Aplicabilitate Regulament CE nr. 2201/2003 privind competenţa, recunoaşterea, şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti - acţiune respinsă ca nefiind de competenţa instanţelor române
Comentarii |
|
Judecătoria CÂMPINA Sentinţă civilă nr. 978 din data de 29.03.2013
Prin sentința civilă nr. 978 din 29 martie 2013 a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul NMI împotriva pârâtei NȘN ca nefiind de competența instanțelor române.
Pentru a pronunța aceasta hotărâre, instanța a avut în vedere următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina reclamantul NMI a chemat în judecată pe pârâta NȘN solicitând pe cale de ordonanță președințială exercitarea autorității părintești asupra minorului NSCA exclusiv de către acesta, stabilirea locuinței minorului la domiciliul său, stabilirea contribuției bănești până la soluționarea dosarului nr.48499/299/2012 al Judecătoriei Sectorului 1 București
Prin întâmpinare pârâta a invocat excepția necompetenței instanțelor române.
Analizând cu prioritate, în temeiul art.137 alin.1 C.pr.civ. excepția necompetenței instanțelor române, instanța a reținut următoarele:
În fapt, instanța a reținut că domiciliul comun al soților a fost în Spania, astfel cum reiese din susținerile părților coroborate cu înscrisurile aflate la dosar, din căsătoria acestora rezultând minorul NSCA, născut la data de 09.09.2008, în Madrid.
Potrivit adeverinței emise la data de 04.05.2012 de Cresa La Cabrera - Consiliul Pentru Educație - Comunitatea din Madrid rezultă că minorul a fost înmatriculat în acest centru școlar în anii 2009-2010 și 2010-2011, iar în anul 2012 a trecut la Centrul de primara "Pico de la Miel"; pentru al doilea ciclu pentru copii.
De asemenea, din probele administrate în cauză instanța reține că părțile s-au despărțit în fapt la începutul anului 2012, minorul locuind împreună cu pârâta până în luna noiembrie a aceluiași an, când reclamantul s-a întors în țară împreună cu minorul, fără acordul pârâtei, aceasta rămânând în Spania unde are reședința și contract de muncă.
Totodată, instanța reține că la data de 29 februarie 2012 Tribunalul de Instrucție Nr. 1 din Torrelaguna (Madrid) Spania a pronunțat hotărâre judecătorească de ordin de protecție împotriva reclamantului din prezenta cauză prin care s-a instituit interdicția de apropiere la mai puțin de 500 de meri de doamna NȘN, precum si de domiciliul sau si de locul de munca sau de orice loc in care aceasta s-ar putea afla, interdicția de a comunica cu doamna NȘN prin orice mijloc de comunicare, informatic sau telefonic, precum si in forma scrisa, verbala sau vizuala, autoritatea paternală asupra fiului minor se exercită în comun, se atribuie protecția si custodia fiului minor mamei, în absența unui acord între părinți s-a stabilit un regim minim de vizite pentru tată, la sfârșit de săptămâna, alternativ, de la orele 17.00 vineri pana la 19.00 duminica, fiul va fi încredințat mamei întotdeauna prin intermediul mamei paratului.
Din adresa nr.108264/10.12.2012 emisă de Ministerul Justiției rezultă că această instituție a fost sesizată cu o cerere pentru înapoierea minorului NSCA la reședința sa obișnuită din Spania, cerere formulată de către pârâta din prezenta cauză împotriva tatălui copilului, reclamantul din prezenta cauză. De asemenea, din cuprinsul aceluiași înscris reiese că în conformitate cu datele transmise de autoritățile solicitante, copilul a fost deplasat în afara teritoriului Spaniei, fără acordul mamei, fiind lăsat în prezent în grija bunicilor paterni din localitatea B, Ministerul Justiției urmând a deschide în fața instanței române competente, respectiv Tribunalul București, în baza Legii nr.369/2004, o procedură judiciară în vederea obținerii unei hotărâri cu privire la înapoierea copilului în Spania, în absența unei înapoieri voluntare ori a unei înțelegeri între cei doi părinți.
Existența acestui element de extraneitate atrage aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor Regulamentului CE nr. 2201/2003 privind competența, recunoașterea, și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești. Potrivit art. 1 alin. 1 lit. b Regulamentul se aplică oricare ar fi natura instanței, în cazul materiilor civile privind atribuirea, exercitarea delegarea, retragerea totală sau parțială a răspunderii părintești.
Potrivit art. 2 pct. 7 din Regulament răspundere părintească înseamnă ansamblul drepturilor și obligațiilor conferite unei persoane fizice sau unei persoane juridice în temeiul unei hotărâri judecătorești, al unui act cu putere de lege sau al unui acord în vigoare privind persoana sau bunurile unui copil, aceasta cuprinde în special încredințarea și dreptul de vizită.
Potrivit disp. art. 17 și pct. 12 al preambulului în cazul răspunderii părintești competența este exclusivă, normele ce o reglementează fiind de ordine publică.
În conformitate cu disp. art. 8 alin. 1 din același act normativ, instanțele judecătorești dintr-un stat membru sunt competente în materia răspunderii părintești privind un copil care are reședința obișnuită în acest stat membru la momentul la care instanța este sesizată.
Totodată, instanța reține dispozițiile art. 10 din Regulament potrivit cărora în caz de deplasare sau reținere ilicită a unui copil, instanțele judecătorești din statul membru în care copilul își avea reședința obișnuită imediat înaintea deplasării sale sau a reținerii sale ilicite rămân competente până la momentul în care copilul dobândește o reședință obișnuită în alt stat membru.
Astfel, faptul că la momentul introducerii prezentei acțiuni minorul se afla pe teritoriul statului român nu este de natură să confere instanțelor române competența teritorială de a soluționa prezenta cauză, minorul având în prezent reședința obișnuită în Spania, stat de pe teritoriul căruia a fost deplasată în mod ilicit de către reclamant.
Pentru aceste considerente, instanța a admis excepția necompetenței instanțelor române, invocată de pârâtă prin întâmpinare și a respins cererea de chemare în judecată ca nefiind de competența instanțelor române.
← Ieşire din indiviziune formulata de promitentul cumpărător | Contestaţie în anulare. Jurisprudență Contestaţie în anulare → |
---|