Aplicabilitatea Deciziei Curţii Constituţionale nr.269/2014 privind art.4 din Legea nr.165/2013.
Comentarii |
|
Curtea de Apel ALBA IULIA Decizie nr. 5702 din data de 02.09.2014
Aplicabilitatea Deciziei Curții Constituționale nr.269/2014 privind art.4 din Legea nr.165/2013.
Prin Decizia nr.269 /2014 Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii.
Dând eficiență acestei decizii, instanța de recurs constată că interpretarea dată de prima instanță articolului 34 alin.1 și a art. 4 teza a doua din Legea 165/2013 în sensul admiterii excepția prematurității acțiunii, fără a se mai analiza dacă refuzul pârâtei este justificat sau nu prin prisma prevederilor art.2 alin2 din Legea 554/2004, este în dezacord cu ipoteza reținută de Curtea Constituțională în constatarea constituționalității acestor texte de lege, astfel că hotărârea pronunțată este nelegală .
Secția de contencios administrativ și fiscal - Decizia nr. 5702/02 septembrie 2014
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub nr. 45/57/2013, după ce a fost scos de pe rolul Curții de Apel Alba Iulia - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal în conformitate cu prevederile art. XXIII(4) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, reclamanta P.R. a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților B., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
- obligarea pârâtei la atestarea raportului de evaluare întocmit în dosarul nr.22508/FFCC/2010 și la emiterea deciziei Comisiei centrale pentru stabilirea despăgubirilor reprezentând titlu de despăgubire în acest dosar,după data de 15.05.2013,data la care expiră termenul de suspendare instituit de art. unic al O.U.G. nr. 4/2012;
- obligarea pârâtei la emiterea titlului de plată și la efectuarea plății sumei de 338.648 RON, după aceeași dată menționată la capătul 1 al cererii;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu ocazia prezentei cauze.
În motivarea acțiunii reclamanta arată , în esență, că la data de 2.05.2011 i s-a întocmit raportul de evaluare a proprietăților imobiliare tip teren liber de către un expert evaluator, membru ANEVAR, fiind stabilită suma de 338.648 RON,că a depus nenumărate diligențe către pârâta Autoritatea Națională pentru restituirea Proprietăților respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (CCSD) în vederea aprobării lui și despăgubirilor la care este îndreptățită, fără nici un rezultat.
Se mai arată că pârâta în mod nejustificat tergiversează soluționarea cererii sale, în condițiile în care încă din anul 2011, de la întocmirea raportului de evaluare și până în prezent nu s-a emis decizia CCSD.
Ulterior, reclamanta și-a precizat acțiunea arătând că înțelege să cheme în judecată, în calitate de pârâtă și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, având în vedere capătul de cerere privind obligarea la emiterea Deciziei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, reprezentând titlu de despăgubire.
În subsidiar, reclamanta a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Autorității naționale pentru restituirea Proprietăților, având în vedere că s-a adresat Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților deoarece, cum însăși această instituție afirmă și astfel cum reiese din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților asigură Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, legal citată, a formulat întâmpinare invocând:
- excepția lipsei calității procesuale pasive a ANRP, cu privire la emiterea titlului de despăgubire;
- excepția prematurității emiterii titlului de plată;
- excepția inadmisibilității stabilirii cuantumului despăgubirilor de către instanță;
Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor B., legal citată, a formulat întâmpinare, invocând excepția prematurității cererii introductive de instanță.
Prin Sentința nr.5208/CA/2013Tribunalul Hunedoara Secția a II a Civilă și de Contencios Administrativ a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. A admis excepția prematurității cererii introductive invocată atât de Autoritatea Națională pentru restituirea Proprietăților cât și de Comisia centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și a respins acțiunea în contencios administrativ formulată și precizată de reclamanta P.R. în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor având ca obiect despăgubiri.
Pentru a pronunța această soluție tribunalul a reținut că în anul 2010, reclamanta a înregistrat la ANRP - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor o cerere de acordare a despăgubirilor rezultate din aplicarea Legii nr.247/2005.
La data de 2.05.2011 reclamantei i s-a întocmit raportul de evaluare a proprietăților imobiliare tip teren liber de către SC I.C. SRL, expert evaluator, membru ANEVAR, fiind stabilită suma de 338.648 lei .
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ANRSP privind emiterea titlului de despăgubire, instanța a reținut că în procedura administrativă de acordare a despăgubirilor prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr.165/2013, ANRSP asigură secretariatul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor.
Astfel, ANRSP nu are competență în emiterea titlului de despăgubire, decizia de acordare a despăgubirilor se emite de către Comisia Națională în urma parcurgerii procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 165/2013.
Privitor la excepția prematurității cererii introductive invocate atât de ANRSP cât și de CCSD, instanța a reținut că Legea nr.247/2005-privind reforma în domeniul proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente (cuprinzând Titlul VII - privind Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv ) a fost modificată și completată prin Legea nr.165/2013- privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură și echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România, lege ce a fost publicată în Monitorul Oficial nr.278/17.05.2013.
Potrivit noii legiferări intervenită în materia restituirii proprietății, dispozițiile cuprinse în această lege sunt aplicabile și cauzelor ce au ca obiect restituirea imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor.
Așadar, se impune respectarea noii proceduri de compensare a imobilelor, în condițiile prevăzute de noua Lege nr.165/2013, condiții stabilite prin normele de aplicare.
Pentru toate acestea,s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și excepția prematurității cererii introductive invocată atât de ANRSP cât și de CCSD și s-a respins acțiunea în contencios administrativ formulată și precizată de reclamanta Papuc Rodica în contradictoriu cu pârâtele ANRSP și CCSD, având ca obiect despăgubiri.
Împotriva hotărârii a declarat recurs reclamanta P.R. solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii acțiunii sale în ce privește obligarea Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire.
În motivarea recursului susține că pe tot parcursul procesului nu a fost informată de cursul acestuia de către avocatul său ,nu a fost citată și nu i s-a comunicat hotărârea ,motiv pentru care a reziliat contractul de asistență judiciară .Susține că instanța de fond a reținut greșit excepția prematurității acțiunii ,întrucât rezolvarea cererii sale de finalizare a procedurii în fața Comisiei Centrale de stabilire a despăgubirilor a fost amânată nejustificat de 11 ani ,reclamanta a fost în 7 audiențe solicitând emiterea deciziei.
În cauză a fost introdusă Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor ca succesoare în drepturi și obligații a pârâtei Comisia Centrală de stabilire a despăgubirilor care a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Recursul reclamantei este fondat și a fost admis pentru următoarele considerente:
Motivul privind nelegala citare a reclamantei nu este fondat, având în vedere că rezilierea contractului de asistență judiciară a avut loc după pronunțarea hotărârii, acesta constituind doar temei pentru legala comunicare a hotărârii și a termenului de declarare a căii de atac, însă nu și în ce privește incidența art. 304 pct. 5 raportat la art. 105 al. 2 Cod procedură civilă.
Reclamanta a înregistrat acțiunea din prezentul dosar la 24.01.2013, hotărârea instanței de fond s-a pronunțat la 17.10.2013 fundamentat pe prevederile art. 4 teza a doua și art.34 din Legea nr.165/2013.
Prin Decizia nr.269/2014 Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii. Curtea Constituțională a reținut că art. 34 alin. (1) din Legea nr.165/2013 este de natură să încalce egalitatea armelor, ca garanție a dreptului la un proces echitabil, în ipoteza în care se interpretează că termenele prevăzute de acesta sunt aplicabile și proceselor aflate pe rolul instanțelor de judecată la data intrării în vigoare a legii. Astfel, Curtea a reținut că ipoteza în care se pune în discuție constituționalitatea art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 este cea în care instanța de contencios administrativ este sesizată în condițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr.247/2005 de persoana îndreptățită, nemulțumită de nesoluționarea de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a dosarului transmis de entitatea deținătoare (în lipsa unui termen prevăzut de lege în care aceasta să fie obligată să emită o decizie), nesoluționare asimilată - potrivit art. 2 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 - unui refuz nejustificat, susceptibil de a fi contestat în fața instanței de contencios administrativ competente. Curtea a constatat că, prin prevederile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, legiuitorul a instituit în beneficiul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor un termen pentru soluționarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, termen cu o durată semnificativă, de 5 ani, care se adaugă la intervalul de timp deja scurs de la momentul înregistrării dosarelor până la introducerea cererii de chemare în judecată, în care autoritatea administrativă a trenat soluționarea acestora. Aplicarea în cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești a termenelor instituite prin prevederile art. 34 alin. (1) din Legea nr.165/2013 are ca efect, în interpretarea dată acestora de instanțele chemate să le aplice, respingerea ca "devenite premature" a acțiunilor introduse de persoanele îndreptățite la obținerea de despăgubiri, fiind anihilate, practic, demersurile judiciare întreprinse de acestea în scopul reconstituirii dreptului de proprietate, consecutiv cu obligarea acestora la parcurgerea procedurii administrative, reglementată în prezent prin dispozițiile aceluiași text de lege. În acest context, Curtea a reținut că deși desfășurarea și finalizarea procesului fuseseră prefigurate și anticipate de reclamant, într-un anumit cadru normativ, existent la momentul inițierii acestuia, cursul procesului este alterat ca urmare a intervenirii unei norme noi, care modifică regulile pe care ar fi trebuit să le aibă în vedere instanța în soluționarea acestuia. Or, interpretarea prevederilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 în sensul că ar fi aplicabile și cauzelor pendinte le conferă caracter neconstituțional, întrucât determină modificarea cursului procesului chiar în timpul judecării sale, creând doar pentru una dintre părțile aflate în proces o situație mai favorabilă. Mai mult decât atât, Curtea observă că regimul mai avantajos, apt să conducă la o soluție favorabilă, profită unei instituții a statului, care este pârâtă într-un proces. Cu privire la influențarea cursului procesului prin edictarea de noi reguli procesuale, inexistente la data declanșării acestuia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, de exemplu, prin Hotărârea din 7 iunie 2011, pronunțată în Cauza Agrati și alții împotriva Italiei (paragraful 58), că "principiul preeminenței dreptului și noțiunea de proces echitabil consacrate prin art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale se opun - cu excepția situațiilor când există motive imperioase de interes general - ingerinței puterii legislative în administrarea justiției cu scopul de a influența deznodământul judiciar al unui litigiu".
Dând eficiență acestei decizii instanța de recurs constată că interpretarea dată de prima instanță articolului 34 alin.1 și a art. 4 teza a doua din Legea nr.165/2013 este în dezacord cu ipoteza reținută de Curtea Constituțională în constatarea constituționalității acestor texte de lege astfel că hotărârea pronunțată este nelegală .
Cum instanța de fond admițând excepția prematurității acțiunii nu a mai analizat dacă refuzul pârâtei este justificat sau nu prin prisma prevederilor art.2 alin2 din Legea nr.554/2004 a fost admis recursul reclamantei, a fost casată hotărârea, cu trimiterea cauzei spre rejudecare conform art.312 alin.5 și 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
← Principiul legalităţii căi de atac. Cale de atac indicată... | Inadmisibilitatea acţiunii în contencios administrativ –... → |
---|