Principiul disponibilităţii. faptul că cererea reclamantului adresată autorităţii publice nu a fost rezolvată în mod favorabil, nu echivalează cu un refuz nejustificat în sensul dispoziţiilor din legea contenciosului administrativ.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel CRAIOVA-Sectia contencios administrativ Hotărâre nr. 2371 din data de 25.06.2018
Principiul disponibilității. Faptul că cererea reclamantului adresată autorității publice nu a fost rezolvată în mod favorabil, nu echivalează cu un refuz nejustificat în sensul dispozițiilor din legea contenciosului administrativ. Decizia nr. 3/30.01.2017 a Î.C.C.J., se aplică în litigii civile în cadrul cărora se verifică refuzul unității administrativ-teritoriale de a înstrăina terenul.
Prin sentința numărul 945 din 02.04.2018, pronunțată de Tribunalul Dolj, Secția Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. 13881/63/2017, a fost respinsă acțiunea privind pe reclamantul X, în contradictoriu cu pârâții A, B și C.
Împotriva sentinței numărul 945 din 02.04.2018, pronunțată de Tribunalul Dolj, Secția Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. 13881/63/2017, a formulat recurs reclamantul X, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate si, având in vedere dispozițiile art. 20, alin. 3 din Legea nr. 554/2004, in urma rejudecării litigiului in fond, sa se admită acțiunea formulata si sa se dispună obligarea pârâților la soluționarea cererii înregistrată la Primăria municipiului Craiova, sub nr. 68134/17.05.2017.
Recurentul a considerat ca hotărârea instanței de fond a fost data cu aplicarea greșită a normelor de drept material. A invocat dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. h și art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004
Recurentul se consideră vătămat într-un drept recunoscut de lege, prin nesoluționarea cererii de cumpărare a suprafeței de 50,37 mp teren aferent construcției al cărei proprietar este, înregistrată la Primăria municipiului Craiova, sub nr. 68134/17.05.2017, în termenul expres reglementat de lege.
Prin Decizia nr. 3/2017, pronunțată de către Înalta Curte de Casație si Justiție, Completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, in dosarul nr. 3370/1/2016, a fost admisă sesizarea formulată de Tribunalul Dolj Secția I civilă, si s-a stabilit ca, in interpretarea si aplicarea dispozițiilor art. 3, art. 9, art. 26 alin. 3 din Legea nr. 112/1995 privind reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute in proprietatea statului, cu modificările ulterioare, coroborate cu art. 37 din Normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute in proprietatea statului, stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 20/1996, republicate, stabilește ca proprietarul construcției are dreptul sa dobândească proprietatea si asupra terenului aferent acesteia si sa solicite, in caz de refuz, pe calea acțiunii in justiție, obligarea la perfectarea contractului de vânzare - cumpărare.
Doar in cazul refuzului autorității administrative de vânzare a suprafeței de teren, recurentul poate solicita instanței de judecata obligarea acesteia la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, având in vedere Decizia nr. 3/2017, pronunțată de către ÎCCJ, Completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, in dosarul nr. 3370/1/2016.
A menționat instanța de fond faptul ca întârzierea soluționării cererii nu a depășit un termen rezonabil si nu poate fi apreciata ca un refuz nejustificat. Atâta timp, însă, cat termenul de soluționare este reglementat de lege in mod expres, nu se poate pune problema unui așa-zis termen rezonabil. Nu poate fi lăsată la latitudinea autorităților administrative durata de soluționare a unor cereri, întrucât acestea pot acționa in mod discreționar.
In mod greșit a reținut instanța de fond faptul ca întârzierea nu s-a datorat conduitei culpabile a autorităților, întrucât Decizia nr. 3/2017, pronunțată de către Înalta Curte de Casație si Justiție, Completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, in dosarul nr. 3370/1/2016, a publicata in monitorul oficial la data de 24.02.2017. A trecut așadar mai mult de un an si o luna de la aceasta data si pana la pronunțarea soluției instanței de fond.
Deși au trecut peste 10 luni de la depunerea cererii, acest termen este considerat unul rezonabil de instanța de fond la data pronunțării hotărârii (02.04.2018). Deși termenul legal de soluționare este de 30 de zile, instanța de fond nu justifica de ce nu este aplicabil termenul prevăzut de art. 2, alin. 1, lit. h) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
In drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488, alin. l, pct. 8 Cod de Procedură Civilă si art. 20, alin. 3 din Legea nr. 554/2004, cu modificările si completările ulterioare.
Intimații pârâți nu au formulat întâmpinare.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Prin cererea înregistrată la Primăria Municipiului Craiova sub nr. 68134/17.05.2017, reclamantul a solicitat să îi fie aprobată cumpărarea suprafeței de 50,37 mp teren aferent construcției al cărei proprietar este. Întrucât nu i s-a răspuns la cerere, la data de 19.12.2017, a formulat cerere de chemare în judecată, solicitând obligarea pârâților la soluționarea cererii.
Curtea constată că instanța de fond a reținut că reclamantul a investit instanta cu o actiune în contencios administrativ având ca obiectul refuzul nejustificat al autorității publice de rezolvare a cererii având ca obiect aprobarea cumpărării suprafeței de 50,37 mp teren aferent construcției al cărei proprietar este.
Potrivit principiului disponibilității, părțile au posibilitatea de a dispune de obiectul procesului, precum și de mijloacele procesuale de apărare a acestui drept, iar instanța nu poate depăși limitele cererii de chemare în judecată care determină cadrul procesual în care se va desfășura judecata cu privire la obiect, care constituie pretenția dedusă judecății.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public";.
Potrivit art. 2 alin. 1 lit. h și i din Legea nr. 554/2004 " (1) În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: (...); h) nesoluționare în termenul legal a unei cereri - faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen; i) refuz nejustificat de a soluționa o cerere - exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat și nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile;";
Instanța de fond a reținut că prin H.C.L. nr. 172/2017 s-a aprobat vânzarea, fără licitatie, dar cu îndeplinirea anumitor condiții, a terenurilor cu destinația de curte aferente construcțiilor cu destinația de locuințe cumpărate în condițiile Legii nr. 112/1995. Prin H.C.L. 430/2017 s-a aprobat Regulamentul privind vânzarea terenurilor, la sfârșitul anului 2017 fiind demarată și procedura de desemnare a comisiei din cadrul Consiliului Local care are ca atribuție analizarea cererilor de cumpărare.
Instanța de fond a reținut că, împrejurarea că nu s-a dat curs cererii reclamantului, imediat după formularea acesteia, sau în decurs de 30 zile, prevăzute de lege, nu s-a datorat conduitei culpabile a autorităților, ci tocmai măsurilor luate de către pârâți în vederea reglementării situației acestor imobile, neexistând un refuz nejustificat.
Instanța de fond a avut în vedere, analizând caracterul justificat sau nejustificat al refuzului de rezolvare a unei cereri, și cele statuate de Înalta Curte de Casatie și Justitie, în decizia nr. 718 din 14 februarie 2014, respectiv: "instanta de contencios administrativ nu trebuie să se limiteze la un control de legalitate formală, ci trebuie să evalueze conduita autorității din perspectiva scopului legii, printr-o interpretare rațională a acesteia, pentru ca principiul proporționalității măsurilor administrative individuale în raport cu interesul public ocrotit impune ca actele administrative să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru a atinge scopul urmărit, astfel ca inconvenientele cauzate particularului să nu fie excesiv de împovărătoare, disproporționate în raport cu scopurile vizate, așa cum rezultă din jurisprudența CEDO, cauza Buzescu c. României, Hotărârea din 24 mai 2005, parag. 96.";
Într-adevăr, potrivit Deciziei nr. 3/30.01.2017, obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, Î.C.C.J., Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a decis că "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 3, art. 9, art. 26 alin. (3) din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, coroborate cu art. 37din Normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 20/1996, republicate, stabilește că proprietarul construcției are dreptul să dobândească proprietatea și asupra terenului aferent acesteia și să solicite, în caz de refuz, pe calea acțiunii în justiție, obligarea la perfectarea contractului de vânzare-cumpărare.";
Însă, trebuie menționat că sesizarea a fost formulată într-un litigiu aflat pe rolul secției civile a tribunalului, acțiunea civilă având ca obiect obligarea pârâților să încheie contract de vânzare-cumpărare reclamanților pentru terenul aferent casei de locuit, pe care și-au manifestat intenția să-l achiziționeze, teren pentru care au susținut că au un drept de preemțiune la cumpărare instituit prin Legea nr. 112/1995, lege în baza căreia au dobândit și proprietatea construcției.
Decizia nr. 3/30.01.2017 a Î.C.C.J., invocată de recurentul reclamant, se aplică în litigii civile în cadrul cărora se verifică refuzul unității administrativ-teritoriale de a înstrăina terenul. Faptul că terenul se află în patrimoniul și în domeniul privat al unității administrativ-teritoriale reprezintă o condiție de verificat în persoana înstrăinătorului care asigură valabilitatea vânzării, tot într-un litigiu civil.
În cauză, instanța de contencios administrativ a fost învestită cu exercitarea unui control asupra legalității actului administrativ privind refuzul pârâtei, control în care a verificat conformitatea actului administrativ cu legea și, în raport de constatările de fapt și de drept reținute în considerentele hotărârii, în mod corect a pronunțat soluția de respingere a acțiunii.
În analiza cererii, instanța de fond a apreciat dacă, prin raportare la dispozițiile legale pe care reclamantul le-a invocat ca temei al cererii sale, pretențiile acestuia sunt întemeiate.
Instanța de fond a verificat dacă în cauză poate fi reținut un refuz nejustificat de soluționare a cererii reclamantului și, raportat la obiectul și temeiurile acțiunii, în mod corect a apreciat că nu poate fi reținut un refuz nejustificat de soluționare a cererii adresată pârâților, astfel cum este acesta definit de art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 554/2004, ca exprimare explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea reclamantului.
Faptul că cererea reclamantului adresată autorității publice nu a fost rezolvată în mod favorabil, nu echivalează cu un refuz nejustificat în sensul dispozițiilor din legea contenciosului administrativ.
După cum rezultă fără îndoială, reclamantul nu a solicitat obligarea pârâților la emiterea unui act administrativ în sensul dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004.
În speță, trebuie menționate și dispozițiile art. 5 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 conform cu care "(2) Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.";
Analizând argumentele instanței de fond, Curtea reține că acestea sunt judicioase, fiind rezultatul unei corecte aplicări și interpretări a dispozițiilor legale, sentința recurată fiind legală, în cauză nefiind incidente dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 din N.C.proc.civ.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, recursul declarat a fost respins ca nefondat.
| ← Arest preventiv. Jurisprudență Arest preventiv | Motivarea hotărârii prin care se soluţionează contestaţia... → |
|---|
