Legea nr. 10/2001. Retrocedare construcţie
| Comentarii |
|
Prin dispoziţiile Legii nr. 10/2001 – care se înscrie în sfera actelor normative cu caracter reparatoriu pentru actele abuzive ale statului, săvârşite în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 – legiuitorul a urmărit asigurarea unei reparaţii pe cât posibilă în natură pentru persoanele îndreptăţite, stabilind că restituirea în această modalitate a bunului imobil constituie regula şi se aplică în mod prevalent faţă de orice altă despăgubire echivalentă. Din această perspectivă, legea a permis restituirea în natură către foştii proprietari sau moştenitorii acestora şi a acelor terenuri care sunt afectate de construcţii cu caracter definitiv, edificate cu autorizaţie, dar care nu mai sunt în prezent necesare unităţii deţinătoare.
Secţia I civilă, Decizia nr. 487 din 25 iunie 2012
Prin sentința civilă nr. 4164/21.10.2011 a Tribunalului Tulcea a fost respinsă cererea reclamantei S.L. privind obligarea pârâților Consiliul Local, Primarul Comunei și Comuna V.N., jud. Tulcea, de a emite o decizie de retrocedare a imobilului „Casa Agronomului” situată în satul A., com. V.N., jud. Tulcea, în aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul a reținut că printr-o sentință civilă anterioară a aceleiași instanțe, pronunțată la 6.11.2008 și intrată în puterea lucrului judecat, pârâții Societatea Agricolă G., Primarul comunei și Comuna V.N. au fost obligați să restituie reclamantei un teren în suprafață de 1.295 mp, dar pe care se afla construcția „Casa Agronomului”, edificată de membrii cooperatori cu o parte din materialele rezultate în urma demolării construcțiilor ce au aparținut autorilor reclamantei; prin aceeași hotărâre s-a stabilit că edificiul nu mai este necesar pârâților.
Judecătorul fondului a respins însă cererea, pe considerentul că textul art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 nu consacră o operațiune de vânzare-cumpărare ce intervine între unitatea deținătoare și solicitant, întrucât despăgubirea nu reprezintă un preț al vânzării; astfel fiind, nu se poate pretinde obligarea Consiliului Local să aprobe o atare tranzacție - după cum s-a solicitat prin cererea principală; că, în realitate, art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 reglementează un caz de accesiune imobiliară, prin care proprietarul terenului restituit devine și proprietarul construcției, cu obligația achitării despăgubirii prevăzute de lege.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S.L., apreciind că soluția este dată cu aplicarea greșită a normelor incidente și pe baza unei eronate rețineri a situației de fapt.
Recurenta a susținut că, deși prima instanță a îndrumat-o către promovarea unei acțiuni în constatarea intervenirii accesiunii imobiliare, întemeiate pe dispozițiile clasice ale Codului civil, nu s-a avut în vedere că temeiul juridic care îi permitea formularea acestei cereri se regăsea într-o lege specială - Legea nr. 10/2001. S-a arătat că, în aceste condiții, un asemenea demers procesual ar putea fi respins ca inadmisibil, de vreme ce există o normă specială, derogatorie de la dreptul comun.
S-a făcut trimitere la considerentele sentinței civile nr. 2436/06.11.2008 pronunțate în dosarul 475/88/2007, în care s-a arătat că problema achitării despăgubirii prevăzute de lege (n.n., pentru construcție) poate fi rezolvată printr-o acțiune separată sau prin bună învoială. Recurenta a arătat că în speță nu există însă posibilitatea reglementării situației clădirii prin înțelegere cu autoritățile locale, primarul și consiliul local refuzând efectuarea unei expertize de evaluare a bunului conform Legii nr. 10/2001. S-a arătat că, în acest context, situația rămâne incertă, câtă vreme reclamanta are titlu de proprietate asupra terenului, comuna fiind însă în continuare proprietara construcției situate pe acest teren.
O altă critică adusă soluției recurate a vizat concluzia instanței, de dobândire de facto a dreptului de proprietate asupra acestei construcții, fără însă a se observa de către judecătorul fondului că, în absența plății despăgubirii prevăzute de textul indicat și fără materializarea dreptului său de proprietate printr-un înscris care să facă posibilă înscrierea/intabularea lui în cartea funciară, acest pretins drept nu poate fi exercitat în niciunul din atributele sale (posesie, folosință, dispoziție); că acest fapt rezultă tocmai din împrejurarea închirierii lui de către autoritățile locale, către terțe persoane.
în cauză s-a încuviințat completarea probatoriului în condițiile art. 305 C.proc.civ., iar în raport de art. 304 pct. 9 C.proc.civ. (când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii), Curtea a reținut următoarele considerente:
Ceea ce a avut de lămurit instanța de fond a fost îndeplinirea premiselor faptice și a condițiilor legale impuse prin dispozițiile art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 care, la data sesizării Tribunalului Tulcea (23.09.2010), aveau următorul conținut:
„Se restituie în natură și terenurile pe care, ulterior preluării abuzive, s-au edificat construcții autorizate care nu mai sunt necesare unității deținătoare, dacă persoana îndreptățită achită acesteia o despăgubire reprezentând valoarea de piață a construcției respective, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare”.
în speță, recurentei reclamante i-a fost recunoscută, prin sentința civilă nr. 2436/06.11.2008 a Tribunalului Tulcea, pronunțată în dosarul nr. 475/88/2007 (irevocabilă), calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în procedura Legii 10/2001 pentru terenul de 1.247 mp situat în sat A, com. V.N., jud. Tulcea, pe care se afla construcția în discuție.
Prin hotărârea menționată s-a constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate emis la 29.06.1998 în favoarea Societății Agricole G. pentru teren, precum și nulitatea absolută parțială a procesului-verbal nr. 1/28.01.1992, încheiat între Societatea Agricolă și fostul C.A.P., cât privește predarea-primirea construcției „Casa agronomului” (pct. 17 „Casă specialiști”). S-a constatat totodată nulitatea absolută a dispoziției nr. 128 din 31.03.2006 emisă de Primarul comunei și s-a anulat și dispoziția nr. 10 din 13.03.2007 emisă de Societatea Agricolă G., pârâții fiind obligați să restituie reclamantei, în natură, terenul în suprafață de 1.295 mp marcat prin culoarea albastră și situat între punctele A-B-C-D-E.F.G.P.R.U. în planul de situație anexă la raportul de expertiză topografică.
Soluția menționată s-a bazat pe împrejurarea că reclamanta avea depusă o notificare conform Legii nr. 10/2001, că ea fusese în mod greșit respinsă ca tardivă, că terenul în cauză aparținuse autorilor săi, fiind însă preluat abuziv de stat în perioada de referință a actului normativ menționat, fiind constatată nulitatea actelor ulterioare, de atribuire a terenului către Societatea Agricolă prin emiterea unui titlu de proprietate în favoarea acesteia. S-a reținut totodată că, printr-o hotărâre judecătorească anterioară, irevocabilă, autoarea reclamantei obținuse prin acțiunea în revendicare retrocedarea unor suprafețe din vecinătatea celui ce a făcut obiectul litigiului.
Prin aceeași sentință civilă din 2008, Tribunalul Tulcea a stabilit irevocabil că a fost nelegală transmiterea construcției edificate pe terenul în litigiu, de către fosta Comisie de lichidare a CAP către Societatea Agricolă, „Casa agronomului” fiind închiriată până la acea dată specialiștilor în domeniul agricol care au lucrat la fostul CAP, astfel că ea nu intra în sfera dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 18/1991; că în prezent clădirea nu mai este necesară unității administrativ-teritoriale și nici primăriei, aspect care reiese din operațiunea de transfer al clădirii, cu prilejul lichidării fostului CAP, către o altă persoană juridică.
Aceeași hotărâre a considerat că în aceste condiții, afectarea terenului supus procedurilor Legii nr. 10/2001 de construcția „Casa Agronomului” nu constituie un impediment pentru restituirea lui în natură, urmând a se valorifica, într-un proces separat, norma cuprinsă în textul art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.
Dezlegarea în fapt și în drept astfel statuată, rămasă irevocabilă și intrată în puterea lucrului judecat, a creat pentru procesul de față fundamentul juridic al evaluării obiectului pretențiilor recurentei reclamante, întrucât în procesul anterior instanța acordase reclamantei măsura restituirii în natură a terenului afectat de construcția menționată, confirmând că edificiul - deși ridicat și extins după preluarea abuzivă de către stat a terenului - nu mai era necesar unității deținătoare și stabilind că această calitate, de entitate deținătoare, revenea Comunei V.N., din moment ce operațiunea de transfer către Societatea agricolă fusese anulată.
Fiind ținută de această soluție, instanța de fond urma a analiza încadrarea cererii reclamantei prin prisma celei de-a doua condiții prevăzute de textul sus-citat, anume, atribuirea clădirii dacă persoana îndreptățită achită acesteia o despăgubire reprezentând valoarea de piață a construcției respective, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare.
Printr-o interpretare eronată a scopului demersului judiciar cu care a fost sesizat, Tribunalul Tulcea a respins acțiunea pe considerentul că textul art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 nu ar consacra o operațiune de vânzare-cumpărare (despăgubirile neconstituind un preț al vânzării), ci mai degrabă o situație de accesiune imobiliară, prin care titularul dreptului de proprietate devine și proprietarul construcției, cu plata despăgubirii prevăzute de lege; ulterior, tribunalul a concluzionat în sensul că, în realitate, reclamanta ar fi titulara dreptului de proprietate asupra acestei construcții ope legis.
Procedând astfel, instanța de fond nu s-a raportat corect la scopul cererii de chemare în judecată cu care fusese sesizat și la temeiul în drept evocat, pentru că, deși prin precizările formulate la solicitarea instanței, reclamanta a solicitat să i se emită o hotărâre a Consiliului Local de aprobare a vânzării acestei construcții, trimiterea era în mod explicit făcută la dispozițiile art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, fiind fără echivoc faptul că titulara dreptului de proprietate asupra terenului - drept recunoscut în procedura legii speciale - dorește să reglementeze potrivit legii și situația juridică a clădirii ce nu îi aparține, dar care îi afectează terenul.
Or, recurenta reclamantă nu putea fi considerată ope legis titulara dreptului de proprietate asupra construcției (pentru a se induce excepția lipsei de interes procesual) și nici nu putea fi îndrumată să se adreseze pe dreptul comun pe calea accesiunii imobiliare (pentru a i se opune, cum corect a apreciat recurenta, principiul specialia generalibus derogant).
Constatând că pârâții Comuna V.N. și Primarul comunei nu au contestat în căile de atac sentința civilă nr. 2436/2008 a Tribunalului Tulcea în ce privește imposibilitatea restituirii în natură a terenului aferent acestei construcții, precum și în privința naturii și destinației actuale a construcției (pentru a infirma argumentele reținute, anume că această clădire, „Casa agronomului”, nu ar mai fi necesară unității deținătoare), instanța de fond urma a proceda doar la stabilirea cuantumului despăgubirii cuvenite autorității locale, calculat conform standardelor internaționale de evaluare.
Legiuitorul a urmărit, prin dispozițiile Legii nr. 10/2001 - care se înscrie în sfera actelor normative cu caracter reparatoriu pentru actele abuzive ale statului, săvârșite în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 - asigurarea unei reparații pe cât posibil în natură pentru persoanele îndreptățite, stabilind că restituirea în această modalitate a bunului imobil constituie regula și se aplică în mod prevalent față de orice altă despăgubire echivalentă. Din această perspectivă legea a permis restituirea în natură către foștii proprietari sau moștenitorii acestora inclusiv a acelor terenuri care sunt afectate de construcții cu caracter definitiv, edificate cu autorizație, dar care nu mai sunt în prezent necesare unității deținătoare, cum este cazul în speță.
Cum situația juridică a edificiului a fost tranșată, după cum s-a arătat, în procesul anterior, intimații pârâți nu mai pot susține în acest proces că, în realitate, imobilul este necesar unității deținătoare, fapt pentru care a fost inclus în inventarul domeniului privat, ori că produce venituri prin derularea contractelor de închiriere încheiate cu terțe persoane, fără ca aceste aserțiuni să nu contravină statuării anterioare, intrate în puterea lucrului judecat.
Rezumând, textul art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 a primit în primă instanță o greșită interpretare și aplicare, iar reclamanta era îndreptățită nu să pretindă înstrăinarea bunului de către autoritățile locale, ci să preia prin decizia autorității acest bun, cu plata corespunzătoare a despăgubirii - calculată în acest caz potrivit standardelor internaționale de evaluare de către expert conform raportului-supliment depus la termenul din 22.07.2011, ca fiind de 23.279,47 lei (incluzând pretinsele îmbunătățiri aduse de chiriași, a căror existență și întindere nu fac însă obiectul prezentului proces).
(Judecător Mihaela Ganea)
| ← Măsuri administrative asimilate condamnărilor cu caracter... | Aplicarea cotei de contribuţie de asigurări de sănătate în... → |
|---|
