Contestaţie în anulare. Eroare materială. Înţeles
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 91/R din 14 ianuarie 2013
Prin decizia civilă nr. 3550/R din 10.09.2012 a Curţii de Apel Cluj. a fost respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE prin DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE MARAMUREŞ împotriva sentinţei civile nr. 788 din 27.04.2012 a Tribunalului Maramureş. care a fost menţinută.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut următoarele :
Obiectul acţiunii îl constituie anularea deciziei nr. 238 emise de către pârâta recurentă la data de 11.07.2011.
Analizând conţinutul acestei decizii. Curtea a constatat că potrivit art. I. pârâta a dispus. începând cu data de 18.07.2011. încetarea contractului de muncă al reclamantului „conform art. 55 lit.
a coroborat cu art. 56 al. 1 lit. i din codul Muncii” ca urmare a expirării termenului pentru care a fost încheiat contractul individual de muncă pe perioadă determinată.
De asemenea, în preambulul deciziei se fac trimiteri la actele care au stat la baza reorganizării structurii instituţiei şi care, în opinia recurentei, justifică măsura „încetării” luată faţă de reclamantă.
Potrivit contractului individual de muncă încheiat la data de 18.02.2008 reclamantul a fost angajat începând cu aceeaşi dată pe perioadă „determinată”, respectiv „până la organizarea concursului”.
Pe perioada derulării raporturilor de muncă, aşa cum de altfel a reţinut şi prima instanţă, părţile au convenit modificarea felului muncii, fără a aduce însă modificări cu privire la perioada pentru care acest contract a fost încheiat.
Curtea a constatat că în raport de dispozitivul pe care îl cuprinde, natura deciziei contestate apare ca fiind una de încetare a contractului individual de muncă în temeiul art.55 lit. a raportat la art.56 alin.1 lit. i Codul muncii, ceea ce, de altfel, reflectă şi menţiunea din contractul de muncă încheiat între părţi, că acesta este încheiat pe durată determinată, „până la organizarea concursului”.
În baza considerentelor din preambulul deciziei atacate şi care sunt menţionate în vederea justificării restructurării instituţiei, pârâta acreditează ideea unei concedieri fundamentate pe prevederile art. 65 din Codul Muncii, în această sferă încadrându-se şi o parte din motivele invocate prin memoriul de recurs de către pârâtă.
În acest context, Curtea a observat şi că art.79 Codul muncii interzice angajatorului în cazul unui conflict de muncă să invoce în faţa instanţei alte motive de fapt şi de drept decât cele precizate în decizia de concediere, ceea ce limitează posibilitatea pârâtei de a dezvolta critici în sprijinul legalităţii şi temeiniciei măsurii concedierii, când, aşa cum s-a reţinut anterior, raporturile de muncă au încetat în baza art. 55 lit. a Codul muncii.
Cum în speţă, pârâta nu a dovedit că a intervenit evenimentul care ar fi determinat încetarea contractului de muncă pe durată determinată, respectiv organizarea concursului, Curtea de Apel a constatat că decizia de încetare a fost nelegală.
Într-o atare situaţie, analiza motivelor de recurs privitoare la aspectele de fond ale cauzei apare ca superfluă.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel în temeiul art.312 alin.1 Cod de procedură civilă, a respins ca nefondat recursul pârâtei. Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie în anulare contestatorul MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE prin DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE MARAMUREŞ, solicitând anularea deciziei civile nr. 3550/R/10.09.2012 a Curţii de Apel Cluj şi admiterea recursului astfel cum a fost formulat împotriva sentinţei civile nr. 788/27.04.2012 a Tribunalului Maramureş, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamant, precum şi menţinerea ca legală şi temeinică a deciziei nr. 238/11.07.2001 a Direcţia Generală a Finanţelor Publice Maramureş.
În motivarea contestaţiei s-a arătat că reclamantul a fost angajat pe perioadă determinată începând cu data de 18.02.2008 până la organizarea concursului.
În aplicarea prevederilor Ordinului Preşedintelui A.N.A.F. nr.2180/2011 Direcţia Generală de Organizare şi Resurse Umane din cadrul A.N.A.F. a comunicat Nota nr.938.551/09.06.2011 prin care se precizează faptul că la întocmirea statelor de funcţii ale direcţiilor generale de finanţe publice judeţene, care vor fi predate obligatoriu pana la data de 10.06.2011, nu se vor lua în calcul posturile de execuţie vacante existente la acea dată, posturile de execuţie vacante fiind doar cele preluate de la unităţile desfiinţate.
Raţiunea pentru care nu mai pot fi luate în considerare este aceea că nu sunt bugetate şi că au fost reduse prin proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru modificarea şi completarea H.G. nr.109/2009 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin Ordinul Preşedintelui A.N.A.F nr.2262/23.06.2011 s-a aprobat numărul maxim de posturi pentru direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene, posturile repartizate şi aprobate pentru
D.G.F.P. Maramureş fiind în număr de 489, nefiind incluse şi posturile vacante, ocupate pe perioadă determinată de personal contractual.
Astfel, D.G.F.P. Maramureş, neavând posturile vacante în statul de funcţii aprobat, acestea nefiind bugetare, nu mai are posibilitatea de a angaja personal (posturi inexistente în statul de funcţii), constatându-se încetarea contractelor de munca încheiate pe durata determinata existente la acea data.
Concedierea reclamantului s-a făcut urmare reorganizării instituţiei, acesta ocupând un post pe perioadă determinată (post vacant) şi neavând calitate de funcţionar public, post vacant care nu a mai fost cuprins în noul stat de funcţii, lista posturilor vacante fiind puse doar la dispoziţia funcţionarilor publici nu şi a persoanelor încadrate pe perioada determinată conform prevederilor Codului muncii.
În opinia contestatorului faptul că instituţia a menţionat în preambulul deciziei contestate aceste aspecte referitoare la reducerea posturilor de execuţie vacante nu poate atrage nulitatea deciziei, întrucât aceste împrejurări sunt arătate pentru a prezenta întregul context care a determinat încetarea contractelor de muncă pentru personalul contractual angajat cu contracte încheiate pe perioada determinată.
S-a mai invocat că simpla derulare a raporturilor de muncă între părţi, după expirarea termenului maximal prevăzut de lege, nu transformă de drept contractul de munca cu durată determinată într-un contract de muncă cu durată nedeterminată. Acordul părţilor - salariat, angajat - în derularea unui raport de muncă este o prima condiţie necesara pentru constatarea existenţei unui contract de muncă, aceasta nu este însa şi suficientă, instanţa de fond apreciind eronat în mod contrar.
Încheierea contractului de munca în mod legal presupune mai mult decât un acord de voinţă, este deopotrivă necesar ca acest acord sa fie legal, adică sa nu eludeze prevederi imperative cuprinse în normele legale în vigoare în momentul încheierii sale.
Invocând dispoziţiile art. 22 alin. 1 din O.G nr.34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor masuri financiar-fiscale şi art. III alin.2 din OUG nr.229/2008 contestatorul a precizat că instanţa de fond nu putea ignora aceste prevederi legale pentru a constata că părţile ar fi convenit încheierea unui contract de muncă pe durata nedeterminată, iar în condiţiile în care între părţi s-a încheiat un contract de muncă pe durată determinată, este evident că sub aspectul temeiului de drept al încetării acestui contract sunt incidente prevederile art. 55 lit.a) şi art.56 alin.1 lit.i) din Codul muncii.
În considerarea celor de mai sus s-a invocat ca practică judiciară Decizia civila nr.3569/R/11.09.2012 a Curţii de Apel Cluj, Decizia civila nr. 3567/R/11.09.2012 a Curţii de Apel Cluj, Decizia civila nr.3576/R/11.09.2012 a Curţii de Apel Cluj, Decizia civila din 30.10.2012 a Curţii de Apel Cluj în dosar nr.8079/100/2011*.
Analizând contestaţia în anulare formulată prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Curtea de Apel reţine următoarele:
Prin „eroare materială”, ca temei al unei contestaţii în anulare în sensul art. 318 Cod procedură civilă se înţelege orice eroare materială evidentă de ordin procedural de o asemenea gravitate încât a avut drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite. În această categorie se încadrează erorile comise în legătură cu aspectele formale ale judecăţii recursului, cum ar fi de exemplu, anularea greşită ca netimbrat sau ca făcut de un mandatar fără calitate şi altele asemănătoare, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
Drept urmare, greşelile instanţei de recurs care pot deschide calea contestaţiei în anulare sunt greşeli de fapt şi nu greşeli de judecata, de apreciere a probelor sau de interpretare a dispoziţiilor legale, contestaţia în anulare neconstituind un mijloc de reformare a unei hotărâri, chiar şi greşite, date în recurs, întrucât instanţa este ţinută să verifice numai dacă există vreunul din motivele limitativ prevăzute de lege ce permit să examineze justeţea soluţiei pronunţate.
Prin memoriul depus la dosar contestatorul expune pe larg starea de fapt şi face trimiteri la norme legale, în raport de care apreciază că decizia pronunţată de către instanţa de recurs este rezultatul unei „greşeli materiale”, în contextul în care validează raţionamentul potrivit căruia un contract încheiat pe perioadă determinată poate fi convertit într-un contract pe perioadă nedeterminată.
Referitor la decizia nr. 238/11.07.2011 emisă de DGFP MM, menţionează că aceasta corespunde cerinţelor legale, sens în care subliniază că indicarea in preambulul acestei decizii a aspectelor referitoare la reducerea posturilor de execuţie vacante nu poate atrage nulitatea acesteia, întrucât aceste împrejurări au fost evidenţiate tocmai pentru a prezenta întregul context care a determinat încetarea contractelor de munca pentru personalul contractual angajat cu contracte încheiate pe perioada determinata.
De asemenea. invocă omisiunea instanţei de fond de a avea în vedere existenţa unui impediment legal - OG nr. 34/2009. prin care s-a instituit interdicţia ocupării prin concurs sau examen a posturilor vacante din autorităţile şi instituţiile publice. impediment care. în opinia contestatorului. justifică pe deplin măsura încetării contractului individual de muncă al intimatei. aceasta cu atât mai mult cu cât în urma reorganizării instituţiei prin ordine succesive ale Preşedintelui ANAF s-a hotărât desfiinţarea posturilor vacante din cadrul DGFP MM. inclusiv a celui ocupat de intimată.
Drept urmare. motivele invocate de contestator nu se încadrează în cele prevăzute limitativ în dispoziţiile legale menţionate anterior şi reiterează motivele expuse în întâmpinarea din recurs. scopul urmărit fiind acela de a se obţine o nouă examinare a cauzei sale soluţionate în mod irevocabil. fapt care încalcă principiul securităţii juridice şi dreptul la o instanţă. componente esenţiale ale sistemului de garanţii instituit prin art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (Cauza Popov contra Republicii Moldova. nr.2. Hotărârea CEDO din 6 decembrie 2005).
De asemenea. în Cauza Mitrea contra României (Hotărârea din 29 iulie 2008) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că „dreptul la un proces echitabil înaintea unui tribunal. după cum este garantat de Articolul 6 alineatul 1 trebuie să fie interpretat în conformitate cu Preambulul la Convenţie. care prevede. printre altele. că statul de drept face parte din patrimoniul comun al Statelor Contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale statului de drept este principiul certitudinii legale. care impune. inter alia. ca în cazurile în care instanţele au soluţionat definitiv o problemă. hotărârea acestora să nu mai fie pusă sub semnul întrebării”.
În consecinţă. Curtea apreciază că susţinerile contestatorului necesită o analiză în drept şi nu se încadrează prin urmare în noţiunea de greşeală materială prevăzută de art. 318 Cod procedură civilă.. în temeiul dispoziţiilor legale menţionate anterior şi a art. 320 Cod procedură civilă se va respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată în cauză.
În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă se va obliga contestatorul. aflat în culpă procesuală să plătească intimatului suma de 500 lei. cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea onorariului de avocat.
| ← Carte funciară. Notare acţiune | Completarea dispozitivului hotărârii, în sensul obligării... → |
|---|
