Aplicarea cotei de contribuţie de asigurări de sănătate în valoare de 5,5% numai asupra diferenţei dintre cuantumul pensiei şi suma deductibilă de 740 lei
Comentarii |
|
Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 223/13.03.2012, a constatat că dispoziţiile art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii sunt constituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că procentul de 5,5% se aplică numai asupra veniturilor din pensii care depăşesc 740 lei.
Secţia I civilă, Decizia nr. 2775 din 10 septembrie 2012
Prin decizia civilă nr. 2775/10.09.2012, Curtea de Apel Ploiești a admis recursul declarat de reclamanta Ș.P. împotriva sentinței civile nr. 1074/10.02.2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, pe care a modificat-o în tot, în sensul că a admis acțiunea, a obligat pârâta să aplice și să rețină cota de contribuție de asigurări de sănătate în cuantum de 5,5% numai asupra diferenței dintre cuantumul pensiei și suma deductibilă de 740 lei. Totodată, a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de bani încasată fără drept, cu acest titlu, începând cu data primei rețineri, la zi.
Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 223/13.03.2012, a constatat că dispozițiile art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății sunt constituționale în măsura în care se interpretează în sensul că procentul de 5,5% se aplică numai asupra veniturilor din pensii care depășesc 740 lei.
Potrivit dispozițiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, deciziile Curții Constituționale sunt opozabile erga omnes, iar respectarea lor este obligatorie conform principiului statuat de art. 1 alin. (5) din Constituție, potrivit căruia respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie.
Norma constituțională produce efecte asupra tuturor raporturilor juridice născute în legătură cu norma de drept a cărei constituționalitate este supusă verificării, raporturi ce sunt încă nedefinitivate până la data finalizării controlului de constituționalitate a normei aplicabile în speță.
De altfel, în considerentele Deciziei nr. 223/13.03.2012 a Curții Constituționale se precizează că instanțele judecătorești vor aplica menționata decizie numai în cauzele pendinte la momentul publicării acesteia, cauze în care respectivele dispoziții sunt aplicabile.
în considerarea acestor argumente, prin raportare la data introducerii acțiunii, Curtea, în baza art. 312 C.proc.civ., a admis recursul, a modificat în tot sentința, în sensul că a admis acțiunea, a obligat pârâta să aplice și să rețină cota de contribuție de asigurări de sănătate în valoare de 5,5% numai asupra diferenței dintre cuantumul pensiei și suma deductibilă de 740 lei.
Pe cale de consecință, Curtea a admis și cererea reclamantei de reparare a prejudiciului produs, obligând pârâta să-i restituie suma de bani încasată fără drept, cu acest titlu, începând cu data primei rețineri, la zi.
(Judecător Cristina-Paula Brotac)
← Legea nr. 10/2001. Retrocedare construcţie | Minori. Plasament de urgenţă. Menţinerea măsurii → |
---|