Calitate procesuală pasivă. Cerere de validare a popririi. Tardivitate. Certificat de invalidare.
| Comentarii |
|
Cerere de încuviinţare a executării silite. Aplicabilitatea legii noi de procedură. Pierderea calităţii de debitor al debitorului urmărit. Nerespectarea termenului de către terţul poprit. Titlu executoriu. Diminuarea onorariului de avocat
Cererea de validare a popririi nu a fost făcută în termenul de 3 luni pentru că suma numai exista în contul debitorului inculpat, termenul prevăzut de lege fiind un termen de recomandare, a cărui nerespectare nu duce Ia aplicarea unei sancţiuni procedurale şi în consecinţă, cererea a fost formulată în termenul general de prescripţie de 3 ani.
Eliberarea sumei existente în contul debitorului în baza înscrisului intitulat „certificat“ nu se putea face întrucât hotărârile pronunţate de instanţele penale în apel nu sunt executorii, ele devenind definitive şi executorii după pronunţarea hotărârii penale în recurs, în speţa de faţă data rămânerii definitive a hotărârii fiind data de 3 octombrie 2000, dată la care Curtea de Apel Braşov a pronunţat decizia penală nr. 539/R prin care a condamnat pe inculpat şi a confirmat înfiinţarea popririi asigurătorii.
Faptul că terţul poprit nu a cunoscut că hotărârile pronunţate in apel în materie penală nu sunt executorii nu constituie o cauză de exonerare a răspunderii pe care acesta o are faţă de faptul eliberării sumei din contul debitorului pe care se înfiinţase poprirea asigurătorie înainte de pronunţarea unei hotărâri definitive.
în speţa de faţă, fiind vorba despre o poprire asigurătorie, validarea popririi potrivit dispoziţiilor art. 460 alin. 4 C. pr. civ. nu se poate cere, decât de îndată ce acţiunea asigurată s-a încheiat cu darea unei hotărâri executorii, iar terţul poprit nu-şi îndeplineşte în termen obligaţiile ce-i reveneau.
Cum în speţă, terţul poprit nu şi-a îndeplinit obligaţiile ce-i reveneau potrivit art. 453 C. pr. civ., creditorul poate solicita validarea popririi, întrucât are titlu executoriu, respectiv hotărârea penală pronunţată de instanţa de recurs, în baza căreia s-a menţinut înfiinţarea popririi.
Potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. 3 C. pr. civ., judecătorii au dreptul să urmărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Aplicând aceste dispoziţii, instanţa de apel a apreciat complexitatea cauzei deduse judecăţii, fără a ţine cont de existenţa şi altor cauze ale terţului poprit recurent la care a fost prezent apărătorul, deoarece aceste cheltuieli se acordă pentru munca prestată într-un singur dosar, respectiv cauză, şi nu pentru întreaga activitate avocaţială, respectiv într-un număr de 27 de dosare, la care nu face referire prezenta.
(Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, decizia nr. 62/R din 23 ianuarie 2003)
CURTEA,
Asupra recursului civil de faţă;
Constată că, prin sentinţa civilă nr. 3297/18 martie 2002, Judecătoria Braşov a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a terţului poprit, a fost respinsă excepţia tardivităţii formulării cererii de validare a popririi, a fost respinsă cererea de validare a popririi formulată de creditorul 0. I. împotriva debitorului I. Gh. şi a terţului poprit S. C. „B. P.“ S. A. şi a dispus desfiinţarea popririi.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă următoarele:
în data de 6 decembrie 2001, creditorul 0.1. a formulat cerere de încuviinţare a executării silite prin poprire împotriva debitorului I. Gh. şi a terţului poprit „B. P.“ S. A. Braşov, cerere încuviinţată prin încheierea din 7 decembrie 2001 în dosarul execuţional nr. 2050/2001.
întrucât terţul poprit nu s-a conformat dispoziţiilor art. 456 C. pr. civ., în temeiul art. 460 alin. 1 Cod procedură civilă creditorul a solicitat validarea popririi în data de 21 decembrie 2001, respectând termenul de 3 luni în care putea formula această
cerere, astfel că excepţia tardivităţii formulării cererii de validare a fost respinsă.
Faţă de excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a terţului poprit, instanţa a arătat că aceasta este o apărare de fond, de existenţa unui raport civil între terţ şi debitor depinzând soluţionarea cauzei, astfel încât s-a dispus respingerea excepţiei invocate.
Conform art. 460 alin. 2 C. pr. civ., dacă din probele administrate rezultă că terţul poprit datorează sume de bani debitorului, va fi validată poprirea, iar în caz contrar, se va desfiinţa poprirea. S-a reţinut în considerentele hotărârii că debitorul nu mai are cont deschis la terţul poprit, faţă de aceste motive de fapt şi de drept, instanţa respingând cererea de validare a popririi.
Prin sentinţa civilă nr. 6045/14 mai 2002 s-a admis cererea de îndreptare a erorii materiale din sentinţa civilă nr. 3297/18 martie 2002 din dosarul nr. 1100/2002 al Judecătoriei Braşov, formulată de terţul poprit „B. P.“ S. A. Braşov împotriva creditorului
O. I. şi în consecinţă creditorul a fost obligat să plătească terţului poprit „B. P.“ S. A. suma de
7.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
împotriva sentinţei civile nr. 3297/18 martie 2002 a Judecătoriei Braşov a declarat apel creditorul O. I.
Prin decizia civilă nr. 1558/Rdin 10 iulie 2001 a Tribunalului Braşov, a fost respinsă excepţia tardivităţii formulării cererii de validare a popririi invocată de terţul poprit în recurs, a fost respins recursul declarat de recurentul creditor O. I. împotriva sentinţei civile nr. 3297/18 martie 2002 a Judecătoriei Braşov, care a fost menţinută, s-a luat act de renunţarea recurentului terţ poprit S. C. „B. P.“ S. A. la recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 3297/ 18 martie 2002 a Judecătoriei Braşov, s-a respins recursul declarat de către recurentui terţ poprit S. C. „B. P.“ S. A. împotriva sentinţei civile nr. 6045 din 14 mai 2002 a Judecătoriei Braşov de completare a sentinţei civile nr. 3297/18 martie 2002 a Judecătoriei Braşov şi a fost respinsă cererea terţului poprit de obligare a creditorului „O. I.“ de plată a cheltuielilor de judecată în recurs.
împotriva deciziei civile nr. 1558 din 10 iulie 2002 a declarat recurs creditorul „O. I.”, arătând că Tribunalul Braşov a judecat în recurs o hotărâre atacată cu apel, depăşindu-se în acest fel competenţa materială funcţională, nerespectându-se regulile cu privire la compunerea completului de judecată.
Prin decizia civilă nr. 824/11 septembrie 2002 Curtea de Apel Braşov a admis apelul declarat de creditorul „O. I.“ casând decizia civilă nr. 1558/10 iulie 2002 a Tribunalului Braşov, şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Braşov.
în motivarea deciziei, instanţa a reţinut următoarele:
Potrivit prevederilor art. 2821 alin. 1 Cod procedură civilă, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreţinere, obligaţii de plată a unei sume de bani sau de predare a unui bun mobil, în valoare de până la 200 milioane lei inclusiv, acţiunile posesorii, cele referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, luarea măsurilor asigurătorii, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.
Textul art. 2821 C. pr. civ. conţine o măsură procedurală imperativă şi cu caracter special şi în consecinţă, numai cererile menţionate nu sunt supuse apelului, precum şi în cazul în care însăşi legea dispune că hotărârea primei instanţe nu este supusă apelului.
După rejudecare, Tribunalul Braşov prin decizia civilă nr. 915/A din 14 octombrie 2002, a respins excepţia tardivităţii formulării cererii de validare a popririi invocată de terţul poprit.
A fost respins apelul declarat de apelantul creditor O. I. împotriva sentinţei civile nr. 3297/18 martie 2002 a Judecătoriei Braşov, pe care a păstrat-o.
S-a luat act de renunţarea apelantului terţ poprit S. C. „B. P.“ S. A. la apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 3297/18 martie 2002 a Judecătoriei Braşov.
 fost respins apelul declarat de apelantul terţ poprit S. C. „B. P.“ S. A. împotriva sentinţei civile nr. 6045 din 14 mai 2002 a Judecătoriei Braşov de completare a sentinţei civile nr. 3297/18 martie 2002 a Judecătoriei Braşov.
Apelantul creditor „O. I.“ a fost obligat să plătească terţului poprit S. C. „B. P.“ S. A. suma de
5.000.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a reţinut următoarele considerente:
Prin sentinţa penală nr. 962/5 aprilie 1999 a Judecătoriei Braşov, inculpatul I. Gh. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei, iar în baza art. 346 C. pr. civ., raportat la art. 998,999 C. civ. a fost obligat să plătească părţii civile O. I. suma de
36.611 U. S. D. sau echivalentul în lei la data efectuării plăţii.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel, înregistrându-se dosarul penal nr. 1110/1999 la Tribunalul Braşov.
Prin încheierea din 20 septembrie 1999 din dosarul de mai sus, s-a admis cererea de înfiinţare a popririi formulată de partea civilă O. I. şi în consecinţă a fost indisponibilizat contul pe numele inculpatului I. Gh. până la concurenţa sumei de 36.611 USD sau contravaloarea în lei.
Recursul declarat de inculpatul I. Gh. împotriva acestei încheieri a fost respins prin decizia nr. 769/ R/10 decembrie 1999 a Curţii de Apel Braşov.
Prin decizia penală nr. 245/A din 25 aprilie 2000 a Tribunalului Braşov, a fost admis apelul inculpatului I. Gh. împotriva sentinţei penale nr. 962/25 aprilie 2000, care a fost desfiinţată, inculpatul fiind achitat, nesoluţionându-se acţiunea civilă, dispunându-se invalidarea popririi.
După pronunţarea acestei decizii la data de 15 mai 2000, Tribunalul Braşov a emis un certificat prin care s-a precizat că s-a dispus invalidarea popririi, eliberându-se actul la cererea inculpatului I. Gh. pentru a-i folosi în vederea deblocării contului de la „B. P.“ S. A. in baza acestui certificat la data de 22 mai 2000, debitorul a solicitat terţului poprit „B. P.“ S. A. eliberarea contului.
Deşi în conformitate cu dispoziţiile art. 353 alin. 3 C. pr. pen., măsurile asigurătorii încetează de drept dacă persoana vătămată nu introduce acţiune în faţa instanţei civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, iar în cauză hotărârea de invalidare nu era definitivă, iar terţul poprit a înregistrat o cerere de menţinere a măsurii popririi asigurătorii la data de 28 aprilie 2000, terţul poprit a pus la dispoziţia debitorului I. Gh. disponibilul din cont lichidându-si de altfel si contul de la „B. P.“ S.A.
împotriva deciziei penale nr. 245/A din 25 aprilie 2000 a Tribunalului Braşov s-a declarat recurs, care a fost admis prin decizia penală nr. 539/R/3 octombrie 2000 a Curţii de Apel Braşov, menţinându-se obligarea inculpatului la plata sumei de 36.611 U.S.D. şi constatându-se legalitatea măsurii privind înfiinţarea popririi.
La data de 12 octombrie 2000, creditorul formulează cerere de executare silită împotriva terţului poprit „B. P.“ S. A. Braşov, cerere respinsă prin încheierea din 26 octombrie 2000 a Judecătoriei Braşov, încheiere menţinută ca legală şi temeinică prin decizia civilă nr. 1313/R/21 decembrie 2001 a Curţii de Apel Tg. Mureş.
Ulterior, la data de 6 decembrie 2001 creditorul formulează cerere de încuviinţare a executării silite prin poprire împotriva debitorului I. Gh. şi a terţului poprit „B. P.“ S. A. Braşov, cerere încuviinţată prin încheierea din 7 decembrie 2001 a Judecătoriei Braşov, pronunţată în dosarul execuţional nr. 2050/ 2001.
Faţă de data formulării cererii de încuviinţare a executării silite, ca şi de temeiurile de drept invocate de creditorul O. I. în cererea de validare a popririi (art. 454 alin. 3 raportat la art. 456 C. pr. civ. şi art. 460 alin. 2 teza a ll-a C. pr. civ.), rezultă, în conformitate cu dispoziţiile art. 15 alin. 2 din Constituţie care prevede că „legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile”, că sunt aplicabile în speţă dispoziţiile art. 452-461
C.pr. civ., aşa cum au fost modificate prin O. U. G. nr. 138/2000 conform art. 725 alin. 1 C. pr. civ. „dispoziţiile noi de procedură se aplică, în momentul intrării ei în vigoare şi proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum şi executării silite începute sub acea lege.“
Având în vedere că data intrării în vigoare a O. U. G. nr. 138/2000 este 2 mai 2001, iar cererea de executare a fost formulată la 6 decembrie 2001, legea aplicabilă în speţă este legea nouă de procedură.
Potrivit art. 460 C. pr. civ., dacă terţul poprit nu-şi îndeplineşte obligaţiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terţul poprit trebuie să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanţa de executare în vederea validării popririi.
Instanţa va cita creditorul urmăritor, debitorul şi terţul poprit şi dacă din probele administrate rezultă că terţul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terţul poprit să plătească creditorului, în limita creanţei, suma datorată debitorului, iar în caz contrar, va hotărî desfiinţarea popririi.
Deci, în speţă s-a analizat dacă între cele trei subiecte de drept, creditorul, debitorul şi terţul poprit s-au stabilit raporturile juridice distincte şi specifice operaţiunii juridice a popririi.
Or, la data formulării cererii de executare silită prin poprire, respectiv 6 decembrie 2001 şi a încuviinţării cererii de executare silită prin poprire -7 decembrie 2001, terţul poprit nu mai avea calitatea de debitor al debitorului urmărit.
în condiţiile noii legi de procedură validarea constă în verificarea condiţiilor legale pentru obligarea directă, pe cale judecătorească, a terţului poprit faţă de creditorul popritor, creditorul trebuind să facă dovezi corespunzătoare privitoare la existenţa raportului de creanţă dintre debitorul său şi terţul poprit. Numai în urma validării popririi terţul poprit devine debitorul direct al creditorului, neputându-se accepta naşterea unui raport obligaţional între creditor şi terţ poprit înainte de acest moment. în temeiul popririi executorii, ca de altfel şi al popririi asigurătorii, se naşte cel de-al doilea raport juridic între creditorul popritor şi terţul poprit în conţinutul cărui raport intră şi obligaţia terţului de a nu face nici o plată din suma poprită până la validarea
popririi, precum şi obligaţia de a face plata direct către creditor.
Dacă nu există însă un raport juridic între debitor şi terţul poprit la data înfiinţării popririi, ca şi la data cererii de validare a acesteia, poprirea nu se poate efectua, creditorul neputând fi îndreptăţit să execute bunuri proprii ale băncii, în condiţiile în care plata sumelor indicate în titlul executoriu urma să se facă din contul creditorului I. deschis la tertul poprit S. C. „B. P.“ S. A.
Astfel, faţă de motivul de recurs referitor la nerespectarea obligaţiilor legale ale terţului poprit, instanţa a reţinut că acesta s-a conformat întocmai dispoziţiilor instanţei, în sensul că a indisponibilizat contul în urma încheierii din 20 septembrie 1999 şi a deblocat contul în urma certificatului emis de Tribunalul Braşov.
Chiar în situaţia în care certificatul din 15 mai 2000 a fost neregulamentar emis, aşa cum rezultă din adresa din 6 februarie 2001 a Tribunalului Braşov, terţul poprit s-a dovedit de bună-credinţă, conformându-se adresei oficiale comunicate de Tribunalul Braşov.
Astfel, nu i se poate imputa terţului poprit faptul că nu a creditai cu suma de 36.611 U. S. D. contul indicat în circulara nr. 26/23 mai 1995, respectiv „disponibilităţi blocate de instanţele judecătoreşti", în condiţiile în care i se comunicase în mod oficial că poate debloca contul debitorului făcând plata către acesta.
De asemenea, pentru acelaşi motiv, terţul poprit nu poate fi făcut răspunzător pentru faptul că nu a menţinut poprirea asigurătorie şi nu a consemnat în termen de 30 de zile de la adresa executorului a sumei de bani la C. E. C. şi nu a înaintat dovada de consemnare executorului.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de apel, instanţa a reţinut că deşi terţul poprit a plătit sumele poprite debitorului înainte de obţinerea vreunui titlu executoriu, acesta a acţionat în baza unui act oficial emis de instanţă.
Referitor la cel de-al treilea motiv de apel, verificarea la care se referă apelantul trebuie să vizeze nu numai data luării măsurii asigurătorii, ci şi data validării popririi, aşa cum rezultă din dispoziţiile prevăzute de art. 460 alin. 2 C. pr. civ. Or, chiar în situaţia în care la data luării măsurii asigurătorii terţul poprit avea calitatea de debitor al debitorului, la data
cererii de validare a popririi nu era în fiinţă nici un raport juridic între aceştia.
Cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 1099 C. pr. civ., aceasta se poate realiza doarîn condiţiile în care se poate constata existenţa celor trei raporturi juridice distincte care caracterizează poprirea. în condiţiile în care la momentul la care s-a solicitat validarea popririi terţul poprit nu era debitorul debitorului I. Gh., nu poate fi obligat să plătească din banii proprii direct creditorului.
Pentru aceste considerente, în baza art. 296 Cod procedură civilă, tribunalul a respins apelul declarat de apelantul creditor O. I. împotriva sentinţei civile nr. 3297/18 martie 2002 a Judecătoriei Braşov, pe care a păstrat-o.
Cu privire la excepţia tardivităţii formulării cererii de validare a popririi, în mod corect instanţa de fond a dispus respingerea acesteia constatând că creditorul a respectat termenul de 3 luni în care putea formula această cerere. Intimatul nu a formulat critici împotriva modului de soluţionare a acestei excepţii prin cererea de apel, astfel încât tribunalul a respins această excepţie în baza art. 295 alin. 1 C. pr. civ.
Faţă de cererea de renunţare la calea de atac împotriva sentinţei civile nr. 3297/18 martie 2002 a Judecătoriei Braşov formulată de terţul poprit „B. P.“ S. A, în baza art. 298 C. pr. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 246 C. pr. civ., instanţa a luat act de renunţare.
Faţă de apelul declarat de terţul poprit S. C. „B. P.“ S. A. împotriva sentinţei civile nr. 6045 din 14. mai 2002 a Judecătoriei Braşov, tribunalul a constatat că motivele invocate sunt netemeinice pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. 3 C. pr. civ., judecătorii au dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit celor prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
într-adevăr, în temeiul art. 30 din Legea nr. 51/ 1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat „contractul dintre avocat şi clientul său nu poate fi stânjenit şi controlat, direct sau indirect, de nici un organ al statului.”
împotriva acestei decizii a formulat recurs creditorul solicitând admiterea acestuia, modificarea soluţiei pronunţate de către instanţa de apel prin admiterea apelului împotriva sentinţei instanţei de
fond, admiterea cererii de validare a popririi, obligarea terţului poprit la plata sumei de 36.611 dolari SUA sau contravaloarea în lei la data plăţii către creditor şi plata cheltuielilor de judecată.
împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs şi terţul poprit „B. P.“ S. A., prin care a solicitat admiterea recursului şi obligarea intimatului creditor ia plata cheltuielilor de judecată efectuate.
în motivarea recursului creditorului s-a arătat că debitorul I. Gh. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţii, fiind în acelaşi timp obligat la plata către recurent a sumei de 36.611 dolari S.U.A.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel debitorul formându-se dosarul nr. 1110/1999 al Tribunalului Braşov în care s-a luat măsura asigurătorie a popririi conturilor debitorului.
în aceeaşi zi, Tribunalul Braşov comunică terţului poprit luarea măsurii asigurătorii, scopul urmărit era de consemnare a sumelor poprite la dispoziţia organului judiciar care a luat măsura asigurătorie.
Terţul poprit a ignorat nu numai dispoziţiile art. 167 C. pr. pen., dar şi circulara nr. 26/23 mai 1995 privind înfiinţarea contului 50 BBX 99.10 „disponibilităţi blocate de instanţele judecătoreşti".
Recursul formulat împotriva încheierii prin care s-a luat măsura asigurătorie a fost respins prin decizia penală nr. 769/R din 10 decembrie 1999 de Curtea de Apel Braşov, astfel că ea a devenit executorie.
în urma apelului formulat, debitorul inculpat a fost achitat şi s-a dispus invalidarea popririi asigurătorii, deşi în data de 28 aprilie 2000, recurentul a notificat terţul poprit să nu deblocheze contul. în baza unui certificat eliberat de Tribunalul Braşov, contul a fost deblocat, iar inculpatul debitor şi-a încasat sumele.
Ulterior, prin decizia penală nr. 539/3.10.2000 a Curţii de Apel Braşov a fost obligat la pedeapsa închisorii şi s-a menţinut poprirea asigurătorie.
S-a considerat că hotărârile pronunţate sunt nelegale pentru că terţul poprit a făcut o plată nelegală debitorului urmărit conform art. 1099 C. civ., că validarea popririi se face numai dacă terţul poprit nu-şi îndeplineşte obligaţiile pe care le are cu privire la înfiinţarea popririi, nu se poate susţine că nu existau raporturi obligaţionale la momentul cererii de executare, în condiţiile în care, terţul poprit nu şi-a îndeplinit obligaţiile lucrând cu rea-credinţă, fie în
baza unei intenţii frauduloase, fie datorită unei neglijenţe grave.
S-a subliniat că în mod greşit s-a reţinut de instanţa de apel că s-a indisponibilizat contul în urma încheierii din 20 septembrie 1999 şi că terţul poprit nu a creditat contul indicat în circulara nr. 26/1995 pentru că i se comunicase în mod oficial că poate debloca contul şi în fine se procedează în mod nelegal atunci când cere ca terţul poprit să fie debitorul urmărit numai şi doar la momentul la care s-a solicitat validarea popririi.
Verificând actele şi lucrările dosarului, se reţin următoarele:
Prin încheierea din 20 septembrie 1999, Tribunalul Braşov a admis cererea de încuviinţare a popririi formulată de recurent şi a dispus indisponibilizarea contului la terţul poprit pe numele inculpatului debitor până la concurenţa sumei de
36.611 dolari S. U. A. sau contravaloarea în lei.
Această încheiere a rămas definitivă prin respingerea recursului formulat de inculpat conform deciziei penale nr. 769/10 decembrie 1999 pronunţată de Curtea de Apel Braşov.
De precizat că înfiinţarea popririi s-a făcut în procedură necontencioasă, fără citarea părţilor, dar cu recurs de la comunicarea acesteia.
în aceeaşi zi, la 20 septembrie 1999, Tribunalul Braşov face cunoscut terţului poprit despre admiterea cererii de înfiinţare a popririi formulate de recurent şi indisponibilizarea contului -compartimentul juridic avizând blocarea conturilor în valută şi în lei ca urmare a încheierii mai sus menţionate.
în aceste condiţii, poprirea fiind înfiinţată, terţul poprit este răspunzător de toate plăţile efectuate, situaţie de altfel prevăzută de art. 457 alin. 2 C. pr. civ. care prevede că la data sesizării societăţii bancare sumele existente precum şi cele provenite din încasările viitoare sunt indisponibilizate în măsura necesară realizării creanţei.
Mai mult, din momentul indisponibilizării şi până la achitarea integrală a creanţelor din titlul executoriu, terţul poprit nu poate face nici o altă plată care să indisponibilizeze suma.
Contrar celor arătate mai sus, în baza unui înscris intitulat „certificat" aflat la fila 19 din dosarul instanţei de fond, terţul poprit eliberează debitorului inculpat suma aflată în contul indisponibilizat contrar
dispoziţiilor legale, precum şi a circularei nr. 26/23 mai 1995aB. N. R.
Nesocotind dispoziţiile art. 167 C. pr. pen., privind indisponibilizarea contului, terţul poprit nu şi-a îndeplinit obligaţiile ce-i reveneau pentru efectuarea popririi, potrivit art. 460 alin. 1 C. pr. civ.
Termenul de 3 luni de la data când terţul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, nu a putut fi respectat de către terţul poprit şi creditor pentru că contul era deja deblocat, suma fiind ridicată de către debitor şi, în aceste condiţii, creditorul nu putea să uzeze decât de dispoziţiile art. 460 alin. 4 C. pr. civ.
în actualul sistem procesual validarea nu constituie o fază obligatorie a popririi, aceasta fiind considerată o fază procedurală excepţională care intervine numai în cazurile în care terţul poprit nu-şi aduce la îndeplinire obligaţiile ce-i revin, potrivit art. 456 C. pr. civ.
Cererea de validare a popririi nu a fost făcută în termenul de 3 luni pentru că suma nu mai exista în contul debitorului inculpat, termenul prevăzut de lege fiind un termen de recomandare a cărui nerespectare nu duce la aplicarea unei sancţiuni procedurale şi în consecinţă cererea a fost formulată în termenul general de prescripţie de 3 ani.
Eliberarea sumei existente în contul debitorului în baza înscrisului intitulat „certificat” nu se putea face, întrucât hotărârile pronunţate de instanţele penale în apel nu sunt executorii, ele devenind definitive şi executorii după pronunţarea hotărârii penale în recurs, în speţa de faţă data rămânerii definitive a hotărârii fiind data de 3 octombrie 2000, dată la care Curtea de Apel Braşov a pronunţat decizia penală nr. 539/R prin care a condamnat pe inculpat şi a confirmat înfiinţarea popririi asigurătorii.
Faptul că terţul poprit nu a cunoscut că hotărârile pronunţate în apel în materie penală nu sunt executorii, nu constituie o cauză de exonerare a răspunderii pe care acesta o are faţă de faptul eliberării sumei din contul debitorului pe care se înfiinţase poprirea asigurătorie înainte de pronunţarea unei hotărâri definitive.
De altfel, data rămânerii definitive a deciziei penale, în contextul celor arătate mai sus, nu are o importanţă deosebită, întrucât contul debitorului a fost deblocat de către terţul poprit la data de 22 mai 2000, conform cererii aflate la fila 20 din dosarul instanţei de fond.
în condiţiile în care procedurile de eliberare a unor credite din conturile bancare sunt greoaie, în sensul că punerea la dispoziţie a sumelor solicitate se face după depunerea unei documentaţii consistente este inexplicabilă graba terţului poprit care s-a conformat unei adrese fără a cere lămuriri suplimentare sau a se documenta dacă hotărârea pronunţată în materie penală este executorie în apel.
Fiind înfiinţată poprirea, terţul poprit este răspunzător de plăţile efectuate de el împotriva dispoziţiilor de indisponibilizare şi prin urmare, o atare plată nu este opozabilă creditorului popritor, fapt pentru care acesta poate obţine din nou obligarea terţului.
Mai mult, s-a decis că nici plata făcută creditorului nu poate fi invocată pentru invalidare decât dacă ea a fost făcută după obţinerea titlului executor, deci după pronunţarea soluţiei în materie penală la instanţa de recurs, soluţie de altfel însuşită şi de instanţa supremă.
Validarea popririi, fiind o fază procedurală excepţională în cadrul procedurii popririi executorii, intervine, aşa cum am arătat, numai în situaţia în care terţul poprit nu-şi îndeplineşte obligaţiile conform art. 456 C. pr. civ.
Aşa cum s-a arătat mai sus, obligaţiile ce îi reveneau terţului poprit nu au fost respectate, iar necunoaşterea legii prin deblocarea contului înaintea rămânerii definitive a hotărârii penale când hotărârea respectivă devenea executorie, nu poate fi considerată ca o circumstanţă în aprecierea responsabilităţii acestuia.
Potrivit art. 460 alin. 1 C. pr. civ., dacă terţul poprit nu-şi îndeplineşte obligaţiile pentru efectuarea popririi, poate fi sesizată instanţa de executare în vederea validării popririi.
Legitimitatea procesuală este acordată părţilor menţionate numai în cazul în care terţul poprit nu-şi îndeplineşte obligaţiile ce-i revin pentru efectuarea popririi şi ca urmare, în sistemul procesual actual, validarea nu constituie o fază obligatorie a popririi.
Validarea constă în verificarea condiţiilor legale pentru obligarea directă pe cale judecătorească a terţului poprit faţă de creditorul popritor.
în speţa de faţă, fiind vorba despre o poprire asigurătorie, validarea popririi potrivit dispoziţiilor art. 460 alin. 4 C. pr. civ., nu se poate cere decât de îndată ce acţiunea asigurată s-a încheiat cu darea
unei hotărâri executorii, iar terţul poprit nu-şi îndeplineşte în termen obligaţiile ce-i reveneau.
Cum în speţă, aşa cum am arătat mai sus, terţul poprit nu şi-a îndeplinit obligaţiile care-i reveneau potrivit art. 453 C. pr. civ., creditorul poate solicita validarea popririi întrucât are titlu executoriu, respectiv hotărârea penală pronunţată de instanţa de recurs, în baza căreia s-a menţinut înfiinţarea popririi.
Faptul că la momentul rămânerii definitive a hotărârii pronunţate de instanţa de apel nu mai exista un raport juridic între debitor şi terţul poprit, în mod greşit reţine instanţa de apel că poprirea nu se putea efectua întrucât în baza încheierii de înfiinţare a popririi, terţul poprit trebuia să se conformeze dispoziţiilor art. 453 C. pr. civ.
De asemenea, în mod greşit reţine Tribunalul Braşov că terţul poprit este de bună-credinţă, pe motiv că s-a conformat adresei oficiale comunicate în referire la acel înscris intitulat „certificat”, prin aceasta demonstrându-se că nu se cunoaşte faptul că hotărârea pronunţată în penal în faţa instanţei de apel nu este executorie ca în civil şi deci nu poate fi executată, ea căpătând acest caracter numai în momentul în care s-a pronunţat hotărârea definitivă de către curtea de apel.
în aceste condiţii, dacă cu ocazia validării popririi sumele poprite nu se găsesc la terţul poprit datorită culpei acestuia, aşa cum s-a arătat mai sus, instanţa de executare trebuia să oblige terţul poprit să plătească direct sumele datorate de debitorul poprit, urmând ca aceasta să se îndrepte cu acţiune în regres împotriva acestuia din urmă potrivit art. 1099 C. civ. şi 460 C. pr. civ.
Pentru considerentele arătate mai sus, hotărârea pronunţată de instanţa de apel este nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a legii, potrivit art. 304 pct. 9 C. pr. civ. şi în consecinţă, în baza art. 312 C. pr. civ., recursul formulat urmează să fie admis şi, modificând în parte decizia tribunalului, va admite apelul formulat de apelantul creditor împotriva sentinţei instanţei de fond ce va fi schimbată tot în parte şi, în consecinţă, se va admite cererea creditorului împotriva terţului poprit şi, în consecinţă, validând poprirea, terţul poprit va fi obligat să plătească direct creditorului suma de 36.611 dolari sau contravaloarea în lei la data plăţii.
în baza art. 274 C. pr. civ., terţul va fi obligat să plătească recurentului suma de 15.186.000 lei cheltuieli de judecată la toate instanţele.
Cu privire la recursul formulat de tertul poprit „B. P.” S. A.:
Se critică soluţia instanţei de apel ca fiind nelegală, prin aceea că s-a dispus diminuarea onorariului de avocat de la 150.000.000 lei cât s-a achitat integral la 5.000.000 lei.
S-a arătat că având în vedere valoarea litigiului şi onorariul avocatului creditorului a fost de
300.000.000 lei, iar în prezenta cauză de 15.000.000 lei.
De asemenea, s-a precizat că nu poate să se ţină seama de argumentul invocat de către terţul poprit în sensul că în litigiul anterior au fost soluţionate nu mai puţin de 27 de dosare la instanţe diferite şi mai mult dispoziţiile art. 274 alin. 3 C. pr. civ., arată că cenzurarea onorariului se face raportat la valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat şi nu la complexitatea cauzei şi la numărul de termene la care avocatul a fost prezent.
Potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. 3 C. pr. civ., judecătorii au dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Aplicând aceste dispoziţii, instanţa de apel a apreciat complexitatea cauzei deduse judecăţii, fără a ţine cont de existenţa şi altor cauze ale terţului poprit recurent la care a fost prezent apărătorul, deoarece aceste cheltuieli se acordă pentru munca prestată într-un singur dosar, respectiv cauză, şi nu pentru întreaga activitate avocaţională, respectiv într-un număr de 27 de dosare, la care nu face referire prezenta.
în consecinţă, sub acest aspect soluţia instanţei de apel este legală, iar recursul formulat este nefondat şi în baza art. 312 C. pr. civ., pentru considerentele arătate mai sus, urmează a fi respins.
Se va dispune înlăturarea măsurii obligării recurentului la plata sumei de 5.000.000 lei către intimată şi se vor menţine dispoziţiile celelalte ale deciziei şi sentinţei privind soluţionarea excepţiilor procesuale, precum şi renunţarea terţului poprit la apelul formulat împotriva sentinţei civile nr. 3297 din 18 martie 2002 a Judecătoriei Braşov, precum şi respingerea apelului împotriva sentinţei civile nr. 6045 din 14 mai 2002 ale aceleiaşi instanţe.
| ← Compararea titlurilor de proprietate. Autor preferabil.... | Bunuri comune. Imobile. Contract de împrumut cu ipotecă... → |
|---|
