Aplicarea legii în timp. Reclamant decedat în timpul procesului de divorţ. Continuarea acţiunii de către moştenitori
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 349/R din 6 februarie 2013
Prin acţiunea civilă înregistrată la 25.01.2011 la Judecătoria Vişeu de Sus, reclamantul T.M. junior a chemat-o în judecată pe pârâta T.D., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa, să se dispună desfacerea căsătoriei încheiate între părţi la data de 8.03.2007 prin divorţ din vina exclusivă a pârâtei, reluarea de către pârâtă a numelui avut anterior încheierii căsătoriei acela de „S”, încredinţarea minorului T.M. născut la data de 25.07.2008 la pârâtă spre creştere şi educare, cu obligarea reclamantului la plata pensiei de întreţinere calculată la nivelul salariului minim pe economia naţională.
Prin întâmpinare depusă la termenul din 14.06.2011, calificată ca fiind cerere reconvenţională, pârâta T.D. a solicitat desfacerea căsătoriei din vina ambilor soţi.
Prin sentinţa civilă nr. 1813 din 5 iulie 2011 a Judecătoriei Vişeu de Sus, s-a respins cererea formulată de reclamantul T.M. împotriva pârâtei T.D. şi în contradictoriu cu Autoritatea Tutelară a Primăriei Borşa.
S-a admis cererea reconvenţională formulată de pârâta T.D. împotriva reclamantului T.M. şi în contradictoriu cu Autoritatea Tutelară a Primăriei Borşa şi în consecinţă:
S-a desfăcut căsătoria încheiată între părţi la data de 8 martie 2007, înregistrată la nr. 42/08.03.2007 în registrul stării civile al Primăriei Borşa, din vina reclamantului.
S-a încuviinţat ca pârâta să îşi reia numele avut anterior încheierii căsătoriei, acela de „S.”.
I-a fost încredinţat pârâtei spre creştere şi educare minorul T.M. născut la data de 29 mai 2007.
A fost obligat reclamantul să îi plătească pârâtei în favoarea minorului T.M. o pensie de întreţinere în sumă de 150 lei lunar, începând cu data de 25.01.2011 şi până la majoratul minorului, sau la noi dispoziţii.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că părţile s-au căsătorit la data de 8 martie 2007, iar din relaţia lor de căsătorie a rezultat minorul T.M. născut la data de 29 mai 2007.
Din declaraţia martorului audiat S.I.. a rezultat că după încheierea căsătoriei. relaţiile dintre soţi au decurs o perioadă în mod normal. însă în ultimul timp raporturile dintre ei s-au deteriorat considerabil. din cauză că reclamantul a intrat în relaţii extraconjugale cu o altă femeie. împreună cu care locuieşte şi în prezent şi cu care are un copil.
Ancheta socială efectuată de Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei oraşului Borşa. a concluzionat ca minorul T.M. să-i fie încredinţat pârâtei spre creştere şi educare. întrucât aceasta locuieşte în casa proprietatea părinţilor ei. compusă din trei camere şi dependinţe. bine întreţinute. părţile înţelegându-se cu privire la încredinţarea minorului la mamă spre creştere şi educare.
Întrucât în sarcina pârâtei nu a putut fi reţinută vreo culpă în destrămarea raporturilor de căsătorie. s-a respins acţiunea principală şi s-a admis cererea reconvenţională.
Împotriva acestei sentinţe. la data de 12.08.2011 a declarat apel pârâta T.D.. solicitând modificarea ei în sensul constatării ca fiind încetată căsătoria încheiată între părţi. prin decesul soţului reclamant la data de 29 iunie 2011.
La termenul din 13.10.2011. numitul T.M. senior a formulat o cerere de intervenţie în interesul intimatului-reclamant. solicitând în principal respingerea apelului ca fiind formulat în contradictoriu cu o persoană decedată. iar în subsidiar numirea intervenientului în calitate de curator litis al defunctului său fiu.
Numitul T.M. senior. tatăl reclamantului T.M. junior. a declarat şi apel împotriva sentinţei. înregistrat la data de 16.03.2012 în dosarul nr. xxx/100/2012. solicitând schimbarea ei în sensul admiterii în totalitate a acţiunii principale şi admiterii în parte a cererii reconvenţionale. precum şi numirea apelantului în calitate de curator litis al minorului T.M.. născut la data de 29 mai 2007.
În motivarea apelului. s-a susţinut că sentinţa este nelegală în ceea ce priveşte transformarea întâmpinării în cerere reconvenţională. că hotărârea s-a dat pe baza declaraţiei unui singur martor propus de pârâtă. s-a încălcat principiul disponibilităţii deoarece pârâta a solicitat desfacerea căsătoriei din vina ambilor soţi şi nu doar a reclamantului. după cum s-a încălcat principiul rolului activ al judecătorului şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Prin încheierea civilă nr. 111/A din 12 aprilie 2012 a Tribunalului Maramureş. s-a dispus conexarea dosarului nr. xxx/100/2012 al Tribunalului Maramureş. la dosarul nr. ttt/336/2011 al aceluiaşi tribunal.
Prin cererea de aderare la apelul pârâtei. numitul T.M. senior la termenul din 19.01.2012. a solicitat introducerea în cauză în calitate de moştenitor a minorului T.M. născut la data de 29.05.2007. numirea lui T.M. senior în calitate de curator special al minorului T.M. şi schimbarea în parte a hotărârii instanţei de fond. în sensul desfacerii căsătoriei din vina exclusivă a pârâtei.
În drept. au fost invocate dispoziţiile art. 6162 şi art. 44 C.pr.civ.. coroborate cu cele ale art. 256 şi art. 380 C. civ.
La acelaşi termen din 19.01.2012. numitul T.M. a formulat o cerere de intervenţie în interes propriu.
Prin concluziile scrise depuse la data de 23.01.2012. T.M. senior a arătat că în cauză sunt incidente prevederile art. 380 alin. (1) şi (2) C.pr.civ.
Prin decizia civilă nr. 196/A din 6.09.2012 a Tribunalului Maramureş. s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelantului T.M. senior şi în consecinţă. s-a respins apelul declarat de T.M. senior împotriva sentinţei civile nr. 1813 din 5 iulie 2011 a Judecătoriei Vişeu de Sus. ca fiind declarat de o persoană fără calitate procesuală activă.
S-a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie în interes propriu formulată de T.M. în dosarul nr. ttt/336/2011.
S-a constatat că T.M. senior nu are calitate de parte în apelul promovat de pârâta T.D..
S-a admis apelul declarat de pârâta T.D. în contradictoriu cu minorul T.M. prin curator T.M.. împotriva sentinţei civile nr. 1813 din 5 iulie 2011 a Judecătoriei Vişeu de Sus. pe care a schimbat-o în sensul că a constatat încetată prin decesul soţului T.M. junior survenit la data de 29 iulie 2011. căsătoria încheiată între T.D. şi T.M. junior la data de 8 martie 2007.
Pentru a decide astfel. instanţa de apel a reţinut că problema esenţială în speţă. în funcţie de care primesc soluţionare excepţiile invocate şi cererea de apel formulată de T.M. senior. este dacă dispoziţiile art. 380 cod civil şi ale art. 6162 C.pr.civ.. sunt sau nu aplicabile acestui proces înregistrat la data de 25 ianuarie 2011.
Noul Cod civil a intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011, conform art. 220 din Legea nr. 71/2011, iar prin art. 223 din aceeaşi lege s-a stabilit că dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, procesele şi cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a Codului civil, se soluţionează de către instanţele legal învestite, în conformitate cu dispoziţiile materiale şi procedurale în vigoare la data când acestea au fot pornite.
Analizând dispoziţiile tranzitorii cuprinse în Legea nr. 71/2011 în ceea ce priveşte art. 380 C. civ. sau art. 6162 C.pr.civ., tribunalul a constatat că nu există o asemenea derogare, astfel că aceste dispoziţii legale sunt excluse de la aplicarea lor, urmând a dobândi incidenţă doar în procesele începute ulterior datei de 1 octombrie 2011.
Au deplină incidenţă în speţă dispoziţiile art. 223 din Legea nr. 71/2011, raportat la faptul că acţiunea introductivă de instanţă a fost înregistrată la data de 25.01.2011, anterior intrării în vigoare a noului cod civil, sentinţa primei instanţe s-a pronunţat la data de 5.07.2011, iar decesul reclamantului a survenit la data de 29.07.2011, astfel că tribunalul s-a raportat în soluţionarea apelurilor la Titlul I, capitolul 4 din Codul familiei, respectiv la normele de procedură civilă anterioare modificării dispuse prin Legea nr. 71/2011.
Întrucât prin prisma reglementării procedurale aplicabile raportului juridic litigios, acţiunea de divorţ nu poate fi continuată de moştenitorii vreunuia dintre soţi, având caracter personal atât sub aspectul pornirii sale, cât şi al continuării demersului procesual, rezultă că apelul declarat de T.M. senior, este formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.
Cererea de intervenţie în interes propriu formulată de T.M. senior este inadmisibilă, pentru că a lipsit acordul apelantei şi pentru că vizează aspecte privind desfacerea căsătoriei, astfel că nu poate fi primită în considerarea caracterului strict personal al acţiunii de divorţ.
Apelul pârâtei a fost admis în baza art. 296 C.pr.civ. coroborat cu art. 37 şi 39 C.fam., schimbându-se sentinţa judecătoriei în sensul constatării că a încetat căsătoria încheiată între părţi, prin decesul soţului reclamant.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs numitul T.M. senior, tatăl reclamantului T.M. junior, solicitând modificarea ei şi rejudecând, admiterea apelului împotriva sentinţei, care să fie schimbată în sensul desfacerii căsătoriei din vina exclusivă a pârâtei, cu obligarea ei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, s-a susţinut că decizia atacată este nelegală, deoarece în mod nejustificat instanţa de apel nu a aplicat dispoziţiile art. 6162 alin.(2) C.pr.civ., care sunt incidente în cauză.
Dispoziţiile care reglementează procedura divorţului, sunt de la data de 1 octombrie 2011 aplicabile nu numai căsătoriilor ce urmează a se încheia după intrarea în vigoare a noului Cod civil, ci şi persoanelor căsătorite înainte de această dată, dar a căror căsătorii se desfac după 1 octombrie 2011, aşa cum prevede art. 39 din Legea nr. 71/2011: dispoziţiile Codului civil privind divorţul se aplică fără a se deosebi între căsătoriile încheiate înainte sau după intrarea sa în vigoare.
În ceea ce priveşte divorţul pronunţat anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, efectele acestuia se vor produce şi vor fi reglementate de legea în vigoare la data pronunţării hotărârii de divorţ rămasă irevocabilă.
Instanţa de apel în mod greşit a reţinut că acţiunea de divorţ nu poate fi continuată de moştenitorii soţului decedat şi nu a luat în considerare înscrisurile administrate care ar fi dus spre o altă soluţie.
Intimata T.D. a părăsit domiciliul conjugal, mutându-se împreună cu concubinul ei, care este şi prezumtivul tată al minorului T.M., ea introducând o acţiune de divorţ la Judecătoria Vişeu de Sus, iar procesul de stabilire a paternităţii minorului aflat pe rolul unei instanţe din Italia, se amână din cauză că intimata refuză să prezinte minorul în vederea recoltării probelor biologice necesare efectuării testului ADN.
Instanţa de apel nu a aplicat prevederile art. 380 C. civ., deşi este evident că vina aparţine exclusiv soţiei pârâte, care a avut încă de la începutul căsătoriei o relaţie extraconjugală, ea fiind cea care a părăsit domiciliul conjugal şi s-a mutat împreună cu concubinul, prezumtivul tată al minorului, nu a participat la funeraliile soţului decedat, nu s-a preocupat de repatrierea corpului neînsufleţit şi de înmormântarea acestuia, interesând-o doar banii din asigurarea de viaţă în cuantum de 100.000 euro. În drept, recursul a fost motivat pe dispoziţiile art. 304 pct.8 şi 9, art. 6162 C.pr.civ. şi art. 380 C. civ.
Intimata T.D. prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului declarat de T.M. senior, pentru lipsa calităţii procesuale active şi ca inadmisibil faţă de prevederile art. 6162 alin. (1) C.pr.civ.
Recurentul T.M. senior a depus şi concluzii scrise la dosar, prin care a reiterat susţinerile din
recurs.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea reţine următoarele:
Acţiunea de divorţ intentată de reclamantul T.M. junior împotriva pârâtei T.D., a fost înregistrată sub nr. ttt/336 din 25 ianuarie 2011, la Judecătoria Vişeu de Sus, care prin sentinţa civilă nr. 1813 din 5 iulie 2011, a respins acţiunea principală intentată de reclamant împotriva pârâtei, a admis cererea reconvenţională formulată de pârâtă împotriva reclamantului şi în consecinţă, a desfăcut căsătoria încheiată între părţi la data de 8 martie 2008 prin divorţ din vina reclamantului, a încuviinţat ca după divorţ pârâta să îşi reia numele avut anterior încheierii căsătoriei acela de „S.”, i-a încredinţat pârâtei spre creştere şi educare pe minorul T.M. născut la data de 29 mai 2007, cu obligarea reclamantului la plata unei pensii de întreţinere în sumă de 150 lei lunar, începând cu data de 25 ianuarie 2011 şi până la majoratul acestuia sau până la noi dispoziţii.
La data de 29 iulie 2011, reclamantul T.M. junior a decedat, motiv pentru care împotriva sentinţei judecătoriei Vişeu de Sus, numitul T.M. senior a declarat apel, a aderat la apelul pârâtei şi a formulat o cerere de intervenţie în interes propriu.
În această situaţie, instanţa de apel a reţinut că faţă de data înregistrării acţiunii, problema esenţială ce se impune a fi rezolvată în cauză, este aceea dacă în speţă sunt aplicabile sau nu dispoziţiile art. 380 C. civ. şi ale art. 6162 C.pr.civ., ajungând la concluzia eronată că nu sunt aplicabile, ci ar fi incidente dispoziţiile Titlului I, cap. 4 din Codul familiei, respectiv normele de procedură civilă anterioare modificării intervenite prin Legea nr. 71/2011.
Acţiunea introductivă de instanţă intentată de reclamant împotriva pârâtei, a avut ca obiect desfacerea căsătoriei încheiate între părţi, prin divorţ din vina exclusivă a pârâtei.
Conform art. 379 alin. (1) C. civ., în cazul prevăzut de art. 373 lit. b), divorţul se poate pronunţa dacă instanţa stabileşte culpa unuia dintre soţi în destrămarea căsătoriei. Cu toate acestea, dacă din probele administrate rezultă culpa ambilor soţi, instanţa poate pronunţa divorţul din culpa comună, chiar dacă numai unui dintre ei a făcut cerere de divorţ. Dacă culpa aparţine în totalitate reclamantului, sunt aplicabile prevederile art. 388.
La rândul său, art. 380 alin. (1) C. civ. prevede că în situaţia prevăzută de art. 379 alin. (1), dacă soţul reclamant decedează în timpul procesului, moştenitorii săi pot continua acţiunea de divorţ.
Potrivit art. 6162 alin. (2) C.pr.civ., când cererea de divorţ se întemeiază pe culpa pârâtului şi reclamantul decedează în cursul procesului, lăsând moştenitori, aceştia vor putea continua acţiunea, pe care instanţa o va admite numai dacă va constata culpa exclusivă a soţului pârât. În caz contrar, dispoziţiile alin. (1) sunt aplicabile, iar conform art. 725 alin. (1) din acelaşi cod, dispoziţiile legii noi de procedură se aplică, din momentul intrării ei în vigoare, şi proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum şi executărilor silite începute sub acea lege.
Întrucât reclamantul T.M. junior a decedat în timpul procesului, iar acţiunea lui de divorţ a fost întemeiată pe culpa exclusivă a pârâtei, T.M. senior are calitate procesuală activă de a continua acţiunea de divorţ.
Dispoziţiile art. 380 alin. (1) C. civ. le conferă dreptul de a continua acţiunea de divorţ, nu numai moştenitorilor legali sau testamentari, ci şi legatarilor universali sau cu titlu universal, iar în lipsa acestora comunei, oraşului sau municipiului pe raza teritorială a căruia se aflau bunurile la data deschiderii moştenirii.
Având în vedere că instanţa de apel a reţinut în mod greşit că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Titlului I, cap. 4 din Codul familiei, respectiv normele de procedură anterioare Legii nr. 71/2011, în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9, coroborat cu art. 312 alin.(1), (3) şi (5) C.pr.civ., curtea în opinia majoritară, s-a admis recursul declarat de T.M. senior împotriva deciziei tribunalului, care a fi fost casată şi s-a trimis cauza la acelaşi tribunal, pentru judecarea ei pe fond.
Faţă de soluţia ce s-a dispus în cauză, s-au respins ca nefondate excepţiile invocate de intimată, privind lipsa calităţii procesuale active a recurentului şi a inadmisibilităţii recursului.
OPINIE SEPARATĂ:
Reclamantul T.M. a decedat în cursul soluţionării prezentei cauze la data de 29.07.2011. iar tatăl acestuia. T.M. sn. a formulat cerere de intervenţie. în interes propriu. în apel. Cererea de intervenţie a fost respinsă ca inadmisibilă.
T.M. sn formulat o cerere de intervenţie şi chiar dacă această cerere a fost respinsă ca inadmisibilă. intervenientul are calitate procesuală precum şi un interes juridic prezent şi actual să atace soluţia pronunţată prin Decizia civilă nr. 196/A/2012 de către Tribunalul Maramureş. referitoare la respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie. deoarece este nemulţumit de soluţia pronunţată de tribunal.
Pentru aceste considerente. apreciem că sunt nefondate excepţiile invocate de către intimata pârâtă. T.D.. motiv pentru care vor fi respinse. potrivit dispoziţiilor art. 137 C.Pr.Civ. .
În prezenta cauză reclamantul T.M. a investit Judecătoria Vişeu de Sus cu o acţiune de divorţ înregistrată la data de 25.01.2011. sentinţa de divorţ fiind pronunţată la data de 5 iulie 2011.
Sentinţa nr. 181375 iulie 2011 pronunţată de Judecătoria Vişeul de Sus a fost comunicată reclamantului T.M. la data de 21.07.2011. iar acesta a decedat în perioada în care putea declara apel -
29.07.2011.
Împotriva sentinţei mai sus arătate a declarat apel pârâta T.D.. la data de 12.08.2011. solicitând instanţei să constate că a încetat căsătoria prin decesul reclamantului T.M. şi nu prin divorţ.
Toate aceste demersuri judiciare. precum şi decesul reclamantului. T.M.. au avut loc anterior intrării în vigoare a Noului Cod Civil.
Problema esenţială care trebuie dezlegată este dacă acestui proces de divorţ i se aplică dispoziţiile Codului familiei. sau dispoziţiile Noului Cod Civil.
În ceea ce priveşte aplicarea legii civile în timp. problemele generate de aplicarea în timp a legii trebuie rezolvate ţinându-se cont de principiul neretroactivităţii legii civile şi principiul aplicării imediate a legii civile noi. însă aceasta din urmă cunoaşte excepţia ultraactivităţii supravieţuirii legii vechi).
Principiul neretroactivităţii legii civile era consacrat de art. 1 din Codul civil din 1864. precum
şi de art. 15 alin. 2 din Constituţie. stabilind că legea dispune numai pentru viitor. cu excepţia legii
penale mai favorabile.
În prezent. Noul Cod Civil reglementează principiul neretroactivităţii legii civile. potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. 1 Teza a II-a. şi aceste dispoziţii legale aflate atât în vechiul. cât şi în Noul Cod Civil consacră regula potrivit căreia. o lege civilă se aplică numai după intrarea ei în vigoare. iar nu şi situaţiilor anterioare.
În cazul de faţă. situaţia juridică este complexă. deoarece acţiunea de divorţ şi decesul
reclamantului au avut loc sub imperiul Codului familiei. iar apelul a fost cercetat şi judecat sub
imperiul Noului Cod Civil.
Potrivit principiului aplicării imediate a legii civile noi se înţelege regula potrivit căreia. de îndată ce a fost adoptată. legea civilă nouă se aplică tuturor situaţiilor ivite după intrarea ei în vigoare. excluzând aplicarea legii civile vechi. principiul fiind consfinţit de art. 6 alin. 5 şi 6 Noul Cod Civil.
Anterior. în codul civil din 1864 acest principiu nu era consacrat. dar rezulta ca o consecinţă firească a principiului neretroactivităţii. în sensul că. dacă legea nouă nu are putere retroactivă. pentru viitor ea trebuie aplicată de îndată.
Însă. de la acest principiu al aplicării imediate a legii civile noi există o excepţie. anume ultraactivitatea sau supravieţuirea legii civile vechi. care înseamnă că. în unele situaţii determinate. se aplică legea veche. deşi a intrat în vigoare o nouă lege civilă.
Această excepţie de la principiul mai sus arătat se justifică prin aceea că anumite situaţii juridice. aflate în desfăşurare. să rămână guvernate de legea sub imperiul căreia au început să se constituie. să se modifice ori să se stingă.
În ceea ce priveşte aplicarea Codului civil de la 1864 sau a Noului Cod Civil. pentru acţiunile care erau înregistrate pe rolul instanţei. la data intrării în vigoare al Noul Cod Civil. legiuitorul a adoptat Legea nr. 71/2011. pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil. Acest act normativ a stabilit prin art. 223. ca regulă generală. „că procesele şi cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a Codului civil se soluţionează de către
instanţele legal investite, în conformitate cu dispoziţiile legale, materiale şi procedurale în vigoare la data când acesta au fost pornite, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel”.
Din această dispoziţie legală rezultă regula de bază potrivit căreia toate procesele începute anterior intrării în vigoare a Noului Cod civil se soluţionează în baza dispoziţiilor de drept material de la data înregistrării acţiunii.
Cu titlu de excepţie, Legea nr. 71/2011 a prevăzut ca în unele situaţii să se aplice Noul Cod Civil, însă acestea sunt expres şi limitativ prevăzute de lege şi nu pot fi extinse şi la alte situaţii sau instituţii legale, decât cele avute în vedere de legiuitor.
În cazul de faţă, atât sentinţa pronunţată de judecătorie, cât şi decesul reclamantului au avut loc anterior intrării în vigoare a Noului Cod Civil, situaţie în care se impunea aplicarea dispoziţiilor art. 223 din Legea nr. 71/2011 şi în mod corect, instanţa de apel a constatat încetarea căsătoriri prin deces şi nu prin divorţul părţilor.
Instanţa de apel a aplicat principiul tempus regit actum, constatând că faptul juridic, decesul reclamantului, produs înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu poate genera alte efecte juridice, decât cele prevăzute la data producerii lui.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 37 coroborat cu art. 39 C.Familiei, în vigoare la data decesului reclamantului T.M., acest fapt juridic care a avut loc anterior rămânerii definitive a sentinţei de divorţ, nu putea duce decât la constatarea încetării căsătoriei părţilor prin deces.
A aplica dispoziţiile art. 380 Noul Cod Civil în situaţia în care decesul a avut loc anterior intrării în vigoare a Noul Cod Civil, înseamnă a aplica retroactiv legea civilă, ceea ce contravine principiului neretroactivităţii legii civile.
Într-adevăr, prin Legea nr. 71/2011, în art. 42 s-a prevăzut că în cererile de divorţ formulate anterior intrării în vigoare a Codului civil, instanţa poate să dispună divorţul în temeiul prev. art. 373 lit. b şi art. 379 alin. 1 Cod civil, iar art. 380 stipulează că în situaţiile prev. la art. 379 alin. 1, dacă soţul reclamant decedează în timpul procesului, moştenitorii pot continua acţiunea de divorţ, dar considerăm că în speţa de faţă nu poate fi aplicat art. 42 din Legea nr. 71/2011 pentru următoarele considerente:
Art. 42 din Legea nr. 71/2011 în forma iniţială (în vigoare la data soluţionării apelului), prevedea că în cererile de divorţ formulate anterior intrării în vigoare a Codului civil, instanţa de judecată poate să dispună divorţul în temeiul prev. art. 373 lit. b, 379 alin. 1 Cod civil (...), în măsura în care motivele de divorţ subzistă şi după intrarea în vigoare a Noului Cod Civil.
Deci, această teză reglementată de art. 42 din Legea nr. 71/2011 este incidentă în ipoteza în care motivele de divorţ dintre soţi continuă şi după intrarea în vigoare a Noului Cod Civil, cea ce presupune ca ambii soţi să fie în viaţă după intrarea în vigoare a Noului Cod Civil.
Ori, dacă reclamantul a decedat anterior intrării în vigoare a Noului Cod Civil, nu se mai pot aplica dispoziţiile art. 42 din Legea nr. 71/2011, ca excepţie de la regula stabilită de art. 223 din Legea nr. 71/2011, întrucât motivele de divorţ nu mai subzistă sub legea nouă.
Corelativ introducerii art. 42 din Legea nr. 71/2011, prin art. 219,pct. 13 din Legea nr. 71/2011 s-a modificat şi Cod proc.civ. şi s-a introdus art. 6162 Cod proc.civ.
În opinia noastră, această dispoziţie de procedură a fost inserată pentru a putea aplica dispoziţiile art. 379, 380 din Noul Cod Civil şi atât dispoziţiile art. 6162 Cod proc.civ., cât şi dispoziţiile art. 379, 380 din Noul Cod Civil, se aplică numai de la data intrării în vigoare a Noul Cod Civil, adică 1.10.2011.
Art. 6162 al. 2 Cod proc.civ, este o normă de procedură şi este aplicabilă de la data intrării în vigoare şi proceselor în curs de judecată, potrivit art. 725 C.Pr.Civ., însă această dispoziţie legală, nu poate fi disociată de dispoziţiile de drept material, respectiv art. 379, 380 Noul Cod Civil, pentru a căror aplicare a fost adoptată.
Considerăm că art. 6162 Cod proc.civ se aplică proceselor în curs de judecată numai dacă faptul generator al aplicării acestei dispoziţii legale, decesul unuia dintre soţi, s-a produs ulterior datei de
1.10.2011.
Pentru aceste considerente, apreciem că se impunea respingerea recursului intervenientului şi menţinerea deciziei pronunţate în apel.
| ← Cadre didactice. Ajutor pentru achiziţionarea de cărţi şi... | Carte funciară. Notare acţiune → |
|---|
