Angajare de către ordonatorul principal de credite a unei investiţii care nu era necesară interesului public. Obligaţia legală de a angaja şi de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor  şi destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict

Tribunalul BRAŞOV Sentinţă civilă nr. 64/CA din data de 22.01.2015

Prin sentința civilă nr. 64/CA din 22.01.2015, dosar nr. 3472/62/2014 a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta COMUNA A prin primar în contradictoriu cu pârâtul T, obligat pârâtul la plata sumei de 47.030 lei către reclamantă și a dobânzii legale aferente acesteia, calculată din 22.12.2009 și până la restituirea efectivă, respinse celelalte pretenții formulate de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul și respinsă cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta S.C A S.R.L.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a avut în vedere că reclamanta a fost supusă controlului exercitat de Curtea de Conturi a României-Camera de Conturi a Județului Brașov, finalizat prin emiterea Deciziei nr. 41/26.07.2013(f.9-23).

Conform pct. II.15 și 16 din decizie(f.22) a fost stabilită obligația ordonatorului principal de credite de a lua măsuri pentru stabilirea întinderii și recuperarea prejudiciului creat prin plăți nedatorate în baza contractelor de achiziție lucrări nr. 304/10.08.2009 având ca obiect ";Nivelare și compactare teren 7700 mp și însămânțare teren de 7700 mp"; și nr. 350/07.09.2009 având ca obiect ";Execuție împrejmuire gard 360 ml și aprovizionare conteinere vestiar 2 bucăți";, încheiate cu pârâta, constând în lucrări neexecutate și bunuri nelivrate.

În sarcina ordonatorului principal de credite a fost stabilită și obligația stabilirii întinderii și recuperării prejudiciului creat prin plăți nedatorate, în baza acelorași contracte încheiate cu pârâta, constând în lucrări executate cu încălcarea prevederilor legale și a căror necesitate nu se justifică.

Din aceeași decizie (f.17), coroborată cu nota de constatare nr. 738/09.04.2013 (f.35) și procesul verbal de constatare nr.1121/10.05.2013 (cap. II, pct. 8.1-f.24) rezultă cu referire la derularea contractului de lucrări nr. 304/10.08.2009 având ca obiect "";Nivelare și compactare teren 7700 mp și însămânțare teren de 7700 mp"; și a contractului nr. 350/07.09.2009 având ca obiect "Execuție împrejmuire gard 360 ml și aprovizionare conteinere vestiar 2 bucăți";, încheiate de reclamantă prin pârâtul ca primar cu pârâta (f.43-46, 48-51), că investiția a fost inclusă în bugetul de venituri și cheltuieli, fără parcurgerea etapelor stabilite prin L. nr. 273/2006, respectiv că nu au fost prezentate informațiile financiare și nefinanciare privind investiția în cauză; că nu a fost întocmită și aprobată documentația tehnico-economică a obiectivului de investiții "teren de sport";;că nu au fost respectate procedurile de atribuire a contractelor de achiziție publică, reglementate prin OUG nr. 34/2006; că contractele nu conțin garanția de bună-execuție, aceasta nefiind constituită, situațiile de lucrări nu au fost verificate scriptic prin comparație cu lucrările executate; că lucrarea nu a fost recepționată de comisia de recepție; că viza de control financiar preventiv a fost acordată formal prin vizarea documentului " Ordonanțare de plată";, în absența operațiunilor premergătoare menționate; că lucrările au fost plătite deși nu au fost efectuate și au fost plătite bunuri nelivrate conform notei de constatare nr. 738/09.04.2013 întocmită în timpul misiunii de audit în baza Dispoziției nr. 109/2013.

De asemenea, s-a reținut edificarea fără bază legală a terenului de sport pe terenul situat în zona R, parcela 502/1, în condițiile în care acest teren și terenurile învecinate fac obiectul punerii în posesie în vederea întocmirii titlului de proprietate conform L. nr. 247/2005, HG nr. 890/2005 și adresei UAT A nr. 2478/28.06.2009 înregistrată la OCPI Bsub nr. 7771/28.09.2009 și fac și obiectul unui litigiu cu comuna B privind emiterea unor titluri de proprietate de către Comisia locală B asupra unor terenuri aflate pe teritoriul UAT A (f.76).

S-a reținut încălcarea de către reclamantă a dispozițiilor art.14 alin.4, art. 54 alin. 5 și alin. 6 ind. 2, art. 26 alin. 5 ˡ, art. 41, art.42, art. 44, art. 45 alin. 1 din L. nr. 273/2006; art. 3 lit. j, art. 33, art. 213 din OUG nr. 34/2006; pct. 1 lit. a (3) și pct. 2 din OMFP nr. 1792/2002, art. 89 din HG nr. 925/2006, art. 3.1 din actul adițional nr. 1 din 27.06.2011 la contractul de lucrări nr. 4575/30.12.2010, art.23 alin. 1 din L. nr. 273/2006, art. 1 alin. 1, art. 2 alin. 1 și alin. 2 și art. 6 alin. 1 din L. nr. 50/1991 iar pârâtul a fost inclus între persoanele cu atribuții în domeniul în care s-au constatat deficiențele, în calitatea sa de ordonator principal de credite în perioada 12.06.2005-20.06.2012 (f.32).

Actele de control întocmite de Curtea de Conturi a României reprezintă acte administrative care beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, până la proba contrară constând în dovada desființării lor, dovadă care nu a fost depusă la dosar.

Instanța are în vedere că actele Curții de Conturi sunt opozabile pârâtei, chiar dacă pârâta are calitatea de particular pe baza a două considerente.

Primul este acela al existenței acestor acte ca și realități sociale ce nu pot fi ignorate iar al doilea este legat chiar de competențele legale ale acestei instituții.

În acest sens, conform art. 29 alin. 1 lit c din L. nr. 94/1992, Curtea de Conturi verifică utilizarea fondurilor alocate de la buget sau din alte fonduri speciale, conform destinațiilor aprobate.

Acceptarea ca întemeiată a apărării pârâtei privind inopozabilitatea către terți a actelor Curții de Conturi ar conduce la ineficiența acestei instituții, ceea ce contravine scopului legii.

Chiar dacă particularii sunt exceptați de la controlul acestei instituții, tribunalul are în vedere că, Curtea de Conturi exercită un control de legalitate cu privire la modul de gestionare și utilizare a fondurilor publice iar în consecință contractele prin care sunt angajate astfel de resurse nu pot fi exceptate de la acest control.

Evident, nimic nu împiedică particularul angajat în astfel de contracte să dovedească în contra constatărilor cuprinse în actele Curții de Conturi.

Aceste considerente sunt valabile și în privința pârâtului, care pe perioada supusă controlului a avut calitatea de ordonator principal de credite.

Prin primul capăt de cerere, reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 12.970 lei reprezentând valoarea unor lucrări/bunuri care deși au fost plătite, nu au fost executate/livrate.

Suma corespunde valorii a 2 bucăți conteinere vestiare (8400 lei fără TVA) și diferenței de 2499 lei (fără TVA), achitată pentru suprafața de 1190 mp teren care nu ar fi fost nivelată și compactată în vederea realizării terenului de sport.(f.4)

La această sumă, reclamanta a calculat dobânda legală ca beneficiu nerealizată, pe perioada cuprinsă între data plății sumelor (23.12.2009) și data de 10.05.2013(f.5).

Reclamanta a dovedit achitarea acestei sume cu OP nr. 785/22.12.2009 (f.37) care privește factura nr. BVAGE 803444 din 18.11.2009 (f.38), emisă de pârâtă pentru contravaloarea celor 2 conteinere și execuția împrejmuirii gardului, lucrări care au format obiectul contractului de lucrări nr. 350/07.09.2009 (f.48-51).

Diferența corespunzătoare nivelării și compactării terenului a fost plătită de reclamantă cu OP nr. 526/24.09.2009(f.40), emis în baza facturii nr. BVAGE nr. 803222 din 11.09.2009 (f.41) și a devizului situație de lucrări nr. 365/1 din 11.09.2009 (f.41).

La termenul de judecată din 15.01.2015, pârâta a atașat la dosar OP nr. 26/12.01.2015 emis prin M Bank (f.141) din care rezultă plata întregii sume solicitate de reclamantă prin primul petit (debit și dobândă).

În consecință, creanța reclamantei fiind stinsă prin plată, această pretenție a rămas fără obiect în cursul judecății, primul petit urmând a fi respins ca atare.

În ceea ce privește capătul doi al cererii, tribunalul reține că reclamanta a solicitat obligarea în solidar la plată a pârâților pentru suma de 70.797,50 lei, compusă din valoarea investiției constând în " teren de sport";, la care a calculat dobânda legală aferentă din data de 22.12.2009(f.7).

Conform recunoașterii reclamantei, de la termenul din 15.01.2015, tribunalul reține că în stabilirea acestui debit, reclamanta s-a raportat la actele întocmite de Curtea de Conturi a României.

Valoarea abaterii este consemnată la pct. 29 din Decizia nr. 41/26.07.2013 (f.17 verso).

Valoarea totală a investiției rezultă din ambele contracte de lucrări, nr. 304/10.08.2009 și nr. 350/07.09.2009, dovadă faptul că reclamanta în susținerea motivelor aferente acestei pretenții a reluat constatările Curții de Conturi.

Astfel, la pct. 29 din Decizia nr. 41/2013 a Curții de Conturi, în estimarea valorii prejudiciului cauzat bugetului local al comunei A prin angajarea investiției se face trimitere la pct. 28 din aceeași decizie, respectiv la pct. 8.1 cap. II din procesul verbal de constatare nr. 1121/2013 (f.24).

Conform acestui proces verbal de constatare, valoarea abaterii a fost estimată la suma de 60.000 lei, conform facturilor fiscale și situațiilor de lucrări emise de pârâtă și a ordinelor de plată emise de reclamantă(f.32 ).

La dosar, reclamanta a depus cele două ordine de plată nr. 526/24.09.2009(f.40) și nr. cu OP nr. 785/22.12.2009 (f.37), pentru suma de 60.000 lei, reprezentând plăți aferente investiției "teren de sport";.

Din această sumă, reclamanta a recuperat însă suma solicitată prin capătul 1 al acțiunii, pe parcursul judecății.

Astfel, pârâta a depus la dosar OP nr. 26/12.01.2015 emis prin M Bank (f.141) din care rezultă plata întregii sume solicitate de reclamantă prin primul petit (debit și dobândă).

Această sumă nu mai poate fi solicitată la plată în cadrul capătului 2 al acțiunii întrucât acordarea ei de către instanță ar conduce la o dublă recuperare a aceluiași prejudiciu și deci la îmbogățirea fără temei legal a reclamantei.

Or, unul dintre principiile răspunderii civile delictuale este acela al reparării integrale a prejudiciului.

În consecință, suma rămasă în discuție este formată din debitul de 47.030 lei (TVA inclus), la care se adaugă dobânda legală aferentă, calculată din 22.12.2009.

Reclamanta și-a întemeiat pretenția din capătul doi al cererii pe faptul că investiția deși a fost angajată, nu era necesară.

Acest motiv este întemeiat întrucât din înscrisurile depuse la dosar rezultă că în comună exista un alt teren de sport identificat în tarlaua 22, parcela 348, N-axul CFR, E-stația CFR, S-DE282/3, V-282/2, conform inventarului bunurilor care aparțin domeniului public al comunei(f.31).

De asemenea, la dosar nu a fost depusă vreo justificare a necesității acestei investiții, în condițiile menționate și cu respectarea L. nr. 276/2003 și OUG nr. 34/2006.

Conform contractului de societate din 05.06.2007 (f.85-87), a fost constituită o asociere al cărei scop a constat în promovarea fotbalului și a altor activități sportive pentru amatori, în special a susținerii echipei de fotbal "Fotbal Club A";.

Nu s-a dovedit că în comună există o echipă de fotbal sau altă asociere sportivă care să fi desfășurat în fapt activități sportive pentru care era necesar un nou teren de sport.

De asemenea, nici situația juridică a terenului nu permitea realizarea acestei investiții.

Astfel, la dosar nu s-a depus vreo dovadă că la data angajării-realizării ori finalizării investiției, terenul se afla la dispoziția reclamantei.

Pârâtul a angajat, ca ordonator principal de credite investiția în discuție pentru realizarea unui teren de sport cu o suprafață de 7700 mp(f.53), transmițând solicitări pentru oferte de preț la data de 09.07.2009.

Conform măsurătorilor efectuate de comisia desemnată în baza dispoziției nr. 109/2013(f.34), terenul amenajat are în realitate o suprafață de 6510 mp, aspect consemnat în nota de constatare nr. 738/09.04.2013 (f.35).

Din declarația notarială autentificată, dată de I M E (f.71), rezultă că în anul 2009, aceasta a pus la dispoziția reclamantei suprafața de 5400 mp, teren situat în zona R, parcela 502/1 pentru amenajarea terenului de fotbal, fără întocmirea unui act de donație întrucât nu avea emis un titlu de proprietate.

La data de 14.07.2009, așadar ulterior transmiterii de către pârât a solicitărilor pentru ofertele de preț, acesta a încheiat cu I M E și S A un act sub semnătură privată privind cumpărarea suprafeței de 2,56 ha teren agricol (f.82), în care era inclusă și suprafața aferentă investiției.

Terenurile în care este inclusă și suprafața în discuție fac și obiectul unui litigiu cu comuna B privind emiterea unor titluri de proprietate de către Comisia locală B asupra unor terenuri aflate pe teritoriul UAT Augustin(f.76), litigiu care pune în discuție chiar delimitarea teritorială a unităților administrativ-teritoriale.

La dosar, nu au fost depuse nici înscrisuri ori documentații din care să rezulte cu certitudine amplasarea investiției ori proprietarul sau persoanele cărora suprafața ar urma să le fie atribuită, în baza L. nr. 247/2005.

În consecință, instanța constată că pârâtul avea cunoștință de situația juridică a terenului pentru care a inițiat investiția, chiar anterior momentului angajării acesteia.

Nu se poate reține vreo culpă pârâtei legată de faptul că investiția nu era necesară, nefiind rezonabil să se pretindă unui profesionist să examineze în ce măsură actele administrației publice privind angajarea unei investiții sunt oportune ori dacă acestea respectă prevederile L. nr. 276/2003.

În sarcina pârâtei nu poate fi reținută întrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie întrucât faptul că a răspuns unei oferte emise de reclamantă prin pârât nu reprezintă o faptă ilicită, nefiind de altfel arătate dispozițiile legale care ar fi fost încălcate de pârâtă sub acest aspect.

Prin urmare, instanța va respinge acest capăt de cerere formulat în contradictoriu cu pârâta ca neîntemeiat, lipsind fapta ilicită pe care să fie sprijinite celelalte condiții impuse de art. 998 C.civil, în vigoare la data angajării investiției ca dată a faptei ilicite (art. 1357 alin. 1 C.civil 2009) și așadar și solidaritatea dintre pârâți.

În ceea ce privește răspunderea civilă delictuală a pârâtului, tribunalul reține că acesta se verifică în speță, sens în care va dispune obligarea acestuia la plata sumei de 47.030 lei, la care se adaugă dobânda legală aferentă.

Astfel, pârâtul nu a respectat în principal obligația legală de a angaja și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice și cu respectarea dispozițiilor legale.

Acesta a încălcat principiul bunei gestiuni financiare a fondurilor publice și nici nu a respectat dispozițiile legale legate de angajarea investițiilor, nedovedind interesul public căruia trebuia să-i servească efectiv această cheltuială din fonduri publice, aspecte care sunt de altfel susținute și de actele Curții de Conturi a României.

Investiția nefiind necesară comunei, angajarea creditelor bugetare pentru plata acesteia nu trebuia realizată, fiind irelevant faptul că prin HCL nr. 65/08.12.2009 (f.62) a fost aprobată rectificarea bugetului local.

Astfel, aprobarea acestor cheltuieli a reprezentat consecința angajării investiției de către pârât, demararea investiției fiind anterioară HCL nr. 65/2009 iar nu ulterioară acesteia.

În ceea ce privește obligarea pârâtului la plata dobânzii legale, aferente debitului, instanța reține că reclamanta a plătit sumele la datele de 22.12.2009 și 24.09.2009 dar a solicitat dobânda din data de 22.12.2009.

Ca o expresie a principiului reparării integrale a prejudiciului, pârâta datorează și dobânda legală aferentă sumelor menționate, calculată de la data plății acestora și până la restituirea lor integrală, ținând seama însă de principiul disponibilității în ceea ce privește pretinderea dobânzii de la o dată ulterioară celei de la care aceasta a început să curgă.

Față de aceste considerente, tribunalul va admite în parte cererea îndreptată împotriva pârâtului, reținând că în cauză nu a fost dovedită efectuarea vreunei cheltuieli de judecată din partea reclamantei în vederea susținerii procesului.

În privința căii de atac exercitabile în cauză, având în vedere că aceasta este cea a recursului dar cu termene diferite de exercitare și că art. 460 CPC nu cuprind dispoziții care să reglementeze o soluție în acest caz, tribunalul va stabili calea de atac drept recurs, cu menținerea termenelor diferite de formulare.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Angajare de către ordonatorul principal de credite a unei investiţii care nu era necesară interesului public. Obligaţia legală de a angaja şi de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor  şi destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict