Contract de ipotecă în care nu se menţionează cauza obligaţiei garantate

Comentarii

0

O instituţie bancară a cerut notarului public autentificarea unui contract de ipotecă, solicitând expres ca în cuprinsul acestuia să nu se precizeze motivul determinant al obligaţiei asumate prin contractul de credit, ci numai să se facă trimitere la acesta. Au fost semnalate opinii divergente în ceea ce priveşte interpretarea art. 2372 alin. (2)5 din Codul civil.

Cauza obligaţiei asumate prin contractul de credit nu se confundă cu cauza ipotecii care o garantează. Prima se referă la restituirea creditului, iar cea de a doua la garantarea creditului acordat.

Cele două operaţiuni juridice se află în strânsă interdependenţă, însă caracterul de accesorialitate, propriu ipotecii, trebuie înţeles în sensul că aceasta însoţeşte obligaţia garantată, iar nu contractul de credit.

Totodată, ipoteca este supusă principiului specializării în ceea ce priveşte întinderea sau valoarea creanţei garantate din care se naşte obligaţia. Aceasta se va descrie în contractul de ipotecă, fiind determinată sau, cel puţin, determinabilă. în acest sens, art. 2372 alin. (1) din Codul civil stabileşte că ipoteca convenţională nu este valabilă decât dacă suma pentru care este constituită se poate determina în mod rezonabil în temeiul actului de ipotecă. Prin urmare, chiar şi determinarea ulterioară trebuie să rezulte din cuprinsul contractului de ipotecă iar nu prin trimitere la alte convenţii.

Modalitatea de concretizare a principiului mai sus-invocat, sub aspectul individualizării creanţei garantate, a fost analizată şi de jurisprudenţa întemeiată pe reglementările anterioare noului Cod civil, care a reţinut că regula generală în materia ipotecilor convenţionale este aceea că ipoteca garantează creanţe special arătate, ceea ce înseamnă că specializarea presupune menţionarea precisă în act a cauzei creanţei garantate, a datei şi a cifrei acesteia (Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, dec. nr. 2115/2003, în C.A.B.P.J.C. 2003-2004, nr. 65, p. 215).

Faţă de cele arătate, s-a apreciat că simpla trimitere făcută în cuprinsul contractului de ipotecă la un alt înscris, în care este menţionată cauza obligaţiei garantate, nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 2372 alin. (2)6 C. civ., potrivit căruia sub sancţiunea nulităţii, contractul de ipotecă trebuie să arate cauza obligaţiei garantate, fapt ce poate atrage nulitatea acestui contract.

Prin urmare, nu poate fi admisă cererea adresată notarului public de către o instituţie bancară pentru autentificarea unui contract de ipotecă, însoţită de solicitarea expresă ca în cuprinsul acestuia să nu se precizeze motivul determinant al obligaţiei asumate prin contractul de credit (ce reprezintă actul principal de asumare a obligaţiei şi de garantare a executării ei), ci doar să se facă trimitere la acesta din urmă.

← Contract de schimb a două imobile dintre care unul are înscris...		Încheierea contractului de ipotecă de reprezentanţii băncii →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Organul competent să autorizeze un act de dispoziţie cu privire la bunurile minorului sau persoanei puse sub interdicţie Contract de schimb a două imobile dintre care unul are înscris în cartea funciară dreptul de administrare în favoarea Ministerului Finanţelor Încheierea contractului de ipotecă de reprezentanţii băncii Procură dată pentru transcrierea unui act de stare civilă sau în legătură cu acesta. Partaj de ascendent realizat printr-un testament Transfer proprietate autoturism prin act juridic unilateral - promisiunea publică de recompensă (art. 1328 din Noul Cod Civil)