Angajaţi C.F.R. Spor de muncă prestată în timpul nopţii în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale. Spor pentru condiţii speciale de muncă
| Comentarii |
|
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 48/A din data de 23.01.2014
Munca prestată pe timp de noapte într-o zi de repaus sau de sărbătoare se va plăti cu spor de 100%, la care se aplică sporul pentru orele lucrate în timpul nopții - spor care, potrivit art. 42 alin. 1 lit. e) din contractul colectiv de muncă, este de 25% din salariul de bază.
Sporul de 25% pentru condiții speciale de muncă, prevăzut de art. 42 alin. 1 lit. a) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, este un spor distinct de sporurile de care beneficiază reclamanții pentru condiții grele de muncă - 15%, pentru condiții nocive - 10% și pentru condiții periculoase - 15%.
Prin sentința civilă nr. 1810/10 septembrie 2013, Tribunalul Mureș a respins excepția lipsei calității procesuale active a Sindicatului Liber Independent al Mecanicilor de Locomotivă din Remiza Sighișoara, excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția inadmisibilității acțiunii, iar pe fondul cauzei, a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamantul Sindicatul Liber Independent al Mecanicilor de Locomotivă din Remiza Sighișoara, în numele membrilor de sindicat B. I., C. I., P. G., M. L., Ș. F., J. C., D. B., L. D., G. I., V. A., G. O., S. N., I. G., P. I., B. I., M. R., S. K., N. I., S. D., S. A., N. A., A. I. și C. V. (indicați în tabelul de la filele 7-8 din dosarul cauzei, file care fac parte integrantă din hotărâre), în contradictoriu cu pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. M."; S.A.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că excepția lipsei calității procesuale active a Sindicatului Liber Independent al Mecanicilor de Locomotivă din Remiza Sighișoara este neîntemeiată prin prisma dispozițiilor art. 28 alin. 3 din Legea nr. 62/2011, în conformitate cu care organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în cazul în care formulează acțiune în justiție în numele membrilor lor, cum este cazul din speță.
În ceea ce privește excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a Cabinetului Individual de Avocatură "M. D.";, instanța a apreciat că și aceasta este nefondată, fiind depusă la dosar împuternicirea avocațială seria MD 68/2013.
Relativ la excepția prescripției extinctive, Tribunalul a reținut că în speță sunt aplicabile prevederile art. 166 alin. 1 (art. 171 în actuala numerotare) din Codul muncii ("dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate";), dispoziții care au caracter special față de prevederile art. 283 alin. 1 lit. e) din Codul muncii - invocate de către pârâtă și care reglementează un termen de prescripție de 6 luni, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
De asemenea, s-a apreciat că este nefondată și excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât sesizarea comisiei mixte patronat - sindicate nu este o procedură prealabilă prevăzută de lege, în sensul art. 109 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
Pe fondul cauzei, Tribunalul a reținut că reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata diferențelor de drepturi salariale calculate prin raportare la salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei și sumele efectiv primite pe perioada 01.01.2011 - 31.12.2011, la plata sporului de 25% la salariul de bază pentru munca prestată în condiții speciale de muncă, aferent perioadei 15.04.2010 - 31.12.2011 și la plata diferenței de spor de 25% la salariul de bază pentru lucrul prestat în timpul nopții în zilele de sâmbătă, duminică și sărbătorile legale, aferent perioadei 15.04.2010 - 31.12.2011, drepturi asupra cărora să se aplice actualizarea cu rata inflației și dobânda legală, respectiv obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Verificând pretențiile reclamanților sub aspectul diferențelor de drepturi salariale aferente perioadei 01.01.2011 - 31.12.2011, Tribunalul a reținut că acestea sunt întemeiate pe dispozițiile art. 41 alin. 3 lit. a) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 - 2010, a cărui valabilitate nu a fost prelungită și pentru anul 2011, deoarece Confederația Națională a Patronatului Român, parte semnatară a contractului amintit, a notificat denunțarea acestuia conform prevederilor art. 4 alin. 2 din contract, respectiv cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat.
În ceea ce privește cererea de obligare a pârâtei la plata sporului de 25% pentru munca prestată în condiții speciale, aferent perioadei 15.04.2010 - 31.12.2011 (cerere întemeiată pe prevederile art. 42 alin. 1 lit. a) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 - 2010), instanța a reținut că încadrarea activității reclamanților în condiții speciale de muncă nu a fost contestată de către pârâtă, însă aceștia au beneficiat de sporurile prevăzute de Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, respectiv de spor condiții muncă grea de 15%, spor condiții nocive de 10% și spor condiții periculoase de 15%, iar aceste sporuri recompensează, prin cumul, și activitatea desfășurată în condiții de activitate similare cu cele pentru care reclamanții au fost îndreptățiți la încadrarea în condiții speciale de muncă, regimul remunerator prevăzut de contractul colectiv de muncă la nivel de unitate fiind mai favorabil.
Referitor la cererea de obligare a pârâtei la plata diferenței de spor de 25% pentru lucrul prestat în timpul nopții în zilele de sâmbătă, duminică și sărbătorile legale, aferent perioadei 15.04.2010 - 31.12.2011 (cerere întemeiată pe prevederile art. 42 alin. 1 lit. g) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 - 2010), Tribunalul a reținut că potrivit art. 27 alin. 1 pct. VI din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și față de datele înscrise în statele de plată și actele adiționale la contractele individuale de muncă ale reclamanților, aceștia au beneficiat în perioada din litigiu de spor pentru lucrul în timpul nopții de 25% și de spor pentru muncă prestată în zilele de repaus săptămânal (sâmbătă și duminică) sau de sărbătoare legală, de 100%, pârâta făcând o corectă aplicare a dispozițiilor privind acordarea respectivelor sporuri.
Împotriva hotărârii anterior descrise a declarat apel reclamantul Sindicatul Liber Independent al Mecanicilor de Locomotivă din Remiza Sighișoara, în numele membrilor de sindicat indicați în fața primei instanțe (tabelul de la filele 7-8 din dosarul de fond), solicitând, prin invocarea prevederilor art. 480 din Noul Cod de procedură civilă, schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii formulate.
Prin intermediul memoriului de apel, reclamantul a susținut că prima instanță a reținut în mod greșit că perioada de valabilitate a Contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 - 2010 nu s-ar fi prelungit și pentru anul 2011, întemeindu-și această concluzie pe Adresa nr. 141/DSS/10.03.2011, emisă de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale.
În acest sens, reclamantul a arătat că pentru a nu fi operat prelungirea tacită prevăzută de art. 4 alin. 2 din contract, era absolut necesar să existe un act scris de denunțare, care să provină de la una dintre părți, să fie înregistrat la toate celelalte părți și la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale cel târziu cu 30 de zile înainte de data expirării contractului și să fie publicat în Monitorul Oficial al României de către Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, pentru a deveni opozabil salariaților și unităților din ramura transporturi.
Sub același aspect, s-a mai susținut că în lipsa unei hotărâri a Comisiei paritare la nivel de ramură transporturi, care să fi interpretat prevederile contractului colectiv de muncă menționat, nu se poate aprecia că acesta a expirat la data de 31.12.2010.
Pe de altă parte, chiar constatată fiind încetarea contractului colectiv de muncă amintit la data menționată, în mod greșit instanța de fond nu a acordat pentru anul 2011 diferențele de drepturi salariale calculate prin raportare la valoarea salariului de bază minim brut de 700 lei, stabilită prin art. 41 alin. 3 lit. a) din contract, în condițiile în care prin sentința civilă nr. 652/M/08.05.2012 a Tribunalului Brașov s-a constatat nulitatea absolută a Anexei nr. 1 la Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009 - 2010, astfel că pârâta nu putea să acorde angajaților săi, începând cu 01.01.2011, salarii calculate prin luarea în considerare a salariului de bază minim brut de 600 lei, întrucât s-ar ajunge la situația paradoxală ca aceștia să aibă salarii mai mici în anul 2011 decât în anii 2009 și 2010.
În ceea ce privește sporul de 25% pentru condiții speciale de muncă, reclamantul a arătat că soluția primei instanțe este greșită din perspectiva faptului că acest spor, astfel cum este reglementat de art. 42 alin. 1 lit. a) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 - 2010, este unul distinct față de celelalte sporuri de care beneficiază reclamanții, fiind acordat doar mecanicilor de locomotivă-automotor, mecanic ajutor locomotivă-automotor și mecanic instructor, neavând legătură cu sporurile prevăzute de Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Relativ la diferența de spor de 25% pentru lucrul prestat în timpul nopții în zilele de sâmbătă, duminică și sărbătorile legale, s-a arătat că acesta este conferit de prevederile art. 42 alin. 1 lit. g) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 - 2010, reclamanții beneficiind doar de un spor de 25%, deși potrivit normei contractuale amintite li se cuvenea un spor de 50%.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a solicitat respingerea apelului, susținând că prima instanță a apreciat în mod corect asupra netemeiniciei pretențiilor reclamanților.
Examinând apelul dedus judecății, prin raportare la motivele invocate și în limitele efectului devolutiv al căii de atac, reglementat de art. 476 - 478 din Noul Cod de procedură civilă, Curtea a reținut următoarele:
Prin prevederile art. 4 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi în litigiu, perioada de valabilitate a acestuia a fost limitată la intervalul 1 ianuarie 2008 - 31 decembrie 2010 inclusiv, la alineatul 2 prevăzându-se că, dacă niciuna dintre părți nu denunță contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungește până la încheierea unui nou contract, dar nu mai mult de 12 luni, respectiv cu încă un an calendaristic.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 33 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 130/1996 (în vigoare la acea dată) contractul colectiv de muncă încetează la împlinirea termenului pentru care a fost încheiat, dacă părțile nu convin prelungirea aplicării acestuia, iar conform prevederilor alin. 4 al aceluiași articol, încetarea contractului colectiv de muncă va fi notificată, în termen de 5 zile, organului la care acesta a fost depus pentru înregistrare.
Din perspectiva dispozițiilor legale și contractuale amintite, Curtea a constatat că prima instanță a apreciat în mod corect că valabilitatea contractului amintit nu s-a prelungit și pentru anul 2011, deoarece în conformitate cu prevederile art. 4 alin. 2 din contract, Confederația Națională a Patronatului Român (parte semnatară) a notificat denunțarea acestuia prin adresa nr. 284/16.11.2010, înaintată Convenției Sindicale Naționale a Transportatorilor din România, respectiv prin adresa nr. 283/16.11.2010, înaintată Alianței Sindicatelor Transportatorilor din România, aspect ce rezultă din adresele nr. 140/DDS/08.03.2011 și nr. 141/DDS/10.03.2011, emise de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și din adresa nr. 307/02.02.2011, comunicată acestuia de Confederația Națională a Patronatului Român și înregistrată la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale sub nr. 77/02.03.2011 (filele 51, 180-181 dosar fond).
Prin urmare, fiind denunțat în condiții de legalitate, Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi în litigiu și-a încetat aplicabilitatea la data de 31.12.2010, astfel că, ținând cont de faptul că pretențiile reclamantului cu privire la obligarea pârâtei la plata diferențelor salariale calculate prin raportare la salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei sunt aferente perioadei 01.01.2011 - 31.12.2011 și că aceste pretenții sunt întemeiate pe dispozițiile art. 41 alin. 3 lit. a) din contractul colectiv de muncă amintit, Curtea a constatat că soluția primei instanțe este corectă sub acest aspect, nefiind întemeiată susținerea potrivit căreia numai o Comisie paritară, împuternicită să interpreteze prevederile contractului, ar fi putut stabili dacă într-adevăr acesta a fost legal denunțat.
De asemenea, nici argumentele referitoare la faptul că ar fi nepotrivit ca în 2011 salariul să fie mai mic decât cel din anul 2010 nu sunt de natură a justifica acordarea unor drepturi salariale în temeiul unui contract care și-a încetat valabilitatea, iar existența hotărârii judecătorești la care s-a făcut trimitere în cuprinsul memoriului de apel nu poate să conducă la o altă concluzie, întrucât a avut ca obiect cenzurarea legalității unui alt contract.
În ceea ce privește critica vizând rezolvarea dată cererii având ca obiect obligarea pârâtei la plata unei diferențe de 25% spor pentru lucrul prestat în timpul nopții în zilele de sâmbătă, duminică și sărbătorile legale, pentru perioada 15.04.2010 - 31.12.2011, Curtea a constatat că și sub acest aspect soluția primei instanțe este legală.
Astfel, se observă că reclamantul a invocat în susținerea respectivei pretenții prevederile art. 42 alin. 1 lit. g) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 - 2010, prevederi potrivit cărora munca prestată pe timp de noapte într-o zi de repaus sau de sărbătoare se va plăti cu spor de 100%, la care se aplică sporul pentru orele lucrate în timpul nopții - spor care, potrivit art. 42 alin. 1 lit. e) din același contract colectiv, este de 25% din salariul de bază.
Rezultă, deci, că pentru munca prestată în condițiile de mai sus, angajatului i se cuvenea un spor de 125%, iar nu de 150%, cum greșit pretinde reclamantul și dat fiind faptul că în anul 2010 pârâta a acordat salariaților drepturile respective astfel cum acestea erau reglementate de norma contractuală invocată, aspect care, de altfel, nici nu a fost contestat în cauză, Curtea constată că prima instanță a respins în mod corect o atare solicitare, neputând fi acceptată opinia cumulării sporurilor prin aplicare de spor la spor, în sensul că munca prestată pe timp de noapte în zilele considerate libere din punct de vedere legal ar trebui recompensată cu un spor de 50%, iar nu de 25%, pe lângă cel de 100%.
În plus, aceeași pretenție este neîntemeiată pentru anul 2011 și din perspectiva ieșirii din vigoare a normei contractuale invocate în susținerea acesteia.
Examinând în continuare critica referitoare la soluția adoptată în privința sporului de 25% pentru condiții speciale de muncă, drept reglementat pentru perioada 15.04.2010 - 31.12.2010 de prevederile art. 42 alin. 1 lit. a) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 - 2010, Curtea a constatat că argumentele reclamantului sunt întemeiate.
Astfel, se observă că salariații reprezentați în cauză de sindicatul-reclamant îndeplinesc în cadrul unității-pârâte funcțiile de mecanic locomotivă, mecanic locomotivă automotor, mecanic ajutor locomotivă și mecanic instructor, iar potrivit actelor adiționale la contractele individuale de muncă beneficiază de spor pentru condiții grele de muncă - 15%, spor pentru condiții nocive - 10% și spor pentru condiții periculoase - 15% (filele 82-154 dosar fond).
Conform prevederilor art. 42 alin. 1 lit. a) și b) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, sporurile minime ce se acordă în condițiile acestui contract la salariul de bază minim brut al salariaților sunt:
a) pentru condiții deosebite de muncă, grele, periculoase sau penibile, 10% din salariul de bază minim brut al salariatului, iar pentru condiții speciale 25%;
b) pentru condiții nocive de muncă, 10% din salariul de bază minim brut negociat la nivel de unitate.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 din Legea nr. 226/2006, începând cu data de 1 aprilie 2001, locurile de muncă ocupate de reclamanți au fost încadrate în condiții speciale.
Astfel, în Anexa nr. 1 la actul normativ menționat, la poziția 7 se arată că activitatea desfășurată de personalul din siguranța circulației, care îndeplinește funcția de mecanic de locomotivă și automotor, mecanic ajutor și mecanic instructor se încadrează în condiții speciale. De asemenea, în anexa nr. 2 sunt prevăzute unitățile care au obținut avizul pentru îndeplinirea procedurilor și criteriilor de încadrare în condiții speciale, la poziția 18 figurând Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. M."; S.A.
Legea nr. 226/2006 a fost abrogată prin art. 196 din Legea nr. 263/2010, însă acest din urmă act normativ prevede în continuare, în Anexa nr. 2 - pct. 7, încadrarea locurilor de muncă ale mecanicilor de locomotivă ca fiind în condiții speciale, iar în Anexa nr. 3 - poziția 18, este menționată Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. M."; S.A., ca fiind unitate care a obținut avizul pentru îndeplinirea procedurilor și criteriilor de încadrare în condiții speciale.
De asemenea, încadrarea funcțiilor ocupate de reclamanți în condiții speciale de muncă s-a făcut în baza Avizului nr. 12/30.11.2004, emis în baza H.G. nr. 1025/2003 de Comisia pentru acordarea avizelor de încadrare în condiții speciale, aviz care a fost menținut prin Hotărârea nr. 34/15.10.2012, emisă în baza H.G. nr. 1284/2011 de Comisia pentru reevaluarea locurilor de muncă în condiții speciale .
Față de cele anterior reținute, Curtea a constatat că este evident faptul că sporul de 25% pentru condiții speciale de muncă, prevăzut de art. 42 alin. 1 lit. a) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, este un spor distinct de sporurile de care beneficiază reclamanții pentru condiții grele de muncă - 15%, pentru condiții nocive - 10% și pentru condiții periculoase - 15%, astfel că prin neacordarea acestuia în favoarea reclamanților pentru perioada de valabilitate a contractului colectiv de muncă amintit, pârâta a încălcat dispozițiile art. 40 alin. 2 lit. c) din Codul muncii, cauzând reclamanților un prejudiciu material care trebuie acoperit în condițiile art. 253 alin. 1 din Codul muncii, deoarece respectivul contract îi era aplicabil, conform enumerării din Anexa nr. 5.
În schimb, nu este întemeiată aceeași pretenție și pentru anul 2011, deoarece, astfel cum s-a mai arătat, contractul colectiv de muncă invocat în susținerea cererii a expirat la data de 31.12.2010.
Prin urmare, constatând că sub aspectul menționat hotărârea primei instanțe este parțial afectată de nelegalitate, Curtea, în temeiul prevederilor art. 480 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă, a admis apelul dedus judecății și va schimba în parte sentința civilă atacată, în sensul că, urmare a admiterii în parte a acțiunii, a obligat pârâta la plata în favoarea reclamanților a sporului de 25% pentru munca prestată în condiții speciale în perioada 15.04.2010 - 31.12.2010, aplicat asupra salariului de bază minim brut al fiecăruia, drepturi care vor fi actualizate în funcție de rata inflației începând cu data scadenței lunare și până la achitarea integrală a debitului.
De asemenea, în aplicarea prevederilor art. 1084 din Codul civil de la 1864 (aplicabil pentru perioada din litigiu), care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului (pierderea efectiv suferită și beneficiul nerealizat), pârâta a fost obligată și la plata dobânzii legale aferente drepturilor mai sus menționate, începând cu data introducerii acțiunii - 17 aprilie 2013, reținând sub acest ultim aspect incidența prevederilor art. 1088 din același cod și faptul că pârâta nu a fost pusă în întârziere înainte de chemarea în judecată.
Totodată, raportat la analiza anterior expusă, au fost respinse celelalte pretenții ale reclamanților și au fost menținute restul dispozițiilor hotărârii atacate, pârâta nedeclarând apel sub aspectul rezolvării date excepțiilor invocate în cauză.
| ← Angajarea răspunderii patrimoniale a angajatului. Condiţii | Admiterea excepţiei necompetenţei materiale. Consecinţe → |
|---|
