Necompetenţa generală a instanţelor judecătoreşti. Clauză compromisorie în favoarea tribunalului arbitral, conform regulilor de procedură aplicabile arbitrajului comercial ad-hoc, organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a României. Nulitate clauză
Comentarii |
|
Tribunalul BRAŞOV Sentinţă civilă nr. 166/C din data de 09.02.2015
Prin sentința civilă nr. 166/C din 09.02.2015, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. 4647/62/2014 a fost admisă excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești și respinsă ca nefiind de competența instanțelor judecătorești române, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A K SA, prin lichidator judiciar SC R SPRL, în contradictoriu cu pârâtul Mun. S.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că prin cererea înregistrată la această instanță, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul solicitând acoperirea prejudiciului efectiv suferit de reclamantă, în valoare de 2.800.358,58 lei + 167.678,37 eur, rezultat din neexecutarea obligațiilor contractuale izvorâte din contractul de asociere în participațiune nr., acoperirea prejudiciului suferit de reclamantă constând în beneficiul nerealizat în valoare de 159.656,734 eur, cf. contractul de asociere și planului de afaceri ce a stat la baza demarării obiectivului investiției și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției necompetenței generale a instanțelor judecătorești, Tribunalul constată că excepția este fondată și va fi admisă.
Între părți, la data de 26.04.2007, sub imperiul vechiului cod civil și al Codului Comercial, a fost încheiat contractul de asociere în participațiune nr. care, prin capitolul XI, art. 11.1 a stabilit că "în cazul in care rezolvarea neînțelegerilor nu este posibilă pe cale amiabilă, ele vor fi supuse spre soluționare tribunalului arbitral, conform regulilor de procedură aplicabile arbitrajului comercial ad-hoc, organizat de Camera de Comerț și Industrie a României";.
Așadar, părțile au inserat o clauză compromisorie cu privire la care reclamanta a invocat, in apărare, nulitatea absolută. Dispozițiile art. 542 alin. 2 Cod Procedură Civilă prevăd că "statul și autoritățile publice au facultatea de a încheia convenții arbitrale numai dacă sunt autorizate prin lege sau prin convenții internaționale la care România este parte";.
Textul citat consacră așadar posibilitatea statului și autorităților de a încheia convenții arbitrale, dar doar in anumite condiții.
La data la care s-a încheiat contractul, codul de procedură civilă 1865 prevedea, prin art. 340, că "persoanele care au capacitate deplină de exercițiu al drepturilor pot conveni să soluționeze, pe calea arbitrajului, litigiile patrimoniale dintre ele, în afară de acelea care privesc drepturi asupra cărora legea nu permite a se face tranzacție";. Nu se poate aprecia că litigiul de față privește drepturi asupra cărora legea nu permite a se încheia o tranzacție, fiind întemeiat pe răspunderea contractuală și având ca obiect nu dreptul de proprietate publică, ci sume de bani pretinse de reclamantă pentru repararea unui prejudiciu rezultând din modul de executare a contractului de asociere.
Deși cererea de chemare în judecată a fost introdusă după intrarea în vigoare a Noului Cod de Procedură Civilă, dispozițiile art.11.1 nu pot fi analizate prin prisma dispozițiilor art. 542 alin. 2 NCPC, față de data încheierii contractului de asociere in participațiune, 26.04.2007, și de principiul tempus regit actum.
Pe cale de consecință, instanța constată că apărările reclamantei referitoare la nulitatea clauzei compromisorii sunt nefondate, neexistând motive de nulitate absolută iar excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești române este fondată și va fi admisă. Se vor avea in vedere și dispozițiile art. 554 alin. 1 alin. 1 teza finală Cod Procedură Civilă, raportat la cele ale art. 131 și 132 alin. 4 Cod Procedură Civilă.
← Caracterul subsidiar al obligaţiei persoanei responsabile de... | Achitarea integrală a CASS datorată anterior emiterii deciziei... → |
---|