Cambie. Anulare. Competenţă. Inadmisibilitatea anulării cambiei pe calea dreptului comun. Opoziţie la executarea cambială
| Comentarii |
|
Legea nr. 58/1934, art. 62
în cazul în care cambia a fost învestită cu formulă executorie, debitorul, respectiv trasul, are la dispoziţie calea opoziţiei la executare cambială, prin care poate invoca toate excepţiile cu privire la valabilitatea titlului cambial.
întrucât dispoziţiile Legii nr. 58/1934 au caracter imperativ, în virtutea principiului specialia generalibus derogant, acţiunea în anulare de drept comun este inadmisibilă debitorului tras, singura posibilitate de anulare a titlului fiind opoziţia la executare cambială.
Trib. Bucureşti, secţia comercială, sentinţa civilă nr. 3228 din 7 august 2002
Notă: Legea nr. 58/1934 privind cambia şi biletul la ordin a fost modificată prin O.G. nr. 11/1993, aprobată prin Legea nr. 83/1994.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1, la data de 27 septembrie 2001, reclamanta, societate pe acţiuni, a chemat-o în judecată pe
pârâtă, societate cu răspundere limitată, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea cambiei emise de pârâtă la data de 17 iulie 2001 pentru suma de 2.464.124.473 lei, prin care a dat ordin ca reclamanta să-i achite această sumă.
Prin sentinţa civilă nr. 10946 din 25 octombrie 2001, instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia comercială. S-a reţinut că, faţă de dispoziţiile art. 1 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., acţiunile comerciale neevaluabile în bani sunt de competenţa, în primă instanţă, a tribunalului.
Prin sentinţa civilă nr. 3228 din 7 martie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a respins, ca inadmisibilă, acţiunea.
în motivarea soluţiei, s-au arătat următoarele:
La data de 17 iulie 2001, pârâta, în calitate de trăgător, a emis o cambie asupra reclamantei, în calitate de tras, pentru plata sumei de 2.464.124.473 lei, la data de 19 iulie 2001, în Bucureşti, sumă ce urma să fie plătită de tras, în speţă reclamanta, pârâtei, în calitate de trăgător şi beneficiar, instanţa calificând cambia emisă, în baza art. 977 şi urm. C. civ. coroborate cu dispoziţiile legii speciale, Legea nr. 58/1934 privind cambia şi biletul la ordin, ca fiind o cambie în interes propriu. Prin încheierea de şedinţă din data de 25 iulie 2001, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în dosarul nr. 9006/2001, la cererea pârâtei, trăgător-beneficiar, cambia a fost învestită cu formulă executorie, fiind pusă în executare de către beneficiar, în speţă reclamanta.
Acţiunea de faţă nu este o opoziţie la executare cambială, reglementată de art. 62 şi urm. din Legea nr. 58/1934, ca o cale de apărare la îndemâna debitorului cambial, în speţă, trasul, ci, din motivarea acţiunii, precum şi din temeiul de drept indicat de reclamantă la termenul din 7 martie 2002, prin cererea precizatoare depusă la dosarul cauzei, respectiv art. 948, art. 949, art. 953-961 şi art. 966 C. civ., precum şi art. 17 din Legea nr. 58/1934, instanţa a apreciat că este vorba despre o acţiune în anularea cambiei de drept comun.
Analizând această situaţie de fapt prin prisma probelor administrate în cauză, instanţa a reţinut că acţiunea formulată este inadmisibilă, întrucât, conform art. 62 din Legea nr. 58/1934 privind cambia şi biletul la ordin, în cazul în care cambia a fost învestită cu formulă executorie, debitorul, respectiv trasul, are la dispoziţie calea opoziţiei la executare cambială, care este calificată de doctrină ca un adevărat proces cambial declanşat de însuşi debitorul, prin care acesta poate invoca toate excepţiile cu privire la valabilitatea titlului cambial. întrucât dispoziţiile art 62 din Legea nr. 58/1934 au caracter imperativ, în virtutea principiului specialia generalibus derogant, instanţa a reţinut că legea restrânge posibilităţile debitorului tras de invocare a excepţiilor de nevaliditate a titlului cambial, la calea opoziţiei la executare
cambială, concluzie care se desprinde, de altfel, şi din interpretarea sistematică a dispoziţiilor Legii nr. 58/1934.
întrucât calea aleasă de reclamanta-debitoare, şi anume acţiunea în anulare de drept comun, nu îi este permisă de lege, instanţa, faţă de dispoziţiile de excepţie ale Legii nr. 58/1934 privind cambia şi biletul la ordin, a respins acţiunea, ca inadmisibilă.
94. Contestaţie la executare. Contestator comerciant. Instanţa competentă
C. proc. civ., art. 400 alin. (2) teza a Il-a
întrucât obiectul acţiunii îl constituie o contestaţie ce vizează un titlu executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicţie, mai exact o contestaţie împotriva deciziei Colegiului Jurisdicţional al Curţii de Conturi, competenţa materială de a soluţiona această cauză îi revine instanţei de executare, în speţă, judecătoriei, şi nu tribunalului.
C.A. Ploieşti, decizia nr. 260 din 15 februarie 2002
Prin contestaţia înregistrată la Tribunalul Prahova, contestatoarea, societate comercială, în contradictoriu cu D.G.F.P.C.F.S. Prahova şi banca comercială, a solicitat anularea formelor de executare silită pornite în baza titlului executoriu din 29 iunie 2001, emis de intimată, şi deblocarea contului său deschis la menţionata bancă. Prin aceeaşi cerere, recurenta a solicitat să i se restituie şi sumele reţinute prin poprire.
în motivarea cererii sale, contestatoarea a arătat că, prin titlul executoriu din 29 iunie 2001, emis de intimată, s-a dispus blocarea contului, fără respectarea dispoziţiilor legale în materie, încălcarea acestor dispoziţii atrăgând anularea formelor de executare. S-a mai arătat, în aceeaşi cerere, că, potrivit legii, în cazul în care debitorul nu-şi achită obligaţia de plată, organul de executare va trimite o înştiinţare de plată, prin care i se notifică acestuia suma de plată datorată, iar în termen de 15 zile, debitorul urmează să-şi achite obligaţia restantă şi să facă dovada achitării acesteia, regimul juridic al notificării fiind de act premergător al executării silite.
Contestatoarea a mai pretins că organul de executare nu a respectat condiţiile legale, ceea ce atrage desfiinţarea formelor de executare, în sensul că nu i-a notificat suma de plată şi nu a somat-o cu privire la plata acestor sume şi a procedat direct la decontarea bancară, fară să o înştiinţeze, astfel că banca unde avea contul deschis a procedat la indisponibilizarea fondului în mod nelegal.
Intimata a invocat excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Prahova, susţinând că, în speţă, competentă de a soluţiona această cauză, pe fond, este judecătoria.
Tribunalul Prahova, secţia comercială, prin sentinţa nr. 1078 din 31 iulie 2001, a respins excepţia de necompetenţă materială a acestei instanţe, invocată de intimata D.G.F.P.C.F.S. Prahova, ca nefondată. Prin aceeaşi sentinţă, prima instanţă a admis contestaţia formulată, anulând formele de executare pornite în baza titlului executoriu din 29 iunie 2001, emis de intimata
D.G.F.P.C.F.S. Prahova. Tot prin aceeaşi sentinţă, prima instanţă a dispus restituirea sumelor reţinute prin poprire.
Pentru a pronunţa o atare sentinţă, prima instanţă a reţinut că, prin titlul executoriu din 29 iunie 2001, emis de D.G.F.P.C.F.S. Prahova, s-a stabilit că societatea contestatoare are un debit de 153.353.040 lei şi majorări de întârziere în valoare de 953.918.000 lei. Prin acelaşi titlu executoriu s-a dispus blocarea contului contestatoarei.
Aceeaşi instanţă a mai reţinut că organul de executare fiscală nu a respectat dispoziţiile legale în această materie, în sensul că nu a notificat debitoarea asupra obligaţiilor financiare pe care le are, trecând direct la decontarea bancară, fără deci a-I comunica somaţia cu titlul executoriu, conform art. 43 din O.G. nr. 11/1996. S-a mai arătat de aceeaşi instanţă, că, în mod greşit, intimata a calculat la debitul iniţial de 153.343.000 lei majorări de întârziere, în condiţiile în care, prin titlul executoriu (hotărârea judecătorească), nu s-au stabilit asemenea majorări, pentru că ceea ce se execută sunt numai dispoziţiile prevăzute de titlul executoriu.
In privinţa excepţiei de necompetenţă materială invocată de intimată, prima instanţă a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de până la 10.000.000.000 lei inclusiv, precum şi procesele şi cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani.
S-a mai reţinut, prin aceeaşi sentinţă, că, în speţă, este vorba de o contestaţie la executare în care una din părţi este o societate comercială, deci are calitatea de comerciant, situaţie în care competenţa materială îi revine tribunalului în primă instanţă.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs intimata D.G.F.P.C.F.S. Prahova, care a susţinut că, în mod greşit, prima instanţă a trecut la soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât competenţa materială într-o atare speţă îi revenea Judecătoriei Ploieşti, şi nu Tribunalului Prahova. S-a solicitat de către recurentă admiterea recursului său, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei Judecătoriei Ploieşti pentru a o soluţiona în primă instanţă.
Curtea, verificând motivul invocat, a constatat că recursul este întemeiat.
Astfel, din cuprinsul acţiunii intimatei a rezultat că obiectul acesteia este o contestaţie la executare, mai exact o contestaţie la titlu, în speţă, decizia nr. 750 din 13 noiembrie 1998 a Colegiului Jurisdicţional al Curţii de Conturi Prahova. în asemenea condiţii, în mod greşit, prima instanţă a trecut la soluţionarea pricinii pe fond, pentru că, în conformitate cu dispoziţiile art. 1
pct. 2, art. 373 şi art. 400 C. proc. civ., competenţa materială de a soluţiona această cauză îi revenea Judecătoriei Ploieşti, şi nu Tribunalului Prahova.
Procedând în sens contrar, tribunalul a pronunţat o hotărâre nelegală, motiv pentru care, în baza art. 304 pct. 3 C. proc. civ. şi art. 312 alin. (5) C. proc. civ., raportat la art. 315 C. proc. civ., recursul a fost admis. Drept consecinţă, curtea a casat sentinţa primei instanţe, cu trimiterea ei, spre rejudecare, la Judecătoria Ploieşti.
95. Suspendarea executării silite. Inadmisibilitate
C. proc. civ., art. 279 alin. (2) pct. 1
Este inadmisibilă cererea din cadrul recursului, de suspendare a executării silite, în ipoteza în care legea suspendă de drept executarea hotărârii pronunţate în apel.
C.A. Piteşti, secţia civilă, decizia nr. 749/R din 11 aprilie 2002
Prin sentinţă civilă, tribunalul a admis cererea formulată privind suspendarea executării silite, pornite de creditoare, până la soluţionarea recursului, reţinându-se că, teoretic, există posibilitatea continuării unei executări perimate.
Curtea de apel a admis recursul intimatului şi a modificat sentinţa, în sensul că a respins, în fond, cererea de suspendare.
S-a reţinut că, în speţă, creditorul a obţinut, printr-o hotărâre judecătorească supusă recursului, dreptul de posesie asupra unui teren şi dreptul de a cere demolarea unui gard de sârmă. Cum, potrivit art. 279 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., executarea vremelnică nu se poate încuviinţa în materie de strămutare de hotare sau desfiinţare de construcţii, plantaţii sau lucrări având o aşezare fixă, creditorul nu poate solicita executarea vremelnică a titlului său şi, pe cale de consecinţă, nici debitorul nu poate solicita suspendarea executării silite în condiţiile art. 403 alin. (4) C. proc. civ.
| ← Contestaţie la executare. Invocarea dreptului de retenţie | Contestaţie la executare. Cauţiune. Suspendarea executării... → |
|---|
