Arest preventiv. Jurisprudență Arest preventiv
| Comentarii |
|
Tribunalul BACĂU Decizie nr. 135 din data de 02.05.2017
Prin incheierea nr. 1435 din 25 Aprilie 2017 pronuntata de Judecatoria Bacau in dosarul nr. 3876/180/2017/A1.3
În temeiul art. 348 alin 2 CPP raportat la art. 207 alin 6 CPP , se constată legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventive dispus față de inculpatul C.I., măsură dispusă la data de 20-01-2017 prin încheierea nr 152/2017 de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Bacău .
În temeiul art. 242 alin 2 CPP se dispune înlocuirea măsurii arestului preventiv luat față de inculpatul C.I., , măsură dispusă la data de 20-01-2017 prin încheierea nr 152/2017 de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Bacău, cu măsura arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile.
În baza art. 221 alin. (1) C.P.P se impune inculpatului obligația de a nu părăsi imobilul din sat S. , com S. , județul Bacău .
În baza art. 221 alin. (2) C.P.P impune inculpatului respectarea următoarelor obligații
a) să se prezinte în fața organelor de urmărire penală ori la instanța de judecată la chemarea acestora ;
b) să nu comunice cu inculpatul R.I. și martorii din prezenta cauză B.A. ș.a. (fila nr.83-84), direct sau indirect , pe nici o cale ori prin persoane interpuse.
c ) să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere .
În baza art. 221 alin. (4) CPP . atrage atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestului preventiv .
Stabilește organ de supraveghere postul de poliție al com. P.T.
Pentru a pronunta incheierea judecatorul de camera preliminara a avut in vedere urmatoarele:
Potrivit prevederilor art. 207 CPP , în cauzele in care procurorul dispune trimiterea în judecată a inculpatului față de care s-a dispus o măsură preventivă, rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, se înaintează judecătorului de cameră preliminară de la instanța competentă, cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia.
Judecătorul de cameră preliminară verifică din oficiu legalitatea și temeinicia măsurii preventive, înainte de expirarea duratei acesteia, cu citarea inculpatului.
Când constată că au încetat temeiurile care au determinat luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive și nu există temeiuri noi care să o justifice ori în cazul în care au apărut împrejurări noi din care rezultă ne-legalitatea măsurii preventive, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere revocarea acesteia și punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
Analizând dispozițiile legale invocate judecătorul de cameră preliminară a constatat că judecătorul de drepturi și libertăți a reținut ca motiv temeinic pentru privarea de libertate, că în cauză există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că s-au săvârșit faptele pentru care inculpatul este cercetat, iar măsura preventivă a arestului preventive este necesară în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni .
Se retine ca potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, detenția este justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului penal planează unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate "in concreto" pentru fiecare caz în parte:
pericolul de săvârșire a unor noi infracțiuni,
pericolul de distrugere a probelor,
riscul presiunii asupra martorilor,
pericolul de dispariție a inculpatului sau de a-i avertiza pe ceilalți participanți
pericolul de a fi tulburată ordinea publică.
Se retine ca in același sens s-a pronunțat și Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei care prin Recomandarea nr. R (80) 11 care la pct. 3 prevede că detenția provizorie nu poate fi ordonată decât dacă persoana în cauză este bănuită că a săvârșit o infracțiune și sunt motive serioase de a se crede că există unul sau mai multe dintre următoarele pericole: pericolul de fugă, cel de obstrucționare a cursului justiției, ori acela ca acuzatul să nu comită o nouă infracțiune gravă.
Punctul 4 al Recomandării specifică în plus că , dacă existența nici unuia dintre pericolele enunțate nu a putut fi stabilită , detenția provizorie s-ar putea, totuși, justifica , in mod excepțional, în anumite cazuri în care se comite o infracțiune deosebit de gravă.
Analizând actele și lucrările dosarului judecătorul de camera preliminară a constatat că în cauză nu există dovezi privind existența cazului comiterii unei infracțiuni deosebit de grave apreciate , atât de Curtea Europeană a Drepturilor Omului cât și de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, ca fiind justificativ pentru luare măsurii arestului preventiv.
Astfel, pentru prezervarea ordinii publice, Curtea a admis că prin gravitatea lor deosebită și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice o detenție provizorie, cel puțin o perioadă de timp.(cauza Letellier contra Franței).
Un asemenea element nu poate fi apreciat ca pertinent și suficient, decât dacă se bazează pe fapte de natură să arate că lasarea in libertate a inculpatului ar tulbura în mod real ordinea publică.
Se retine ca faptele pentru care inculpatul este cercetat, nu sunt enumerate în mod expres de prevederile art 223 alin 2 CPP , acestea fiind în accepțiunea legiuitorului infracțiuni deosebit de grave ce pot atrage aplicarea măsurii preventive fără luarea în considerare a altor circumstanțe , însă celelalte infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare , doar în condițiile în care este necesară înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică .
Potrivit dispozițiilor art 202 alin 1 și 3 CPP
,, (1) Măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni.
(3) Orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia."
Pentru toate aceste considerente, judecătorul de camera preliminară , a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispusă față de inculpatul CIMPOIEȘU IONUȚ ,având în vedere și faptele pentru care este cercetat , gravitatea redusă a acuzațiilor dar și limitele de pedeapsă prev de art 228 NCPEN închisoare alternativ cu amendă și posibilitatea împăcării părților , iar art 335 alin 2 CPP prevede o pedeapsă de la 6 luni la 3 ani sau amendă .
Singura faptă ce permite aplicarea unei măsuri preventive este infracțiunea prev de art 338 CPEN reținută în sarcina inculpatului , însă nu se poate constata cea de a doua condiție la acest moment respectiv existența unei unei stări de pericol pentru ordinea publică
Se retine ca inculpatul recunoaște partial săvârșirea faptelor , arătând că dorește să se împace cu partea vătămată din prezenta cauză și de asemenea că acesta s-a predat singur organelor de poliție la revenirea în România .
Acesta nu recunoaște săvârșirea infracțiunii de furt de folosință , afirmând că bunul i-a fost încredințat de inculpatul R.I. , care a abuzat astfel de încrederea părții vătămate de a-i lăsa inculpatului R.I. autovehiculul în spălătorie .
Față de toate aceste aspecte judecătorul de camera preliminară a apreciat că aplicarea unei măsuri preventive restrictive de libertate , respectiv cea a arestului la domiciliu este de natură să respecte prevederile art 202 alin 1 CPP și să asigure buna desfășurare a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni , la fel ca și măsura preventive privativă de libertate dispusă initial în cauză .
Pentru aceste motive urmează ca măsura arestului preventive să fie înlocuită cu măsura arestului la domiciliu , urmând a fi impuse în sarcina inculpatului obligațiile prevăzute de art 221 CPP , precum și obligația de a nu lua legătura cu martorii din lucrări .
În baza art. 221 alin. (4) CPP .se va atrage atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestului preventiv .
Constată că inculpatul a fost asistat de avocat ales .
Văzând și dispozițiile art 275 alin 3 CPP privind suportarea cheltuielilor judiciare avansate de către stat.
Impotriva acestei hotărâri a declarat contestatie Parchetul de pe linga Judecatoria BACAU, criticile vizind netemeinicia, solicitând admiterea contestatiei, desfiintarea incheierii contestate si in rejudecare, sa se dispuna mentinerea masurii preventive a arestului preventiv întrucât apreciază in esenta faptul că, în continuare subzistă temeiurile care au determinat luarea acesteia și nu au intervenit motive care să justifice revocarea sau înlocuirea măsurii controlului judiciar.
De asemenea, procurorul solicită să se aibă în vedere gravitatea infracțiunilor presupus a fi săvârșite de către inculpat, precum și pluralitatea de infracțiuni ceea ce denotă perseverența și determinarea acestuia în activitatea infracțională.
Totodată, procurorul solicită să fie avute în vedere circumstanțele personale ale inculpatului - acesta figurează cu antecedente penale.
Procurorul apreciază că măsura este proporțională cu gravitatea acuzațiilor aduse și necesară pentru preîntâmpinarea săvârșirii de noi infracțiuni în ceea ce îl privește pe inculpat.
Tribunalul văzând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și din oficiu, constată contestatia formulata ca fiind nefondata.
Principiul proporționalității (Hotărârea Ambruszkiewicz contra Poloniei) impune ca atunci când se ia o măsură privativă de libertate, să se aibă în vedere în principal, necesitatea realizării unui just echilibru între necesitatea de apărare a interesului public într-o societatate democratică și importanța respectării dreptulu fundamental la libertate al oricărei persoane.
În legătură cu acest aspect, este adevărat că proporționalitatea măsurii preventive alese trebuie raportată la gravitatea faptelor de care este acuzat inculpatul și pentru care există probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că ar fi fost săvârșite de către acesta, dar este totodată la fel de adevărat că pericolul concret pentru ordinea publică ce ar trebui să fie înlăturat prin dispunerea măsurii preventive trebuie să fie unul actual și concret, tocmai pentru a se asigura proporționalitatea acestei ingerințe în dreptul la libertate al individului cu scopul urmărit.
Pe de alta parte, norma interne penala, respectiv prev art.242 al.2 Cpp. Prevad "; Măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1)";.
Rezultă așadar că scopul măsurilor preventive precizat de art. 202 Cod procedură penală poate fi atins și prin luarea unei măsuri mai puțin severă decât cea a arestării preventive - cum este cea a arestului l a domiciliu - și care să constituie, în același timp, o garanție că inculpatul nu se va sustrage de la judecată sau executarea pedepsei și nici nu va încerca să influențeze pe ceilalți participanți la proces.
Deși este o măsură mai puțin severă decât arestarea preventivă, arestul la domiciliu trebuie considerat tot ca o măsură privativă de libertate, în sensul art. 5 din Convenția europeană a drepturilor omului, neputând fi asimilată cu măsurile preventive restrictive de libertate. În consecință, arestul la domiciliu trebuie privit ca o a treia măsură privativă de libertate, alături de reținere și arestare, aplicabilă inculpatului care, în esență, poate fi urmărit în acest regim preventiv ("regim deschis";), dacă nu reprezintă un pericol major pentru actul de justiție, pericol pe care îl presupune măsura excepțională a arestării preventive, executabilă într-o unitate specializată, aflată în subordinea Ministerului Afacerilor Interne (Centrul de reținere și de arestare preventivă) sau a Administrației Naționale a Penitenciarelor (Centrul de arestare preventivă).
Subliniem faptul că art. 5 par. 1 din Convenție reglementează dreptul la libertatea și siguranța persoanei, stabilind că nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepția cazurilor limitativ prevăzute la lit. a-f. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că domeniul de aplicare a acestui drept include dreptul la libertatea fizică a persoanei, ce constă în posibilitatea acesteia de a se deplasa în mod liber. Totodată, art. 5 din Convenție utilizează atât conceptul de "arestare";, cât și cel de "deținere";, concepte care au un caracter autonom, putând dobândi un înțeles compatibil cu scopurile Convenției față de sensurile lor din drepturile interne ale statelor contractante. Plecând de la aceste prevederi, privarea de libertate este o limitare, exprimată pe calea deciziei organului judiciar prevăzut de lege, a dreptului de a se deplasa al unei persoane prin raportare la spațiul restrâns ce nu poate fi părăsit, la lipsa consimțământului persoanei pe toată durata măsurii și la durata de timp în care aceasta nu poate părăsi un spațiu determinat, cu condiția însă ca o asemenea lipsire de libertate să nu fie arbitrară. În acest context, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis cu titlu de principiu că pentru a determina dacă o persoană este "privată de libertate"; în sensul art. 5 din Convenție, trebuie să se pornească de la situația ei concretă și să se ia în considerare un ansamblu de criterii, cum sunt natura, durata, efectele și modul de executare a măsurii în discuție.
Or, toate aceste trăsături se întâlnesc și în cazul luării măsurii preventive a arestului la domiciliu, care are în conținutul său trei elemente care trebuie întrunite cumulativ și care îi conferă caracter privativ de libertate, și anume imobilul unde locuiește inculpatul, care nu poate fi părăsit, durata determinată pentru care măsura poate fi dispusă și constrângerea constând în obligația impusă inculpatului de nepărăsire a spațiului de locuit, precum și aceea de a se supune altor restricții stabilite de organul judiciar.
Codul de procedură penală actual a creat noua măsură preventivă a arestului la domiciliu cu scopul de a întări caracterul excepțional al arestării preventive. Introducerea acestei măsuri printre măsurile preventive trebuie înțeleasă în sensul că recurgerea la arestarea preventivă trebuie să reprezinte ultima măsură preventivă care poate fi dispusă doar in extremis, respectiv numai dacă arestul la domiciliu nu pare suficient. Măsura nu apare în cadrul unui control judiciar, ci ca o măsură autonomă, având un regim propriu, fiind însoțită de obligațiile enunțate în art. 221 alin. 2 și 3 N.C.pr.pen., ce formează un control judiciar restrâns.
Deși pericolul pentru ordinea publica nu se confunda cu pericolul social ca trăsătura esențiala a infracțiunii, aceasta nu înseamnă ca în aprecierea pericolului pentru ordinea publica trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei; sub acest aspect existenta pericolului public poate rezulta, între altele si din însuși pericolul social al infracțiunii de care este învinuit inculpatul. Ori, consideră Tribunalul, in consens cu contestorul, faptele presupus a fi comise de catre inculpat- sunt destul de grave - prin modul concret de operare si valorile sociale lezate- insa apreciaza ca nu pot duce la mentinerea automata a masurii arestului preventiv . Astfel, corect s-a retinut ca desi există în continuare indicii ferme și concordante din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile sesizate, totusi dupa doua luni de l a luarea masurii preventive a arestului si sesizarea instantei cu rechizitoriu - menținerea în continuare a măsurii prev celei mai grave ar fi disproporționată si se impune inlocuirea acesteai cu masura prev arestului la domiciliu.
Pe cale de consecință, constatând că soluția primei instanțe este legală și temeinică, Tribunalul va respinge ca nefondata contestatia Parchetului de pe linga Judecatoria BACAU impotriva incheierii nr. 1435 25 Aprilie 2017 pronuntata de Judecatoria Bacau in dosarul nr. 3876/180/2017/A1.3.
| ← Anulare act. Jurisprudență Garda Financiară | Principiul disponibilităţii. faptul că cererea reclamantului... → |
|---|
