Amendă contravențională. obligație fiscală. condițiile compensării.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel SUCEAVA Decizie nr. 931 din data de 20.09.2016
Rezumat:
Pe durata suspendării procesului verbal de contravenție se întrerupe temporar atât dreptul autorității de a executa actul (de a stinge creanța bugetară pe calea executării silite) cât și obligația corelativă a beneficiarului de a stinge obligația fiscală prin una din modalitățile prevăzute la art. 24 Cod procedură fiscală, această obligație fiind amânată până la soluționarea definitivă a plângerii contravenționale.
Hotărârea:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - Secția de contencios Administrativ și Fiscal la data de 09.02.2016 sub număr unic E-cris 578/86/2016, reclamanta S.C. A. SRL - prin administrator PS în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași a solicitat anularea Deciziei nr. 2/27.01.2016 de soluționare a contestației administrative nr. 7275/18.01.2016 și Decizia privind compensarea obligațiilor fiscale nr. 13.../16.12.2015, ambele emise de intimată, pentru suma de 13.177 lei, reprezentând compensarea între amenda stabilită prin procesul verbal de contravenție seria DGAF nr. 0031430 din data de 24.11.2015 (venituri din amenzi Antifraudă) și suma taxei pe valoarea adăugată aprobată la rambursare, aferentă decontului lunii septembrie 2015, nr. 42486/26.10.2015 (TVA de rambursat), motivat de faptul că la data de 16.12.2015 nu erau îndeplinite condițiile exprese prevăzute de art. 116-117 alin. 6-8 din O.G. nr. 92/2003 privind vechiul Cod de procedură fiscală, creanțele între care a operat compensarea - venituri din amenzi Antifraudă și TVA de rambursat, nefiind deopotrivă certe, lichide și exigibile.
Prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată și menținerea actelor administrative fiscale ca legale cu precizarea că, creanța fiscală reprezentând amenda contravențională avută în vedere la efectuarea operațiunii de compensare nu face parte din categoria obligațiilor menționate de art. 113 ind. 1 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003.
În egală măsură, reclamanta nu poate invoca nelegalitatea actului administrativ fiscal în condițiile în care nu a depus minime diligențe pentru a aduce la cunoștința organelor fiscale faptul că a formulat plângere împotriva actului de constatare și sancționare a contravențiilor.
Prin sentința nr. 701 din 19 mai 2016, Tribunalul Suceava - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. - prin administrator PS în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - cu sediul ales la AJFP S, a anulat decizia privind compensarea obligațiilor fiscale 13../26.12.2015 și decizia nr. 2 din 27.01.2016 emise de pârâtă și a admis cererea privind cheltuielile de judecată și a obligat pârâta la plata către reclamanta a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe pe care a criticat-o pentru nelegalitate, în termen legal, a promovat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice S.
În motivarea căii de atac promovate, recurenta a susținut că - în opinia sa - nu au fost respectate dispozițiile art. 425 alin. 1 lit. b) Cod procedură civilă și că garanția procesuală a respectării dreptului la apărare este tocmai motivarea hotărârii judecătorești, partea fiind îndreptățită să cunoască rațiunile pentru care argumentele sale au fost respinse de către instanța de judecată, iar în măsura în care raționamentul instanței încalcă prevederile legale să îl cenzureze prin intermediul căilor de atac. A precizat că analizând motivarea oferită de instanța de fond, se constată că aceasta a omis să analizeze apărările invocate de pârâtă prin întâmpinarea depusă și a omis să arate considerentele pentru care s-a dispus respingerea acestora. Lipsa motivării, în forma și limitele circumscrise de dispozițiile art. 425 Cod procedură civilă, este echivalentă necercetării fondului și atrage casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Admițând acțiunea, judecătorul fondului a reținut ca procesul verbal de contravenție nu avea calitatea de titlu de creanță la data emiterii de către pârâtă a deciziei de compensare nr. 137101/16.12.2015, fiind formulată plângere contravențională în termenul prevăzut de art. 31 din O.G. nr. 2/2001, prima instanță concluzionând că operațiunea de compensare nu a respectat dispozițiile art. 116 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003 republicată, potrivit cărora compensarea se efectuează la data la care creanțele există deodată, fiind deopotrivă certe, lichide si exigibile.
A apreciat că aspectele reținute de tribunal sunt neîntemeiate și urmează a fi cenzurate de instanța de control judiciar prin admiterea căii de atac.
Conform prevederilor art. 32 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, plângerea suspendă executarea. Din interpretarea textului legal anterior menționat rezultă că formularea plângerii contravenționale are ca efect suspendarea executării actului de constatare și sancționare a contravențiilor, în sensul ca sancțiunea contravențională a amenzii nu poate fi stinsă pe calea executării silite.
În domeniul valorificării creanței fiscale, potrivit dispozițiilor O.G. nr. 92/2003 republicată privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, executarea silită reprezintă o modalitate de stingere a creanțelor fiscale. În acest sens sunt dispozițiile art. 24 din actul normativ sus menționat, potrivit cărora creanțele fiscale se sting prin încasare, compensare, executare silită, scutire, anulare, prescripție și prin alte modalități prevăzute de lege. Ca atare, suspendarea de drept a executării silite a actului de constatare și sancționare a contravențiilor ca urmare a formulării unei plângeri contravenționale nu împiedică ca amenda respectivă să fie stinsă prin una din dintre celelalte modalități prevăzute de art. 24 Cod de procedură fiscală, în speță prin compensare.
A susținut recurenta că normele juridice privind administrarea creanțelor fiscale sunt derogatorii de la dreptul comun, fiind aplicabil principiul specialia generalibus derogant; că contrar celor reținute de prima instanță, apreciază că formularea plângerii contravenționale nu afecta caracterul cert, lichid și exigibil al creanței fiscale, iar operațiunea de compensare respectă exigențele O.G. nr. 32/2003 republicată privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.
A învederat faptul că operațiunea de compensare se efectuează între obligațiile fiscale restante ale debitorului și creanțele debitorului reprezentând sume de rambursat, de restituit sau de plată de la buget.
A solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în principal trimiterea cauzei pentru rejudecare la Tribunalul Suceava, iar în subsidiar admiterea acțiunii, casarea sentinței și în rejudecare respingerea acțiunii.
Prin întâmpinarea depusă la dosar reclamanta - intimată a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței Tribunalului Suceava ca legală și temeinică.
În susținerea acestui punct de vedere a precizat că pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut - în esență - că la data de 16 decembrie 2015 nu erau îndeplinite condițiile exprese prevăzute de art. 116-117 alin. 6-8 din Ordonanța nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, creanțele între care a operat compensarea - venituri din amenzi Antifraudă și TVA de rambursat nefiind deopotrivă certe, lichide și exigibile. A mai arătat că potrivit prevederilor art. art. 32 alin, 3 din Ordonanța 2/2001 cu modificările ulterioare privind regimul juridic al contravențiilor, plângerea suspendă executarea*
Având în vedere plângerea contravențională formulată la data de 10 decembrie 2015 înregistrată pe rolul instanței de judecată - Judecătoria Suceava sub nr. 8482/334/2015, având în vedere prevederile art. 116 din Ordonanța nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, corect s-a reținut că nu erau îndeplinite condițiile de la alin. 4-5 ale textului de lege amintit.
A susținut intimata că nu interesează în speță modalitatea de reglementare, potrivit Codului de procedură fiscală a obligațiilor fiscale care nu sunt considerate restante, nici faptul că printre acestea nu se regăsesc amenzile contravenționale contestate, de vreme ce, formularea plângerii contravenționale suspendă ope legis sancțiunile contravenționale, ceea ce conduce la concluzia la care corect a ajuns instanța de fond, că la data de 16 decembrie 2015 nu erau îndeplinite prevederile art. 116 si 117 alin. 6-8 din Ordonanța nr. 92/2003.
Examinând sentința atacată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și a motivelor de recurs formulate, Curtea constată că recursul nu este fondat, având în vedere următoarele:
Problema de drept supusă prezentului recurs se rezumă în esență la a stabili dacă amenda contravențională stabilită printr-un proces verbal de contravenție contestat în instanță poate fi considerată o obligație fiscală restantă supusă regulilor compensării.
Conform prevederilor art. 32 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 plângerea suspendă executarea și este de necontestat că la data emiterii deciziei de compensare plângerea contravențională împotriva procesului verbal seria DGAF nr. 0031.../24.11.2015 nu era soluționată definitiv.
Procesul verbal de contravenție este un act administrativ cu caracter individual și ca urmare suspendarea executării lui are aceleași caracteristici ca ale suspendării oricărui alt act administrativ.
Suspendarea executării unui act administrativ este operația de întrerupere temporară a efectelor juridice produse de un act juridic. În fapt, suspendarea reprezintă o situație temporară urmând ca după soluționarea plângerii contravenționale procesul verbal de contravenție să-și recapete caracterul executoriu sau să înceteze complet a mai produce efecte juridice dacă a fost anulat.
Prin urmare, și pe durata suspendării procesului verbal de contravenție se întrerupe temporar atât dreptul autorității de a executa actul (de a stinge creanța bugetară pe calea executării silite) cât și obligația corelativă a beneficiarului de a stinge obligația fiscală prin una din modalitățile prevăzute la art. 24 Cod procedură fiscală, această obligație fiind amânată până la soluționarea definitivă a plângerii contravenționale.
În aceste împrejurări, creanța fiscală rezultată din amendă nu îndeplinește condiția de a fi exigibilă deoarece data scadenței a fost amânată printr-o dispoziție legală, respectiv art. 32 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001.
Cum potrivit art. 116 alin. 4 Cod procedură fiscală "compensarea operează de drept la data la care creanțele există deodată, fiind deopotrivă certe, lichide și exigibile";, iar așa cum s-a arătat amenda stabilită prin procesul verbal seria DGAF, nr. 0031.../24.11.2015 nu este scadentă, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare și interpretare a legii și prin urmare în temeiul art. 496 și 488 alin. 1 pct. 8 va respinge recursul ca nefondat.
| ← Anulare acte frauduloase potrivit art. 80 lit. c din legea nr.... | Revizuire. încălcarea principiului priorităţii dreptului... → |
|---|
