Contestaţie în anulare. Nelegala compunere a completului de judecată nu se circumscrie noţiunii de necompetenţă de ordine publică.
| Comentarii |
|
Dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C.proc.civ., se referă la competenţa generală, materială sau teritorială absolută a instanţelor judecătoreşti. Compunerea completului de judecată nu se circumscrie noţiunii de competenţă a instanţelor judecătoreşti. Atât nerespectarea competenţei absolute cât şi nerespectarea dispoziţiilor legale privind alcătuirea completului de judecată sunt motive de nelegalitate a hotărârii, primul prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct.3 şi cel de-al doilea prevăzut de art. 304 pct.1 însă, numai încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă poate naşte dreptul la formularea unei contestaţii în anulare. Nici încălcarea dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privitoare la judecarea cauzei de un tribunal imparţial nu constituie motiv de contestaţie în anulare.
Secţia a III-a civilă, Decizia nr. 129 din 5 octombrie 2011
Contestația în anulare de față urmează a fi respinsă pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 317 alin. (1) pct. 2 C.proc.civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
Textul de lege se referă la competența generală, materială sau teritorială absolută a instanțelor judecătorești. Compunerea completului de judecată nu se circumscrie noțiunii de competență a instanțelor judecătorești. Atât nerespectarea competenței absolute cât și nerespectarea dispozițiilor legale privind alcătuirea completului de judecată sunt motive de nelegalitate a hotărârii, primul prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 3 și cel de-al doilea prevăzut de art. 304 pct. 1 însă, numai încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență poate naște dreptul la formularea unei contestații în anulare.
Contestatorul în contestația de față a invocat faptul că hotărârea a fost dată de un complet de judecată constituit dintr-un judecător care trebuia să se abțină de la judecată întrucât și-a mai exprimat opinia în aceeași cauză, adică a invocat nerespectarea dispozițiilor legale privind alcătuirea completului de judecată.
Cum împrejurarea invocată nu se încadrează în noțiunea de încălcare a dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, contestația în anulare de față nu poate fi primită, motivele de contestație în anulare fiind expres și limitativ prevăzute de lege datorită caracterului de cale de atac extraordinară al contestației.
în contestație sa, contestatorul invocă și faptul că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, soluția nefiind pronunțată de o instanță independentă și imparțială, fiind nesocotite garanțiile oferite de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului întrucât același complet de judecată care a avut în compunere pe doamna judecător E.M. a pronunțat atât Decizia nr. 123 din 8 februarie 2006 (dosarul nr. 569/F/2005), cât și Decizia 76/2011 din 18 mai 2011, a cărei anulare se cere în contestația de față.
Curtea apreciază că nici acest motiv nu se încadrează în motivele de contestație în anulare expres și limitativ prevăzute de art. 317 și 318 C.proc.civ.
O încălcare a drepturilor fundamentale prin prisma dispozițiilor Convenției ar putea constitui motiv de revizuire a hotărârii în temeiul art. 322 pct. 9 C.proc.civ. în condițiile în care „Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate” și cu respectarea Dispozițiilor obligatorii ale Deciziei Curții Constituționale nr. 233/2011, publicată în M.Of. nr. 340 din 17 mai 2011 (potrivit căreia dispozițiile art. 322 pct. 9 C.proc.civ. sunt neconstituționale în măsura în care nu permit revizuirea unei hotărâri judecătorești prin care, fără a se evoca fondul, s-au produs încălcări ale unor drepturi și libertăți fundamentale, încălcări constatate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului).
Partea putea recuza judecătorul în recursul formulat dacă ar fi apreciat că există un motiv de incompatibilitate în persoana sa. Ori, din conținutul deciziei nr. 76/2001 și din fișa dosarului nu rezultă formularea unei cereri de recuzare, cu atât mai mult cu cât obiectul celor două dosare în care s-au pronunțat Deciziile nr. 123 din 8 februarie 2006 (dosarul nr. 569/F/2005), și Decizia 76/2011 din 18 mai 2011 (dosarul nr. 1078/101/2010) nu este identic ci doar într-o strânsă legătură, fără să existe caz de incompatibilitate în sensul dispozițiilor art. 24 C.proc.civ. și art. 12 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 coroborate cu dispozițiile art. 991 din Regulamentul de Organizare Internă a Instanțelor Judecătorești, care să determine judecătorul să se abțină. Trebuie avut în vedere și faptul că procedura specială a legii insolvenței impune ca cererile succesive în cadrul procedurii să fie judecate de același judecător-sindic respectiv ca cererile de recurs să fie judecate de același complet de recurs constituit în cadrul curții.
De asemenea, partea putea recuza judecătorul dacă avea vreo suspiciune în privința imparțialității lui (obiective sau subiective) astfel cum a fost definită de Curtea Europeană, ca fiind absența oricărei prejudecăți sau a oricărei idei preconcepute privitoare la soluția unui proces. Judecătorul avea obligația să se abțină numai dacă el ar fi considerat că nu poate fi imparțial. Ori, simplul fapt că judecătorul a luat o anumită decizie înaintea procesului nu poate fi considerat întotdeauna că ar justifica în sine o bănuială de imparțialitate în privința sa, care l-ar putea determina să se abțină.
(Judecător Nicoleta Țăndăreanu)
| ← Acţiune în grăniţuire. Stabilirea liniei de hotar pe baza... | Capăt de cerere în revendicare respins. Admisibilitatea... → |
|---|
