Contract de schimb a două imobile dintre care unul are înscris în cartea funciară dreptul de administrare în favoarea Ministerului Finanţelor
| Comentarii |
|
S-a solicitat autentificarea unui contract de schimb a două imobile, unul reprezentând parte din terenul deţinut în coproprietate de statul român şi o societate comercială, celălalt aflat în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale. Cu privire la primul imobil vizat de operaţiunea juridică era înscris în cartea funciară dreptul de administrare în favoarea Ministerului Finanţelor Publice, înscriere calificată drept sarcină de notarul public căruia i s-a solicitat autentificarea actului. Dreptul de administrare a fost înscris în cartea funciară anterior intabulării dreptului de proprietate al societăţii comerciale, dobândit prin cumpărare.
In contextul arătat şi plecând de la condiţia dobândirii terenurilor libere de orice sarcină (potrivit hotărârii consiliului local prin care a fost aprobată încheierea contractului de schimb), a fost plasată sub semnul incertitudinii încheierea contractului, în eventualitatea în care dreptul de administrare la care s-a făcut referire ar fi fost considerat o sarcină, caz în care ar constitui un impediment pentru instrumentarea actului. Ezitarea a fost motivată, după toate probabilităţile, de lipsa oricărei menţiuni cu privire la cota-parte asupra căreia purta dreptul de administrare înscris în cartea funciară.
In doctrină şi literatura juridică, dreptul de administrare este calificat ca o formă specifică de exercitare a dreptului de proprietate publică sau, şi mai bine spus, reprezintă expresia modalităţilor practice de exercitare indirectă a dreptului de proprietate publică de către titularii săi, statul şi unităţile sale administrativ-teritoriale. Sub aspectul conţinutului, dreptul de administrare rezidă în încredinţarea unor bunuri proprietate publică către subiecte de drept public (regii autonome, autorităţi ale administraţiei publice centrale sau locale, alte instituţii publice de interes naţional, judeţean ori local) şi constituirea, în folosul acestora, a unui drept propriu asupra bunurilor atribuite. Ca natură juridică, dreptul de administrare este un drept real corespunzător proprietăţii publice (art. 866 din Codul civil), ceea ce îi conferă aceleaşi caractere juridice ca şi aceasta, respectiv inalienabilitate, imprescriptibilitate şi insesizabilitate.
In speţă, dreptul de administrare privea cota-parte deţinută de statul român, fără a afecta cota-parte ce revenea societăţii şi care constituie obiect al schimbului, asupra căreia societatea exercita un drept de proprietate exclusivă. Concluzia se desprindea şi din preambulul hotărârii consiliului local, în cuprinsul căreia s-a reţinut că suprafaţa indiviză ce urma să fie transmisă unităţii administrativ-teritoriale a fost iniţial restituită în natură, intrând în proprietatea privată a unor persoane fizice iar ulterior a fost înstrăinată actualului proprietar (societatea comercială), cu menţiunea că terenul nu mai face obiectul Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi al Legii nr. 247/2005. Dacă s-ar fi admis că dreptul de administrare este o sarcină ce subzistă asupra întregului imobil, atunci ar fi fost pusă sub semnul întrebării atât legalitatea restituirii în natură, fiind cunoscut că este de esenţa acestui proces ca imobilele să fie predate persoanei îndreptăţite libere de orice sarcini4, cât şi înstrăinarea anterioară, având în vedere inalienabilitatea specifică proprietăţii publice.
| ← Organul competent să autorizeze un act de dispoziţie cu... | Contract de ipotecă în care nu se menţionează cauza... → |
|---|
