Anulare acte frauduloase potrivit art. 80 lit. c din legea nr. 85/2006
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 457/R din data de 09.11.2016
În interpretarea dispozițiilor art. 80 lit. c din Legea nr. 85/2006, s-a reținut că legiuitorul a înțeles să sancționeze actele încheiate cu intenția părților de a sustrage bunurile de la urmărirea creditorilor. Dacă în ceea ce îl privește pe debitor operează prezumția relativă de fraudă pe care acesta este ținut să o răstoarne, în cazul terțului dobânditor prezumția de fraudă nu operează, fiind necesar să se probeze intenția frauduloasă a acestuia. Chiar în prezența relațiilor de rudenie, norma nu devine aplicabilă dacă nu este dovedită intenția de fraudare, fiind de reținut că nu s-a făcut nici o dovadă a existenței vreunui act fictiv, care să creeze aparența sustragerii bunului de la urmărire, ci dimpotrivă actul de vânzare-cumpărare există, este unul real, iar prestația terțului este în acord cu valoarea reală, de piață a imobilului potrivit expertizei de evaluare. Prin efectul vânzării și încasării prețului, locul bunului a fost luat de preț, sumele de bani intrând în contul debitoarei, aspect necontestat de administratorul judiciar.
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 771/Sind din 25 mai 2016 pronunțată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalul Brașov, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta A. S.P.R.L în calitate de lichidator al debitoarei S.C. B. S.A. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L. și debitoarea S.C. B. S.A. prin administrator special D.. S-a dispus anularea Contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. xxx9/30.12.2011 la BNP E., încheiat între vânzătoarea S.C. B. S.A. și cumpărătoarea S.C. C. S.R.L., având ca obiect imobilul situat în municipiul D., Bd. D., nr. x, județul H., înscris în CF nr. xxx10 D. (nr. CF vechi xx30), nr. top. xx8/2.922/1.923/2.921/4/b, inclusiv construcția edificată pe acest teren, constând din casă, cu nr. cadastral C1, nr. top. xx8/2.922/1.923/2.921/4/b. S-a dispus înscrierea în CF a dreptului de proprietate al debitoarei S.C. B. S.A. asupra imobilelor descrise mai sus.
În motivarea hotărârii s-a reținut că prin Încheierea nr. 1314/F/2012 din data de 24.09.2012, pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. xxx4/97/2012 a fost deschisă procedura insolvenței față de debitoarea S.C. B. S.A.
Data de 30.12.2011, când a fost încheiat actul de vânzare -cumpărare al imobilului proprietatea debitoarei, situat în municipiul D., Bd. D. nr. x, județul H., se încadrează în "perioada suspectă";, cea imediat anterioară constatării stării sale de insolvență, când debitorul care are cunoștință despre iminența constatării de către judecătorul sindic a stării sale de incapacitate de plată încearcă să diminueze efectele insolvenței prin înstrăinarea frauduloasă a activelor, în dauna creditorilor. Aceasta și în condițiile în care față de debitoare au fost formulate cereri de deschidere a procedurii insolvenței la data de 31.07.2012 de către creditorii SCA F., G B.V.- care are și calitatea de acționar al B. - și H. Bank, iar debitoarea a formulat în aceeași zi cerere de deschidere a procedurii.
Acestei perioade suspecte art. 85 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 îi aplică o prezumție relativă de fraudă în dauna creditorilor, prezumție în prezența căreia administratorul judiciar va fi obligat doar la dovada încheierii actului în perioada suspectă, conform art. 79 din lege și a faptului că actul a fost încheiat în condiții neobișnuite, ce depășesc limitele activității normale a debitorului, scopul normelor legale cuprinse în art. 80 din Legea nr. 85/2006 fiind reîntregirea averii debitorului în vederea unei redistribuiri a activelor.
În speță, prețul la care a fost înstrăinat imobilul prin contractul de vânzare-cumpărare identificat în petitul acțiunii este de 493.001 lei, părțile convenind ca această sumă să fie plătită în tranșe egale lunare de 24.650,05 lei până pe data de 20 a fiecărei luni, începând cu 20 ianuarie 2012, până la 20 august 2013, inclusiv, iar valoarea contabilă este de 857.687 lei.
Potrivit concluziilor expertizei tehnice specialitatea construcții administrată în cauză, valoarea de piață a imobilului la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare era de 654.234 lei cu TVA și 527.608 lei fără TVA.
În cuprinsul contractului este precizat faptul că prețul de 493.001 lei este cu TVA, astfel încât va fi reținută valoarea de 654.234 lei cu TVA stabilită de către expert în analizarea condițiilor prevăzute de 80 lit. b din Legea nr. 85/2006.
Pârâta a susținut prin întâmpinare faptul că este acceptată o marjă de negociere de 20% este acceptabilă și că reducerile de preț de 30-40% sunt uzuale între comercianți.
Aceste susțineri ar putea fi acceptate în contextul în care înstrăinarea de active ar avea loc în cadrul desfășurării normale a activității societății, pentru realizarea obiectului său de activitate, însă vânzarea unui imobil cu un preț mult inferior valorii contabile și valorii reale de piață, nu poate fi considerată ca făcând parte din tranzacțiile încheiate în mod uzual de către societate în cadrul desfășurării activității.
Aceasta și în condițiile în care, înăuntrul perioadei în care plata prețului imobilului a fost eșalonată, la data de 31.07.2012, față de debitoare au fost formulate cereri de deschidere a procedurii insolvenței de către creditorii SCA F., G. B.V.- care are și calitatea de acționar al B. - și H. Bank, iar debitoarea a formulat în aceeași zi cerere de deschidere a procedurii.
Prin urmare, judecătorul sindic consideră că actului de vânzare - cumpărare încheiat de debitoare îi sunt aplicabile dispozițiile art. 80 lit. b din Legea nr. 85/2006.
Cu privire la incidența în speță a dispozițiilor art. 80 lit. c din Legea nr. 85/2006 invocate de reclamantă, judecătorul sindic reține că situația de fapt ce reiese din probele administrate dovedește existența concertului fraudulos.
Astfel, administratorul judiciar a afirmat faptul că vânzarea a fost făcută către persoane care se află în relație directă cu debitoarea, întrucât asociatul unic al cumpărătoarei C. S.R.L., I., este fratele acționarului majoritar al J. BV, care este acționarul majoritar al vânzătoarei B. S.A..
Acest fapt nu este contestat de către pârâtă, care a susținut însă că administratorul societății cumpărătoare, I., nu deține o poziție dominantă asupra debitorului B. S.A. sau asupra activității sale și nici nu este administrator, director sau membru al organelor de supraveghere ale debitorului. Aceste susțineri nu pot fi reținute, însă, având în vedere că intenția tuturor părților implicate rezulta fără echivoc în cauza de față, date fiind relația de rudenie dintre administratorii celor două societăți, data încheierii actului, resursele financiare ale societății debitoare, neputându-se reține că terțul dobânditor nu a avut acces la informațiile despre posibila declanșare a procedurii și de intenția debitorului de a-și salva situația în detrimentul celorlalți creditori, încălcând principiul egalității.
Pentru aceste considerente, acțiunea formulată de administratorul judiciar a fost admisă, a fost dispusă anularea Contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. xxx9/30.12.2011 la BNP E., încheiat între vânzătoarea S.C. B. S.A. și cumpărătoarea S.C. C. S.R.L., având ca obiect imobilul situat în municipiul D., Bd. D, nr. x, județul H., înscris în CF nr. xxx10 D. (nr. CF vechi xx30), nr. top. xx8/2.922/1.923/2.921/4/b, inclusiv construcția edificată pe acest teren, constând din casă, cu nr. cadastral C1, nr. top. xx8/2.922/1.923/2.921/4/b; s-a dispus înscrierea în CF a dreptului de proprietate al debitoarei S.C. B. S.A. asupra imobilelor descrise mai sus.
Împotriva hotărârii a declarat recurs pârâta Societatea C. S.R.L. solicitând în principal casarea hotărârii, iar în subsidiar modificarea acesteia în sensul respingerii acțiunii în anulare și menținerea contractului de vânzare-cumpărare nr. xxx9/30.12.2011.
În motivarea recursului se invocă lipsa calității procesuale active a debitoarei prin administrator judiciar în formularea acțiunii întrucât dispozițiile art. 85 alin. 5 din lege acordă legitimitate procesuală administratorului/lichidatorului judiciar sau comitetului creditorilor. Sarcina probei în acțiunile întemeiate pe art. 79-80 din Legea nr. 85/2006 aparține reclamantului, iar prezumția de fraudă poate fi răsturnată de debitor și nu se extinde la terțul dobânditor sau subdobânditor. Condiția prețului derizoriu nu a fost îndeplinită față de raportul de expertiză și de scutirea tranzacției de TVA, motiv pentru care factura fiscală a fost corect emisă, iar raportarea prețului la valoarea cu TVA este nelegală. La nivelul lunii decembrie 2011 valoarea imobilului nu era 857.687 lei, astfel cum rezultă din cele 3 rapoarte de evaluare. Nu s-a dovedit conivența părților contractante, reclamantul nu a justificat atitudinea frauduloasă a cumpărătoarei.
Se mai arată că în patrimoniul debitoarei a intrat contravaloarea în bani a bunului care, de altfel, nici nu era folosit direct în scopul desfășurării activității, iar suma a fost folosită la reducerea cheltuielilor reprezentând taxele locale. Simplul fapt al vânzării bunului la un preț inferior nu e de natură a duce la anularea vânzării. Relația de rudenie dintre administratori, data încheierii actului și resursele financiare ale societății debitoare nu sunt dovezi ale intenției părților de a sustrage bunul de la urmărirea creditorilor.
Sentința a fost pronunțată cu încălcarea dreptului la apărare și prin interpretarea greșită a actelor deduse judecății cu privire la aprecierile legate de TVA. Hotărârea judecătorească este nemotivată sau cuprinde motive străine de natura pricinii, impunându-se efectuarea unei expertize tehnice evaluatorii de către un expert ANEVAR.
Administratorul judiciar A. S.P.R.L. al debitoarei S.C. B. S.A. a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii arătând că acțiunea a fost formulată de administratorul judiciar și au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 79-80 din Legea nr. 85/2006, valoarea de vânzare a fost cu aproximativ 160.000 lei, respectiv 20% mai mică, decât valoarea de piață. Tranșele lunare achitate de cumpărătoare nu au susținut activitatea debitoarei, relația de rudenie dovedește intenția comună de fraudă, iar transferul nu reprezintă o operațiune aferentă activității curente a debitoarei.
Analizând hotărârea recurată în raport cu motivele de recurs și actele dosarului, în temeiul art. 304 pct. 5, 9 și art. 3041 Cod procedură civilă se constată următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale active, ca motiv de recurs invocat pentru prima oară în calea de atac, urmează a fi respinsă în temeiul art. 137 Cod procedură civilă și art. 79 din Legea nr. 85/2006 având în vedere că, deși în cererea introductivă este menționată ca reclamantă debitoarea S.C. B. S.A., acțiunea a fost formulată și susținută pe tot parcursul procesului de către administratorul judiciar al debitoarei, care și-a precizat poziția procesuală ca titular al acțiunii, înțelegând să formuleze cererea în contradictoriu cu debitoarea reprezentată de administratorul special potrivit art. 18 lit. b din Legea nr. 85/2006, motiv pentru care și hotărârea judecătorească s-a pronunțat în sensul că s-a reținut calitatea procesuală activă a administratorului judiciar și calitatea procesuală pasivă a debitoarei.
Motivele de recurs privind incidența art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă față de încălcarea normelor privind rolul activ al judecătorului urmează a fi respinse ca neîntemeiate în condițiile în care asupra legitimității procesuale active, instanța s-a pronunțat în dispozitivul hotărârii. Pretinsele greșeli legate de interpretarea probelor nu constituie o încălcare a dreptului la apărare al unei părți. În ceea ce privește solicitarea de trimitere a cauzei spre rejudecare, susținerile recurentei pârâte privind refacerea expertizei față de nediscutarea apartenenței expertului la ANEVAR, urmează a fi respinse având în vedere că nu s-a făcut dovada lipsei de specialitate a expertului, iar partea nu a invocat acest aspect la instanța de fond, achiesând la expertiza efectuată.
Motivul de recurs privind incidența art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă față de nemotivarea hotărârii urmează a fi respins ca neîntemeiat având în vedere că motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar, fiind acceptată și motivarea implicită dedusă prin admiterea unei apărări care justifică respingerea altei apărări. În principiu, instanța nu era obligată să răspundă fiecărui argument folosit în dezvoltarea unui motiv sau în legătură cu apărările formulate de părți atunci când aceste motive sau apărări aveau un element comun determinant, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că a răspuns tuturor argumentelor prin raționamente logice și că a cercetat toate motivele și apărările invocate de părți. În cauză, judecătorul sindic a pronunțat o soluție ce vizează fondul litigiului, a cercetat motivele și susținerile părților, a interpretat probele deduse judecății, a examinat valoarea probantă a elementelor ce aveau utilitate pentru soluționarea litigiului și a indicat temeiurile juridice incidente în cauză, respectiv art. 80 lit. b și c din Legea nr. 85/2006.
În legătură cu motivul de recurs circumscris prevederilor art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă cu privire la pretinsa schimbare a naturii și înțelesului neîndoielnic a actului juridic, criticile recurentei pârâte urmează a fi respinse, având în vedere că judecătorul sindic nu a schimbat natura juridică a contractului de vânzare-cumpărare dedus judecății și nici înțelesul actului. Faptul că s-a dat o anumită interpretare a clauzelor contractuale reprezintă un motiv ce vizează dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă, astfel că urmează a fi analizat ca atare.
Pe fondul litigiului, se constată că judecătorul sindic a admis acțiunea și a anulat contractul de vânzare-cumpărare încheiat de debitoare la 30.12.2011, reținând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 80 lit. b și c din Legea nr. 85/2006 față de caracterul derizoriu al prețului convenit de părți la 493.001 lei și de conivența acestora la fraudarea creditorilor.
Prezumția relativă de fraudă în cazul îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 80 lit. b și c din Legea nr. 85/2006, este recunoscută de legiuitor prin art. 85 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, aspect corect indicat și de recurenta pârâtă.
În legătură cu modul de aplicare a art. 80 lit. b din Legea nr. 85/2006, ca motiv invocat în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, recurenta pârâtă a arătat că nu s-a făcut dovada prețului derizoriu. Apreciem că textul de lege are în vedere anularea (revocarea) actelor în care există diferență vădită de valoare între prestații în defavoarea debitorului. Art. 80 alin. 1 lit. b reglementează deci o situație similară leziunii din dreptul comun numai sub aspectul prejudiciului care este egal cu disproporția de valoare între contraprestații cu diferența că prejudiciul nu se produce direct în patrimoniul debitorului, ci se reflectă în patrimoniul creditorilor. În cazul prevăzut de art. 80 alin.1 lit. b frauda debitorului este prezumată de legiuitor, debitorul urmărind sau cel puțin acceptând posibilitatea vătămării celorlalți creditori în beneficiul terțului cu care a contractat și căruia îi transferă o valoare patrimonială mult mai mare în raport de prestația efectiv primită de el.
Recurenta pârâtă a arătat că în mod greșit s-a reținut includerea cotei de 24% TVA în prețul de transfer atâta timp cât operațiunea era scutită de TVA potrivit art. 141 din Codul fiscal. La instanța de fond, prin obiecțiunile la expertiză, recurenta pârâtă a menționat că imobilul a fost vândut cu cota de 0% de TVA, fără a invoca scutirea de TVA, apărare ce a fost formulată doar în recurs.
Într-adevăr, conform art. 141 lit. f din Codul fiscal, livrarea de construcții/părți de construcții și a terenurilor pe care sunt construite, precum și a oricăror altor terenuri este scutită de TVA, însă conform alin. 3 al aceluiași articol, orice persoană impozabilă poate opta pentru taxarea operațiunilor prevăzute la alin. (2) lit. e) și f), în condițiile stabilite prin norme. Prin urmare, chiar dacă operațiunea este scutită de TVA, părțile contractante pot opta pentru taxarea acesteia. Din contractul de vânzare-cumpărare încheiat de părți rezultă din paragraful 5 că acestea au înțeles să includă TVA în prețul convenit, fără a menționa cota de TVA aplicabilă, astfel că se deduce că părțile au convenit să supună livrarea de bunuri regimului fiscal taxabil. Emiterea facturii fiscale de către debitoarea vânzătoare a fost însă cu mențiunea cota 0% de TVA, iar anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 30.12.2011, s-a aprobat tranzacția fără TVA prin hotărârea consiliului de administrație al debitoarei din 14.12.2011. În consecință, se constată că prețul convenit de părți a fost de 493.001 lei cu includerea cotei de 0% TVA.
Potrivit fișei contabile, valoarea netă contabilă a imobilului obiect al tranzacției era de 1.344.553 lei din care 857.687 lei clădirea și 486.866 lei terenul. Valoarea contabilă netă reprezintă valoarea de intrare, mai puțin amortizarea și provizioanele pentru depreciere cumulate, fiind astfel o valoare fluctuantă. Valoarea contabilă a unui activ înregistrat în contabilitate la prețul de achiziție poate fi mai mare sau mai mică decât prețurile curente de tranzacționare a bunului la un moment dat. Din acest punct de vedere, în aprecierea prețului, prezintă relevanță valoarea de piață a imobilului construcție și teren ce a fost stabilită prin raportul de expertiză tehnică judiciară nr.733243/4.03.2015 la suma de 654.234 lei cu TVA și 527.608 lei fără TVA, expertul luând în calcul suprafața utilă de 310 mp, gradul de uzură de 55,66% față de anul construcției din 1940 și regimul de înălțime D+P+pod transformat în 2004 în mansardă.
Raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de S.C. K. S.R.L. în favoarea debitoarei vânzătoare a stabilit o valoare de piață a imobilului de 611.321 lei incluzând TVA și 493.000 lei fără TVA, însă această valoare nu poate fi avută în vedere întrucât s-a luat în calcul construcția clădirii din 1970 cu regim D+P și suprafață utilă de 285 mp și nu s-au inclus modernizările și investițiile executate de acționari.
Raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de PFA L. în favoarea cumpărătoarei recurente a stabilit o valoare de piață a imobilului în suprafață de 406 mp cu regim D+P+M la suma de 493.570 lei fără TVA, însă nici această valoare nu poate fi avută în vedere întrucât s-a luat în calcul construcția clădirii din 1970 și o suprafață utilă mai mare.
Având în vedere că prețul stabilit în contractul de vânzare-cumpărare a fost de 493.001 lei, iar valoarea de piață fără TVA a imobilului a fost stabilită prin expertiza judiciară la 527.608 lei, rezultă că încheierea tranzacției a avut în vedere un preț mai mic cu 7% față de valoarea de piață a imobilului, preț ce nu poate fi calificat derizoriu potrivit art. 80 lit. b din Legea nr. 85/2006, întrucât se încadrează în marja rezonabilă de negociere, sub acest aspect criticile recurentei pârâte fiind întemeiate.
Eșalonarea prețului în rate reprezintă un aspect ce ține de modalitatea de executare a contractului și nu de condiția disproporției dintre prestații stabilită de dispozițiile art. 80 lit. b din Legea nr. 85/2006.
În ceea ce privește modul de aplicare a dispozițiilor art. 80 lit. c din Legea nr. 85/2006, motivele de recurs vizează greșita reținere a îndeplinirii condițiilor legate de intenția părților de a sustrage bunul de la urmărirea creditorilor. Nu se contestă faptul că părțile au încheiat contractul în perioada suspectă de dinaintea deschiderii procedurii insolvenței când debitoarea înregistra datorii foarte mari către creditori și nici raportul de rudenie dintre părțile contractante reținut de prima instanță.
În interpretarea dispozițiilor art. 80 lit. c din Legea nr. 85/2006, apreciem că legiuitorul a înțeles să sancționeze actele încheiate cu intenția părților de a sustrage bunurile de la urmărirea creditorilor. Dacă în ceea ce îl privește pe debitor operează prezumția relativă de fraudă, menționată anterior, pe care acesta este ținut să o răstoarne, în cazul terțului dobânditor prezumția de fraudă nu operează, fiind necesar să se probeze intenția frauduloasă a acestuia.
Chiar în prezența relațiilor de rudenie, norma nu devine aplicabilă dacă nu este dovedită intenția de fraudare, fiind de reținut că nu s-a făcut nici o dovadă a existenței vreunui act fictiv, care să creeze aparența sustragerii bunului de la urmărire, ci dimpotrivă actul de vânzare-cumpărare există, este unul real, iar prestația terțului (a recurentei) este în acord cu valoarea reală, de piață a imobilului.
Actele frauduloase sunt definite ca fiind actele încheiate cu rea-credință pentru a leza drepturile altor persoane sau a încălca legea, în vederea obținerii unui profit în favoarea debitorului sau a altei persoane. Actul fraudulos trebuie să afecteze drepturile creditorilor, respectiv să producă prejudicii materiale acestora, iar titularul cererii de chemare în judecată trebuie să demonstreze intenția de fraudă a tuturor părților implicate cât și faptul că, prin efectele sale, actul încheiat produce daune creditorilor, în sensul că a scăzut șansele satisfacerii creanțelor acestora. În cauză, prin efectul vânzării și încasării prețului, locul bunului a fost luat de preț, sumele de bani intrând în contul debitoarei, aspect necontestat de administratorul judiciar. Faptul că sumele de bani au fost utilizate de administratorul special al debitoarei la achitarea taxelor bugetare curente și nu la achitarea datoriilor către creditorii înscriși la masa credală, reprezintă un aspect ce ține de incidența art. 49 din Legea nr. 85/2006 și nu de aplicarea art. 80 lit. c din Legea nr. 85/2006.
Prin urmare, în mod greșit a reținut judecătorul sindic că sunt incidente dispozițiile art. 80 lit. b și c din Legea nr. 85/2006, recursul fiind întemeiat sub acest aspect.
În ceea ce privește solicitarea expertului M. de stabilire a onorariului definitiv, se constată că acesta a formulat o cerere similară și la instanța de fond competentă a dispune asupra onorariului definitiv potrivit art. 2812 Cod procedură civilă și art. 23 din O.G. nr. 2/2000, motiv pentru care nu se mai impune analizarea cererii în prezentul recurs declarat de pârâtă.
Raportat la aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă urmează a admite în parte recursul declarat, a modifica în tot hotărârea în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanta A. S.P.R.L. în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. B. S.A. în contradictoriu cu pârâta Societatea C. S.R.L. și debitoarea S.C. B. S.A. prin administrator special având ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. xxx9/30.12.2011.
| ← Ordonanţă de plată. Jurisprudență Plăţi | Amendă contravențională. obligație fiscală. condițiile... → |
|---|
