Aplicabilitate Legea 85/2006- consumator captiv. Jurisprudență Leasing
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 553 din data de 21.02.2014
Aplicabilitate Legea 85/2006- consumator captiv
Din interpretarea logica a disp.art. 38 din Legea nr 85/2006,, rezulta ca una din conditii pentru aplicarea acestui beneficiu este ca societatea debitoare sa fie implicata in raporturi contractuale, iar acestea sa aiba ca obiect primirea de servicii, textul exemplificand nelimitativ astfel de tipuri de servicii- electricitate, apa, gaze etc.
Or, obiectul contractelor de leasing este constituit de bunuri imobile (teren si apartament), precum si bunuri mobile (utilaje).
Din aceasta perspectiva, art 38 din Legea nr 85/2006 nu este aplicabil, atat timp cat aceasta norma vizeaza continuarea prestarii unor servicii, iar nu prelungirea dreptului de folosinta asupra unor bunuri imobile sau mobile.
De asemenea, textul trebuie interpretat in sensul ca intre debitor si furnizorul de servicii, la momentul intrarii in perioada de observatie si de reorganizare, exista relatii contractuale, intrucat numai in acest caz se poate vorbi intreruperea furnizarii unei prestatii sau schimbarea obiectului acesteia.
In cazul recurentei, raporturile contractuale incetasera anterior deschiderii procedurii insolventei (prin reziliere de drept), astfel incat nu se pune problema intreruperii sau refuzului de a continua relatiile conventionale.
In aceste conditii, Curtea constata ca dispozitiile art 38 din Legea nr 85/2006 nu sunt incidente contractelor de leasing incheiate intre debitoare si recurenta, nefiind intrunite conditiile impuse de acest text.
(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 553 din 21.02.2014)
Prin sentinta civila 3365 din 2 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII Civilă, în dosarul nr. 18838/3/2012, s-a respins capatul privind constatarea valabilitatii contractelor de leasing financiar nr 12742/26.08.2010 si nr 12743/26.08.2010 si a contractului de leasing financiar imobiliar nr 12197/08.10.2009 si s-a constatat inexistenta dreptului paratei SC P L R IFN SA de a reposeda utilajele, masinile tehnice si imobilele ce fac obiectul contractelor de leasing, precum si dreptul debitorei SC G P SRL de a pastra dreptul de a folosi aceste bunuri in aceleasi conditii ca si cele stipulate in contractele de leasing.
In motivare, s-a retinut ca dispozițiile legale retinute (art 3 pct.32 si art.38 din Legea nr.85/2006), ce constituie temeiul juridic al cererii precizate formulate de reclamant, se referă la acel debitor care, la data deschiderii procedurii insolvenței, avea o activitate economică a cărei desfășurare era susținută și depindea de o serie de servicii (electricitate, gaze naturale, apă, servicii telefonice, folosința unor bunuri sau altele asemenea) asigurate de anumiți furnizori/prestatori, pe care, din considerente tehnice, economice sau de reglementare, debitorul respectiv nu îi mai poate schimba în cursul procedurii cu alți furnizori de servicii similare.
Acești furnizori sunt indispensabili pentru derularea în continuarea a activității debitorului consumator captiv și după deschiderea procedurii de insolvență, întrucât fără serviciile asigurate de aceștia activitatea debitorului este grav afectată și în mod invitabil stopată, cu consecința diminuării drastice a șanselor de reorganizare judiciară, astfel că legiuitorul a prevăzut în sarcina furnizorilor în discuție obligația de a asigura desfășurarea în mod normal a activității economice a debitorului și în cursul procedurii insolvenței (și anume în perioada de observație și în perioada de reorganizare), instituind pentru furnizorii respectivi interdicția de a schimba, a refuza ori a întrerupe temporar serviciile către debitor sau către averea debitorului.
Instanța a apreciat că debitoarea SC G P SRL se încadrează în categoria debitorilor consumatori captivi, potrivit de art.3 pct.32 din Legea nr.85/2006.
În acest sens, la data soluționării prezentei cereri, debitoarea a propus un plan de reorganizare, votat de adunarea creditorilor, în care principala sursă de venituri necesare pentru implementarea planului o reprezintă continuarea activității comerciale a societății, constând în producția de panouri (pereți) ecologici pentru pereți, plafoane și acoperișuri de clădiri. Desfășurarea acestei activități este însă condiționată de folosirea în continuare a utilajelor, mașinilor tehnice și a imobilului aflate în proprietatea pârâtei și care au făcut obiectul contractelor de leasing financiar nr.12742/26.08.2010 și nr.12743/26.08.2010 și a contractului de leasing financiar imobiliar nr.12197/08.10.2009, contracte ce au fost reziliate pentru neplata ratelor de leasing la data de 02.03.2012 și 19.10.2011.
Potrivit documentației tehnice depuse (avize, agrement tehnic și raport de expertiză extrajudiciară), rezultă că tehnologia de producție dezvoltată de societatea debitoare este complet automatiză, iar utilajele folosite (mașina de injecția spumă înaltă tensiune, transportorul cu role de alimentare, fierăstrău mecanic cu banda tip) sunt perfecte adaptate tehnic modului de obținere a produselor finite, iar avizele tehnice primite de debitoare de la ministerul de resort au fost obținute în baza caracteristicilor tehnice ale utilajelor menționate. Aspectele reținute demonstrează faptul că activitatea de producție a societății poate fi derulată doar cu utilajele închiriate de la pârâtă și aflate în prezent la dispoziția sa ori cu alte utilaje și mașini industriale care să aibă caracteristici perfect identice cu ale bunurilor pârâtei. Această ultimă variantă (închirierea altor bunuri pentru a fi afectate producției) nu poate fi îndeplinită de debitoare și este lipsită de eficiență practică, deoarece debitoarea fiind supusă procedurii insolvenței, accesul la contracte încheiate cu alți furnizori ar fi foarte dificil, iar pe durata negocierilor cu alți furnizori s-ar sista producția și s-ar întârzia reluarea acesteia o perioadă nedeterminată de timp, cu consecința că debitoarea nu va putea face față ritmului impus de exigențele contractuale ale clienților săi, ajungând în situația de a nu mai putea onora în termen comenzile beneficiarilor, de a suporta penalități de întârziere și a nu mai putea contracta alte comenzi.
În consecință, din considerentele tehnice și economice arătate mai sus, instanța a reținut că debitoarea are calitatea de consumator captiv în raport cu pârâta în ce privește folosința echipamentelor tehnice de producție și a terenului pe care este amplasată fabrica debitoarei, respectiv debitoarea nu își poate alege alt furnizor pentru aceleași servicii (folosința acelorași bunuri cu caracteristici tehnice identice), iar folosința acestor bunuri este indispensabilă pentru continuarea activității și executarea planului de reorganizare.
Cu privire la cererea debitoarei de a se constata valabilitatea contractelor de leasing privind bunurile a căror folosință este indispensabilă activității sale comerciale, instanța a avut in vedere că, potrivit notificărilor comunicate de pârâtă către debitoare, cele trei contracte au fost reziliate anterior deschiderii procedurii, la data de 02.03.2012 și 19.10.2011, pentru motivul neplății de debitoare a ratelor de leasing, aspect recunoscut și de reprezentanții debitoarei, pârâta fiind de altfel înscrisă în tabelul creditorilor cu o creanță egală cu ratele de leasing neachitate și daune-interese convenționale. Prin urmare, contractele respective și-au încetat existența anterior datei de 15.05.2012, când debitoarea a intrat în procedura de insolvență, și valabilitatea lor nu mai poate fi menținută după data menționată, sens în care instanța a considerat această solicitare a reclamantului ca neîntemeiată.
Sub aspectul constatării inexistența dreptului pârâtei de a reposeda bunurile ce fac obiectul contractelor de leasing, întrucât a reținut incidența art.3 pct.32, văzând și că debitoarea se află în perioada de observație și a propus un plan de reorganizare ce a fost votat de creditori, instanța a apreciat, conform art.38 din lege, că pârâta, în calitate de furnizor al folosinței bunurilor afectate activității de producție, are obligația de a nu refuza sau întrerupe furnizarea către debitoare a folosinței acestor bunurilor, chiar și în lipsa unui raport juridic contractual între cele două societăți cu privire la bunurile în discuție, ceea ce înseamnă că, în mod corelativ, pârâta nu are dreptul de a reposeda utilajele, mașinile tehnice și imobilul ce fac obiectul contractelor de leasing, iar debitoarea are dreptul de păstra posesia și utila lor folosință necesară derulării cu succes a planului de reorganizare.
Instanța a reținut existența dreptului debitoarei de a folosi aceste bunuri, chiar dacă raporturile juridice contractuale între cele două societăți cu privire la bunurile respective au încetat anterior deschiderii procedurii, în considerarea unui principiu major al procedurii insolvenței, referitor la salvgardarea prin reorganizarea judiciară a activității debitorului supus procedurii, principiu care înlătură aplicarea în privința debitorului, în anumite cazuri expres prevăzute de legea insolvenței (precum art.38 sau art.86 din lege), a regulilor de drept comun din materia răspunderii contractuale.
Pe de altă parte, debitoarea nu poate folosi în mod gratuit bunurile rămase în proprietatea pârâtei, ci numai cu plata unei chirii lunare corespunzătoare, iar instanța a apreciat că valoarea ratelor de leasing stipulate în contractele de leasing reziliate, fiind convenite în condițiile pieței în materie existente anterior deschiderii procedurii, pot reprezenta prețuri adecvate pe care debitoarea trebuie să le plătească pârâtei pentru folosința bunurilor în perioada de reorganizare.
La data de 13.05.2013, parata SC P L R IFN SA a formulat recurs împotriva Sentinței civile nr. 3365 din 2 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII Civilă, în dosarul nr. 18838/3/2012, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea in parte a hotărârii recurate în sensul respingerii cererii privind constatarea inexistentei dreptului paratei de a reposeda bunurile ca inadmisibil, iar in subsidiar ca neintemeiat, cu cheltuieli de judecata suportate atat la fond, cat si in recurs.
In motivare, se arata ca, prin contractul de leasing mobiliar financiar nr.12743/26.08.2010, având ca obiect utilaje si mașini tehnice, contractul de leasing financiar imobiliar nr. 12742/26.08.2010 având ca obiect teren si contractul de leasing imobiliar financiar nr.12197/08.10.2009, având ca obiect - apartament, societatea, in calitate de proprietar/finanțator, a dat in folosința SC G. P. SRL, in calitate de utilizator utilaje respectiv 2 bunuri imobile (apartament si teren).
In mod obișnuit, operațiunea de leasing are o structura triunghiulara. Operațiunea implica trei parteneri care acționează intr-o simbioza: utilizatorul bunului, furnizorul si finanțatorul.
Utilizatorul este participantul cel mai important la derularea intregii operațiuni. El declanșează intreaga acțiune căreia leasingul ii servește ca instrument juridic financiar economic.
De capacitățile si calitățile utilizatorului depind rentabilitatea si succesul intregii afaceri. Având inițiativa vânzării, utilizatorul tratează cu vânzătorul, stabilește criteriile si parametrii de funcționare a bunului, negociază prețul. Are așadar rolul esențial in alegerea bunului deoarece, el urmează sa exploateze bunul si ca atare este interesat sa obtina cel mai bun pret pentru ca el este acela care il va plați sub forma de rate lunare.
Deci leasingul ii servește utilizatorului drept instrument pentru o afacere care ii depășește posibilitățile de autofinanțare. Societatea de leasing are calitatea de finanțator al bunurilor necesare desfășurării activității. In aceasta calitate societatea de leasing achiziționează plătind integral prețul bunului devenind proprietarul bunului. Pentru a deveni rentabila aceasta operațiune pentru societatea de leasing, ratele de leasing trebuie achitate la timp si intocmai graficului de rambursare.
Pentru a caracteriza cat mai bine rolul utilizatorului, de personaj central al intregii operațiuni, art. 5 din OG 51/1997, înaintea aparitei legii nr. 287/2006 ii conferea expres acestuia dreptul de a-si alege furnizorul.
Si in prezent, utilizatorul isi alege bunul de pe piața (si nu din oferta finanțatorului) si solicita societății de leasing finanțarea acestui bun, prin incheierea unui contract de vânzare cumpărare intre finanțator si furnizor. Așadar, finanțatorul achiziționează un bun, pe care il da in sistem leasing, utilizatorului, oferindu-i posibilitatea de a-l plați in rate si de a-i fi transferata proprietatea asupra acestuia la finalul leasingului.
Transferarea proprietății asupra bunului către utilizator este numai o posibilitate a acestuia, la care poate apela pe langa celelalte posibilități prevăzute in contract. Astfel, utilizatorul nu este văzut cu un viitor proprietar al bunului ce face obiectul contractului de leasing. Oricum utilizatorul are posibilitatea sa dobândească dreptul de proprietate asupra bunului menționat in contractul de leasing, sub condiția achitării tuturor obligațiilor contractuale.
In aceasta conjunctura, SC Green Panel SRL a solicitat societății de leasing - paratei prin nota de comanda achizitionarea bunurilor ce fac obiectul contractelor de leasing.
Reclamanta a inteles sa nu mai achite ratele de leasing aferente contractelor de leasing 12197/08.10.2009 si 12742/26.08.2010, motiv pentru care a intervenit cazul de culpa prevazut de art. 11.1 lit. d, coroborat cu art. 11.2 din contract. Așadar, rezilierea contractelor de leasing s-a produs de drept (pact comisoriu de grad IV), ca urmare a neindeplinirii obligațiilor contractuale de către contestatoare, la data de 23.02.2012.
Aceeași situația a avut-o si contractul de leasing nr. 12743/26.08.2010, reziliat de plin drept, in condițiile art.12.1 lit.a) coroborat cu art. 12.3 lit d) din anexa 1 la contractul de leasing, la data de 11.10.2011.
Deschiderea procedurii debitoarei a avut loc la data de 15.05.2012. cu mult dupa data rezilierii contractelor de leasing din culpa utilizatorului.
Rezilierea se produce de drept la data neindeplinirii obligațiilor, comunicarea notificării rezilierii nu produce efecte asupra rezilierii ( vezi art. 11.5 din contract), care se produce de drept ( in baza pactului comisoriu de grad IV), iar utilizatorul are obligația predării imobilului in termen de 7 zile ( vezi art. 11.4), iar contractul de leasing financiar constituie titlul executoriu in baza art. 8 din OG 51/1997, republicata.
Comunicarea rezilierii a fost făcuta conform notificărilor nr.24487/11.10.2011, respectiv 28347/23.02.2012 transmise pe adresa sediului utilizatorului conform confirmării de primire.
Cu privire la constatarea calității debitorului de consumator captiv, se invedereaza ca debitorul nu are calitatea de consumator captiv in relația cu P.L.R. IFN, deoarece prin consumatorul captiv, asa cum este definit la art. 3 pct 32 din legea 85/2006, se intelege consumatorul care din considerente tehnice, economice sau de reglementare nu poate alege furnizorul. Pentru a intelege mai bine aceasta definiție, se are in vedere si disp. art. 3 lit. k) din legea 463/18.07.2001 pentru aprobarea OG nr. 60/2000 privind reglementarea activității din sectorul gazelor naturale. Așadar, de esența consumatorului captiv este monopolul, iar, in speța, parata nu deține monopol pe activitatea de leasing. Prin urmare, debitoarea are calitatea de consumator eligibil, pentru ca are libertatea de a-si alese finanțatorul de pe piața societăților de / leasing. Asa cum a arătat, debitoarea i-a solicitat finanțarea / bunurilor, printr-o nota de comanda. Mai mult decât atat, SC Piraeus L.R. IFN SA nu are calitatea de furnizor de servicii, ci de finanțator-proprietar al bunurilor care a achitat integral prețul bunurilor. In aceasta calitate, finanțatorul nu poate fi asimilat unui furnizor de servicii, nefiind aplicabil art. 38 din legea 85/2006.
Cu privire la capătul 2 de cerere (privind constatarea inexistentei dreptului paratei de a proceda la deposedarea bunurilor), a invocat la fondul cauzei excepția inadmisibilitatii acestui capăt de cerere pe calea acțiunii in constatare in raport cu disp art. 111 c.pr. civ., precum si disp. art. 20 din legea 85/2006, partea având deschisa calea acțiunii in realizare, respectiv contestația la executare.
In acest sens, se sustine faptul ca impotriva debitoarei a fost pornita executarea silita pentru recuperarea/reposedarea bunurilor, proprietatea sa. Or, aceste "apărări", ce fac obiectul capătului 2 de cerere, pot fi invocate numai pe calea contestației la executare, ca si acțiune in realizare.
Prezentul recurs vizează si încheierea pronunțata Ia data de 04.12.2012 prin care s-a respins excepția inadmisibilitatii acțiunii.
Pe de alta parte, aceste acțiuni nu sunt dintre cele menționate in art. 20 din legea 85/2006, administratorul judiciar având posibilitatea formulării contestației la executare impotriva executării silite si nu o acțiune separata, care sa aiba finalitatea unei contestații la executare.
Pe fondul cauzei, se mai mentioneaza ca rezilierea contractelor de leasing a fost efectuata inainte de deschiderea procedurii insolventei debitoarei G. P. SRL, motiv pentru care poziția administratorului judiciar nu mai are relevanta, sub aspectul disp. art. 86 din legea 85/2006.
Prin contractul de leasing, astfel cum este reglementat de OG 51/1997, finanțatorul/proprietar transmite utilizatorului dreptul de folosința asupra bunurilor ce fac obiectul contractelor de leasing, iar finanțatorul nu-si asuma nici o obligație de transmitere a dreptului de proprietate, decât in condițiile art. 1.1 din contractul de leasing financiar, adică sub condiția onorarii tuturor obligațiilor de plata pana in ultima zi de valabilitate a contractului
Executarea silita pornita impotriva debitoarei SC G. P. SRL vizează, strict, predarea posesiei bunurilor ce fac obiectul contractelor de leasing, având in vedere faptul ca prin neexecutarea obligațiilor asumate, contractele de leasing sunt reziliate de plin drept, inainte de deschiderea procedurii insolventei, iar conform art. 8 din OG 51/1997 contractele de leasing constituie titluri executorii.
In acest sens, menționarea incidenței art.36 din legea 85/2006 este nerelevanta si neaplicabila, deoarece textul de lege invocat prevede suspendarea acțiunilor judiciare sau masurilor de executare silita pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.
Executare silita pornita impotriva debitoarei vizează recuperarea bunurilor-utilaje proprietatea sa aflate in posesia ( foara titlu) a debitoarei (dosar executare nr. 6/1/2012 SCP EJ B., T. & A.).
Executarea silita pornita impotriva debitoarei vizează si recuperarea bunurilor imobile (teren si apartamnet) - proprietatea sa (dosar de executare nr.236 si 237/2012 - BEJ A T. A. M. si T. N. V.).
Aceste bunuri nu pot face obiectul masei credale si nici nu pot fi valorificate de către administratorul judiciar, fiind in proprietatea sa. Menținerea acestor bunuri in posesia contestatoarei, in condițiile in care contractul de leasing a fost reziliat, provoacă prejudicii atât recurentei, cat si intimatei-reclamante.
Dispozițiile art. 36 din legea 85/2006 nu sunt aplicabile in speța, deoarece acesta vizează suspendarea de drept a tuturor acțiunilor sau masurilor de executare silita pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.
In speța, nu este in discuție realizarea vreunei creanțe asupra debitorului — executarea vizând predarea bunurilor ( restituirea posesiei), iar aceste bunuri sunt in proprietatea sa, contestatoarea având calitatea de utilizator/chiriaș.
Debitoarea nu mai deține la acest moment niciun titlu valabil pentru a utiliza bunurile. Nici la momentul deschiderii procedurii insolventei nu deținea un titlu, contractele de leasing fiind reziliate din culpa utilizatorului ca urmare a neexecutarii obligațiilor de plata.
La data deschiderii procedurii insolventei, contractele de leasing erau reziliate de plin drept, motiv pentru care, la acel moment, bunurile erau deținute fara titlu valabil ( detentor precar) de către societate, iar instanța de executare in mod corect a incuviintat executarea silita a debitoarei.
Pentru a fi incidente dispozițiile ari. 86 din legea 85/2006, contractele de leasing trebuie sa fi fost in derulare pentru a fi considerate menținute de drept. Or, contractele de leasing erau reziliate la data deschiderii procedurii, ort. 86 nefiind aplicabil.
Prin urmare, se apreciaza ca, in mod greșit, prima instanța a constatat inexistenta dreptului paratei de a reposeda utilajele, mașinile tehnice si imobilele. Invocarea in susținerea sentinței a principiului salvgardării prin reorganizare judiciara a activității debitorului, cu scopul de a redresa societatea debitoare este neîntemeiat. Principiul , asa cum instanța l-a enunțat, nu trebuie sa intre in coliziune cu dreptul de proprietate al recurentei. În speța, in averea debitorului nu intra dreptul de proprietate asupra bunurilor a căror predare silita a solicitat-o. Mai mult decât atat, nici de protejarea dreptului de folosința nu poate fi vorba, deoarece, la data deschiderii procedurii, utilizatorul - debitor nu era nici măcar detentor precar, contractele de leasing fiind reziliate cu 3 luni anterior deschiderii procedurii. Refuzul de restituire a bunurilor ce au făcut obiectul contractelor de leasing, reziliate, imbraca forma elementului material al infracțiunii de abuz de încredere. A menține bunurile la discreția administratorului judiciar, pe toata durata desfășurării procedurii (știut fiind ca o astfel de procedura poate dura si ani de zile), fara posibilitatea legala ca acestea sa poată fi valorificate, reprezintă o încălcare a dreptului sau de proprietate (sub aspectul cel puțin a doua caractere ale acestui drept : uzus si fructus), incalcandu-se astfel disp. art.480 si 481 c.civ., art. dar si art. 44 din constituția României).
Chiar daca, intr-o situație improbabila, a accepta ca dispoziția legala se interpretează in sensul dat de judecătorul fondului (acela de a indisponibiliza bunul altuia pe o perioada de timp incerta), aceasta dispoziție trebuie interpretata in raport cu dispozițiile europene in materie (articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeana a Drepturilor Omului).
In plus, potrivit art.20 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile si libertățile cetățenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care România este parte. Dand eficienta juridica, prioritara dispozițiilor europene citate, se constata ca un astfel de text de lege
(asa cum este interpretat de judecător, printr-o ipoteza, ad absurdum) nu poate fi aplicat.
Înscrierea la masa credala a recurentei s-a făcut pentru recuperarea debitelor constând in rate de leasing si daune interse, in condițiile ort. 11.3 din contract ( anexa II - condiții generale).
Numai in condițiile in care ar fi inceput executarea silita împotriva debitoarei pentru recuperarea acestor sume de bani (pentru care contractul de leasing este de asemenea titlu executoriu), ar fi fost discutabila incidența art. 36 din legea 85/2006).
Conform art. 8 din OG 51/1997, contractul de leasing impreuna cu garanțiile reale si personale constituite in scopul garantării obligațiilor contractuale, constituie titlu executoriu.
Prin urmare, reclamanta a inregistrat debite in baza contractelor de leasing financiar, in cuantumul menționat, conform notificării de reziliere. De fapt, reclamanta recunoaște ea insasi prin cererea de chemare in judecata ca a inregistrat datorii la plata ratelor de leasing, prin faptul ca nu le contesta.
In condițiile in care reclamanta nu a făcut dovada achitării facturilor anexate si deci, plata la zi a ratelor de leasing, s-a aflat in culpa contractuala.
Plata ratelor de leasing se face in conformitate cu anexa grafic la contractul de leasing financiar si nu la momentul emiterii facturii fiscale, conform art 3.6 din contractul de leasing financiar.
Toate facturile au fost insa comunicate utilizatorului.
Referitor la principiul salvgardării activității debitorului, la dosarul cauzei, s-a depus un raport de expertiza care vizează necesitatea menținerii numai a utilajelor (ce fac obiectul contractelor de leasing 12743/26.08.2010) la dispoziția debitoarei si nicidecum a apartamentului si terenului ce fac obiectul contractului de leasing 12197/08.10.2009 si respectiv 12742/26.08.2010 si, reziliate inainte de deschiderea procedurii. Apartamentul ce face obiectul contractului de leasing nr.12197/08.10.2009 si terenul ce face obiectul contractului de leasing 12742/26.08.2010 nu sunt necesare activității de producere a panourilor SIP si EVOTHERM - panouri ecologice, aceasta activitate desfasurandu-se asa cum prevede expertiza intr-o fabrica.
De altfel, asa cum rezulta din inscrisurile aflate in dosarul de executare silita nr. 237/2012 al BEJA T A M, reclamanta G. P a inchiriat apartamentului unor persoane fizice respectiv juridice ( SC ONT C.A. si T. S.), fara a avea acordul sau, iar in prezent executarea vizează inclusiv evacuarea acestora din imobilul apartament.
Cu privire la terenul deținut in baza contractului de leasing nr. 12742/26.08.2010, ce face obiectul executării silite in dosarul nr. 236/2012 al BEJA T. A. M., nici acesta nu este util desfășurării activității debitoarei, acesta fiind deja reposedat de către recurenta conform procesului verbal de predare primire intocmit de BEJA T. A. M. la data de 10.07.2012.
Pe de alta parte, menținerea bunurilor ce fac obiectul contractului de leasing la dispoziția debitoarei aduce grave prejudicii societății de leasing care pe langa lipsa de folosința a acestora trebuie sa suporte contravaloarea impozitelor si a ratelor de asigurări cu aceste bunuri.
Se solicita proba cu inscrisuri, depunandu-se proces-verbal de executare silita din 10.07.2012 din dosarul executare silita nr. 236/2012- BEJA T. A. M., somație si cerere executare silita din dosar executare nr. 237/2012 - BEJA Toma Ana Maria)
Se solicita judecarea cauzei si in lipsa, in condițiile art. 242 alin. 2 c.pr. civ., in condițiile in care, pana la sfârșitul ședinței de judecata nu se prezintă niciun reprezentant legal sau convențional care sa susțină in mod calificat interesele.
La data de 14.11.2013, intimatul L. R. IPURL, in calitate de administrator judiciar al debitorei SC Green Panel SRL a depus cerere de renuntare la drept, prin care solicita anularea sentintei atacate.
In motivare, se arata ca instanta urmeaza a lua act de această manifestare de voință și să anuleze în întregime hotărârea primei instanțe, cu consecința respingerii acțiunii ca nefondată.
Se invedereaza că prezenta cerere de renunțare se referă la însuși dreptul pretins, iar, în raport de împrejurarea că a renunțat la dreptul dedus judecății, se solicită respingerea recursului ca rămas fără obiect.
În baza principiului disponibilității, reclamantul are posibilitatea de a renunța la drept chiar și în căile de atac, incidente fiind disp. art. 247 C.pr.civ. de la 1864, potrivit cu care în caz de renunțare la însuși dreptul pretins, instanța dă o hotărâre prin care va respinge cererea în fond si va hotărî asupra cheltuielilor. Renunțarea la drept se poate face si fără învoirea celeilalte părți, atât în prima instanță cât si în apel. Renunțarea se poate face în ședință sau prin înscris autentic. Hotărârea se dă fără drept de apel. Când renunțarea este făcută în instanță de apel, hotărârea primei instanțe va fi anulată în totul sau în parte, în măsura renunțării.
In raport cu aceste dispoziții, deși textul de lege evocă numai calea de atac a apelului, prevederile art. 316 C.pr.civ. vechi instituie regula potrivit căreia dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice acestora, ceea ce înseamnă ca reclamantul poate sa renunțe la dreptul subiectiv și în etapa recursului.
Cât privește acordul pârâtei, un atare acord nu este necesar, în condițiile în care pentru ea nu mai exista riscul de a fi acționată din nou în judecata pentru valorificarea dreptului la care se renunță.
Se mentioneaza ca nu se solicita cheltuieli de judecată.
Curtea a incuviintat pentru recurenta proba cu inscrisuri.
Avand in vedere cererea incidentala formulata de administratorul judiciar in sensul renuntarii la dreptul dedus judecatii, Curtea se va pronunta cu prioritate asupra acesteia.
Astfel, aceasta manifestare de vointa reprezinta un act de dispozitie, motiv pentru care judecatorul sindic trebuie sa il incuviinteze, aceasta reprezentand o modalitate de exercitare a controlului judecatoresc asupra activitatii administratorului, in temeiul art 11 alin 2 din Legea nr 85/2006.
Cum, in speta, administratorul judiciar nu a facut dovada obtinerii acestei incuviintari, desi s-a acordat un termen in acest sens, Curtea nu poate lua act de aceasta renuntare la drept.
De asemenea, in ceea ce priveste solicitarea recurentei de a se lua act de ramanerea fara obiect a actiunii, intrucat administratorul judiciar a predat bunurile -obiect al contractelor de leasing recurentei, Curtea nu poate achiesa la acest punct de vedere, instanta de control judiciar trebuind sa analizeze legitimitatea posesiei de catre societatea debitoare. In ipoteza in care aceasta posesie ar fi legala, predare bunurilor de catre administrator nu ar avea nicio relevanta, partile urmand a executa dispozitiile decise de instanta.
Analizand recursul prin prisma motivelor invocate, cat si a dispozitiilor art 304 ind 1 Cod Pr Civ, instanța reține următoarele:
I Referitor la aspectul inadmisibilitatii cererii avand ca obiect constatarea inexistentei dreptului paratei de a reposeda bunurile-obiect al contractelor de leasing financiar nr. 12742/26.08.2010 si nr 12743/26.08.2010 si a contractului de leasing financiar imobiliar nr 12197/08.10.2009, invocat de recurenta, Curtea apreciaza ca, in mod corect, judecatorul sindic a respins aceasta exceptie ca neintemeiata prin incheierea din 04.12.2012.
Sustinerea recurentei in sensul ca reclamantul avea la indemana contestatia la executare, iar nu actiunea in constatare nu poate fi primita, avand in vedere scopul diferit al celor doua cereri. Astfel, contestatia vizeaza nelegalitatea actelor de executare, pe cand actiunea in constatarea calitatii de consumator captiv a societatii debitoare si a dreptului acesteia de a continua folosinta bunurilor -obiect al contractelor de leasing mai sus enumerate isi are temeiul in legea insolventei (art 38) si vizeaza posibilitatea persoanei juridice aflate in insolventa de a beneficia de prestarea unor servicii indispensabile, în perioada de observație sau în perioada de reorganizare, atunci cand nu are facultatea de a-si alege furnizorul.
Asa cum a remarcat judecatorul sindic, refuzul de a solutiona cererea formulata de administratorul judiciar pe motiv ca trebuia sa introduca o contestatie la executare ar insemna incalcarea dreptului de acces la judecatorul sindic, atat timp cat doar acesta are competenta de a se pronunta asupra indeplinirii conditiilor prevazute de art 38 din Legea nr 85/2006, iar nu instanta de drept comun învestita cu o contestatie la executare.
De asemenea, si asertiunea recurentei in sensul ca actiunea formulata nu se incadreaza printre cele permise de art 20 din Legea nr 85/2006 urmeaza a fi inlaturata, scopul acestui articol nefiind de a mentiona tipurile de actiuni ce pot fi introduse de administrator, ci de a enumera nelimitativ atributiile acestuia. De altfel, conform art 20 lit n, administratorul judiciar poate sesiza judecătorul-sindic în legătură cu orice problemă care ar cere o soluționare de către acesta.
Pentru aceste considerente, Curtea va respinge critica referitoare la modul de solutionare a exceptiei inadmisibilitatii.
II Cu privire la critica in legatura cu gresita aplicare a legii insolventei, Curtea o apreciaza ca fondata.
Astfel, potrivit art 38 din Legea nr 85/2006, orice furnizor de servicii - electricitate, gaze naturale, apă, servicii telefonice sau altele asemenea - nu are dreptul, în perioada de observație și în perioada de reorganizare, să schimbe, să refuze ori să întrerupă temporar un astfel de serviciu către debitor sau către averea debitorului, în cazul în care acesta are calitatea de consumator captiv, potrivit legii.
Din interpretarea logica a acestui text, rezulta ca una din conditii pentru aplicarea acestui beneficiu este ca societatea debitoare sa fie implicata in raporturi contractuale, iar acestea sa aiba ca obiect primirea de servicii, textul exemplificand nelimitativ astfel de tipuri de servicii- electricitate, apa, gaze etc.
Or, obiectul contractelor de leasing mai sus enumerate este constituit de bunuri imobile (teren si apartament), precum si bunuri mobile (utilaje).
Din aceasta perspectiva, art 38 din Legea nr 85/2006 nu este aplicabil, atat timp cat aceasta norma vizeaza continuarea prestarii unor servicii, iar nu prelungirea dreptului de folosinta asupra unor bunuri imobile sau mobile.
De asemenea, textul trebuie interpretat in sensul ca intre debitor si furnizorul de servicii, la momentul intrarii in perioada de observatie si de reorganizare, exista relatii contractuale, intrucat numai in acest caz se poate vorbi intreruperea furnizarii unei prestatii sau schimbarea obiectului acesteia.
In cazul recurentei, raporturile contractuale incetasera anterior deschiderii procedurii insolventei (prin reziliere de drept), astfel incat nu se pune problema intreruperii sau refuzului de a continua relatiile conventionale.
In aceste conditii, Curtea constata ca dispozitiile art 38 din Legea nr 85/2006 nu sunt incidente contractelor de leasing incheiate intre debitoare si recurenta, nefiind intrunite conditiile impuse de acest text.
De asemenea, in speta, nu se pune nici problema mentinerii acestor contracte, in temeiul art 86 din Legea nr 85/2006, intrucat aceasta prevedere se refera la mentinerea contractelor in derulare, deci in vigoare. Or, contractele de leasing nu mai erau in vigoare la data intrarii debitoarei in insolventa.
Argumentele judecatorului sindic in sensul ca recurenta ar avea obligatia de a asigura folosinta bunurilor imobile si mobile, chiar si in lipsa raporturilor contractuale, in virtutea principiului salvgardarii prin reorganizare judiciara a activitatii debitoarei, sunt eronate, deoarece principiile nu isi gasesc aplicare decat in situatia in care nu exista o norma pozitiva (un text de lege) care sa reglementeze drepturile si obligatiile partilor.
Faptul ca situatia debitoarei nu se circumscrie prevederilor art 38 din Legea nr 85/2006 nu inseamna ca acestea pot fi ocolite prin aplicarea principiului salvgardarii societatii, atat timp cat aceasta ar presupune incalcarea dreptului de proprietate al recurentei asupra bunurilor mobile si imobile date in leasing, drept care nu poate fi limitat decat in conditiile legii sau ale constitutiei.
Dat fiind fiind concluziile de la punctul II al considerentelor, in sensul neintrunirii conditiilor pentru recunoasterea dreptului de folosinta de catre debitoare asupra bunurilor obiect al contractelor de leasing nr 12742/26.08.2010, nr 12743/26.08.2010 si nr 12197/08.10.2009, in temeiul art 304 pct 9 coroborat cu art 312 alin 3 Cod Pr Civ, Curtea va admite recursul formulat de recurenta si va modifica in parte sentinta atacata, urmand a respinge capatul privind constatarea inexistentei dreptului de a reposeda utilajele, masinile tehnice si imobilele ce fac obiectul contractelor de leasing nr.12742/26.08.2010, nr.12743/26.08.2010 si nr.12197/08.10.2009, ca neintemeiat si a mentine restul dispozitiilor.
| ← Litigii cu profesioniştii - opoziţie la executare. | Despăgubiri solicitate în baza art.32 indice 4 din OUG... → |
|---|
