Capăt de cerere în revendicare respins. Admisibilitatea capătului de cerere în grăniţuire. Stabilirea hotarului despărţitor pe actualul amplasament
| Comentarii |
|
Grăniţuirea se impune a fi stabilită prin hotărâre judecătorească, pentru că numai astfel se rezolvă problema litigioasă dintre proprietarii vecini. Grăniţuirea este admisibilă, chiar dacă între proprietăţi există hotar exterior ori de câte ori acesta nu a fost stabilit prin înţelegerea proprietarilor celor două fonduri limitrofe sau prin hotărâre judecătorească, în final menţine soluţia de respingere a capătului de acţiune privind grăniţuirea.
Secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 1431 din 20 octombrie 2011
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 11.01.2005 sub nr. 247/215/2005 (nr. în format vechi 15217/C/2005), reclamantul G. D. D. a chemat în judecată pe pârâții R. C. și R. V., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora să-și demoleze gardul ce desparte proprietatea reclamantului de terenul pe care îl ocupă pârâții fără drept și pentru care reclamantului i-a fost eliberat titlul de proprietate, iar în situația în care pârâții nu sunt de acord, a solicitat să fie împuternicit să o facă reclamantul pe cheltuiala pârâților, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în fapt, prin decizia civilă nr. 506/2005 a Curții de Apel Craiova, pronunțată în dosarul nr. 5403/2002, a obținut hotărâre privind constatarea dreptului de proprietate cu privire la suprafața de 204 mp. teren intravilan, soluție care a fost pronunțată împotriva Consiliului Local Craiova și a intervenientului R. V.
Reclamantul a precizat că în timpul soluționării cauzei, R. V. și R. C. au construit un gard, iar prin acesta au ocupat o parte din suprafața de teren ce îi aparține reclamantului, motiv pentru care, în momentul în care a încercat să pună în executare hotărârea judecătorească, cu ajutorul executorului Ivanovici C.C., cererea fiind înregistrată sub nr. 127/E/2005, nu s-a putut realiza acest lucru, pentru că în hotărâre nu era prevăzută demolarea gardului.
La data de 22.02.2006 pârâții au depus la dosar întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acțiunii și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
în motivarea întâmpinării pârâții au arătat că decizia nr. 506/2005 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 5402/2002 nu le este opozabilă, deoarece R. C. nu a fost citat nici măcar odată în dosarul invocat, acesta neavând nici o calitate procesuală, iar R. V. a avut calitatea de intervenient în dosar și datorită respingerii de către instanță a cererii acestuia, decizia nu îi este opozabilă.
Pârâții au mai precizat că R.V. nu este proprietarul nici unuia din imobilele din str. Craiovița, nici a gardului despărțitor dintre cele două proprietăți și nu ocupă terenul ce aparține reclamantului.
Că, gardul dintre proprietăți a fost construit în anul 1956, an în care s-a făcut ieșirea din indiviziune conform deciziei nr. 2086/1956, fiind reparat ulterior însă, menținându-se atât aliniamentul, cât și natura materialelor din care a fost făcut inițial. Gardul respectă (prin amplasamentul lui) distanțele, dimensiunile și cotele necesare suprafeței de 550 mp. aparținând imobilului de la nr. 62 fost nr. 56, suprafață ce a fost atribuită prin sentința civilă nr. 2086/1956 lui R. C., act ce a stat la baza întocmirii cărților funciare, atât pentru imobilul de la nr. 60, fost nr. 54, cât și pentru imobilul de la nr. 62, fost nr. 56.
De asemenea, pârâții au arătat că nu există până în prezent un act oficial care să-i oblige să demoleze gardul, lucru care de fapt nu este posibil întrucât gardul este construit în mod legal și corect.
La data de 22.02.2006, reclamantul a depus la dosar precizare la acțiune prin care a arătat că înțelege să-și întemeieze acțiunea pe dispozițiile art. 998, art. 999 C.civ.
La data de 03.04.2006, pârâtul R. V. a depus la dosar cerere prin care a solicitat ca reclamantul să formuleze cerere conform art. 112 C.proc.civ., întrucât cea care a stat la baza acestui dosar - fila 4 - nu este susținută chiar de reclamant, fapt consemnat în încheierea de ședință din 16.1.2005 - fila 9 și la care a achiesat și instanța prin fraza „Instanța consideră că actele procedurale de la filele 3 și 4 nu au legătură cu R.V. a solicitat ca reclamantul să precizeze în noua cerere, ce fel de acțiune vrea să deschidă împotriva sa.
La data de 31.05.2006, reclamantul a depus la dosar precizare la acțiune, în sensul că înțelege să solicite obligarea pârâților la plata de daune cominatorii în cuantum de 50 lei pe fiecare pe zi de întârziere în caz de neexecutare a obligației de a face (respectiv de desființare a gardului), sau să fie autorizat să desființeze gardul pe cheltuiala pârâților.
De asemenea, a solicitat să fie obligați pârâții să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 52,22 mp, teren situat în Craiova, str. Craiovița, nr. 60, fost 54, cu nr. cadastral 6702 și să se stabilească linia de hotar dintre proprietăți.
Prin sentința civilă nr. 8306/21.05.2008, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 247/215/2008, a fost admisă în parte cererea precizată formulată de reclamantul G. D. D., în contradictoriu cu pârâții R. C. și R. V.
Au fost obligați pârâții să demoleze gardul ce desparte proprietățile părților, iar în caz contrar, a fost autorizat reclamantul să efectueze această lucrare pe cheltuiala pârâților.
A fost fixat termen de executare a obligației 30 de zile,de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamantului suma de 790 lei cheltuieli de judecată, constând în taxă timbru și onorariu expert.
Cu privire la capătul de cerere, referitor la acordarea daunelor cominatorii, instanța l-a respins, întrucât acestea nu se justifică.
La data de 23.05.08, reclamantul G. D.D. a formulat cerere de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 8306/21.05.2008 a Judecătoriei Craiova, cu motivarea că instanța nu s-a pronunțat cu privire la capetele de cerere având ca obiect acțiunea în revendicare și acțiunea în grănițuire.
în drept, au fost invocate dispozițiile art. 2812 C.proc.civ.
Prin încheierea din 02.07.2008, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 247/215/2005, a fost admisă cererea formulată de reclamantul G. D.D., în contradictoriu cu pârâții R. V. și R. C.
S-a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr. 8306/21.05. 2008 pronunțată de Judecătoria Craiova, astfel: „Obligă pe pârâți să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 32,28 m.p., situată în Craiova, str. Craiovița nr. actual 62 (fost 56), astfel cum a fost identificată și delimitată prin schița la raportul de expertiză tehnică efectuat de către expert Popa Marin”.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
împotriva sentinței și încheierii au declarat apel reclamantul G. D. D. și R. C., decedat în timpul procesului, a cărui acțiune a fost continuată de moștenitorii acestuia, R. M. și D. M., toți apelanții criticând soluția primei instanțe în ceea ce privește fondul cauzei, cât și sub aspectul nepronunțării primei instanțe asupra tuturor capetelor de cerere cu care a fost învestită.
Prin decizia civilă nr. 427/09.06.2009 pronunțată de Tribunalul Dolj, s-au admis apelurile formulate de reclamantul G. D. D. și de pârâtul R. C. - decedat, având ca moștenitori pe R. M., R. V. și D. M., împotriva sentinței civile nr. 8306/ 21.05.2008 și a încheierii din 02.07.2008 pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. 247/215/2005.
S-a desființat sentința atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare.
în rejudecare, cauza a fost înregistrată la Judecătoria Craiova sub nr. 25278/215/2009. Prin sentința civilă nr. 3764 din 01.03.2010 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 25278/215/2009, a fost respinsă acțiunea precizată, formulată de reclamantul G. D. D., în contradictoriu cu pârâții R. M., D. M. și R. V.
A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei D. M. suma de 520 lei cheltuieli de judecată și pârâtului R. V. suma de 528 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că, prin acțiunea precizată, reclamantul G. D. D. a solicitat obligarea pârâtului să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 52,22 mp. teren situat în Craiova, str. Craiovița nr. 60 (fost 54), stabilirea liniei de hotar și obligarea pârâtului să desființeze gardul, cu obligarea acestuia la plata daunelor cominatorii în cuantum de 50 lei pe zi de întârziere, sau autorizarea reclamantului să-l desființeze pe cheltuiala pârâtului.
Instanța a mai reținut că prin sentința civilă nr. 2086/04.05.1956 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr.11268/1985, lui R. C. i-a revenit suprafața de 550 mp, lui C. I. i-a revenit suprafața de 204 mp, iar lui M. G. Z. i-a revenit suprafața de 199 mp. și că în realitate, în urma măsurătorilor, întregul teren are suprafața de 922 mp, față de 953 mp ., cât este menționată în sentința civilă nr. 2086/04.05.1956.
S-a reținut totodată că, ulterior, reclamantul a cumpărat de la C. I., prin actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 807/26.04.2000, terenul în suprafață de 204 mp situat în Craiova, str. Craiovița nr.58 (fost nr.52).
Că, M. G. Z., prin actul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1951/1968, a vândut lui C. I. terenul în suprafață de 199 mp. situat în Craiova, str. Craiovița nr.60 (fost nr.54),care l-a vândut la rândul ei numiților S. C. și S. M., aceștia vânzându-l reclamantului prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 445/13.03.2000 și că, potrivit contractelor menționate reclamantul deține în total suprafața de 403 mp., însă, în realitate, potrivit constatărilor expertului topograf, suprafața terenului reclamantului este de 370,72 mp, față de 403 mp, cât deține conform actelor.
S-a constatat că pârâtul R. C. deține terenul situat în Craiova, str. Craiovița nr.62 (fost nr.56),a cărui suprafață în urma măsurătorilor este de 551,93 mp, față de 550 mp menționată în sentința civilă nr. 2086/04.05.1956.
Că, potrivit art. 480 din C.civ., dreptul de proprietate este „dreptul ce are cineva de a se bucura și a dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege”, iar acțiunea în revendicare este acea acțiune reală prin care proprietarul a pierdut posesia bunului sau cere restituirea acelui bun de la posesorul neproprietar și conform art. 584 C.civ., orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a sa.
Din probatoriul administrat în cauză, respectiv actele depuse și expertiza topografică întocmită de expertul Popa Marin, precum și concluziile expertului asistent Iliescu Constantin, instanța a reținut că reclamantul nu a dovedit faptul că pârâții R. V. și R. C. i-ar ocupa suprafața de teren în litigiu.
S-a apreciat că, în speță, astfel cum a reieșit din raportul de expertiză întocmit de expertul Popa Marin, a rezultat că reclamantul are în minus o suprafață de 32,28 mp, iar pârâtul R. C. are în plus o suprafață de 1,93 mp (551,93 mp - 550 mp), hotarul dintre proprietățile părților există, acestea fiind împrejmuite cu gard.
Că, potrivit expertului asistent Iliescu Constantin, conform art. 7 subpunctul 2 din M.O. al României nr. 1048/29.12.2006, erorile admise la identificarea punctelor de contur este de 10 cm, iar în cazul de față dacă toată eroarea ar fi spre latura comună a părților, aceasta ar fi de 6,8 cm, drept pentru care diferența în plus de 1,93 mp se încadrează în toleranța admisă de lege.
Același expert a concluzionat că limita dintre cele două proprietăți este corectă, pârâtul R. C. deținând suprafața prin care a ieșit din indiviziune, iar gardul este amplasat pe linia de hotar.
împotriva sentinței civile nr. 3764/01.03.2010 a formulat apel reclamantul G. D. D., prin care a criticat hotărârea atacată, susținând că instanța și-a întemeiat concluziile, exclusiv pe raportul de expertiză efectuat de expert asistent Iliescu Constantin, întocmit fără respectarea dispozițiilor art. 201 C.proc.civ., care vizează contradictorialitatea, opozabilitatea, dreptul la apărare; toți ceilalți experți au arătat că pârâții ocupă din proprietatea sa și că, potrivit documentațiilor cadastrale și înscrierii în cartea funciară, proprietatea sa are un front la stradă de 8 m, aspect care a rezultat și din declarațiile martorilor audiați și decizia civilă nr. 506/2005 a Curții de Apel Craiova.
Apelantul a mai arătat că instanța de fond nu a analizat raportul de expertiză întocmit de expertul Popa Marin, în care s-a arătat fără echivoc că are în minus o suprafață de 32,28 mp; instanța de fond nu a analizat petitele având ca obiect „grănițuirea” și „obligația de a face” și că, în mod greșit a ajuns la concluzia că trebuie respinse aceste petite, în pofida declarațiilor martorilor și a înscrisurilor depuse (acte de proprietate, adresă primărie, adresă Inspectoratul de Stat în Construcții), care atestă că linia de hotar este în prezent alta decât aceea care există în prezent și că autorul pârâților a mutat gardul care desparte proprietățile în interiorul proprietății sale.
Intimata pârâtă D. M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată.
A arătat, în esență că, potrivit actului pârâților de proprietate - sentința civilă nr. 2086/1956, sunt proprietarii suprafeței de 550 mp. și tot astfel a rezultat din măsurătorile efectuate de Primăria Craiova și Inspectoratul de Stat în Construcții.
A susținut totodată, că prima instanță a analizat probatoriul prin prisma raportului de expertiză întocmit de expert Popa Marin, și nu a raportului depus de expertul asistent Iliescu Constantin, pe care l-a avut în vedere doar cu privire la faptul că suprafața deținută în plus de pârâți (1,93 mp) se încadrează în limita de toleranță admisă de lege.
Că, din actele deținute de reclamant nu a rezultat nici o dimensiune pe niciuna din laturile terenurilor, în nici un act de proprietate nu se arată frontul la stradă, singurul act din care a rezultat frontul la stradă care este mult mai mic față de ce susține apelantul, este memoriul tehnic pentru înstrăinarea terenurilor, gardul având aceeași configurație din anul 1956.
în drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art.115-118 C.proc.civ.
Intimatul-pârât R. V. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului.
A arătat că reclamantul nu a criticat raportul de expertiză întocmit de expertul Popa Marin și că, expertizele la care s-a referit reclamantul s-au întocmit în alte dosare, unde nu a avut calitatea de parte și chiar dacă ar fi luate în calcul, nici una nu-l încriminează, în sensul că ar ocupa sau deține în mod nelegal vreo porțiune de teren.
A mai arătat că suprafața deținută de pârâți este cea care a rezultat din sentința civilă nr. 2086/1956, procesul-verbal nr. 313/1956 de punere în executare și cartea funciară, fiind împrejmuită încă din anul 1956 când s-a făcut grănițuirea; prin procesul-verbal nr.313/1956 s-a precizat că s-a stabilit hotarul bătându-se țăruși în pământ, restabilirea altei linii de hotar, fiind neîntemeiată.
în drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 115 C.proc.civ.
Prin încheierea din 25.10.2010 s-a încuviințat proba cu înscrisuri, martori și interogatorii.
S-a procedat la luarea interogatoriilor intimaților D. M. (fila 34), R. M. (fila 35), apelantului G. D. D. (filele 36-39) la solicitarea intimatului R. V. și intimatei D. M. (filele 40-41) și intimatului R. V. (fila 42).
Au fost audiați martorii B. M. și M. G., din partea apelantului reclamant (filele 48-50) și martorii B. R. M., S. Șt. C. și C. F., din partea intimaților-pârâți (filele 51-53).
Prin încheierea din 10.01.2011 s-a încuviințat efectuarea în cauză a unei expertize tehnice în specialitatea topografie, prin care să se identifice terenurile aparținând părților, să se stabilească dacă în raport de actele de proprietate pârâții ocupă vreo suprafață de teren din proprietatea apelantului-reclamant și să se stabilească linia de hotar, în raport de întinderea dreptului de proprietate.
Raportul de expertiză întocmit de expert Cîrpici Viorel a fost depus la dosar la data de 02.05.2011.
Prin decizia civilă nr. 290 din 16.05.2011, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 25278/215/2009, s-a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantul G.D.D., împotriva sentinței civile nr. 3764 din 01.03.2010 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 25278/215/2009, în contradictoriu cu intimații pârâți R. M., D. M. și R. V.
A fost obligat apelantul reclamant la plata sumei de 500 lei către intimata pârâtă R. M. și la plata sumei de 500 lei către intimata pârâtă D. M., cu titlul de cheltuieli de judecată.
S-a respins cererea intimatului pârât R. V., privind acordarea cheltuielilor de judecată.
S-a reținut că o primă critică a apelantului - reclamant G. D. D., se referă la faptul că instanța de fond și-a întemeiat soluția atacată pe concluziile exclusive ale raportului de expertiză întocmit de expertul - asistent Iliescu Constantin, fără a se da eficiență celorlalte rapoarte întocmite în cauză, în condiții de contradictorialitate.
în același timp s-a reținut că este de necontestat faptul că într-adevăr, prima instanță s-a raportat în considerentele hotărârii la concluziile expertului - asistent, reținând în esență, că limita dintre proprietăți este corectă, că autorul pârâților R. C. deține suprafața cu care a ieșit din indiviziune, iar gardul este amplasat pe linia de hotar.
Că, această împrejurare nu este însă de natură a determina schimbarea soluției, întrucât concluziile raportului de expertiză avut în vedere de prima instanță sunt în mod evident confirmate prin raportul de expertiză efectuat în faza de apel de către expert Cîrpici Viorel.
S-a mai reținut că în speță, apelantul - reclamant a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra terenului prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 445/03.03.2000, prin care a cumpărat de la numiții S. C. și S. M. teren în suprafață de 199 mp și contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 807/26.04.2000, prin care a cumpărat de la numita C. I. teren în suprafață de 204 mp.
Totodată, tribunalul a apreciat că intimații - pârâți au dovedit dreptul de proprietate asupra terenului lor prin sentința civilă nr. 2086/04.05.1956 a Tribunalului Popular Orășenesc Craiova, pronunțată în dosarul nr. 11268/1955, având ca obiect ieșire din indiviziune, prin care autorului acestora - R. C. i-a revenit suprafața de 550 mp.
Deși, conform actelor de proprietate, apelantul - reclamant ar trebui să aibă un teren în suprafață de 403 mp, în fapt stăpânește 361, 43 mp în timp ce, comparând suprafața găsită la măsurători pentru pârâți - 550,70 mp cu cea rezultată din actul de proprietate prezentat - 550 mp, a rezultat că aceștia nu ocupă teren în plus și nici din terenul reclamantului.
Diferența negativă de 41, 57 mp rezultată pentru reclamant a fost explicată prin inadvertențele din actele sale de proprietate. De altfel, chiar în lipsa unui răspuns de specialitate, a rezultat în mod evident, prin simpla lecturare a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 445/03.03.2000, că reclamantul G. D. D.l a cumpărat de la vânzătorii S. C. și S. M., terenul aferent casei în suprafață de 199 mp, dar în realitate, faptic, suprafața era de 175,25 mp, făcându-se trimitere la memoriul și planul de delimitare avizat de Oficiul de cadastru sub nr. 1937/21.02.2000.
S-a mai reținut că, potrivit memoriului tehnic (fila 105 dosarul nr. de fond) deși suprafața, conform actului este de 199 mp. suprafața măsurată apare ca fiind de 175,25 mp.
Diferența de suprafață a apelantului - reclamant nu este consecința ocupării de către intimații - pârâți, față de care s-a reținut în raportul de expertiză că dețin aceeași suprafață cu cea rezultată din actul lor de proprietate, respectiv, sentința civilă nr. 2086/04.05.1956 a Tribunalului Popular Orășenesc Craiova pronunțată în dosarul nr. 11268/1955 și care coincide de asemenea, cu suprafața din documentația cadastrală. De altfel, nu numai încheierea de intabulare în cartea funciară, dar și adresele emise de OCPI Dolj la solicitarea apelantului și a intimatului R. V., respectiv, adresele nr. 3494/27.08.2002 și 4486, 4487/21.10.2002 converg spre aceeași concluzie, în sensul că documentația cadastrală întocmită pentru R. C. din str. Craiovița, nr. 56, conține un teren în suprafață de 550 mp, conform actului de proprietate al acestuia - sentința civilă nr. 2086/1956.
în același timp, instanța a avut în vedere și faptul că urmare a sentinței civile nr. 2086/04.05.1956 a Tribunalului Popular Orășenesc Craiova pronunțată în dosarul nr. 11268/1955, autorul pârâților a fost pus în posesie, așa cum a rezultat din procesul - verbal nr. 313/20.08.1956 (fila 99 dosarul nr. de fond) asupra terenului în suprafață de 550 mp, iar din declarațiile martorilor audiați a reieșit că în tot cursul anilor, începând cu 1956, s-a respectat aliniamentul gardului astfel cum a fost construit inițial.
S-a reținut totodată, că martorii audiați în faza de apel, B. M., S. Șt. și C. F. (filele 51, 52, 53) au arătat că gardul se află poziționat pe același amplasament, care nu a fost modificat nici cu ocazia lucrărilor de refacere a gardului din anul 2000, când s-a respectat același traseu, fiind înlocuiți doar bondocii și plasa.
Că, declarațiile acestora, spre deosebire de cele ale martorilor propuși de apelant, se coroborează cu concluziile raportului de expertiză din care a rezultat că pârâții nu ocupă vreo suprafață de teren din proprietatea apelantului - reclamant, astfel că linia de hotar actuală, reprezentată de gardul din plasă de sârmă, este cea corectă.
per a contrario, dacă ar fi existat o modificare a aliniamentului inițial al gardului, aceasta ar fi condus la alte concluzii ale expertizei, în sensul că s-ar fi constatat ocuparea vreunei suprafețe din terenul proprietatea apelantului - reclamant, ceea ce nu este cazul în speță.
Afirmația apelantului privind așa-zisa lățime a frontului la stradă de 8 m în ceea ce îl privește, nu poate fi primită, întrucât nu a rezultat această împrejurare din sentința civilă nr. 2086/04.05.1956, iar însumării lățimii suprafețelor din actele ulterioare de vânzare - cumpărare ale acestuia nu i se poate da eficiență, devreme ce s-au constatat diferențe semnificative între ce este menționat scriptic în aceste acte și ce există faptic în teren.
S-a apreciat că sunt neîntemeiate criticile apelantului privind soluția de respingere a capătului de cerere în revendicare, probele administrate nefiind apte a fundamenta o soluție contrară în sensul admiterii revendicării solicitate.
Sunt nefondate, de asemenea și criticile apelantului privind faptul că instanța nu a analizat petitele privind grănițuirea și obligația de a face, întrucât respingerea acțiunii precizate a determinat implicit luarea în considerare a tuturor capetelor de cerere. De altfel, în considerentele hotărârii atacate s-a reținut că gardul este amplasat pe linia de hotar, fiind respinsă cererea privind stabilirea liniei de hotar și pe cale de consecință, cererea privind obligarea pârâților la desființarea gardului.
S-a motivat că, într-adevăr, practica judiciară a instanțelor este în sensul de a se admite acțiunea în grănițuire și stabilire a hotarului dintre cele două proprietăți învecinate, chiar cu indicarea liniei actuale de hotar, chiar dacă aceasta nu ar fi suferit modificări ulterioare. S-a avut în vedere principiul rezolvării diferendului, faptul că introducerea acestei acțiuni de către reclamanți demonstrează că există un litigiu cu privire la linia de hotar existentă.
în speță însă, prima instanță nu a fost învestită cu o acțiune clasică de grănițuire, ci cu o acțiune complexă, având ca obiect revendicare, obligarea de a ridica gardul și stabilirea liniei de hotar, iar reclamantul a solicitat stabilirea liniei de hotar în considerarea faptului că pârâții i-au ocupat din terenul proprietatea sa, ca urmare a schimbării de către aceștia a amplasamentului inițial al gardului despărțitor.
Că, un capăt de cerere s-a referit în mod concret la obligarea pârâților de a desființa gardul sau să fie autorizat reclamantul să desființeze gardul pe cheltuiala pârâților (precizarea la acțiune - fila 58 dosarul de fond). în mod evident, stabilirea liniei de hotar s-ar fi impus, ca o consecință firească a admiterii celorlalte două capete de cerere. Dar cum din probele administrate a rezultat că pârâții nu ocupă vreo suprafață din terenul proprietatea reclamantului și că limita dintre cele două proprietăți este corectă, gardul fiind amplasat pe limita de hotar, ar fi fost de prisos stabilirea prin dispozitiv a liniei despărțitoare actuală.
Instanța de apel a avut în vedere de asemenea, că art. 584 C.civ. circumscrie posibilitatea pentru proprietar sau orice persoană care are un drept real asupra unui fond limitrof de a pretinde vecinului său, prin acțiune în justiție sau amiabil, stabilirea hotarului real ce trebuie să separe fondurile învecinate și marcarea acestuia prin semne materiale vizibile.
S-a concluzionat că acțiunea în grănițuire este admisibilă, chiar dacă între proprietăți există hotar exterior, ori de câte ori acesta nu a fost stabilit prin înțelegerea proprietarilor celor două fonduri limitrofe sau prin hotărâre judecătorească.
în speță, însă a rezultat din probele administrate că pârâții ocupă exact suprafața rezultată din titlul lor de proprietate - sentința civilă nr. 2086/04.05.1956 a Tribunalului Popular Orășenesc Craiova pronunțată în dosarul nr. 11268/1955, anterioară tuturor celorlalte acte translative de proprietate ce au urmat, iar cu prilejul executării acesteia, autorul pârâților a fost pus în posesie pe terenul atribuit în suprafață de 550 mp, terenul fiind marcat prin țăruși bătuți în pământ pe linia (hotarul) dintre lotul reclamantului (autorul pârâților) și cel al lui C. I. (vânzătoarea inițială a terenului), în acest sens, întocmindu-se la acel moment, procesul - verbal nr. 313/20.08.1956.
împotriva acestei decizii în termen legal a declarat recurs reclamantul G. D. D., criticând-o pentru nelegalitate, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.proc.civ..
A susținut că instanța de apel reține în considerentele hotărârii că instanța de fond și-a întemeiat concluziile, exclusiv pe raportul de expertiză întocmit de expertul asistent Iliescu Constantin, acest aspect fiind de necontestat, însă menține soluția primei instanțe, cu motivarea că raportul de expertiză menționat a fost confirmat de raportul de expertiză întocmit de expert Cîrpici Viorel.
A mai susținut că, deși atunci când analizează acțiunea în revendicare instanța reține că suprafața ce îi lipsește este considerabilă, concluzionează în final că diferența în minus nu este consecința ocupării terenului de către intimații pârâți.
Că, instanța face abstracție de faptul că aflându-se într-un proces de revendicare și comparând titlurile părților, rezultă cu ușurință faptul că cele două suprafețe cumpărate de recurent își au izvorul în același titlu de proprietate, respectiv sentința civilă nr. 2086/1956.
A mai arătat că procesul - verbal nr. 313/20 august 1956, prin care pârâții au fost puși în posesie cu terenul proprietatea acestora, a constituit fundamentul punerii în posesie și pentru suprafețele de 204 m.p. și 199 mp.
Că, acest proces - verbal, ca și sentința civilă nr. 2086/1956 nu cuprinde limitele frontului la stradă al celor trei loturi.
A susținut că instanța de apel ignoră principiile care stau la baza soluționării acțiunii în revendicare, nefăcând o comparare a titlurilor părților. în același timp a susținut că, deși instanța de apel a administrat din oficiu proba cu expertiză și din oficiu a pus în vedere părților să propună măsuri, ulterior a abdicat de la obiectivele pe care aceasta le-a fixat pentru expertiză, respingând obiecțiunile recurentului cu privire la nedeterminarea amplasamentului prin prisma unor înscrisuri opozabile.
Totodată, a susținut că instanța nu a motivat în nici un fel de ce a înlăturat declarațiile martorilor B. M. și M. G., care au arătat fără echivoc, că pârâtul Rac a montat gardul despărțitor.
Că, instanțele au făcut abstracție de celelalte expertize întocmite în cauză, opozabile pârâților, expertize care au determinat amplasamentul terenurilor prin prisma documentațiilor cadastrale confirmate de intabularea în Cartea Funciară.
A susținut de asemenea, că instanța de apel a refuzat să analizeze motivul de apel referitor la lățimea frontului la stradă a proprietății recurentului, care însumează 8 m.l., cu motivarea că nu rezultă acest lucru din sentința civilă nr.2086/1956 și că există diferențe între scriptic și faptic.
Cu privire la capătul de cerere în grănițuire a susținut că în mod greșit a fost respins, deoarece acest petit trebuia admis, chiar cu indicarea liniei actuale de hotar, având în vedere motivarea făcută de instanță.
A mai susținut că ambele instanțe au făcut abstracție de puterea de lucru judecat, ignorând prevederile art. 1200 și 1202 pct. 4 C.civ., față de conținutul deciziei civile nr. 506 din 4.03.2004 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 5402/2002.
A mai precizat că instanțele nu au dat soluțiile prin prisma probelor, ci prin prisma unor convingeri care nu se sprijină pe acte opozabile preopinenților.
A concluzionat că s-a făcut o aplicare greșită a art. 584 C.civ. și art. 6 din CEDO.
Intimatul R. V. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea hotărârilor anterioare, ca fiind legale și temeinice.
Recursul este fondat, pentru considerentele ce succed:
Examinând lucrările dosarului, Curtea constată că în cauză sunt incidente prevederile art. 304 pct. 9 C.proc.civ. raportat la art. 312 alin. (3) C.proc.civ., hotărârea recurată fiind dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 584 C.civ..
Art. 584 C.civ., îndreptățește pe orice proprietar să-și îngrădească proprietatea și să oblige pe vecinul său să contribuie la efectuarea acestei operațiuni.
Grănițuirea sau delimitarea prin semne exterioare a liniei dintre două proprietăți învecinate este admisibilă, chiar dacă între proprietăți există hotare exterioare, ori de câte ori acestea nu au fost stabilite prin înțelegerea părților sau prin hotărâre judecătorească.
în speță, în urma interpretării materialului probator administrat la fond și în faza procesuală a apelului, s-a concluzionat că pârâții nu ocupă din terenul proprietatea reclamantului, iar hotarul despărțitor este linia actuală de hotar dintre cele două proprietăți, reprezentată de gardul din plasă de sârmă.
în condițiile în care, reclamantul și pârâții își dispută granița dintre proprietăți în cadrul litigiului de față, grănițuirea reprezentând un capăt distinct al acțiunii introductive, instanța de fond avea obligația să facă aplicarea prevederilor art. 584 C.civ., stabilind hotarul despărțitor conform probelor de la dosar, pe actualul amplasament.
Faptul că linia de hotar se află pe actualul amplasament, fiind reprezentată de gardul de sârmă dintre proprietăți, nu constituie un impediment pentru stabilirea hotarului despărțitor, o astfel de acțiune fiind admisibilă în raport de conținutul dispozițiilor art. 584 C.civ.
Instanța de apel a reținut, ca și prima instanță, că linia de hotar dintre proprietăți se află pe actualul amplasament, nefăcându-se dovezi în sensul unei acaparări de teren din proprietatea reclamantului.
Deși recunoaște că pentru stingerea litigiului existent între părți ar fi necesară stabilirea hotarului despărțitor, tribunalul în mod greșit menține soluția judecătoriei cu privire la grănițuire.
Raționamentul juridic al instanței de apel fundamentat pe faptul că acțiunea introductivă este una complexă, cu mai multe capete de cerere, respectiv revendicare, obligație de a face și stabilire linie hotar și că stabilirea liniei de hotar s-ar fi impus ca o consecință a admiterii celorlalte două capete de cerere, este greșit.
Chiar în cadrul unei astfel de acțiuni complexe, dacă se dovedește că nu a fost acaparată nici o suprafață de teren de către pârâți, implicit că hotarul despărțitor nu a fost modificat, grănițuirea se impune a fi stabilită prin hotărâre judecătorească, pentru că numai astfel se rezolvă problema litigioasă dintre proprietarii vecini.
De altfel, instanța de apel deși motivează că grănițuirea este admisibilă, chiar dacă între proprietăți există hotar exterior ori de câte ori acesta nu a fost stabilit prin înțelegerea proprietarilor celor două fonduri limitrofe sau prin hotărâre judecătorească, în final menține soluția de respingere a capătului de acțiune privind grănițuirea.
Din acest punct de vedere soluția Tribunalului Dolj ( ca de altfel și a Judecătoriei Craiova ) este greșită, fiind dată cu nesocotirea prevederilor art. 584 C.civ.
Prin urmare, cele două hotărâri se impun a fi modificate sub acest aspect, urmând ca în raport de prevederile legale citate și concluziile raportului de expertiză efectuat în apel de expert Cîrpici Viorel, să se stabilească linia de hotar pe actualul amplasament.
Cu privire la celelalte capete de cerere, soluțiile instanțelor anterioare urmează a fi menținute, întrucât față de situația de fapt stabilită irevocabil de tribunal, s-a făcut o aplicare corectă a prevederilor art. 480 C.civ. și respectiv art. 1075 - 1077 C.civ.
Criticile formulate în recurs de reclamant vizează de altfel numai modalitatea de soluționare a capetelor de cerere în revendicare și grănițuire, nefiind formulate susțineri și cu privire la soluția dată asupra capătului de cerere în obligație de a face.
Referitor la capătul de cerere în revendicare, Curtea constată că pe de-o parte, criticile formulate vizează aspecte de netemeinicie, iar pe de altă parte, aspecte de nelegalitate ale hotărârii recurate.
Astfel, modalitatea de interpretare a tuturor probatoriilor administrate în cauză (acte de proprietate, sentința civilă nr. 2086/1956, procesul - verbal nr. 313/20.08.1956 de punere în posesie, rapoarte de expertiză, depoziții de martori), implicit stabilirea situației de fapt, constituie aspecte ce țin de netemeinicia hotărârii recurate.
Aceste aspecte nu pot fi însă cenzurate în recurs, întrucât prin abrogarea dispozițiilor art. 304 pct. 11 C.proc.civ., în prezent Curtea nu mai poate face o reapreciere a probelor, deci nu mai poate exercita controlul judiciar sub acest aspect, nemaiavând temei legal.
Prin urmare, Curtea are obligația să verifice dacă în raport de situația de fapt stabilită irevocabil de tribunal, dispozițiile legale invocate de reclamant (în speță art. 480 C.civ.), au fost corect aplicate.
Or, potrivit concluziilor raportului de expertiză întocmit în apel de expertul Cîrpici Viorel (fila 75 - 77 dosar apel), pârâții R. V., R. M. și D. M. ocupă exact suprafața de 550 m.p. menționată în sentința civilă nr.2086/04.05.1956 a Tribunalului Popular Orășenesc Craiova, respectiv suprafața pentru care aceștia dețin titlu de proprietate.
Concluzia expertului este neechivocă în sensul că pârâții nu ocupă din terenul proprietatea reclamantului, deși în raport cu actele sale de proprietate, acesta din urmă are o diferență de teren în minus.
Cu privire la această diferență expertul face precizarea că, deși în contractul de vânzare - cumpărare nr. 445/03.03.2000 apare trecută suprafața de 199 m.p, în documentația de cadastru întocmită în vederea perfectării actului de vânzare - cumpărare este menționată suprafața de 175,25 m.p.
Expertul menționează de asemenea, că dimensiunile proprietății reclamantului prezintă numeroase modificări, astfel că diferența de suprafață rezultată pentru reclamant să se datoreze și acestui aspect.
Pe baza concluziilor raportului de expertiză, Tribunalul Dolj a reținut corect că pârâții nu ocupă terenul proprietatea reclamantului și ca o consecință, corect a menținut soluția primei instanțe, de respingere a capătului de cerere în revendicare.
Susținerea referitoare la compararea titlurilor de proprietate nu este întemeiată, deoarece operațiunea de comparare a titlurilor se face de către instanța de judecată numai atunci când există suprapunere totală sau parțială de terenuri pentru care atât reclamantul, cât și pârâtul dețin titlu de proprietate.
în speță, nu există o astfel de suprapunere de terenuri, probele existente la dosar demonstrând că atât reclamantul, cât și pârâții stăpânesc terenurile pentru care posedă titluri de proprietate și că diferența în minus din terenul reclamantului nu se datorează ocupațiunii abuzive a pârâților.
Completarea probatoriilor în apel (cu martori și cu expertiza tehnică de specialitate), s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art. 295 alin. (2) C.proc.civ., iar interpretarea întregului material probator s-a făcut în mod coroborat în scopul respectării dispozițiilor art. 129 alin. (5) C.proc.civ., pentru stabilirea corectă a situației de fapt, dar și aplicarea corectă a legii.
Din considerentele deciziei recurate rezultă că, concluziile raportului de expertiză întocmit în apel se coroborează cu declarațiile martorilor audiați la propunerea pârâților, depozițiile martorilor propuși de reclamant fiind în contradicție cu restul probelor administrate direct în faza procesuală a apelului.
Prin urmare, instanța a stabilit situația de fapt, dând prevalență acelor probatorii care au condus spre aceeași stare de fapt, considerând irelevante probele rămase singulare.
Susținerea privitoare la refuzul instanței de apel de a analiza motivul de apel referitor la lățimea frontului la stradă de 8 m.l. este de asemenea, nefondată.
Observând considerentele deciziei recurate, Curtea constată că motivul de apel referitor la lățimea frontului la stradă a proprietății reclamantului, a fost examinat de tribunal, la pag. 8 parag. 2 din hotărâre fiind expuse argumentele pentru care această susținere a fost înlăturată.
De altfel, însuși recurentul recunoaște implicit, prin modalitatea de redactare a acestei critici în recurs, că instanța de apel a analizat susținerea invocată, acesta fiind nemulțumit în realitate de concluziile instanței cu privire la această problemă.
Nu este întemeiată nici critica ce vizează ignorarea art. 1200 și 1202 pct. 4 C.civ., deoarece observând dispozitivul deciziei civile nr. 506/04.05.2005 a Curții de Apel Craiova, se constată că s-a admis în parte acțiunea în revendicare formulată de reclamantul G. D. D., împotriva pârâtului Consiliul Local Craiova, acesta fiind obligat să-i lase reclamantului în deplină proprietate suprafața de 204 m.p.
în sarcina pârâtului R.V. ( care a avut în acea cauză calitatea de intervenient ), nu s-a stabilit nici o obligație, iar faptul că în considerentele hotărârii s-a făcut evaziv referirea că și acesta ocupă o parte din teren, nu este relevant aspectul aplicării prezumției de autoritate de lucru judecat, conform art. 1200 și 1202 alin. (4) C.civ.
în cauza dedusă judecății au fost administrate toate probele considerate pertinente și utile pentru pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale, iar părțile implicate în proces au avut posibilitatea prin apărătorii aleși să-și formuleze toate cererile și apărările necesare, așa încât susținerea referitoare la încălcarea dreptului de acces la justiție consacrat de Constituție și art. 6 din CEDO, este neîntemeiată.
Pentru considerentele expuse în baza art. 312 alin. (3) C.proc.civ., raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ., recursul declarat de reclamant este fondat și urmează a fi admis.
Va fi modificată decizia, în sensul că se va admite apelul declarat de reclamantul G. D. D.
Se va schimba sentința civilă nr.3764 din 01.03.2010 pronunțată de Judecătoria Craiova, în sensul că se va admite în parte acțiunea formulată de reclamantul G. D. D., împotriva pârâților R. M., R. V. și D. M.
Va fi stabilită linia de hotar pe actualul amplasament, respectiv pe linia care unește pct. 16 - 9 din schița anexă la raportul întocmit de expertul Cîrpici Viorel în apel, reprezentată de gardul din plasă de sârmă dintre cele două proprietăți.
Vor fi respinse celelalte capete de cerere.
Se vor compensa cheltuielile de judecată.
(Judecător Costinela Sălan)
| ← Contestaţie în anulare. Nelegala compunere a completului de... | Calitatea de moştenitor. Drept de acrescământ → |
|---|
