Revizuire. încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar
Comentarii |
|
Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 604 din data de 17.03.2016
Revizuire. Încălcarea principiului priorității dreptului comunitar
- art. 21 alin. 2 din Legea nr. 554/2004
- art. 148 alin. 2 din Constituția României
- art. 20 alin. 2 din Constituția României
- art. 267 din T.F.U.E.
Prin sentința nr.28/20.01.2015 Tribunalul S. M. a respins ca nefondată acțiunea în contencios administrativ formulată de B. G. în contradictoriu cu Casa de Asigurări de Sănătate S. M. având ca obiect anularea deciziei de impunere din oficiu nr.1209/1574/4.11.2013, respectiv a deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii din aceeași zi și cu același număr, emise de către C. A. S. S. M., anularea deciziei nr.1/22.01.2014 de respingere a contestației formulate în termenul legal cu privire la motivele de nelegalitate și netemeinicie a deciziilor indicate mai sus, suspendarea executării deciziilor de imputare arătate mai sus până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin decizia nr.2258/24.06.2015 Curtea de Apel Oradea a admis recursul declarat de B. G. împotriva sentinței mai sus arătate pe care a casat-o în parte și, rejudecând în fond a dispus anularea parțială a Deciziei nr. 1/22.01.2014 și a Deciziei nr. 1209/17574 din 04.11.2013 referitoare la obligațiile de plată accesorii în sensul înlăturării ca prescrise a obligațiilor accesorii aferente anilor 2006 și 2007.
La data de 1.10.2015 (ulterior soluționării de către Curtea de Apel Oradea a recursului formulat de B. G.), C.J.U.E. s-a pronunțat în cauza Bara și alții, C-201/14 stabilind că "articolele 10, 11 ?i 13 din Direcțiva 95/46/CE a Parlamentului European ?i a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protec?ia persoanelor fizice în ceea ce prive?te prelucrarea datelor cu caracter personal ?i libera circula?ie a acestor date trebuie interpretate în sensul că se opun unor măsuri na?ionale precum cele în discu?ie în litigiul principal, care permit unei autorită?i a administra?iei publice a unui stat membru să transmită date personale unei alte autorită?i a administra?iei publice ?i prelucrarea lor ulterioară, fără ca persoanele vizate să fi fost informate despre această transmitere sau despre această prelucrare.";
Potrivit art.21 alin.2 din Legea nr.554/2004 constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedura civilă, pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată.
În ceea ce privește obiectul revizuirii, trebuie notat că textul art. 21 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 îl restrânge și-l circumscrie doar asupra hotărârilor definitive și irevocabile pronunțate cu încălcarea principiului priorității dreptului comunitar.
Cât privește motivul de revizuire în sine, respectiv încălcarea principiului priorității dreptului comunitar (Uniunii Europene) se reține că premisa acestuia rezidă în aceea că în situația unui concurs de norme juridice, naționale și europene, care reglementează diferit același tip de relații sociale, întâietate prezintă pentru soluționarea aspectului litigios reglementarea la nivel european. Acest principiu a fost pentru prima dată consacrat la nivel jurispruden?ial de către Curtea de Justi?ie în cauza C vs. ENEL din 1964, ulterior fiind întărit prin alte decizii de referin?ă (bunăoară, Simmnethal II din 1978 (cauza 106/77), Factortame ( C-213/89), Ciola ( C-224/97).
Din economia deciziei atacate nu a reieșit că reclamantul recurent ar fi dedus judecății incidența normelor dreptului Uniunii Europene și implicit principiul conform căruia acestea prevalează față de cele naționale și nici nu i se poate reproșa instanței de recurs că a nesocotit acest principiu.
A admite că ulterior poate fi revizuibilă o decizie definitivă și irevocabilă numai pe considerentul că s-a pronunțat o hotărâre pe cale de interpretare de către Curtea de Justi?ie a Uniunii Europene prin care s-a interpretat o normă a dreptului Uniunii tangentă cu litigiul irevocabil soluționat dar fără ca partea să fi solicitat, în prealabil, instanței de recurs, să aplice prioritatea normei europene conduce la reținerea că se pune în discuție principiul securității raporturilor juridice și principiul autorității de lucru judecat.
Așa cum s-a evocat mai sus cu trimitere la jurisprudența C.J.U.E., motivele de revizuire urmează a fi analizate însă în contextul reglementării generale a acestei căi de atac extraordinare, de retractare, pentru că dreptul Uniunii Europene nu impune unei jurisdicții naționale să reia în discuție fondul litigiului și să înlăture aplicarea normelor interne de procedură care conferă autoritate de lucru judecat unei hotărâri.
În acest sens amintim considerentele din hotărârea pronun?ată de C.J.U.E. în cauza Târșiia C-69/14 în care s-a pus în discu?ie interpretarea dreptului Uniunii Europene în raport de inciden?a în dreptul intern a cazului de revizuire reglementat de dispozi?iile art. 21 alin. 2 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 prin prisma principiilor echivalenței și efectivității: "(…) Curtea a amintit în repetate rânduri importanța pe care o prezintă principiul autorită?ii de lucru judecat (a se vedea de asemenea în acest sens, Hotărârea Köbler, C 224/01, EU:C:2003:513, punctul 38). Astfel, s a statuat că dreptul Uniunii nu impune unui organ judiciar obligația ca, pentru a ține seama de interpretarea unei dispoziții relevante a acestui drept, adoptată de Curte ulterior pronunțării de către acest organ judiciar a deciziei care a dobândit autoritate de lucru judecat, să revină, din principiu, asupra deciziei respective (Hotărârea Impresa Pizzarotti, C 213/13, EU:C:2014:2067, punctul 60).";
De asemenea, aceeași Curte adaugă în paragraful următor că: "În speță, nicio împrejurare specifică litigiului principal, care să reiasă din dosarul de care dispune Curtea, nu justifică o abordare diferită de cea reținută de Curte în jurisprudența amintită la punctele 28 ?i 29 din prezenta hotărâre, potrivit căreia dreptul Uniunii nu impune instanței naționale să înlăture aplicarea normelor interne de procedură care conferă autoritate de lucru judecat unei decizii judecătorești, chiar dacă aceasta ar permite îndreptarea unei situații naționale incompatibile cu acest drept.";
De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în același sens: "Cazul de revizuire instituit prin textul legal menționat a fost conceput ca un ultim remediu intern menit să asigure preeminența prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene și a celorlalte reglementări cu caracter obligatoriu și urmează a fi analizat în contextul reglementării generale a procedurii căii de atac extraordinare, de retractare, a revizuirii, pentru că dreptul comunitar nu impune unei jurisdicții naționale să înlăture aplicarea normelor interne de procedură care conferă autoritate de lucru judecat unei hotărâri, chiar dacă astfel ar fi reparată o încălcare a dreptului comunitar săvâr?ită prin hotărârea în cauză (cauza Rosmarie Kapferer împotriva Schlank & Schick GmbH, C-23/2004, hotărârea din 16 martie 2006)."; (ÎCCJ-SCAF, decizia nr. 2683 din 20 mai 2010).
Față de cele ce preced, Curtea a reținut că cererea de revizuire prin care se tinde repunerea în discuție a unei decizii pronunțate de instanța de contencios administrativ în recurs printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă, numai pe considerentul că ulterior a fost pronunțată o hotărâre a Curții de Justiție a Uniunii Europene în cadrul procedurii prevăzute de art. 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene este neîntemeiată, astfel că prezenta cerere de revizuire urmează a fost respinsă ca atare.
Decizia nr. 604 din 17.03.2016 a Curții de Apel Oradea - Secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal
Dosar nr. 746/35/2015
Prin Decizia nr. 2258 din 24.06.2015 pronunțată de Curtea de Apel Oradea s-a admis recursul declarat de recurentul-reclamant B. G., în contradictoriu cu intimata-pârâtă C.N.A.S. - Casa de Asigurări de Sănătate S. M., împotriva Sentinței nr. 28/CA din 20.01.2015 pronunțată de Tribunalul S. M., care a fost casată în parte și, rejudecând în fond cauza:
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul B. G. în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate S. M. și, în consecință, s-a dispus anularea parțială a Deciziei nr. 1/22.01.2014 și a Deciziei nr. 1209/17574 din 04.11.2013 referitoare la obligațiile de plată accesorii în sensul înlăturării ca prescrise a obligațiilor accesorii aferente anilor 2006 și 2007.
S-au menținut restul obligațiilor stabilite prin actele contestate și a fost obligată intimata la plata sumei de 550 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în favoarea recurentului.
Împotriva deciziei mai sus arătate a formulat revizuire B. G. solicitând admiterea acesteia, desființarea deciziei atacate si, rejudecând cauza pe fond să admită contestația formulată împotriva sentinței nr.28/2015 a Tribunalului S. M., să desființeze decizia de impunere nr.1209/1574 din 4.11.2013 emisă de C.J.A.S. S. M. privind imputarea sumei de 1.110,94 lei, respectiv a sumei de 6.174 lei cu titlu de majorări de întârziere, dobânzi și penalități pentru perioada 2006-2012 și să dispună restituirea acestor sume actualizate cu dobânda legală și indicele de inflație de la data reținerii acestora și până la data restituirii integrale precum și a cheltuielilor de judecată.
În dezvoltarea motivelor de revizuire s-a arătat că prin decizia de impunere 1209/4.11.2013 C.J.A.S. S. M., luând din baza de date a A.J.F.P. S. M., veniturile realizate de revizuent în calitate de avocat, fără ca acesta să fie înștiințat despre aceasta, a stabilit că nu a plătit integral contribuția la F.N.U.A.J.A.S.S. calculată pentru activități independente în sumă de 1110,94 lei - capital și 6174 lei cu titlu de majorări de întârziere, dobânzi și penalități, contestația acestuia fiind respinsă ca neîntemeiată.
În anul 2014 A.N.A.F. a procedat la executarea deciziei mai sus menționate, instituind poprire asupra conturilor pe care revizuientul le are la Banca Transilvania - Sucursala S. M., care a lichidat, fără acordul lui în mod abuziv un depozit bancar în valută, virând suma de 15.365 lei către bugetul de stat, după care a încheiat, tot fără acordul sau, un nou depozit bancar în valută, cu suma rămasă disponibilă.
Tribunalul S. M. a menținut această soluție prin sentința civila nr.28/CA/2015 desi a invocat nelegalitatea deciziei în baza O.U.G. NR. 125/2011 prin care fondurile de asigurări de sănătate au trecut sub administrarea direcțiilor financiare ca parte a bugetului consolidat, C.J.A.S. pierzându-și calitatea procesuală activă, în cauză impunându-se introducerea A.N.A.F., lucru pe care instanța l-a ignorat, pronunțând o decizie nelegală.
Revizuientul a arătat că instanța de recurs, în fata căreia a invocat aceeași nelegalitate crasă, a ignorat dispozițiile procedurale privind calitatea procesuală a părților stabilite prin noua lege, constatând însă că, o parte din sumele reținute ca penalități aferente anilor 2006-2007 au fost prescrise, aceste sume nefiindu-i restituite nici până în prezent, deși au trecut mai bine de 3 luni de la data rămânerii definitive a deciziei atacate.
Cu privire la motivul principal invocat în cererea de revizuire s-a arătat că acesta îl constituie recenta hotărâre a C.J.U.E. de la Luxemburg care a constatat că deciziile de impunere emise de C.J.A.S. Cluj în baza unor date cu caracter personal - veniturile realizate de persoane - transmise de A.N.A.F. contravine flagrant art.10, 11 și 13 din Direcțiva 95/46/C a Parlamentului European și Consiliului din 24.10.1995 în sensul că ";se opun unor masuri naționale precum cele din discuție în litigiul principal care permit unei autorități a administrației publice a unui stat membru să transmită date personale unei alte autorități a administrației publice și prelucrarea lor ulterioară fără ca persoanele vizate să fi fost informate despre această transmitere sau despre această prelucrare";, încălcându-se grav dreptul persoanei la viata privata , fiind obligat statul român sa-si modifice legislația în mod corespunzător.
Prin urmare, câtă vreme în cazul în care există puncte diferite și practici diferite în aplicarea legilor naționale care contravin hotărârilor C.J.U.E., CE, PE, etc. România are obligația legală de a respecta întocmai aceste prevederi, iar în speță se impune sa se constate că A.N.A.F. a încălcat flagrant obligațiile impuse de normele UE cu privire la caracterul privat și personal al datelor personale și prelucrarea acestora, astfel că decizia de impunere stabilită de C.J.A.S. S. M. este anulabilă, impunându-se și restituirea integrală a sumelor reținute în baza acesteia, cu actualizarea lor cu dobânda legală și cu indicele de inflație până la data plătii efective și în întregime.
Revizuientul menționează în același sens și hotărârea CEDO pronunțată la data de 1.12.2015 intr-o cauză având ca obiect încălcarea de către o autoritate a statului portughez a acestor norme.
Prin Concluziile scrise depuse după închiderea dezbaterilor revizuentul a solicitat instanței că, hotărârea pe care o va pronunța să dispună atât anularea Deciziei de impunere din oficiu nr. 1209/17574 din 4.11.2013 a C.J.A.S. S. M. pentru motivele arătate în cererea de revizuire cat și obligarea acesteia (prin A.N.A.F. - A.J.F.P. S. M., care a preluat începând din 1.07.2012 administrarea contribuțiilor pentru asigurările de sănătate) la plata unei sume totale de 3.314,09 lei cu titlu de despăgubiri materiale adecvate pentru pierderea suferita prin executarea silita abuziva a deciziei de impunere atacate inițial, care despăgubire consta în aplicarea dobânzilor și penalităților pe care statul roman - prin organul sau fiscal A.N.A.F. - le calculează în sarcina contribuabililor cu datorii fiscale în baza O.U.G. NR. 92/2003 (privind Codul Fiscal și Codul de Procedură Fiscală) republicata, actualizată, cu modificările și completările ulterioare.
S-a menționat de către revizuient Decizia Curții Constituționale nr. 694 din 20 octombrie 2015 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor prevederilor art. 124 alin. (l) raportate la cele ale art.70 din Ordonanța Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, decizie prin care Curtea Constituțională a României a admis în unanimitate excepția de neconstituționalitate și a constatat ca prevederile indicate mai sus sunt neconstituționale și de asemenea a reținut ca normele criticate generează îmbogățirea fără justă cauză a statului în detrimentul patrimoniului contribuabilului ca urmare a imposibilității folosirii sumei de bani percepută nelegal și privarea persoanei de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata respectivei sume, această pierdere fiind direct proporțională cu durata indisponibilizării sumei plătite fără temei juridic pe perioada cuprinsă între data plății sumei nedatorate și data restituirii acesteia și are drept consecință încălcarea dreptului de proprietate al contribuabilului, consacrat de art.44 din Constituție, respectiva decizie fiind definitivă și general obligatorie, fiind deja comunicată celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și instanței care a sesizat Curtea Constituțională, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.
Prin urmare analizând normele legale în vigoare cu privire la dobânzile și penalitățile de întârziere care se percep pentru neonorarea la timp a datoriilor contribuabilului către stat și aplicând aceste norme în spiritul deciziei Curții Constituționale a României revizuientul consideră că se impune întoarcerea îmbogățirii fără justă cauză a statului către patrimoniul contribuabilului ca urmare a imposibilității folosirii sumei de bani ridicată în mod nelegal prin restituirea sumei ridicate dar și prin aplicarea suplimentară a dobânzilor și penalităților de întârziere calculate în baza normelor legale în vigoare (aceleași în baza cărora statul calculează dobânzi și penalități de întârziere), respectiv a următoarelor sume: pentru anul 2013 dobânzi în valoare de 163,19 lei și penalități de întârziere în valoare de 81,60 lei, pentru anul 2014 dobânzi în valoare de 1063,65 lei și penalități de întârziere în valoare de 531,83 lei, pentru anul 2015 dobânzi în valoare de 797,74 lei și penalități de întârziere în valoare de 531,83 lei, pentru cele 66 de zile trecute din anul 2016 dobânda pana la data de 7.03.2016 este în valoare de 96,17 lei și penalitățile de întârziere pana la aceeași data sunt în valoare de 48,08 lei.
Prin întâmpinarea depusa la dosar Casa de Asigurări de Sănătate S. M. a solicitat respingerea cererii de revizuire formulată de B. G. ca fiind nefondată, apreciind că soluția instanței de recurs este legală și temeinică în condițiile în care revizuientul a realizat venituri impozabile din activități independente, sens în care avea obligația de a declara aceste venituri și de a achita contribuțiile la F.N.U.A.S.S.
S-a arătat că revizuientul este într-o gravă eroare atunci când afirmă că obligațiile la F.N.U.A.S.S. sunt obligatorii doar de la data de 1.07.2012, deoarece O.U.G. NR. nr.125/2011 prevede doar preluarea competenței de a colecta contribuțiile la F.N.U.A.S.S.
Referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal s-a arătat că C.A.S. S. M. este operator de date personale înregistrat la A.N.S.P.D.C.P. sub nr.xxx.
Examinând cererea de revizuire a Deciziei nr. 2258/24.06.2015 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, formulată de revizuientul B. G. instanța a apreciat-o ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:
Prin sentința nr.28/20.01.2015 Tribunalul S. M. a respins ca nefondată acțiunea în contencios administrativ formulată de B. G. în contradictoriu cu Casa de Asigurări de Sănătate S. M. având ca obiect anularea deciziei de impunere din oficiu nr.1209/1574/4.11.2013, respectiv a deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii din aceeași zi și cu același număr, emise de către C. A. S. S. M., anularea deciziei nr.1/22.01.2014 de respingere a contestației formulate în termenul legal cu privire la motivele de nelegalitate și netemeinicie a deciziilor indicate mai sus, suspendarea executării deciziilor de imputare arătate mai sus până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin decizia nr.2258/24.06.2015 Curtea de Apel Oradea a admis recursul declarat de B. G. împotriva sentinței mai sus arătate pe care a casat-o în parte și, rejudecând în fond a dispus anularea parțială a Deciziei nr. 1/22.01.2014 și a Deciziei nr. 1209/17574 din 04.11.2013 referitoare la obligațiile de plată accesorii în sensul înlăturării ca prescrise a obligațiilor accesorii aferente anilor 2006 și 2007.
La data de 1.10.2015 (ulterior soluționării de către Curtea de Apel Oradea a recursului formulat de B. G.), C.J.U.E. s-a pronunțat în cauza Bara și alții, C-201/14 stabilind că "articolele 10, 11 ?i 13 din Direcțiva 95/46/CE a Parlamentului European ?i a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protec?ia persoanelor fizice în ceea ce prive?te prelucrarea datelor cu caracter personal ?i libera circula?ie a acestor date trebuie interpretate în sensul că se opun unor măsuri na?ionale precum cele în discu?ie în litigiul principal, care permit unei autorită?i a administra?iei publice a unui stat membru să transmită date personale unei alte autorită?i a administra?iei publice ?i prelucrarea lor ulterioară, fără ca persoanele vizate să fi fost informate despre această transmitere sau despre această prelucrare.";
Potrivit art.21 alin.2 din Legea nr.554/2004 constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedura civilă, pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată.
În ceea ce privește obiectul revizuirii, trebuie notat că textul art. 21 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 îl restrânge și-l circumscrie doar asupra hotărârilor definitive și irevocabile pronunțate cu încălcarea principiului priorității dreptului comunitar.
Cât privește motivul de revizuire în sine, respectiv încălcarea principiului priorității dreptului comunitar (Uniunii Europene) se reține că premisa acestuia rezidă în aceea că în situația unui concurs de norme juridice, naționale și europene, care reglementează diferit același tip de relații sociale, întâietate prezintă pentru soluționarea aspectului litigios reglementarea la nivel european. Acest principiu a fost pentru prima dată consacrat la nivel jurispruden?ial de către Curtea de Justi?ie în cauza C vs. ENEL din 1964, ulterior fiind întărit prin alte decizii de referin?ă (bunăoară, Simmnethal II din 1978 (cauza 106/77), Factortame ( C-213/89), Ciola ( C-224/97).
Din economia deciziei atacate nu a reieșit că reclamantul recurent ar fi dedus judecății incidența normelor dreptului Uniunii Europene și implicit principiul conform căruia acestea prevalează față de cele naționale și nici nu i se poate reproșa instanței de recurs că a nesocotit acest principiu.
A admite că ulterior poate fi revizuibilă o decizie definitivă și irevocabilă numai pe considerentul că s-a pronunțat o hotărâre pe cale de interpretare de către Curtea de Justi?ie a Uniunii Europene prin care s-a interpretat o normă a dreptului Uniunii tangentă cu litigiul irevocabil soluționat dar fără ca partea să fi solicitat, în prealabil, instanței de recurs, să aplice prioritatea normei europene conduce la reținerea că se pune în discuție principiul securității raporturilor juridice și principiul autorității de lucru judecat.
Așa cum s-a evocat mai sus cu trimitere la jurisprudența C.J.U.E., motivele de revizuire urmează a fi analizate însă în contextul reglementării generale a acestei căi de atac extraordinare, de retractare, pentru că dreptul Uniunii Europene nu impune unei jurisdicții naționale să reia în discuție fondul litigiului și să înlăture aplicarea normelor interne de procedură care conferă autoritate de lucru judecat unei hotărâri.
În acest sens amintim considerentele din hotărârea pronun?ată de C.J.U.E. în cauza Târșiia C-69/14 în care s-a pus în discu?ie interpretarea dreptului Uniunii Europene în raport de inciden?a în dreptul intern a cazului de revizuire reglementat de dispozi?iile art. 21 alin. 2 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 prin prisma principiilor echivalenței și efectivității: "(…) Curtea a amintit în repetate rânduri importanța pe care o prezintă principiul autorită?ii de lucru judecat (a se vedea de asemenea în acest sens, Hotărârea Köbler, C 224/01, EU:C:2003:513, punctul 38). Astfel, s a statuat că dreptul Uniunii nu impune unui organ judiciar obligația ca, pentru a ține seama de interpretarea unei dispoziții relevante a acestui drept, adoptată de Curte ulterior pronunțării de către acest organ judiciar a deciziei care a dobândit autoritate de lucru judecat, să revină, din principiu, asupra deciziei respective (Hotărârea Impresa Pizzarotti, C 213/13, EU:C:2014:2067, punctul 60).";
De asemenea, aceeași Curte adaugă în paragraful următor că: "În speță, nicio împrejurare specifică litigiului principal, care să reiasă din dosarul de care dispune Curtea, nu justifică o abordare diferită de cea reținută de Curte în jurisprudența amintită la punctele 28 ?i 29 din prezenta hotărâre, potrivit căreia dreptul Uniunii nu impune instanței naționale să înlăture aplicarea normelor interne de procedură care conferă autoritate de lucru judecat unei decizii judecătorești, chiar dacă aceasta ar permite îndreptarea unei situații naționale incompatibile cu acest drept.";
De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în același sens: "Cazul de revizuire instituit prin textul legal menționat a fost conceput ca un ultim remediu intern menit să asigure preeminența prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene și a celorlalte reglementări cu caracter obligatoriu și urmează a fi analizat în contextul reglementării generale a procedurii căii de atac extraordinare, de retractare, a revizuirii, pentru că dreptul comunitar nu impune unei jurisdicții naționale să înlăture aplicarea normelor interne de procedură care conferă autoritate de lucru judecat unei hotărâri, chiar dacă astfel ar fi reparată o încălcare a dreptului comunitar săvâr?ită prin hotărârea în cauză (cauza Rosmarie Kapferer împotriva Schlank & Schick GmbH, C-23/2004, hotărârea din 16 martie 2006)."; (ÎCCJ-SCAF, decizia nr. 2683 din 20 mai 2010).
Față de cele ce preced, Curtea a reținut că cererea de revizuire prin care se tinde repunerea în discuție a unei decizii pronunțate de instanța de contencios administrativ în recurs printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă, numai pe considerentul că ulterior a fost pronunțată o hotărâre a Curții de Justiție a Uniunii Europene în cadrul procedurii prevăzute de art. 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene este neîntemeiată, astfel că prezenta cerere de revizuire urmează a fost respinsă ca atare.
← Amendă contravențională. obligație fiscală. condițiile... | Contestaţie. contopire.. Jurisprudență Contestaţie la executare → |
---|