Organul competent să autorizeze un act de dispoziţie cu privire la bunurile minorului sau persoanei puse sub interdicţie
| Comentarii |
|
Stabilirea sferei incapacităţii în materia actelor încheiate între incapabil, pe de-o parte şi reprezentantul său legal, pe de alta.
Soţul fiind pus sub interdicţie, instanţa judecătorească a numit-o pe soţie ca tutore; art. 229 alin. (3) din Legea nr. 71/2011 a fost modificat prin Legea nr. 214/2013 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2013 privind modificarea Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative conexe şi dispune următoarele: (...) atribuţiile instanţei de tutelă referitoare la exercitarea tutelei cu privire la bunurile minorului sau ale interzisului judecătoresc ori, după caz, cu privire la supravegherea modului în care tutorele administrează bunurile acestuia revin autorităţii tutelare. Faţă de textul citat, competenţa de a încuviinţa actul de dispoziţie pe care tutorele în calitate de reprezentant legal al persoanei puse sub interdicţie a apreciat că trebuie să-l întocmească, revine autorităţii tutelare de la domiciliul interzisului. Cu toate acestea, dacă în loc să se ceară aprobarea autorităţii tutelare, reprezentantul legal al interzisului se adresează instanţei, aceasta poate da curs cererii pe care o va încuviinţa sau o va respinge, după caz.
Dacă minorul se află sub ocrotirea părinţilor săi, aceştia sunt în măsură să solicite autorităţii tutelare să le încuviinţeze actul de dispoziţie pe care vor să-l facă în calitate de reprezentanţi ai copilului lor. Dacă minorul a împlinit 14 ani el însuşi va solicita autorizarea actului, urmând ca la încheierea lui să fie asistat de părinţi; în cerere se va menţiona, sub semnătura părinţilor, că aceştia au încuviinţat actul respectiv, dispoziţiile art. 144, alin. (2) fiind aplicabile (prin raportare la art. 502).
Potrivit art. 502 Cod civil, drepturile şi îndatoririle părinţilor cu privire la bunurile copilului sunt aceleaşi cu cele ale tutorelui, dispoziţiile care reglementează tutela fiind aplicabile în mod corespunzător. Prin urmare, ambii părinţi au obligaţia să-l reprezinte sau să-l asiste pe minor, căci părinţii exercită împreună şi în mod egal autoritatea părintească. Cu toate acestea, faţă de terţii de bună-credinţă, oricare dintre părinţi, care îndeplineşte singur un act curent pentru exercitarea drepturilor şi îndeplinirea îndatoririlor părinteşti, este prezumat că are şi consimţământul celuilalt părinte (art. 503).
Potrivit art. 147, alin. (1) este interzisă, sub sancţiunea nulităţii relative, încheierea de acte juridice între tutore sau soţul, o rudă în linie dreaptă ori fraţii sau surorile tutorelui, pe de o parte, şi minor, pe de altă parte. (2) Cu toate acestea, oricare dintre persoanele prevăzute la alin. (1) poate cumpăra la licitaţie publică un bun al minorului, dacă are o garanţie reală asupra acestui bun ori îl deţine în coproprietate cu minorul, după caz. Prin urmare, acest text este aplicabil în privinţa actelor dintre minor pe de-o parte şi părinţii săi, pe de alta, după cum vom arăta în cele ce urmează.
1. în privinţa vânzării, art. 1654 (alte incapacităţi de a cumpăra1) prevede:
- sunt incapabili de a cumpăra, direct sau prin persoane interpuse, chiar şi prin licitaţie publică: b) părinţii, tutorele, curatorul, administratorul provizoriu, pentru bunurile persoanelor pe care le reprezintă; încălcarea interdicţiilor prevăzute la alin. (1) lit. b) se sancţionează cu nulitatea relativă. Aşadar, este interzisă încheierea unei vânzări (nu numai prin bună-învoială ci şi prin licitaţie publică) între părinţii sau tutore dacă aceştia vor să cumpere un bun al minorului pe care îl reprezintă. în schimb, dacă minorul a împlinit 14 ani, deci nu se mai pune problema reprezentării sale ci numai a asistării, devine aplicabil art. 147, alin.(2), ceea ce înseamnă că este posibil ca părintele/tutorele să cumpere prin licitaţie publică un bun al minorului, dacă are o garanţie reală asupra lui sau îl deţine în copropietate cu acesta. Faţă de prevederile art. 147 sunt considerate persoane interpuse: soţul, o rudă în linie dreaptă ori fraţii sau surorile părintelui/tutorelui.
Art. 1655 (alte incapacităţi de a vinde) prevede că:
- persoanele prevăzute la art. 1.654 alin. (1) nu pot, de asemenea, să vândă bunurile proprii pentru un preţ care constă într-o sumă de bani provenită din vânzarea ori exploatarea bunului sau patrimoniului pe care îl administrează ori a cărui administrare o supraveghează, după caz (art. 1655- incapacităţi de a vinde).
Prin urmare, este interzis părinţilor (sau tutorelui) să vândă minorului bunurile ce le aparţin dacă preţul constă într-o sumă de bani provenită din vânzarea ori exploatarea bunului sau patrimoniului pe care îl administrează ori a cărui administrare o supraveghează. Aşadar, numai dacă minorul dispune de alte sume de bani decât cele realizate din administrarea bunurilor sale iar reprezentantul legal, apreciind că se impune cumpărarea bunului de către minor, obţine autorizarea dată de autoritatea tutelară, actul va putea fi încheiat.
- dispoziţiile care interzic vânzarea către persoana reprezentată a bunurilor proprii se aplică în mod corespunzător şi contractelor în care, în schimbul unei prestaţii promise de persoanele prevăzute la art. 1654 alin. (1), cealaltă parte se obligă să plătească o sumă de bani (art. 1655 alin. 2). In această categorie de contracte intră, locaţiunea (în toate formele sale), antrepriza şi împrumutul de consumaţie (mutuum). Aşadar, părinţilor le este interzisă, de exemplu închirierea unui imobil către minor pentru care acesta ar plăti o chirie din venituri obţinute prin administrarea de către ei a altor bunuri ale sale.
2. Cu toate acestea, este posibilă încheierea anumitor acte între părinţi pe de-o parte şi copilul lor minor, pe de alta. Astfel, părinţii/tutorele pot dona minorului un mobil, inclusiv o sumă de bani sau un bun imobil, întrucât în acest sens nu este reglementată nicio incapacitate; într-o asemenea situaţie nu numai că actul este permis, dar nu este necesară nici numirea unui curator, întrucât nu există contrarietate de interese între minor şi cei/cel care îl reprezintă. Acceptarea donaţiei se va putea face de către părinţi sau tutore dacă minorul nu a împlinit 14 ani sau de copilul care a împlinit această vârstă asistat de părinţi, fără a mai fi necesară încuviinţarea autorităţii tutelare, dacă donaţia este fără sarcină (art. 1013, alin. 3 şi 4). Acelaşi drept îl au reprezentanţii legali ai minorului (sau ai interzisului judecătoresc) în privinţa legatului.
Dacă donaţia sau legatul este cu sarcină, adică celui reprezentat îi revin şi obligaţii nu numai drepturi, acceptarea donaţiei sau legatului trebuie să fie autorizată, iar dacă cel în favoarea căruia se execută sarcina este reprezentantul legal trebuie numit şi un curator; aceeaşi este situaţia în cazul donaţiei sau legatului afectată de o condiţie.
Donaţia făcută incapabilului care va consta numai în nuda proprietate a imobilului nu reprezintă o donaţie cu sarcină, indiferent că uzufructul este reţinut de donatori sau, prin acelaşi act ori prin act separat, uzufructul este constituit (donat sau vândut) altei persoane. în schimb, constituirea unui uzufruct de către minor reprezintă un act de dispoziţie iar incapacităţile din materia vânzării vor acţiona în mod similar celor arătate mai sus.
Minorul lipsit de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate restrânsă nu poate dispune de bunurile sale prin liberalităţi, cu excepţia donaţiilor de mică valoare cu caracter curent şi care se execută la momentul încheierii lor potrivite cu veniturile pe care le are (art. 43, alin. 3 din Codul civil). Asemenea acte pot fi făcute şi de reprezentantul legal al minorului, afară de cazul în care legea dispune altfel sau natura actului nu i-ar permite acest lucru (art. 43, alin. 4). Dacă îndeobşte este cunoscut că tutorele nu poate face, în numele minorului, donaţii şi nici garanta obligaţiile altuia (art. 144, alin. 1 din Codul civil), se admite în prezent că, potrivit art. 175 din Codul civil, din bunurile celui pus sub interdicţie judecătorească, descendenţii acestuia pot fi gratificaţi de către tutore, cu avizul consiliului de familie şi cu autorizarea instanţei de tutelă (în prezent autoritatea tutelară), fără însă să li se poată da scutire de raport. Prin urmare, în niciun caz nu s-ar putea încheia un act de donaţie în care minorul să aibă calitatea de donator (constituirea fără contraprestaţie a uzufructului valorând donaţie) şi nici măcar un act de cedare a folosinţei unui bun cu titlu gratuit de către acesta în favoarea tutorelui, întrucât astfel de acte sunt de natură a-i micşora patrimoniul sau a-i limita folosinţa asupra anumitor bunuri ce-i aparţin fără echivalent; de altfel, tutorelui îi este interzis expres să folosească în interes propriu bunurile a căror administrare o asigură, potrivit art. 808 din Codul civil.
3. în privinţa partajului, se aplică principiul că nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune, deci partajul va fi posibil. Potrivit art. 144, alin. (2) el trebuie obligatoriu autorizat de către autoritatea tutelară, ocazie cu care aceasta va aprecia dacă modalitatea propusă de copartajant, care este şi reprezentantul legal al minorului, este în interesul minorului. De asemenea, autoritatea tutelară va numi un curator special pentru minor în această situaţie. Respectarea dispoziţiilor art. 676 referitoare la modalităţile de realizare a partajului vor fi pe deplin aplicabile. Prin urmare, autoritatea tutelară va încuviinţa partajul prin bună-învoială dacă minorului îi vor reveni în natură o parte din bunurile deţinute în coproprietate cu părintele/tutorele său; nu va fi exclusă însă, nici alternativa atribuirii bunului către părinte său dacă bunul nu este comod partajabil în natură, iar minorului să-i revină o sultă dacă în interesul său este să obţină a sumă de bani şi aceasta să corespundă valorii cotei ideale de drept. Dacă partajul nu este încuviinţat de autoritatea tutelară, părintele va trebui să intenteze o acţiune de partaj judiciar, caz în care nu autoritatea tutelară ci instanţa învestită cu judecarea împărţelii va aprecia în ce condiţii aceasta se va putea realiza.
| Contract de schimb a două imobile dintre care unul are înscris... → |
|---|
