Calificarea acţiunii - obligaţie a instanţei de judecată. Stabilirea caracterului patrimonial al acţiunii. Inadmisibilitatea recursului la recurs
| Comentarii |
|
Izvorul răspunderii pârâtului îl constituie contractul de antrepriză încheiat cu reclamantul, contract a cărei valoare este de 33.000 lei, Tribunalul Tulcea statuând în mod judicios că acţiunea dedusă judecăţii de către reclamant este o acţiune evaluabilă în bani, prin care reclamantul urmăreşte realizarea dreptului său de creanţă izvorât din contractul de antrepriză, iar nu o acţiune, neevaluabilă în bani, intitulată generic „obligaţie de a face”, hotărârii pronunţate în primă instanţă fiindu-i aplicabile dispoziţiile art. 2821 C.proc.civ. Art. 2821 C.proc.civ. restrânge exerciţiul apelului la litigii al căror obiect au o valoare de până la 100.000 lei, inclusiv, iar art. 299 alin. (3) C.proc.civ. prevede că, în situaţia în care hotărârea pronunţată de instanţele de judecată sunt supuse numai recursului, judecarea acestei căi de atac este de competenţa instanţei imediat următoare celei care a pronunţat hotărârea în cauză. Potrivit art. 299 C.proc.civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs hotărârile pronunţate în apel şi hotărârile date, în primă instanţă, fără drept de apel, deci hotărârile definitive, stabilite ca atare prin art. 377 C.proc.civ. Pe de altă parte, din dispoziţiile art. 377 alin. (2), cu referire la hotărârile irevocabile, raportat la art. 299 C.proc.civ., rezultă că sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul unicităţii recursului, dreptul la această cale stingându-se prin exercitare.
Secţia civilă, Decizia nr. 426 din 19 septembrie 2011
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea sub nr. 2431/327/2009, reclamantul C.V. a chemat în judecată pe pârâtul P.F.A. - T.E.M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige pârâtul să refacă lucrările efectuate necorespunzător la un puț de apă potabilă de mare adâncime, iar în caz de refuz să fie autorizat reclamantul să le execute pe cheltuiala pârâtului, sau acesta să fie obligat la plata unor despăgubiri în valoare de 40.000 lei. De asemenea, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
în motivarea cererii, reclamantul a arătat că în luna septembrie 2008 s-a înțeles cu pârâtul în sensul ca acesta să îi construiască un puț de mare adâncime pentru apă potabilă, pârâtul fiind specialist în foraje. A mai precizat reclamantul că prețul convenit a fost de 33.000 de lei, la care s-a adăugat și prețul materialelor, de 7000 de lei. Reclamantul a mai învederat faptul că lucrarea a început în luna octombrie 2008, durând aproximativ două săptămâni, după care pârâtul i-a spus că lucrarea a fost terminată, însă va mai scoate 2-3 zile apă cu mâl și că nu a avut loc o recepție a lucrării. Reclamantul a mai menționat că nici în prezent nu a apărut apă limpede și că ulterior a aflat, consultând alte persoane, că nefuncționarea puțului este cauzată de faptul că groapa este strâmbă, însă pârâtul nu a mai dorit să ia legătura cu reclamantul, deși acesta l-a contactat, pentru rezolvarea problemei și remedierea lucrării. De aceea, reclamantul a solicitat ca pârâtul să fie obligat la refacerea lucrărilor, atât timp cât acestea au fost executate necorespunzător, puțul trebuind să fie perpendicular, iar în caz de refuz, să se dispună autorizarea reclamantului să execute lucrările pe cheltuiala pârâtului sau obligarea acestuia la plata sumei de 40.000 de lei, reprezentând contravaloarea manoperei și a materialelor.
Pârâtul PFA - T.E.M., legal citat, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă pentru neîndeplinirea procedurii concilierii directe prevăzută de art. 720 alin. (2) C.proc.civ., iar pe fond respingerea acțiunii având în vedere că lucrarea a fost acceptată fără rezerve de către beneficiar. De asemenea, pârâtul a invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune pentru constatarea viciilor ascunse ale lucrării, întrucât termenul de prescripție de 6 luni a fost depășit.
Prin sentința civilă nr. 2845/08.10.2010 Judecătoria Tulcea a respins acțiunea formulată de către reclamantul C.V., ca nefondată.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut următoarele:
Relativ la cele două excepții invocate prin întâmpinare, instanța de fond le-a respins prin încheierea din 16.10.2009, pentru motivele precizate în respectiva încheiere.
Pe fond, prima instanță a constatat că acțiunea formulată de către reclamantul C.V. nu este întemeiată. Astfel, conținutul convenției dintre părți rezultă din factura emisă pe data de 22.11.2008, factură însușită de către ambele părți prin semnătură și potrivit căreia pârâtul trebuia să presteze servicii de foraj la o adâncime de 80 de metri. Faptul că obligația pârâtului era doar acea de a fora puțul, iar nu de a găsi apă potabilă, rezultă și din înscrisul eliberat de către Oficiul Registrului Comerțului în care se menționează activitățile pe care le poate desfășura pârâtul ca persoană fizică autorizată, acestea rezumându-se la lucrări de foraj și la activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea.
Stabilirea conținutului convenției dintre părți este esențială pentru soluționarea cauzei, întrucât reținerea unei eventuale culpe a pârâtului nu poate fi făcută decât prin raportare la înțelegerea părților, deci la obligațiile care îi reveneau pârâtului potrivit acestei înțelegeri.
Așa cum s-a menționat anterior, pârâtului îi revenea doar obligația de a executa puțul, iar nu și aceea de a racorda respectiva lucrare la sursa de apă potabilă sau de a garanta faptul că în urma executării puțului va fi găsită apă potabilă. în aceste condiții, trebuie stabilit dacă faptul că nu a fost găsită apă potabilă a fost cauzat de eventuale deficiențe în executarea lucrărilor de foraj.
Atât din conținutul raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză,cât și din precizările făcute de către expert în fața instanței, rezultă că lucrările de foraj executate de către pârât nu prezintă deficiențe tehnice care să fi constituit cauza faptului că nu a fost găsită apă potabilă. Din aceleași probe mai rezultă și faptul că, anterior începerii lucrării, ar fi trebuit întocmită o documentație tehnică din care să rezulte dacă în respectivul loc poate fi găsită apă potabilă, această documentație trebuind însă obținută de către beneficiarul lucrării, adică de către reclamant, și că negăsirea apei potabile poate fi cauzată și de colmatarea puțului, sarcina decolmatării acestuia revenind, de asemenea, beneficiarului.
Prin urmare, din probele anterior menționate rezultă că pârâtul și-a îndeplinit obligațiile contractuale, acestea constând exclusiv în executarea lucrării de foraj a puțului, și atât timp cât forajul și tubajul au fost corect executate, nu se poate reține nici o culpă în sarcina acestuia, iar faptul că nu a fost găsită apă potabilă nu îi poate fi imputat pârâtului deoarece, pe de o parte, convenția părților nu se referea și la acest aspect, iar pe de altă parte, lipsa apei potabile nu se află în legătură de cauzalitate cu modul în care pârâtul a efectuat lucrările de foraj.
împotriva acestei sentințe, la data de 25 noiembrie 2010, a formulat apel reclamantul C.V., urmând ca motivele de apel să fie dezvoltate și depuse la dosar în termenul prevăzut de art. 287 alin. (2) C.proc.civ.
Prin întâmpinarea depusă de intimata pârâtă PFA - T.E.M. la data de 7 februarie 2011 s-a învederat că, raportat la valoarea litigiului dedus judecății, calea de atac în cauză este recursul.
La termenul de judecată din 9 martie 2011, instanța a constatat că recursul este calea de atac, ocazie cu care intimata pârâtă a înțeles să invoce nulitatea recursului conform art. 306 C.proc.civ.
Prin decizia civilă nr. 331/20.04.2011, Tribunalul Tulcea a constatat nul recursul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 2845/08.10.2010 pronunțată de Judecătoria Tulcea în condițiile art. 306 C.proc.civ., instanța reținând că reclamantul nu a exercitat calea de atac cu respectarea exigențelor art. 301 coroborat cu art. 303 C.proc.civ., respectiv recursul nu a fost motivat în fapt și în drept în termenul legal de 15 zile de la data comunicării sentinței.
împotriva acestei decizii, cât și a încheierii din data de 9.03.2011, a declarat recurs reclamantul C.V., care le-a criticat pentru nelegalitate conform art. 304 pct. 3 C.proc.civ. coroborat cu art. 304 C.proc.civ., recurentul susținând că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței de ordine publică a tribunalului, care era competent să soluționeze calea de atac a apelului împotriva sentinței civile nr. 2845/08.10.2010 a Judecătoriei Tulcea, iar nu recursul.
Se mai susține că instanța de apel a schimbat în mod greșit obiectul acțiunii reclamantului, din acțiune neevaluabilă în bani, ce avea ca obiect - obligație de a face, într-o acțiune evaluabilă în bani, ce viza antrenarea răspunderii contractuale a pârâtului pentru executarea necorespunzătoare a unei lucrări - respectiv realizarea în mod defectuos a unui puț de apă potabilă de mare adâncime, valoarea lucrărilor fiind de 40.000 lei.
Recurentul arată că prima instanță a stabilit în mod corect, în raport de obiectul acțiunii sale - obligație de a face - calea de atac căreia îi era supusă hotărârea pronunțată și a menționat-o ca atare în dispozitivul sentinței.
Conformându-se acestor dispoziții, reclamantul a exercitat calea de atac a apelului, pe care a și motivat-o cu respectarea dispozițiilor legale, la prima zi de înfățișare conform art. 287 alin. (2) teza a II-a C.proc.civ., iar Tribunalului Tulcea îi revenea obligația, în ipoteza în care constată că se impune recalificarea căii de atac din apel în recurs, să constate că această cale a fost motivată în termen și să procedeze la judecata recursului în raport de criticile reclamantului.
în concluzie, recurentul a solicitat casarea hotărârii Tribunalului Tulcea și trimiterea cauzei aceleași instanțe pentru rejudecare în raport de calea legală de atac.
Curtea, analizând hotărârea Tribunalului Tulcea și încheierea din 9 martie 2011 în raport de criticile reclamantului constată următoarele:
Criticile reclamantului cu privire la calificarea greșită a acțiunii de chemare în judecată promovată de reclamant, și încadrarea litigiului în categoria acțiunilor evaluabile în bani, cu consecința incidenței în speță a dispozițiilor art. 2821 C.proc.civ., se rețin a fi nefondate.
Conform art. 84 C.proc.civ. pentru a caracteriza acțiunea introdusă, instanța nu trebuie să se orienteze după sensul literal sau juridic al termenilor folosiți, ci după cel pe care reclamantul a înțeles să îl atribuie acelor termeni, după natura dreptului și a scopului urmărit prin exercitarea acestor acțiuni, acestor termeni.
în speță se reține că prin acțiunea dedusă judecății reclamantul a supus analizei instanței de judecată antrenarea răspunderii contractuale a pârâtului, ca urmare a executării necorespunzătoare a contractului de antrepriză de lucrări perfectat între părți în septembrie 2008 solicitând instanței să oblige pârâtul să remedieze deficiențele lucrării executate - forarea unui puț pentru alimentarea cu apă, sau în ipoteza în care pârâtul refuză îndeplinirea corespunzătoare a obligației asumate, s-a solicitat ca reclamantul să efectueze această lucrare pe cheltuiala pârâtului, cu plata unor despăgubiri în cuantum de 40.000 lei.
Prin urmare, acțiunea dedusă judecății - de reclamant este o acțiune în realizarea dreptului său născut din contract de antrepriză, respectiv reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la executarea în natură a obligației asumate - executarea unui puț pentru alimentarea locuinței cu apă - și, în subsidiar, obligarea acestuia la despăgubiri pentru nerespectarea obligației contractuale.
Antrepriza este contractul prin care una dintre părți (antreprenor) se obligă să execute pe riscul său o anumită lucrare pentru cealaltă parte, numită client, în schimbul unei remunerații.
în caz de neexecutare a lucrării, antreprenorul răspunde față de client potrivit dreptului comun (clauză penală, daune-interese, daune cominatorii, executarea în contul debitorului cu autorizația justiției, etc. - art. 1066 și următoarele C.civ.).
Antreprenorul răspunde față de client și pentru neexecutarea corespunzătoare a lucrării până la momentul recepției lucrării, iar pentru viciile ascunse și după primirea lucrării de către client și chiar dacă lucrarea nu a fost executată personal de către antreprenor (art. 1487 C.civ.).
în speță se constată că între părți a intervenit în luna septembrie 2008 un contract de antrepriză de lucrări, pârâtul asumându-și obligația să foreze pentru reclamant în calitate de client un puț de apă potabilă de mare adâncime în schimbul unei remunerații de 33.000 lei, convenție recunoscută de ambele părți în cadrul interogatoriilor luate în fața instanței de judecată.
împrejurarea conform căreia această înțelegere nu a fost materializată într-un înscris (instrumentum) nu echivalează cu lipsa contractului (în sens de act juridic civil), părțile confirmând înțelegerea, iar pârâtul în calitate de antreprenor a și executat obligația asumată - forarea puțului de apă potabilă de mare adâncime.
împrejurarea că această lucrare a fost realizată necorespunzător, reclamantul invocând existența unor vicii ascunse, necunoscute la momentul recepției lucrării și care au făcut imposibilă obținerea de apă limpede, aptă consumului în gospodărie, a determinat acționarea în justiție a pârâtului pentru antrenarea răspunderii contractuale a acestuia pentru viciile lucrării, reclamantul solicitând în principal obligarea pârâtului să își execute în natură obligația de a fora un puț de mare adâncime pentru alimentare cu apă și în subsidiar, executarea lucrării în contul debitorului cu autorizația justiției (art. 1066 C.civ.).
Prin urmare, izvorul răspunderii pârâtului îl constituie contractul de antrepriză încheiat cu reclamantul, contract a cărei valoare este de 33.000 lei, Tribunalul Tulcea statuând în mod judicios că acțiunea dedusă judecății de către reclamant este o acțiune evaluabilă în bani, prin care reclamantul urmărește realizarea dreptului său de creanță izvorât din contractul de antrepriză, iar nu o acțiune, neevaluabilă în bani, intitulată generic „obligație de a face”, hotărârii pronunțate în primă instanță fiindu-i aplicabile dispozițiile art. 2821 C.proc.civ.
Art. 2821 C.proc.civ., restrânge exercițiul apelului la litigii al căror obiect au o valoare de până la 100.000 lei, inclusiv, iar art. 299 alin. (3) C.proc.civ., prevede că, în situația în care hotărârea pronunțată de instanțele de judecată sunt supuse numai recursului, judecarea acestei căi de atac este de competența instanței imediat următoare celei care a pronunțat hotărârea în cauză.
Termenul de „litigiu” folosit de legiuitor în art. 2821 C.proc.civ. desemnează toate acțiunile cu caracter patrimonial, calificate ca atare de doctrină și jurisprudență în materie, prin raportare la obiectul acestora, care privește în mod direct o valoare patrimonială, ori un act juridic al cărui drept este un drept evaluabil în bani.
Cum în speță reclamantul a dedus judecății primei instanțe o acțiune prin care tindea la antrenarea răspunderii contractuale a pârâtului, în calitate de antreprenor, pentru viciile lucrării contractate - un puț pentru captarea apei potabile, valoarea contractului de antrepriză fiind de 33.000 lei, se constată că acțiunea era evaluabilă în bani, iar hotărârea pronunțată de prima instanță era supusă exclusiv căii de atac a recursului, la Tribunalul Tulcea, ca instanță ierarhic superioară Judecătoriei.
Instituirea unei singure căi de atac - aceea a recursului - în cazul hotărârilor judecătorești pronunțate în litigii al căror obiect au o valoare de până la 100.000 lei inclusiv, nu constituie o modalitate de îngrădire a dreptului de liber acces la justiție, legiuitorul putând dispune o simplificare a procedurilor și o reducere a nr. căilor de atac în cazul litigiilor ce au ca obiect o valoare mai redusă, respectiv sub 100.000 lei.
Prin Decizia civilă nr. 1/1999 Curtea Constituțională a statuat că liberul acces la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește actul de justiție. S-a considerat că legiuitorul are competența exclusivă de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, soluție ce rezultă din dispozițiile constituționale ale art. 125 alin. (3) potrivit cărora „Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege”. Pentru situații deosebite legiuitorul poate stabili reguli speciale de procedură, precum și modalitatea de exercitare a drepturilor procesuale astfel încât liberul acces la justiție să nu fie afectat.
Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un cadru prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe - între care și respectarea nr. căilor de atac și a termenelor în care pot fi exercitate.
Posibilitatea provocării unui control judicios al hotărârii judecătorești pentru motive referitoare la pronunțarea acestora cu nerespectarea condițiilor formale, legal prevăzute, de desfășurare a judecății sau ca o consecință a unui raționament jurisdicțional eronat este reglementată în prezent prin normă constituțională.
însă potrivit art. 129 din Constituția României, revizuită, părțile interesate pot exercita căile de atac numai în condițiile legii procesuale.
Corespunzător acestui principiu legiuitorul a reglementat în mod expres hotărârile susceptibile a fi supuse reformării, căile de atac și titularii acestora, precum și cazurile de casare, iar acest mod de determinare asigură un control efectiv al hotărârii judecătorești și satisface exigențele art. 21 din legea fundamentală, referitoare la liberul acces la justiție și la dreptul la un proces echitabil reglementate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
în speță, în raport de dispozițiile art. 2821 C.proc.civ. și de valoarea obiectului acțiunii dedusă judecății în mod judicios Tribunalului Tulcea, prin încheierea de ședință din 09.03.2011 a calificat calea de atac căreia îi era supusă hotărârea primei instanțe ca fiind recurs și nu apel, și a procedat la judecarea acestei căi de atac cu respectarea exigențelor legii privind compunerea completului de judecată și a termenelor de exercitare și de motivare a acestei căi de atac.
împrejurarea că prima instanță a indicat în mod greșit, în dispozitivul sentinței civile nr. 2845/08.10.2010 faptul că hotărârea e supusă apelului nu poate justifica eroarea în care s-a aflat partea asistată de apărător și nu poate deschide acesteia o altă cale de atac împotriva hotărârii Tribunalului Tulcea.
Potrivit art. 299 C.proc.civ. sunt susceptibile a fi atacate cu recurs hotărârile pronunțate în apel și hotărârile date, în primă instanță, fără drept de apel, deci hotărârile definitive, stabilite ca atare prin art. 377 C.proc.civ.
Pe de altă parte din dispozițiile art. 377 alin. (2), cu referire la hotărârile irevocabile, raportat la art. 299 C.proc.civ., rezultă că sistemul român de jurisdicție a statuat principiul unicității recursului, dreptul la această cale stingându-se prin exercitare.
Cum decizia civilă nr. 331 din 20 aprilie 2011 a Tribunalului Tulcea este irevocabilă, fiind pronunțată în recurs, Curtea constată că reclamantul nu mai are deschis un al doilea recurs la această hotărâre, prezentul recurs fiind inadmisibil și va fi respins ca atare.
(Judecător Mihaela Popoacă)
| ← Principiul unicităţii cotei de contribuţie a soţilor la... | Teren situat în intravilanul localităţii la momentul... → |
|---|
