţilor, opunând reclamantul Năstase Năvălici, excepţia
de garanţie, iar contra reclamantului Gh.I. Panait Postolache, prescripţia de 10 ani, ca posesor de bună-credinţă.
1. în ce priveşte excepţia invocată contra lui N. Năvălici:
Considerând că pârâtul dintr-o acţiune în revendicare poate să opună
reclamantul excepţia de garanţie, în toate cazurile în care acest din urmă ar fi obligat, fie personal, fie ca reprezentant şi moştenitor al autorului înstrăinării, aceasta în virtutea principiului: Quen de evictione tenet actio, eundem agentem repellit exceptio, Qui doit garantir ne peut evincer -cine trebuie să garanteze nu poate să evingă; principiu, ce se găseşte cuprins în dispoziţiile art. 1337 C.civ.: „Vânzătorul este de drept obligat, după natura contractului de vânzare, a răspunde către cumpărător de evic-ţiunea totală sau parţială a lucrului vândut”.
Considerând că, în speţă, reclamantul Năstase Năvălici, ca fiu legitim al Irinei Ion Mălinescu, vânzătoarea terenurilor din litigiu, e răspunzător către Toma I. Gaiu, fiul legitim al lui Iancu Gaiu, cumpărător de orice evicţiune totală sau parţială şi să-i garanteze liniştita posesie.
Că aşa fiind excepţia opusă de pârât, faţă de acest reclamant se găseşte cu totul întemeiat şi ca atare acţiunea în revendicare este inadmisibilă.
2. Mijlocul de apărare invocat contra reclamantului G.P. Postolache.
Având în vedere că pârâtul se apără de pretenţia reclamantului Gh.I.
Postolache, opunând prescripţia de 10 ani, bazată pe justul titlu de moştenitor al lui Iancu Gaiu, cumpărătorul terenurilor din litigiu.
Considerând că din combinarea art. 1859 şi 1858 cu art. 1897 C.civ., rezultă că eredele are în calitatea sa un just titlu, care-1 poate conduce, printr-o posesiune de 10 ani, la dobândirea prin prescripţie a proprietăţii imobilelor aflate în succesiunea autorului său, dacă posesia eredelui a fost de bună-credinţă (Cas. I, decizia nr. 150 din 1 martie 1911, publicată în Jurisprudenţă).
Considerând că buna-credinţă este credinţa posesorului, că cel de la care a dobândit imobilul avea toate însuşirile cerute de lege spre a-i putea transmite proprietate; că buna-credinţă e suficientă să fi existat în momentul când a câştigat imobilul (art. 1898 C.civ.).
Considerând că în speţă, la moartea lui Iancu Gaiu, tatăl pârâtului, întâmplată de vreo 22-23 ani, după cum arată martorul Ion Ilie Ciobotaru, s-a găsit în patrimoniul defunctului, terenurile din litigiu după care s-au posedat neîntrerupt şi ca proprietar de către pârât prin tutricea sa, Tudora, căsătorită a doua oară cu Toma Alexandrescu şi în ultimii timpi de către pârât însuşi, cu toţii mult mai bine de 10 ani cu bună-credinţă.
Având în vedere obiecţia făcută de partea reclamantă că pârâtul Tănase I. Gaiu, reprezentat prin tutricea sa a devenit de rea-credinţă încă din anul 1898, septembrie, când i s-a mai intentat o acţiune în revendicare pentru aceleaşi terenuri şi prin hotărârea din 20 octombrie 1898 Judecătoria Ocolului Horincea şi-a declinat competenţa.
Considerând că cererea în judecată nu este absolut necesară pentru a face ca posesorul să fie de rea-credinţă şi nici nu constituie singură fără alte împrejurări o dovadă a relei sale credinţe pentru că chiar în urma introducerii acţiunii în revendicare a putut încă păstra convingerea că recla-maţia pretinsului proprietar este neîntemeiată (a se vedea D. Alexandrescu, t. III şi autorii citaţi în favoarea acestei teorii ca: Laurent, VI 222; de la Rigne I, 1011; Baudry et Chaveau 324; Planiol, I, 230, ed. a IlI-a).
Că întrucât reclamanţii n-au adus alte dovezi şi nici alte împrejurări neexistând care coroborate cu cererea în judecată să-l schimbe pe pârât din posesor de bună-credinţă în posesor de rea-credinţă, obiecţiunea se găseşte neîntemeiată.
Că astfel fiind, în fapt şi în drept acţiunea introdusă de G.I. Panait şi N. Năvălici, contra lui Tănase I. Gaiu se găseşte neîntemeiată şi judecata cată a o respinge ca atare etc.
Pentru aceste motive, Judecata respinge etc.
| ← Acţiunea în petiţie de ereditate. Caracterul ei. Stabilirea... | Uzucapiune de 10-20 de ani. întreruperea prescripţiei achizitive → |
|---|
